De ce nu se înțeleg economiștii noștri între ei?

Publicat în Dilema Veche nr. 810 din 29 august – 4 septembrie 2019
De ce nu se înțeleg economiștii noștri între ei? jpeg

De fiecare dată cînd mă gîndesc la confrații mei economiști îmi aduc aminte de cățeii, jucării din pluș, pe care îi țineau concetățenii noștri în continuarea banchetei din spate a Daciei de familie. Circulam adesea cu autobuzul și mă distram urmărind cum în locul respectiv se afla invariabil un asemenea cățel care mișca permanent din cap. Probabil că aveau un arc în loc de gît, pentru că, din inerția mișcării mașinii, pur și simplu dădeau permanent din cap, dînd impresia că se bucură. Mă gîndeam că cineva a dorit să-și bată joc de acești oameni, oferindu-le ocazia de a pune în spatele mașinii un animăluț care părea să spună un permanent „da“, bucuros, fericit. Legam această imagine, a prostului gust definitiv, de faptul că și stăpînii acestor căței semănau cu jucăriile lor, spunînd un „da“ permanent și continuu, mimînd bucuria în fața unui regim atroce care îi înzestrase, după ani de așteptare, cu o mașină proastă, posesoare de cățel cu atitudine conformistă. Era un fel de „da“ etern, un semn al umilinței infinite în fața unui regim apăsător.

Am început discuția despre economie și economiști cu această amintire pentru că marele pericol al economistului ca om, ca specialist, este acela de a se îndepărta de știință și de a intra în rolul cățelului despre care vorbeam. Se întîmplă asta pe fondul apropierii tradiționale a economistului de omul politic. Aici este o mare alianță care funcționează mereu în defavoarea adevărului științific. Oamenii politici au tendința de a crede că deciziile lor pot modela oricum realitatea, cîmpul economic. Or, nu este așa. Realitatea economică funcționează după legi proprii, iar decizia politică, de cele mai multe ori, perturbă sistemele economice, neținînd cont de modul de acțiune al acestor legi. La întîlnirea cu politicianul, economistul are tendința de a da din cap, asemenea cățelului din Dacie. Este un pericol, acesta al anexării științei de către politică. Avînd în vedere importanța științei economice și a economiei, aceasta a fost o tendință permanentă, istorică. Efortul politicii și al omului politic este acela de a arăta că el este cel care modifică lumea și nu știința economică, cu regulile și restricțiile sale. Transformarea științei economice într-o anexă a acțiunii politice se poate produce foarte ușor, dacă vom ține seama de interesele de carieră și de ordin material pe care le poate dezvolta politica, o activitate umană legată de gestiunea și distribuirea puterii. În context, amintim conduita prezentă a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Economiștii teoreticieni, dar și practicieni sînt pur și simplu uluiți de modul în care această instituție modifică prognozele de creștere economică pentru economia noastră. De fapt, ei nu sînt decît o agenție guvernamentală care face ceea ce spune guvernul. Dacă de la guvern li se dictează o prognoză de creștere de 4%, atunci vor publica această cifră. Dacă li se va cere să o modifice la 5%, atunci vor anunța această ultimă cifră.

Nici chiar economiștii nu sînt cu toții de acord că servesc o știință. Cei mai mulți cred că adevărul său științific, fiind unul probabilist, poate fi interpretat oricum. Se întîmplă asta pentru că știința economică „nu poate aspira la precizia și la universalitatea științelor naturale“ (Robert Skidelsky, „Căderea imperiului economiștilor“, Dilema veche, nr. 807, 8 august 2019). Cei mai mulți cred, ca și oamenii politici, că doar decizia lor poate modela după bunul plac realitatea economică. Nu au o viziune istorică și uită mereu că omul și comportamentul uman nu au fost încă înțelese de către știință „în termenii unui principiu universal“ (op. cit.).

Neștiința de carte este un alt motiv pentru care economiștii noștri nu se pot înțelege. Este greu să te pricepi la toate, iar tentația amestecului amatoristic este una foarte mare. De aceea am văzut specialiști în microeconomie care se pronunță pe probleme de macroeconomie sau oameni ai finanțelor pronunțîndu-se pe probleme de politici monetare. Macroeconomia în sine (cea mai apropiată de politică) este un cîmp al tuturor posibilităților de exprimare și implicare. Există oameni cu un bagaj de cunoștințe precar, care au învățat pe de rost cîteva corelații, cel mai adesea de tip keynesian, și care au impresia că știu cîte ceva despre mersul lucrurilor. Așa cum spunea și Keynes, pentru că tot a venit vorba, un economist trebuie să posede o combinație rară de însușiri, el trebuie să fie din toate cîte puțin. Un bun economist trebuie să înțeleagă istoria, antropologia, matematica. El trebuie să fie cîte puțin din toate și, pe ansamblu, mai mult decît toate acestea. Dacă în medicină specializarea medicilor a devenit cu timpul una foarte clară, în știința economică mai este mult de lucrat la acest capitol.

Un alt motiv pentru care economiștii români se contrazic este unul simplu – nu avem un învățămînt economic performant. Cei mai mulți sînt foarte înguști. Nu văd mersul lumii și nu știu ce înseamnă progresul social. Nu avem o școală de economie, care să producă economiști și nu posesori de creion chimic după ureche. O școală de economie românească nu s-a dezvoltat niciodată de-a lungul timpului. Cu toate eforturile noastre de a oferi un nume sau altul atunci cînd vine vorba despre istoria gîndirii economice românești, nu putem evita sărăcia din domeniu. Ce vreau să spun este că dacă în istorie îl avem pe Iorga, în sociologie îl avem pe Gusti, în medicină pe Paulescu (și exemplele ar putea continua), în economie nu avem un asemenea nume.

Pe acest fond, invocat mai sus, un alt motiv de neînțelegere este dat de formația economiștilor români de după revoluție. Există o tendință autohtonă de gîndire a sistemelor și a realității economice, cu adînci rădăcini în moștenirea de tip ceaușist-izolaționist, și o tendință de gîndire a economiștilor formați la școlile de gîndire occidentale, mai ales anglo-saxone. Cea de-a doua categorie vede lumea așa cum este, deschisă, în competiție, orientată spre globalizare și libertate economică, iar prima vede lumea așa cum era în vremea tinereții lor: izolată, închisă, supusă deciziilor centraliste și partidului unic. Or, dacă nu vezi lumea așa cum este, judecățile tale despre această lume vor fi eronate, vor descrie fapte și acte, acțiuni care nu există decît în mintea ta. Mulți dintre economiștii noștri confundă realitatea lumii în care trăim cu utopiile despre care au învățat cîte ceva în prima tinerețe. Socialismul, nici nu mai trebuie s-o spunem, este utopia supremă, foarte iubită de către mulți dintre economiștii români.

Nu avem o școală de economie puternică. Cea pe care o avem își continuă tradiția. Nu-și propune să producă economiști, ci contabili. Programele de învățămînt din facultățile de științe economice au eliminat rapid discipline ca doctrinele economice, filozofia, economia politică, istoria gîndirii economice. Totul se reduce la imperativul practicii și al relației disciplinelor cu practica. Asta nu este rău, avînd în vedere că știința economică este, pînă la urmă, una a unui optim rațional. Numai că absolutizarea acestei tendințe nu aduce în piață oameni cu orizonturi, deschiși, cu o gîndire strategică, adaptată lumii complexe în care acționează. Or, gîndirea unui economist adevărat, a unui decident strategic într-o lume atît de complexă ar trebui să depășească pragurile acestui pragmatism meschin.

Noi, economiștii, avem obiceiul, de la Paul Samuelson împrumutat, să spunem că economia este regina științelor sociale. Nu este o simplă fudulie. Asta deoarece știința economică oferă răspunsuri la o întrebare foarte importantă din viața noastră, a oamenilor, și anume care sînt posibilitățile (în termenii resurselor finite) de împlinire a visurilor oamenilor (în termeni de posibilități infinite)? Faptul că știința economică este chemată să răspundă la o asemenea întrebare îi conferă statutul despre care vorbeam. Poate că ar fi bine ca cei mai mulți dintre noi să-l conștientizeze și să păstreze apropierea de crezul științific. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.