Imposibilul vis al creării omului nou

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Imposibilul vis al creării omului nou jpeg

Este o adevărată provocare să vorbești despre ceva favorabil care s-a întîmplat cu lumea românească după Revoluție. Și asta nu pentru că nu există și lucruri bune, ci pur și simplu pentru că din cauza nevrozei care ne stăpînește nu mai vedem binele din jurul nostru. Trăim un fel de angoasă căreia Karl Popper îi găsește și-i explică determinațiile: „Această angoasă, această neliniște, este o consecință a prăbușirii societății închise. Ea se face simțită și în zilele noastre, mai ales în perioadele de schimbare socială. Este angoasa provocată de efortul pe care viața într-o societate deschisă și parțial abstractă îl pretinde în permanență de la noi – prin străduința de a fi rațională, de a lăsa nesatisfăcute cel puțin unele dintre nevoile noastre sociale emoționale, de a ne autosupraveghea și de a accepta responsabilități“ (Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii săi, Editura Humanitas, București, 1993, p. 202). Așa cum spuneam, nu mai vedem lucrurile de sus, nu avem o perspectivă, o vedere de ansamblu, care să ne permită reprezentări corecte ale evoluțiilor din jurul nostru. Din acest motiv, trimiterile la luminița de la capătul tunelului, pe care nu o mai vede nimeni, au dat naștere unui adevărat folclor despre imposibilitatea noastră de a crește din punct de vedere social. Și totuși, această evoluție s-a produs. Nu în ritmurile pe care le-am fi dorit, ci în ritmuri naturale, după legi despre care vom vorbi aici.

Una dintre temele perene de dezbatere de la noi este schimbarea mentalităților și apariția unui om nou. Socialiștii au făcut din asta o veritabilă obsesie și chiar au crezut că pot schimba oamenii peste noapte. Din această cauză, laboratoarele de propagandă au cheltuit foarte mulți bani și energie. Era nevoie de un om nou, pentru că cel „vechi“ nu corespundea cu teoriile lor false despre egalitate și omogenizare socială. Acesta a fost visul oricărui regim totalitar și al oricărui dictator mai mic sau mai mare, european, asiatic sau din America Latină. În mintea lui Stalin se afla o lume cu totul diferită de cea din mintea lui Hitler. Și Ceaușescu al nostru, cel micuț, imagina o lume pe care o revendica drept comunistă, deși nu avea habar ce este socialismul. Omul nou a fost obsesia tuturor. Pentru apariția sa au fost ucise sute de milioane de oameni „vechi“ în experimente sociale absolut sinistre.

Fără a fi un om nou în sensul dorit de regimul socialist, românul din momentul 1990 plecase din zona valorilor specifice lumii libere. Era deja vorba despre a doua generație de oameni supuși unui experiment social uriaș. Consecința a fost că, de exemplu, la acel moment, ne aflam pe ultima treaptă între cetățenii din estul și centrul Europei în ceea ce privește capacitatea de adoptare a comportamentelor de piață. Polonia era cea mai bine pregătită pentru societatea deschisă, iar România cea mai puțin pregătită, mai puțin chiar și în raport cu statele fostei URSS. Practic, pășeam, odată cu Revoluția, într-o lume care ne era străină și pe care o respingeam (Constantin Ionete, Criza de sistem a economiei de comandă și etapa sa explozivă, Editura Expert, București, 1993, p. 164).

t02a lm 1427 jpg jpeg

Spunem mereu că dorim schimbarea mentalităților, dar nu știm care sînt determinațiile unei asemenea schimbări. A schimba modul de a gîndi și a fi al unei națiuni este poate cea mai dificilă provocare. Nu există programe pentru o asemenea operă. Nu poți să dai ordin omului să fie altfel și el să răspundă cu o schimbare peste noapte. Aici nu este ca și cum ai construi un zid sau o fabrică. Nu există o rețetă și numai dictatorii au crezut că stă în voința lor să producă asemenea schimbări. Omul nou nu se creează în eprubetă și nici nu se realizează la o mașină industrială automată. Mentalitățile nu evoluează în termeni istorici vizibili. De cele mai multe ori, modificările trec de durata unei generații. Din această cauză, graba unora de a distinge repede, în termeni de ani, pe omul nou socialist (comuniștii erau exasperați de remanențele capitaliste ale poporului român) sau pe omul nou capitalist (acum capitaliștii sînt exasperați de reflexele socialiste ale poporului nostru) este una ce nu poate provoca decît zîmbete antropologilor și specialiștilor în devenire socială.

Pentru a lămuri care sînt condițiile de apariție a noului social, vom apela la viziunea unui cunoscut liberal, este vorba despre Friedrich Hayek. Vorbind despre minte și transformarea sa, autorul citat arată: „Mintea nu este un ghid, ci un produs al evoluției culturale; ea se bazează mai mult pe imitație decît pe intuiție și rațiune“ (Friedrich August von Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 29). Procesul de schimbare culturală (și, ca efect, transformările sociale) nu este unul rațional, conștientizat și care să poată fi cuantificat vizibil în algoritmi matematici. Comportamentul social al unei națiuni se schimbă și se ajustează în mod imitativ, în contact cu alte culturi și națiuni. Hayek ne spune că este o infatuare fatală aceea de a crede că avem puterea ca, prin decizie umană, să schimbăm semenii în jurul nostru. Această schimbare se produce prin învățare și imitație. Singura condiție care ar putea opri acest proces de transformare este izolarea corpului social respectiv (Claude Lévi-Strauss, Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, p. 72). Transformarea se produce, conform lui Claude Lévi-Strauss (op. cit., p. 53), avînd două ținte: creșterea cantității de energie pe cap de locuitor și prelungirea vieții omului. Deci sensul, ținta noastră, a occidentalilor, este aceea de a trăi mai mult și mai bine. Hayek își continuă argumentația: „Într-adevăr, poate cea mai importantă aptitudine genetică a individului uman, pe lîngă reacțiile înnăscute, este capacitatea de a dobîndi abilități printr-un proces de învățare în mare măsură imitativ. Din acest punct de vedere, este important să renunțăm, încă de la început, la o concepție generată de ceea ce eu numesc «infatuarea fatală», ideea conform căreia capacitatea de a dobîndi abilități este fructul rațiunii“ (Friedrich August von Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 29).

Lumea românească a trecut de la izolaționism și stagnare la contact și evoluție culturală. Deschiderea spre lume are un impact economic nefavorabil, prin numărul de oameni care pleacă, dar are un impact cultural favorabil prin contaminarea cu valorile civilizației occidentale (aflată ea însăși în permanentă schimbare), în mijlocul cărora trăiesc și pe care încep să le asimileze prin imitație, așa cum bine spune Hayek. Prin deschidere ni se oferă șansa contactului, schimbului și sintezei, în favoarea noastră, dar și în favoarea celor alături de care evoluăm, în cazul nostru națiunile occidentale. Procesul de acumulare este unul natural, lent pînă la a fi insesizabil.

Revenind la exemplul luat, criteriul legat de acceptabilitatea valorilor lumii libere, vom constata, iată, că acum, la 30 de ani de la Revoluție, lumea românească este alta. Asta o dovedește hotărîrea cu care în acest an a fost măturată de pe scena politică o tendință autarhică, izolaționistă. Dacă, în mai 1990, peste 80% din votanți se alăturau proiectului fesenist, azi, acest proiect nu mai întrunește decît 20% din opțiunile electorale. Fără a fi un om nou, în sensul dictaturilor, românul de azi este altul. Numai cei rău intenționați nu observă această transformare. Omul românesc de azi nu este nici nou și nici vechi. Este un alt om, pur și simplu, creație a legilor dezvoltării sociale despre care vorbim, în contextul apropierii țării noastre de lumea occidentală și de valorile acestei lumi.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Foto: Lucian Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.