„Iluzia supremă a omenirii e că avem timp” - interviu cu scriitorul Cătălin PAVEL

Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
„Iluzia supremă a omenirii e că avem timp”   interviu cu scriitorul Cătălin PAVEL jpeg

Arheolog și scriitor deopotrivă, Cătălin Pavel este genul de povestitor pe care, odată ce l-ai descoperit, o să-l citești în tot ce scrie. Mi-am dorit să vorbim despre iluzii de tot felul, despre cum plecăm la drum și ce descoperim pe parcurs.

Cît de idealist ați fost cînd v-ați apucat de istorie și arheologie? Cu ce iluzii ați pornit la drum și ce ați găsit pe teren?

A fost invers, am plecat la drum blazat – credeam că așa-ți stă bine să fii – și am constatat că lucrurile sînt frumoase. În plus, am ajuns unde trebuia, dar pe baza unor argumente greșite, adică m-am apucat de arheologie crezînd că acolo o să găsesc ce nu se poate găsi în literatură: adevărul pe bune, nu invenții. (Faptul că putem gîndi uneori așa reducționist are și ceva ciudat reconfortant.) De fapt, și adevărul din arheologie e tot filtrat, după cum și în literatură găsim invenții mai reale și mai concrete ca ușa liftului. Altceva e extraordinar la săpături: accesul privilegiat nu atît la adevăr, cît la procesele prin care el este identificat și purificat – între altele pentru că arheologia este poate știința socio-umană în care se întîlnesc pentru a colabora (și se împrietenesc) mai mulți specialiști ca în oricare alta.

Cum trăim și funcționăm între ceea ce ne imaginăm despre lucruri și ceea ce sînt ele cu adevărat? Adevărul devine o iluzie și el?

Ceea ce ne imaginăm poate fi mai adevărat ca orice altceva. Nu în sensul în care lumile virtuale imită tot mai bine realul; vreau să spun că în spatele gesturilor noastre, cu excepția doar a celor mai elementare, găsim tot felul de proiecții. Printre deciziile minore, multe pot fi încă raționale, dar în spatele celor majore sînt aproape întotdeauna la lucru fantasme. Asta nu e neapărat un lucru rău. Trebuie doar să te lămurești ce rol joacă ele în viața ta, dacă îți sînt prielnice sau contraproductive existențial. Mie, de exemplu, frica mi-a consumat o grămadă de resurse în tinerețe – vîrstă care ar trebui să fie a curajului, nu? –, frica de lucruri de care nu ar fi trebuit să-mi fie frică. Toți credem că povestea drobului de sare nu ni se aplică și că se referă la alții, la o categorie rară de oameni oropsiți și simpliști, dar nu e așa. În orice caz, mie mi se cam aplică.

Despre iluzia oamenilor că lumea începe cu ei, adică azi/ieri, ce ați spune?

Avem nevoie de ea, uneori. Cel puțin pînă cînd reușim să ne împrietenim cu trecutul. Avem nevoie să nu ne simțim striviți de tot ce s-a spus și s-a făcut pînă acum. Conștiința istorică nu trebuie să genereze o senzație de nimicnicie. Nu e OK să te simți mereu copleșit, nevrednic, și nu folosește să-ți justifici pasivitatea prin faptul că ești un pitic pe umerii unor uriași. Pe scurt, dacă afară e soare și cîntă păsările, da, lumea începe cu noi, de ce nu? Nimic nu funcționează fără combustibilul bucuriei, iar bucuria se lipsește de propedeutică și de contextualizare. Pe de altă parte, iluzia asta poate deveni toxică sau criminală atunci cînd în numele ei se iau decizii politice, mai ales dacă cei care le iau par să aibă și iluzia că lumea se termină cu ei, azi/mîine.

Care sînt iluziile pe care nu le-ați pierdut în viață?

Cea mai importantă dintre ele este că, atîta timp cît adun monedele cele mai mici într-un borcan, nu mai contează cum cheltuiesc bancnotele.

Ați putea să faceți un „decalog” al marilor iluzii ale omenirii?

Iluzia supremă a omenirii stă în doar două vorbe: avem timp. Iluzia că vom avea prea destule ocazii să stăm la taifas cu cei pe care îi iubim, că va veni de la sine, așa, ca primăvara sau ca toamna, o perioadă în care să facem lucrurile pe care ne doream să le facem, să scriem lucrurile care meritau scrise. Iluzia că mai este timp pînă la erupția Vezuviului sau pînă la invadarea Poloniei, sau că într-o zi chiar o să o ducem la mare pe bunica pentru că nu a văzut niciodată marea, nu săptămîna asta sau luna asta, cînd sîntem foarte ocupați, dar cîndva – timp este.

Am spus lucrurile astea avînd în minte iluzia ca o convingere eronată, dar mîngîietoare („avem timp”, „sîntem speciali” etc.). Asta e puzderia de iluzii centripete, care ne instalează mai bine în noi înșine. Mai există un set de iluzii, cele centrifuge, adică mirajele, care ne scot din noi și ne duc către „bunăstare” și alte obiective aflate într-o proximitate amăgitoare. Ei, aici e interesant felul în care corporalitatea iluziilor variază, adică uneori ele sînt doar așa, un orizont morganatic – e o greșeală să te abați din drum ca să navighezi către ele, nu? –, dar alteori iluzia poate fi un ingredient esențial al construcției. În sensul acesta, de pildă, națiunile sînt iluzii comune, reevaluate în momente-cheie ale istoriei. Nu știu dacă se poate spune același lucru despre religiile din ultimele zece milenii – e și un joc de definiții la mijloc, pînă la urmă –, dar atunci cînd un grup întreg de oameni face un fel de pariu al lui Pascal, speranța lor comună poate materializa o nouă morală. În orice caz, iluziile nu pot fi mereu asociate cu speranțele înșelate, pentru că a crede în ceva cu putere, cu metodă și, mai ales, nu de unul singur poate fi în sine o realizare mai mare decît însăși împlinirea obiectivului tău.

Cînd v-ați înșelat grav legat de un obiect, fragment descoperit? În sensul că vă construiserăți o poveste care părea coerentă și adevărul era cu totul altul.

Cum m-am înșelat pe șantier e nimic față de cum m-am înșelat în viață, deci profesional stau destul de bine.

În tot ce scrieți e în primul rînd o plăcere a poveștii, apoi o umanizare a istoriei, a părții ei nevăzute, fie că este vorba despre animale sau dragoste. Au nevoie cititorii de iluzii mai mult decît ceilalți pămînteni?

Cei care fac studii istorice sau arheologice sînt întotdeauna în nacela unui balon. Balonul ăsta trebuie să poată zbura la înălțime, ca să ai în fața ochilor societatea întreagă, dar trebuie apoi neapărat să coboare foarte aproape de sol, pentru individ, apoi să delesteze și să se ridice iar pentru o generalizare sau o statistică, să se apropie din nou pentru a înregistra cu reportofonul amintirile unui veteran sau pentru bărdaca antică pe spatele căreia și-a zgîriat numele cutare proprietar de arici din Corint. Fără acest du-te-vino – foarte primejdios narativ, ce-i drept, oricît de colorat ar fi balonul – îți nedreptățești și meseria, și pe cititor.

interviu realizat de Ana Maria SANDU

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.