Imposibilul vis al creării omului nou

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Imposibilul vis al creării omului nou jpeg

Este o adevărată provocare să vorbești despre ceva favorabil care s-a întîmplat cu lumea românească după Revoluție. Și asta nu pentru că nu există și lucruri bune, ci pur și simplu pentru că din cauza nevrozei care ne stăpînește nu mai vedem binele din jurul nostru. Trăim un fel de angoasă căreia Karl Popper îi găsește și-i explică determinațiile: „Această angoasă, această neliniște, este o consecință a prăbușirii societății închise. Ea se face simțită și în zilele noastre, mai ales în perioadele de schimbare socială. Este angoasa provocată de efortul pe care viața într-o societate deschisă și parțial abstractă îl pretinde în permanență de la noi – prin străduința de a fi rațională, de a lăsa nesatisfăcute cel puțin unele dintre nevoile noastre sociale emoționale, de a ne autosupraveghea și de a accepta responsabilități“ (Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii săi, Editura Humanitas, București, 1993, p. 202). Așa cum spuneam, nu mai vedem lucrurile de sus, nu avem o perspectivă, o vedere de ansamblu, care să ne permită reprezentări corecte ale evoluțiilor din jurul nostru. Din acest motiv, trimiterile la luminița de la capătul tunelului, pe care nu o mai vede nimeni, au dat naștere unui adevărat folclor despre imposibilitatea noastră de a crește din punct de vedere social. Și totuși, această evoluție s-a produs. Nu în ritmurile pe care le-am fi dorit, ci în ritmuri naturale, după legi despre care vom vorbi aici.

Una dintre temele perene de dezbatere de la noi este schimbarea mentalităților și apariția unui om nou. Socialiștii au făcut din asta o veritabilă obsesie și chiar au crezut că pot schimba oamenii peste noapte. Din această cauză, laboratoarele de propagandă au cheltuit foarte mulți bani și energie. Era nevoie de un om nou, pentru că cel „vechi“ nu corespundea cu teoriile lor false despre egalitate și omogenizare socială. Acesta a fost visul oricărui regim totalitar și al oricărui dictator mai mic sau mai mare, european, asiatic sau din America Latină. În mintea lui Stalin se afla o lume cu totul diferită de cea din mintea lui Hitler. Și Ceaușescu al nostru, cel micuț, imagina o lume pe care o revendica drept comunistă, deși nu avea habar ce este socialismul. Omul nou a fost obsesia tuturor. Pentru apariția sa au fost ucise sute de milioane de oameni „vechi“ în experimente sociale absolut sinistre.

Fără a fi un om nou în sensul dorit de regimul socialist, românul din momentul 1990 plecase din zona valorilor specifice lumii libere. Era deja vorba despre a doua generație de oameni supuși unui experiment social uriaș. Consecința a fost că, de exemplu, la acel moment, ne aflam pe ultima treaptă între cetățenii din estul și centrul Europei în ceea ce privește capacitatea de adoptare a comportamentelor de piață. Polonia era cea mai bine pregătită pentru societatea deschisă, iar România cea mai puțin pregătită, mai puțin chiar și în raport cu statele fostei URSS. Practic, pășeam, odată cu Revoluția, într-o lume care ne era străină și pe care o respingeam (Constantin Ionete, Criza de sistem a economiei de comandă și etapa sa explozivă, Editura Expert, București, 1993, p. 164).

t02a lm 1427 jpg jpeg

Spunem mereu că dorim schimbarea mentalităților, dar nu știm care sînt determinațiile unei asemenea schimbări. A schimba modul de a gîndi și a fi al unei națiuni este poate cea mai dificilă provocare. Nu există programe pentru o asemenea operă. Nu poți să dai ordin omului să fie altfel și el să răspundă cu o schimbare peste noapte. Aici nu este ca și cum ai construi un zid sau o fabrică. Nu există o rețetă și numai dictatorii au crezut că stă în voința lor să producă asemenea schimbări. Omul nou nu se creează în eprubetă și nici nu se realizează la o mașină industrială automată. Mentalitățile nu evoluează în termeni istorici vizibili. De cele mai multe ori, modificările trec de durata unei generații. Din această cauză, graba unora de a distinge repede, în termeni de ani, pe omul nou socialist (comuniștii erau exasperați de remanențele capitaliste ale poporului român) sau pe omul nou capitalist (acum capitaliștii sînt exasperați de reflexele socialiste ale poporului nostru) este una ce nu poate provoca decît zîmbete antropologilor și specialiștilor în devenire socială.

Pentru a lămuri care sînt condițiile de apariție a noului social, vom apela la viziunea unui cunoscut liberal, este vorba despre Friedrich Hayek. Vorbind despre minte și transformarea sa, autorul citat arată: „Mintea nu este un ghid, ci un produs al evoluției culturale; ea se bazează mai mult pe imitație decît pe intuiție și rațiune“ (Friedrich August von Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 29). Procesul de schimbare culturală (și, ca efect, transformările sociale) nu este unul rațional, conștientizat și care să poată fi cuantificat vizibil în algoritmi matematici. Comportamentul social al unei națiuni se schimbă și se ajustează în mod imitativ, în contact cu alte culturi și națiuni. Hayek ne spune că este o infatuare fatală aceea de a crede că avem puterea ca, prin decizie umană, să schimbăm semenii în jurul nostru. Această schimbare se produce prin învățare și imitație. Singura condiție care ar putea opri acest proces de transformare este izolarea corpului social respectiv (Claude Lévi-Strauss, Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, p. 72). Transformarea se produce, conform lui Claude Lévi-Strauss (op. cit., p. 53), avînd două ținte: creșterea cantității de energie pe cap de locuitor și prelungirea vieții omului. Deci sensul, ținta noastră, a occidentalilor, este aceea de a trăi mai mult și mai bine. Hayek își continuă argumentația: „Într-adevăr, poate cea mai importantă aptitudine genetică a individului uman, pe lîngă reacțiile înnăscute, este capacitatea de a dobîndi abilități printr-un proces de învățare în mare măsură imitativ. Din acest punct de vedere, este important să renunțăm, încă de la început, la o concepție generată de ceea ce eu numesc «infatuarea fatală», ideea conform căreia capacitatea de a dobîndi abilități este fructul rațiunii“ (Friedrich August von Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 29).

Lumea românească a trecut de la izolaționism și stagnare la contact și evoluție culturală. Deschiderea spre lume are un impact economic nefavorabil, prin numărul de oameni care pleacă, dar are un impact cultural favorabil prin contaminarea cu valorile civilizației occidentale (aflată ea însăși în permanentă schimbare), în mijlocul cărora trăiesc și pe care încep să le asimileze prin imitație, așa cum bine spune Hayek. Prin deschidere ni se oferă șansa contactului, schimbului și sintezei, în favoarea noastră, dar și în favoarea celor alături de care evoluăm, în cazul nostru națiunile occidentale. Procesul de acumulare este unul natural, lent pînă la a fi insesizabil.

Revenind la exemplul luat, criteriul legat de acceptabilitatea valorilor lumii libere, vom constata, iată, că acum, la 30 de ani de la Revoluție, lumea românească este alta. Asta o dovedește hotărîrea cu care în acest an a fost măturată de pe scena politică o tendință autarhică, izolaționistă. Dacă, în mai 1990, peste 80% din votanți se alăturau proiectului fesenist, azi, acest proiect nu mai întrunește decît 20% din opțiunile electorale. Fără a fi un om nou, în sensul dictaturilor, românul de azi este altul. Numai cei rău intenționați nu observă această transformare. Omul românesc de azi nu este nici nou și nici vechi. Este un alt om, pur și simplu, creație a legilor dezvoltării sociale despre care vorbim, în contextul apropierii țării noastre de lumea occidentală și de valorile acestei lumi.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Foto: Lucian Muntean

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.