Dorel Dumitru CHIRIŢESCU

p 14 Chaplin, Timpuri noi jpg
Despre muncă și sufletul omului
Depinde de noi să gestionăm în favoarea sufletului nostru această schimbare.
p 23 jpg
Sacralitatea laică a Universității
Tot în această cheie poate fi explicată și dorința nesățioasă a Bisericii de a acapara din nou adversarul său dintotdeauna, adică Universitatea.
p 23 Constantin Radulescu Motru WC jpg
Despre suveranitate și limitele sale necesare, cu ajutorul lui Constantin Rădulescu-Motru
Adică exact timpul necesar pentru ca posibila ieșire din UE să fie urmată de reorientarea rapidă către Est.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
p 23 jpg
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
p 22 jpg
Împotriva organizării de către licee a admiterii pentru clasa a IX-a
Ce tip de lume este aceea în care se întîmplă asta? Este ceva mai mult decît medieval, este un fapt primitiv și rău, atroce.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
p 22 WC jpg
Copilul călare pe porc
Tăiatul porcului era evenimentul central al perioadei.
p 23 WC jpg
Criptomonedele nu sînt bani
Criptomonedele nu sînt bani, sînt o iluzie a unei lumi care-și caută noi căi acum în noua eră a informaticii și informației.
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 7 WC jpg
Clima și geografia, temelii ale dezvoltării civilizației
Viața nu se dezvoltă oriunde și oricînd, iar civilizația și prosperitatea care o însoțesc, la fel.
p 23 WC jpg
O lume absurdă, pe care nu o dorim
Altfel, în viitor, într-o dimineață, un om se va trezi cu doi roboți la ușă care îi vor spune că este vinovat și-l vor aresta.
p 14 jpg
Pomana
Preotul copilăriei mele era un gurmand și țîrcovnicul său era un alcoolic.
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei jpeg
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei
Oamenii consumă și sînt sclavii mărfurilor. Nu există o limită a consumului în afara celei oferite de preț.
Frica de Dumnezeu, frica de oameni jpeg
Frica de Dumnezeu, frica de oameni
Îmi este frică de acești oameni și de ceea ce ei pot face, eliberați fiind de orice răspundere lumească și divină.
Vechile vremuri bune, viziunea lui Ludwig von Mises jpeg
Vechile vremuri bune, viziunea lui Ludwig von Mises
Oamenii oftează după o lume în care banul nu era rege și simt apăsarea folosinței banului în lumea contemporană, dinamică și mercantilă.
Semnificațiile deșteptării noastre jpeg
Semnificațiile deșteptării noastre
Îndemnul lor la deșteptare este, cel mai adesea, însoțit de trimiterea la imnul național. Este ca o puternică justificare.
Epoca incertitudinii jpeg
Epoca incertitudinii
Fiecare grup de prieteni virtuali reprezintă un veritabil ziar la care membrii săi au acces permanent și în care fiecare publică tot felul de lucruri, cu o cenzură minimă.
Încrederea sau aerul nostru de fiecare clipă jpeg
Încrederea sau aerul nostru de fiecare clipă
În economie, lipsa încrederii și a cooperării se traduce prin decizia de a înșela primul.
Coșul neterminat al casei mele jpeg
Coșul neterminat al casei mele
Fumul ieșea prin toate sutele, chiar miile de îmbinări ale tuturor cărămizilor care-l alcătuiesc.
Despre vinovăția ascunsă a statului inflaționist jpeg
Despre vinovăția ascunsă a statului inflaționist
Inflația ne semnalează că este vorba despre vinovăție și despre neasumarea sa.
Eterna fascinație pentru aur jpeg
Eterna fascinație pentru aur
Omul provoacă veşnicia  prin folosinţa unui material indestructibil.
Gardul pe care nu l am dorit jpeg
Gardul pe care nu l-am dorit
Sîntem suspicioși și de aceea înălțăm garduri din materiale grele.
Capitalismul de stat jpeg
Capitalismul de stat
Dacă ar fi să asemuiesc cu ceva economia și societatea noastră, le-aș asemui cu o bicicletă căreia i s-a luat lanțul.
„Bani din elicopter” sau despre cum o vorbă poate întoarce lumea pe dos jpeg
„Bani din elicopter” sau despre cum o vorbă poate întoarce lumea pe dos
Drumul spre acapararea de către populism a științei și practicii economice este deschis.
Economia în vremuri de pandemie jpeg
Economia în vremuri de pandemie
Nu trăim vremuri obișnuite. Sigur, nimeni nu se aștepta la asta, dar iată-ne în mijlocul unei crize globale. De data asta nu este vorba despre o criză economică, așa cum a fost cea din anul 2008, și nici măcar nu este vorba despre un conflict politic sau militar. Din astea am mai trăit și mai știm cîte ceva despre ele. Sîntem față în față cu o epidemie globală, o pandemie, concentrată geografic asupra lumii occidentale.
Tendința spre oligarhizare a societății românești jpeg
Tendința spre oligarhizare a societății românești
Lumea românească, mai ales cea rurală sau a orașelor mici, dezvoltă încă tendințe puternice spre oligarhizare. Cît timp vor fi păstrate condițiile actuale vor exista și aceste tendințe. Sărăcia, izolarea, acțiunea slabă a legilor, centralizarea și exercitarea pe termene lungi a puterii politice, fărîmițarea administrativă, înmulțirea agențiilor și a instituțiilor de stat, iată cîteva trăsături ale tabloului despre care vorbim.
De ce este necesară creșterea economică? jpeg
De ce este necesară creșterea economică?
De ce este necesar ca o bună parte din ceea ce producem azi să meargă spre dezvoltare și nu spre consum?
Asocierea ca parte a responsabilității omului liber jpeg
Asocierea ca parte a responsabilității omului liber
Revenind la mediul nostru românesc și bucureștean, trebuie să spunem că această capacitate de asociere pentru binele comun tinde spre zero. Puțini dintre noi au capacitatea de a se pune în slujba celorlalți.
Imposibilul vis al creării omului nou jpeg
Imposibilul vis al creării omului nou
Una dintre temele perene de dezbatere de la noi este schimbarea mentalităților și apariția unui om nou.
Despre bogăția națiunilor jpeg
Despre bogăția națiunilor
Cei care nu sînt preocupați de fenomenul acumulării și distribuției avuției în interiorul unei națiuni ar putea crede că există o rețetă secretă prin intermediul căreia unii devin bogați și alții rămîn săraci. Nu există așa ceva. Există doar muncă și determinare, totul într-un cadru legal și instituțional rațional. Bogăția, ca și sărăcia, nu este, așa cum adesea unii dintre
De la exuberanța naturii la lăcomia omului jpeg
De la exuberanța naturii la lăcomia omului
Spre deosebire de natură, noi, oamenii, sîntem imperfecți. După ce am mușcat din mărul cunoașterii binelui și răului, ne-am luat sarcina de a construi o lume proprie, pentru care starea de grație a unei morale depline este un țel de atins. Din
Populismul erodează coeziunea socială jpeg
Populismul erodează coeziunea socială
Este bine să cultivăm patriotismul și mîndria locală, însă în dimensiunea lor luminată, pozitivă. Rezultatul va fi dezvoltarea economică și culturală a fiecărei localități. Diversitatea trebuie să construiască și nu să fie un pretext al demolării. Izolațio
De ce nu se înțeleg economiștii noștri între ei? jpeg
De ce nu se înțeleg economiștii noștri între ei?
Nu avem o școală de economie puternică. Cea pe care o avem își continuă tradiția. Nu-și propune să producă economiști, ci contabili. Programele de învățămînt din facultățile de științe economice au eliminat rapid discipline ca doctrinele economice
Bunul simț în judecățile despre economie jpeg
Bunul-simț în judecățile despre economie
Vă invit, dragi colegi economiști, să vorbiți. Și dacă analizele sofisticate nu vă sînt la îndemînă, atunci apelați la bunul-simț comun. El nu vă va înșela niciodată. Bunul-simț comun vă va spune că nu este bine ceea ce se întîmplă și că min
Starea de sănătate a economiei jpeg
Starea de sănătate a economiei
O economie sănătoasă nu este aceea în care oamenii suferă privațiunile lipsei unui loc de muncă. O societate perfectă nu va permite entuziasmul maxim în perioadele de înflorire economică, după cum nu va permite privațiuni în moment
Miracolul comerțului jpeg
Miracolul comerțului
Prin comerț, construcția socială capitalistă începe să-și afirme complexitatea. Apare domnia marilor negustori și manufacturieri care vor furniza mărfuri și materii prime și care vor determina, prin angajarea de muncitori, apariția unei noi clase sociale, muncitorimea ,,exploatată“. Comerciantul bogat își va extinde influența dinspre zona economiei spre cea a politicii și va influența mersul organizării sociale. Comerțul desființează granițe și bariere, devenind un fenomen interna
Afaceri riscante cu fondurile de pensii jpeg
Seducția înșelătoare a inflației
Inflația este populară și periculoasă pentru că oamenii au tendința s-o aprecieze și chiar s-o încurajeze. Ideea măririi peste noapte a veniturilor este una seducătoare. Un om nu poate f
Omul este bun? Sau este rău? jpeg
Omul este bun? Sau este rău?
La această dilemă, comuniștii și fasciștii au răspuns simplu: omul este rău și are nevoie de stat pentru a-l conduce și a-i conduce viața, iar liberalii au răspuns că omul este bun și nu are nevoie de birocrație pentru a-i conduce viața. Rezultatul a fost că soc
Vremurile „bune“ de altădată jpeg
Vremurile „bune“ de altădată
Fac parte din generația celor care pentru a vorbi la telefon de la Craiova la Caracal trebuia să meargă cu bani mulți în buzunare la o clădire ciudată care se chema PTTR (Poștă, Telegraf, Telefon, Radio, în România). Acolo mergeai sfios în fața unei f
A apărut o carte fundamentală jpeg
A apărut o carte fundamentală
Acțiunea umană este o „carte a cărților“ pentru științele sociale, de la economie pînă la antropologie, istorie sau psihologie socială. Este o carte despre legile care guvernează construcția socială umană, despre legile care guvernează efortu
Criza economică iminentă a zonei euro jpeg
Prin îndatorare vindem timpul copiilor noștri
Există printre oameni percepția conform căreia nu este bine să fii dator. Adică nu este bine să fii dator cu nimic la nimeni. Asta îți conferă, ca individ, libertatea de mișcare și chiar liniștea interioară. Această percepție vine dintr-o lungă tradiție, d
De ce este necesară independența BNR? jpeg
De ce este necesară independența BNR?
Atacurile la BNR, în contextul dezechilibrelor pe care Guvernul României le-a creat, nu sînt întîmplătoare. Tiparnița cu bani este visul lor de aur. Cum ar fi să ajungă și acolo? Există o poftă insațiabilă în modul în care acești oameni exercit
După taxa pe lăcomie, urmează și taxa pe prostie? jpeg
După taxa pe lăcomie, urmează și taxa pe prostie?
Și totuși, ce poate face BNR? Guvernanții noștri tot spun minciuna conform căreia de creșterea ROBOR este vinovată BNR. Sigur, BNR ar putea să țină jos ROBOR-ul doar dacă economia o ajută. Dacă mediul economic nu este unul favorabil
Neamestecul în treburile interne jpeg
Neamestecul în treburile interne
Orice soț bețiv, care-și bate frecvent soția, visează o situație ideală în care vecinii și poliția să nu intervină. Că doar este „familia lui“, „casa lui“ și, pînă la urmă, „soția lui“. Din această cauză, conform principiului neamestecului în treburile interne, face ce vrea cu ele. Dacă este un pic mai dus de acasă, situația pe care o descriem poate fi chiar susținută cu voce tare în piața publică, unde va mai găsi cîțiva stăpîni de familie turmentați asemenea lui care să-i dea dreptate. Ba mai
Lupta cu globalizarea jpeg
Lupta cu globalizarea
Dincolo de cele relatate mai sus, sau poate tocmai de aceea, globalizarea rămîne totuși un proces care merită o dezbatere. Eu cred că nu putem discuta despre globalizare decît odată cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb, la 1492, și cu descoperirea Indiei de către Vasco da Gama, la 1498. Din acest moment, adică de la sfîrșitul secolului al XV-lea, harta lumii era cunoscută în întregime și a început marea aventură umană a călătoriilor și conexiunilor. Ca proces,
De ce l iubim? jpeg
De ce-l iubim?
Cristofor Columb spunea că aurul este cel mai bun lucru din lume. El poate „duce sufletele în rai“ (vezi Michel Beaud, Istoria capitalismului, Editura Cartier, Bucureşti, 2001, p. 25). Atunci cînd îl desprinde din natură, omul şi-l apropriază ca pe ceva special.
Patriotism și identitate națională într o lume globalizată jpeg
Patriotism și identitate națională într-o lume globalizată
Să cunoască și să schimbe idei, cultură, cunoștințe. Patriotismul trebuie să fie deci unul luminat, deschis și activ, nu izolaționist și toxic. Numai că, iată, se întîmplă de la un timp un fenomen de degradare, de renunțare, tocmai pe fondul unei situații favorabile. Cred că am ajuns într-un punct de maximum pe care nu știm să-l gestionăm. Saturația dusă la extrem este tot atît de periculoasă precum sărăcia extremă.