Sacralitatea laică a Universității
Există în viața noastră, în fiecare zi, fapte și întîmplări pe care le vedem sau despre care doar auzim. Prin forța împrejurărilor ajung la noi știri, discuții, dezbateri. Dacă pe unele le putem primi cu căldură, altele fac parte dintr-o altă categorie. Dar asta este, pînă la urmă, viața noastră nu cuprinde numai ceea ce ne-am dori. Se întîmplă să aflăm sau să vedem și lucruri mai puțin plăcute. Acceptăm urîtul în viața noastră, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încercăm a-l corecta, acolo unde se manifestă. Despre urît este vorba în rîndurile următoare. Despre o știre care nu doream să ajungă la mine și despre o fotografie care însoțea această știre și care, din punctul meu de vedere, este de neprivit. Pe scurt, este vorba despre una dintre marile universități de la noi care se laudă că a încheiat un parteneriat cu reprezentanții BOR pentru a premia studenții cu merite deosebite la învățătură. Acest lucru s-a și întîmplat. Studenții respectivi au primit premii constînd în „icoane cu valoare deosebită”, chiar din mîna unui prelat (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/studentii-de-nota-10-de-la-ase-premiati-cu-icoane-2442041).
Pînă aici, toate bune și frumoase, va zice orice cetățean al patriei normale la cap, care acceptă cu seninătate amestecul Bisericii peste tot. Oamenii au semnat un parteneriat cu Patriarhia și au dat icoane la copii, la cei mai buni copii ai lor. Adică au simțit nevoia să-i ajute pe acești copii să meargă în continuare pe un drum drept cu ajutorul Bisericii. Așa este, numai că pentru cei care știu ce este aceea o universitate, lucrurile nu sînt în regulă. Sînt chiar de neprivit. Faptul că acei copii acceptă un asemenea cadou nu este de criticat. Ei nu știu unde se află, chiar dacă sînt cei mai buni. Ce este aceea o universitate ar fi trebuit să știe conducerea acesteia care stă în poză, țeapănă, alături de copii și de icoane. Poza este de neprivit pentru că ea este realizată într-o universitate, cu cadre didactice care conduc o universitate și cu cei mai buni studenți ai lor. Ce este de neprivit? Pentru a înțelege trebuie să facem un scurt istoric al instituției care este Universitatea.
Universitatea nu este un fel de Direcție de implementat implementarea. Este cea mai interesantă dintre toate instituțiile care au venit în timp alături de noi pînă în prezent. Este acea instituție căreia modernitatea îi datorează totul, pentru că tot ceea ce am făcut și facem din punct de vedere civilizațional stă pe știința de carte. Prin intermediul său, știința de carte ajunge la oameni și este împărtășită oamenilor în mod liber. Dacă la începuturile sale a fost legată de Biserică, ulterior Universitatea – tocmai pentru a-și atinge misiunea – s-a îndepărtat de Biserică. Asta pentru că există pe lume două adevăruri: cel revelat, la care avem acces prin intermediul lui Dumnezeu, și cel științific, la care avem acces prin intermediul nostru, al oamenilor. Așa cum scrie Ovidiu Morar în prefața lucrării lui John William Draper, Istoria conflictului dintre religie și știință, „Știința și religia sînt două paradigme epistemologice esențial diferite...” (Editura Herald, București, 2019, p. 5). Universitatea este depozitara și intermediarul adevărului științific, iar Biserica este depozitara și intermediarul adevărului revelat. Există ceva care a îndepărtat definitiv Universitatea de Biserică. Acest ceva este spiritul faustic care sălășluiește în noi, oamenii, și care ne poartă spre aroganța că putem cunoaște lumea din jurul nostru pe căile noastre. De aceea, omul rațional duce o bătălie tragică cu necunoscutul. Universitatea și cărțile sale îi luminează acest drum. Situația aceasta a omului este frumos descrisă de către Goethe în Faust. Este vorba „despre mult tragism, dar și despre frumusețe și împlinire. Este vorba despre aroganță, dar și despre umilință” (Dorel Dumitru Chirițescu, Capitalismul, o dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European din Iași, 2016, p. 311). Universitatea de azi este o instituție creată de omul rațional, adică omul care își permite să gîndească lumea „în afara ipotezei existenței lui Dumnezeu”. Chiar, ce ar fi dacă Dumnezeu nu ar exista și ar trebui să ne descurcăm singuri? Acesta este gîndul care a creat Universitatea. Este ceva abisal pentru om să-și imagineze că este singur în univers. De aceea, misiunea omului de știință este grea, este aridă și angoasantă. Cu toate acestea, pașii pe care i-a făcut știința, prin intermediul Universității, au fost decisivi. Lumea de azi este profund diferită față de lumea anului 1000. Mult din această transformare o datorăm științei și Universității.
Universitatea a fost constituită ca o asociație liberă între studenți și profesori. Ea se autoguvernează, pentru că nu numai Biserica îi este adversar în misiunea sa, ci și statul. Autonomia Universității este ceva fundamental, înscris în legile tuturor statelor civilizate. Statul a fost mereu tentat să-și impună mediocritatea și regulile peste prestigiul Universității. Știința și adevărul sînt singurele imperative ale existenței sale. În universități a spune adevărul este ca și cum ți-ai face doar meseria. În afara Universității, după cum bine știm, este din ce în ce mai greu. Universitatea este deci un fel de spațiu sacru al laicității, dacă ne putem permite o asemenea expresie. Titlul nostru nu este un simplu joc de cuvinte. Adevărul este sacru, iar Universitatea este, pentru profesori și oameni de știință, un templu sacru. Este simbolul emancipării și devenirii omului occidental. Este vehiculul imbatabil care a luat lumea în spate și a adus-o în secolul XXI, așa cum este ea acum, cu bunele și cu relele sale. Azi, universitățile lumii sînt mari centre ale gîndirii și formării umane. Nu există un om a cărui pregătire să fie considerată încheiată, dacă acesta nu a absolvit o universitate. Unele dintre ele au chiar standarde extrem de înalte de pregătire, oferind absolvenților distincția numelui lor. „Unde ai terminat școala?” este o întrebare pe care fiecare din noi a primit-o de un număr nedeterminat de ori în viața sa. Universitățile de azi sînt mari centre culturale și științifice, iar misiunea lor a rămas aceeași: să-l poarte pe om în întunericul luptei cu natura și cu lumea din jurul său.
Desigur, se va replica – și pe bună dreptate – că și oamenii de știință cred în Dumnezeu. Da, așa este. Este vorba pînă la urmă despre o poziționare personală în viață, pe care o datorăm educației noastre și mediului în care creștem. Abisul ateismului nu este la îndemîna oricui. Numai că dincolo de ultima sa determinare în viață care poate fi credința în Dumnezeu, un adevărat om de știință va fi rațional și va căuta adevărul prin metodele științei. Este obligat de statutul său să facă asta. Despre asta este vorba. Chiar dacă adevărul revelat (reprezentat de Biserică) și cel științific (reprezentat de Universitate) realizează o unică sinteză în sufletul fiecăruia dintre noi, în spațiul universitar nu-l putem invoca pe Dumnezeu în nici un fel. De exemplu, un om de știință din universitatea respectivă nu va putea spune că de vină pentru creșterea prețurilor este Dumnezeu. Evident că Dumnezeu este începutul și sfîrșitul a toate, dar pînă acolo pentru creșterea prețurilor poate găsim niște vinovați mai aproape de noi.
Nu vom încheia fără a vorbi puțin despre Universitatea românească de azi. Cu mici excepții, ea este invadată de Biserică și de politică, adică exact de cei doi adversari. Semnele sînt foarte clare și destul de des întîlnite. Aproape că nu există rector care să nu fie pus politic sau care să nu aibă un sprijin politic evident, după cum la multe deschideri de an universitar vin popi și țin slujbe. În raport cu Universitatea, Biserica este în ofensivă. După Revoluție, asistăm la o repoziționare a Bisericii în lumea românească. Una dintre victoriile sale a fost și înființarea facultăților de teologie. Însă aceste facultăți ar fi trebuit organizate în universități diferite, religioase, și nu ca părți ale Universității laice despre care vorbeam. Nimeni nu ar fi putut interzice BOR să-și construiască universități religioase. Numai că BOR a dorit să intre în Universitatea clasică. Învățămîntul laic este cu totul altceva, absolut diferit, în raport cu învățămîntul religios. Acum, iată, ofensiva continuă. Se încheie tot felul de protocoale cu universitățile laice și se oferă icoane drept cadouri pentru copiii cei mai buni. Asta se întîmplă pentru că cei din universitățile noastre de azi nu cunosc nimic din istoria bătăliei dintre știință și Biserică. Așa cum spuneam, dacă studenții pot fi scuzați, cei care conduc universitatea respectivă, nu. Poziția personală în fața lui Dumnezeu și a Bisericii nu trebuie extinsă asupra unei asemenea instituții care este sacră, dar într-un alt sens.
Ca urmare a celor spuse, este din ce în ce mai greu să spui adevărul în universitățile noastre, chiar și adevărul științific. Mereu apare unul care te întreabă ce ai vrut să spui în cutare sau cutare speță. Băgăcioșii de profesie strică, din necunoaștere sau din rea-voință, însăși ideea sacră de Universitate. Relativismul științific și improvizația încep să fie la ele acasă. Vremurile nu sînt ușoare și lumea pare că se întoarce cu viteză spre trecut. Sînt multe semne de acest fel. Tot în această cheie poate fi explicată și dorința nesățioasă a Bisericii de a acapara din nou adversarul său dintotdeauna, adică Universitatea.
Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.
