Împotriva organizării de către licee a admiterii pentru clasa a IX-a
Înainte de a intra în subiectul dezbaterii de azi, va trebui să spunem cîteva lucruri care ne vor oferi o lumină mai clară asupra subiectului. Prima subliniere pe care o vom face este aceea că lumea în care trăim nu a arătat tot timpul așa. Adică oamenii nu erau egali în drepturi și nu alcătuiau ceea ce azi numim o societate liberă și democratică. Modernitatea a spart cutumele și vechile ierarhii sociale. Iar instrumentul pe care l-a folosit a fost educația de masă. În lumea cea nouă, nu mai contau rangurile și nici apartenența la o clasă socială sau alta. Educația a nivelat favorabil oamenii, oferind o șansă fiecăruia dintre ei. Prin educație se atinge un nivel înalt de mobilitate socială, adică educația oferă posibilitatea de a penetra un statut social dat. Mobilitatea socială fiind tocmai capacitatea de a sparge structuri sociale, capacitatea mișcării libere, fără restricții, în interiorul unei organizări sociale. Prin intermediul său, structura socială devine mai permisivă, în favoarea meritului și șansei. Pentru că educația a dat o nouă elită bazată pe știința de carte și nu pe alte criterii cum ar fi rasa, clasa socială, genul. Este un proces de consacrare a noilor elite prin educație ale cărui repere principale sînt: modernizarea aduce în prim-plan conceptul de mobilitate socială care va da un nou sens noțiunii de elite; societatea de ranguri dispare și se dezvoltă democrația politică; elitele care rezultă din procesul de acces nelimitat la educație vor consacra un nou ideal social care are la bază formula emancipării sociale; urmarea va fi că noul curs de accedere socială va fi cel al meritului; preeminența va fi înlocuită prin excelență. (Dragoș Zdrobiș, Limitele meritocrației într-o societate agrară, Editura Polirom, Iași, 2015, pp. 23-24).
Despre asta este vorba atunci cînd ne referim la educație. Este cea care sparge cutume și asigură sănătatea unei lumi, a unei societăți. Este un fel de permanentă prospețime pe care o aduce știința de carte. Inteligența este cea care dictează în modernitate și nu apartenența la un grup mai mult sau mai puțin privilegiat. Numai că în societățile aflate la marginea procesului de modernizare, așa cum este și cea românească, transformările despre care vorbim mai sus nu sînt ireversibile și nu sînt mereu duse la capăt. Pentru a asigura mersul sigur spre modernizare, trebuie să păzim aceste principii. Printre ele, accesul liber la educație este fundamental. Spuneam că procesele spre modernizare nu sînt duse pînă la capăt în societăți cum este și cea românească. Aici, se creează tot felul de bariere false, de tip medieval, prin care „elitele” de o categorie sau alta încearcă să transmită acest statut și copiilor lor. La noi se încearcă a se prezerva o poziție socială, mergîndu-se pînă acolo încît funcțiile și calitățile din sistemul public se moștenesc în familie, transmițîndu-se din tată în fiu și din mamă în fiică, sau în orice altă combinație familială. Ce tip de lume este aceea în care se întîmplă asta? Este ceva mai mult decît medieval, este un fapt primitiv și rău, atroce. Asta pentru că statul modern nu ar trebui să fie al cuiva anume, fiind (sau trebuind să fie) un stat democratic, care garantează dreptul oricărui cetățean de a ocupa o funcție publică.
Revenind spre subiectul nostru de azi, trebuie să spunem că în noile legi ale educației, care erau cît pe ce să fie impuse de fostul ministru al Educației, se află o prevedere care a fost trecută cu vederea atunci de către opinia publică de la noi. Din fericire, azi dezbaterea este reluată, dar argumentele împotriva propunerii oficiale, aceea ca liceele să dea din nou admitere proprie pentru intrarea în clasa a IX-a, încă nu sînt clar enunțate. Cred că presiunile pentru această propunere au fost foarte mari și au venit în primul rînd din zona liceelor, reverberate cumva în zona politicului. Asta pentru că admiterea la liceu prin sistemul unic național, a unei evaluări unice, așa cum funcționează acum, a tot supărat mafiile locale ai căror copii nu intrau la liceele bune cu frecvența dorită, fiind dați la o parte de către copii din mediul rural sau din școli generale relativ marginale. Unul dintre motivele care presupun că a stat la baza unei asemenea propuneri este cel care s-a tot vehiculat prin media și anume acela că în mediul rural sau în școlile generale despre care vorbeam, în timpul examenelor de capacitate, copiii sînt lăsați să copieze. Eu nu cred că asta este regula. Evident, o fi fost și vreun asemenea caz, numai că nu este vorba despre o regulă. Și chiar dacă era vorba despre o regulă, ea putea fi oprită printr-o supraveghere mai atentă, după modelul examenului de bacalaureat, a admiterii în clasa a IX-a. O asemenea supraveghere ar fi eliminat dubiile care încă mai există. Dar nu, legiuitorul nostru cel viclean nu face asta. El pur și simplu renunță la un principiu fundamental al egalității de șanse a copiilor și introduce examenul în organizarea liceului pentru intrarea în clasa a IX-a. Din cauza unor excepții care pot fi rezolvate pe cale administrativă, legiuitorul nostru cel viclean (îi mai spunem o dată așa pentru a-și da seama că ne-am dat seama) schimbă fondul. Pentru că noul mod de organizare ar fi cu totul altceva decît cel vechi.
De ce examenul la îndemîna liceului este atît de periculos? Din următoarele motive: se dezvoltă o mafie a meditațiilor pentru intrarea în liceele bune și foarte bune; profesorii din liceele bune și foarte bune vor fi supuși unor presiuni enorme de tip corupție, în perioada verificării lucrărilor; se vor vehicula sume imense pentru meditații și admitere, dezvoltîndu-se o mafie a admiterii în liceele din „centru”; copiii săraci, mai ales cei care provin din mediul rural, nu vor avea nici o șansă de a sparge această crustă de tip oligarhic; directorii liceelor despre care vorbesc vor deveni un fel de „mari șefi inițiați”, stăpîni pe destinele educației acestei țări; acei directori de asemenea licee, care nu se vor conforma presiunilor mafiei locale, vor fi schimbați rapid și înlocuiți cu oameni corupți și adaptabili la noua situație; locul în liceu se va moșteni din tată în fiu, pe filiere de familie și apartenență socială; mafiile locale își vor aranja admiterea fără a-și mai pune copiii să învețe carte.
În timpul dezbaterilor pe legea educației, șiretul nostru fost ministru a „cedat” puțin spunînd că subiectele (chipurile, pentru a se evita fraudele) vor fi elaborate la nivel național de către un organism independent sau de către Academia Română. Eu zic că putem să-i punem și pe marțieni să le elaboreze, domnii directori și cu colegii lor din licee vor găsi soluții să fraudeze acest examen. Și-l vor frauda în masă, așa cum făceau altădată cu bacalaureatul.
Despre asta este vorba atunci cînd vorbim despre așa-zisa autonomie a liceelor de a-și organiza admiterea. Este un fapt clar că mobilitatea socială va fi mult diminuată și apartenența la un liceu sau la altul se va face în funcție de poziția socială a părinților. Am trăit o asemenea experiență în vremea regimului trecut, atunci cînd admiterea la liceu se făcea de către licee. Pentru a putea studia la zi ultimii doi ani de liceu, a trebuit să plec dintr-un liceu în altul, dintr-un județ în altul. După mii de chinuri cu aprobarea plecării de la un județ la altul, am ajuns în sfîrșit să mă așez la masa admiterii în clasa a XI-lea, alături de sute de copii care terminaseră primii doi ani în liceul pe care mi-l doream și eu. Concurența era enormă pentru că, din cinci clase ale liceului respectiv, doar una rămînea să studieze în continuare la zi, în treapta a II-a, restul de patru treceau la seral. Asta cu trecerea la seral fiind politica de atunci a regimului de a avea cît mai mulți vînzători și contabili și nu oameni cu liceul terminat la zi, care puteau să aspire la un loc într-o facultate. Nu spun ce tip de mafie și ce tip de îngrădiri și bariere a trebui să suport pînă să ajung, cu foaia de hîrtie în față, la admitere în clasa a XI-a, pentru a demonstra ceea ce știam. Evident, am luat acel examen sau, mai bine zis, am trecut cu bine peste acel concurs. Numai că atunci cînd am ajuns la primele ore, în toamna acelui an, am constatat surprinderea profesorilor mei cînd mă vedeau în bancă. Eram singurul care le penetrase sistemul de pile și influențe. Se uitau la mine ca la ceva de pe altă planetă. Timp de o jumătate de an am stat numai la tablă. Erau curioși. Situația mea li se părea incredibilă.
Revenirea la acest sistem, al organizării de către licee a admiterii pentru clasa a IX-a, este cel mai mare pericol, o bombă pusă la baza carierei și a vieții pentru sute de mii de copii care nu fac parte din familiile din centrul orașului și care nu sînt parte a nici unei stratificări sociale false, impuse de primitivismul românesc în acțiune. Acești oameni știu exact ce fac și de ce fac acest lucru. Ei vor să-și ia înapoi liceele din mîna „desculților”. Trebuie să păzim acest criteriu al științei de carte și să-l consacrăm ca fiind fundamental. Altfel, ne zbatem degeaba și ne întrebăm de ce stăm pe loc. Oligarhilor le este bine. Și acest bine îl doresc și odraslelor lor care nu știu carte. Mobilitatea socială despre care vorbeam este lovită, într-o lume românească în care și așa este destul de redusă. Este bine ca știința de carte să rămînă criteriul fundamental de valorizare socială. Avem nevoie ca în liceele bune să vină copii buni de peste tot, prin acces liber și șanse egale.
Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.
