Vremurile „bune“ de altădată

Publicat în Dilema Veche nr. 787 din 21-28 martie 2019
Vremurile „bune“ de altădată jpeg

Bătălia unora pentru a ne demonstra că nu avem vocație de popor democratic și prosper continuă. Este pus în mișcare un infernal arsenal de arme și mijloace. Se folosesc toate canalele de comunicare media, dar și rețelele de socializare. Se atacă instituții și se relativizează pînă la coborîrea în derizoriu principiile de bază pe care stă lumea libertăților. Totul se judecă la grămadă și concluzia oricărui comentariu este aceeași – nimic nu este bun, nimic nu este bine. Trebuie să înțelegem odată că lumea capitalistă, liberală, deschisă este rea și nu ni se potrivește. Problema este că această propagandă chiar începe să aibă rezultate. Procentul celor care privesc înapoi este din ce în ce mai semnificativ și asta se vede cu ochiul liber, de la exprimarea politică pînă la atitudinile unor oameni de bună-credință care caută în trecut soluții la problemele de acum.

În șirul de dezinformări prin intermediul cărora se încearcă formarea de curente de opinie publică, prin intermediul rețelelor noastre de socializare, cel care se subscrie ideii că vremurile de altădată erau mai bune este subiectul eseului nostru. În susținere, ni se înfățișează imagini sinistre cu copii la muncă patriotică (în contrapondere cu generația de azi care „stă numai prin cluburi“), orașe pustii prin care circulă doar o mașină și doi-trei oameni (în contrapondere cu orașele de azi în care „nu mai ai loc de oameni și mașini“), magazine pline cu mărfuri românești (în contrapondere cu cele de azi „în care totul este importat“), tot felul de poze cu oameni bătrîni (în contrapondere cu oamenii de azi „care mor de tineri“), mașini ciudate, dar fabricate în țara noastră (în contrapondere cu cele „scumpe și proaste pe care ni le livrează azi fabricile din Vest“). Aceste fantasmagorii prind incredibil de bine. Ideea celor care au inventat această temă de dezinformare este una simplă și foarte clară. Dacă altădată era mai bine, atunci toate zbaterile noastre prezente și viitoare sînt inutile, iar pentru a trăi mai bine nu avem decît a ne întoarce în trecut. La care trecut? La cel socialist, normal, pentru că memoria noastră colectivă nu se poate raporta la un alt trecut.

De fapt, puțini știu că dezinformarea de acum de pe rețelele de socializare are la bază credința general umană conform căreia vremurile de altădată au fost mai bune. Chiar dacă am mai făcut-o și cu altă ocazie (Capitalismul, o dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European din Iași), vom arăta că această percepție, conform căreia vremurile de altădată au fost mai bune, nu este cultivată la întîmplare. „Vremurile bune de altădată“ sînt cel mai mare dușman al prezentului. Deși este profund eronată, ideea că altădată se trăia mai bine este una seducătoare și îndelung vehiculată de către oamenii de rînd, fără pretenții, sau de intelectuali de duzină, manipulatori de idei la mîna a doua, așa cum le spune Hayek. Întîlnim adesea oameni care își laudă prima mașină, deși era un hîrb în comparație cu cea pe care o au acum, sau laudă longevitatea și traiul liniștit al bunicilor și străbunicilor, deși, ca medie, speranța de viață era atunci mult mai redusă, iar nivelul de trai mult inferior. A emite judecăți cu caracter general, plecînd de la un singur caz, este cel puțin un semn de prostie. Vremurile din trecut nu au fost niciodată mai bune decît cele din prezent. Este aici o nostalgie după tinerețe și starea perfectă de sănătate, cînd totul era văzut în roz și totul era mult mai ușor de suportat. Bătrînețea este asociată degradării fizice și mentale, chiar dacă mașina este mai bună și nivelul de trai mai ridicat, toate acestea nu mai au aceeași culoare ca în tinerețe. „Vremurile bune de altădată“ au și un substrat cultural-religios adînc, ce are legătură cu alungarea noastră din Rai. Suferința umană, a vieții zilnice, este greu suportată și omul oftează nostalgic după liniștea primară a apartenenței sale la raiul divin. Se pare că nici azi nu sîntem obișnuiți cu bătălia cu viața în fața căreia ne-a pus Creatorul. Există ceva adînc în această remanență, poate chiar ceva de ordin genetic. Oamenii caută liniștea și își doresc liniștea, prea adesea obosiți de căutarea unei fericiri pe care cei mai mulți dintre ei nici măcar nu sînt capabili să o vadă acolo unde ea există. Privirea în trecut vine ca urmare a căutărilor. Cînd a fost mai bine? Cînd bunicii și părinții ne evocă liniștea, echilibrul și stabilitatea.

Evident că lumea în care trăim, acum, în această clipă, este cea mai bună dintre lumile posibile, numai că nostalgia nu poate fi oprită și nici tratată ușor. Ludwig von Mises, în „Mentalitatea anticapitalistă“, abordează o dezbatere despre tema noastră de azi. Pune în evidență faptul că aristocrația a criticat în permanență principiul egalității în fața legii, aducînd în discuție ,,vremurile bune de altădată“ cînd fiecare individ, chiar de la naștere, își cunoștea în mod clar și precis rolul și locul său într-o societate. „Această critică (a lumii prezente, liberale, de către aristocrați – n.n.) presupune implicit că, în l’ancien régime, aristocrații se distingeau prin virtuți și că ei își datorau rangul și averile superiorității lor morale, culturale. Nu merită să demontăm această fabulă. Fără a exprima nici cea mai mică judecată de valoare, istoricul nu poate să nu sublinieze că înalta aristocrație a principalelor țări europene descindea din soldați și oameni de curte care, în luptele lor religioase și constituționale din secolele al XV-lea și al XVII-lea, s-au angajat de partea învingătorilor din țările lor“ (op. cit., p. 19). Conform acestei critici „mulțimea a devenit atotputernică, iar materialismul ei mediocru a înlocuit criteriile din epocile revolute. Banul a devenit rege. Oameni fără valoare se bucură de bogății și opulență, în timp ce merituoșii și valoroșii rămîn fără nimic“ (op. cit., p. 19). Capitalismul, este adevărat, pare să fi bulversat liniștea umană. Doar în aparență, deoarece nu capitalismul a inventat căutarea umană, spiritul său faustic. Dacă organizarea socială de azi nu ar fi purtat numele de capitalism, atunci trăsăturile lumii de azi ar fi putut fi regăsite sub altă denumire, dar ar fi fost aceleași. Conform acestor critici, avantajele ajung la cei care nu sînt merituoși. „Democrația capitalistă a pieței“, așa cum o numește Mises, a fost și este permanent contestată, fiind considerată imperfectă. Vremurile de azi nu mai sînt bune și pentru că „într-o societate fondată pe caste și statut social, individul poate arunca vina destinului potrivnic asupra condițiilor aflate în afara controlului său“ (op. cit., p. 21). Prin nostalgia față de vremurile bune, trecute, se produce un refuz al indivizilor de a-și asuma morala socială înaltă, democratică. În capitalism, se întîmplă că fiecare individ trebuie să-și asume destinul. Este un lucru dificil de înțeles și dificil de pus în practică pentru mulți dintre noi. Există aici o exigență, și anume aceea că societatea tratează pe fiecare după contribuția adusă la bunăstarea semenilor. Mises arată: „Prăpastia dintre ceea ce un individ este și obține pe de o parte, și ceea ce el crede despre propriile-i capacități și realizări, pe de altă parte, ni se dezvăluie fără milă: reveriile legate de o lume «justă», care să-i trateze în funcție de «adevărata lor valoare», constituie refugiul tuturor celor care sînt victime ale unei lipse de autocunoaștere“ (op. cit., p. 25).

Fac parte din generația celor care pentru a vorbi la telefon de la Craiova la Caracal trebuia să meargă cu bani mulți în buzunare la o clădire ciudată care se chema PTTR (Poștă, Telegraf, Telefon, Radio, în România). Acolo mergeai sfios în fața unei femei cu mustață care te întreba cine ești și ce vrei. Dacă nu te pierdeai cu firea, caz în care o luai la goană înapoi spre casă, trebuia să-i răspunzi la aceste întrebări, dar și la multe altele. Își nota dorința ta, după care te invita în sala de așteptare, adică o încăpere ce mirosea a imitație de piele și transpirație și care avea aliniate pe margini un fel de scaune pe care stăteau așezați colegii tăi de așteptare. Cabinele în care ți se dădea legătura erau puse pe cealaltă parte a sălii. În ele erau așezate un fel de instrumente cărora în epocă li se spunea telefoane, dar care nu erau decît niște aparate ciudate, care la noi semănau foarte mult cu cele imaginate la început de către inventatorul lor. După mai multe zeci de minute, cînd îți venea rîndul să vorbești la Caracal, ți se striga în sală, fără a ți se pronunța numele, că ai legătura la Caracal. Știai că despre tine este vorba și o zbugheai către cabina telefonică pe care femeia cu mustață ți-o țipa în sala de așteptare: „Caracalul la cabina 7, vă rog!!!“. Totul, absolut totul, era înregistrat de către cei de la Securitate și ideea că ai putea face politică „anti“ la telefon era una năstrușnică. Nu puteai să vorbești foarte mult. Costurile erau foarte mari și, chiar dacă aveai bani, convorbirea îți era tăiată pentru că mai așteaptau și alții la rînd. Era ceva barbar în acest mod de comunicare, dar era un primitivism cotidian, unul cu care ne obișnuiserăm cu toții și pe care avem datoria de a nu-l uita. Sigur, nu am dorit să combat un exemplu cu altul, ci doar să rememorez puțin, să vorbesc despre comunicarea de dinainte de rețelele de socializare de azi. De fiecare dată cînd deschid telefonul pe o astfel de rețea, să zicem Facebook, și pot comunica la modul direct cu prietenul meu din Canada îmi amintesc de PTTR și exclam: „Ce vremuri urîte am putut să trăiesc!“ 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust – Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.