Sfîrșitul războiului cu natura

Publicat în Dilema Veche nr. 989 din 23 martie – 29 martie 2023
image

În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, în cuvîntul de introducere al monumentalei sale lucrări Destinul omenirii, P.P. Negulescu vorbește despre vremurile tulburi în care a scris lucrarea: „În vălmășagul acesta întunecat și crunt, în care oamenii, cuprinși de o inexplicabilă furie, par mai doritori să lovească decît să înțeleagă și mai grăbiți să distrugă decît să construiască, cei ce cred că ar putea să aducă puțină lumină, cei care sînt datori să înlesnească o mai dreaptă prețuire a lucrurilor și să contribuie la o relativă potolire a spiritelor, nu se pot hotărî ușor să se amestece” (P.P. Negulescu, Destinul omenirii, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1938, p. 5). Vremurile de azi seamănă foarte mult cu cele pe care le invocă marele nostru filosof. Pare că lumea se îndreaptă din nou spre război, cuprinsă de o furie de neînțeles. De aceea, este greu să scrii despre o temă atît de generoasă cum este sustenabilitatea în acțiunea economică. Pare că noi ne ocupăm de o filosofie subțire în timp ce sute de mii de oameni mor într-un război care se desfășoară la granița dintre Orient și Occident. Părem a fi inadecvați, pentru că războiul neagă totul și orice concept sau plan de viitor dezvoltat înainte de conflictul militar se golește de sens pe parcursul conflictului. Cu toate acestea și tocmai pentru că sperăm, ca și P.P. Negulescu, că rațiunea umană va învinge, vom scrie despre subiectul menționat. O vom face ignorînd războiul, pentru că numai așa tema noastră are un sens. 

Sustenabilitatea sau dezvoltarea durabilă sînt două categorii pe care unii dintre noi le consideră sinonime și care nu au apărut de mult timp în gîndirea și în acțiunea umană. Ele presupun dezvoltarea de tip circular, prin valorificarea superioară, fără reziduuri, a materiilor prime. Sustenabilitatea presupune dezvoltarea cu gîndul la viitor și renunțarea la un egoism transmis din generație în generație, dintotdeauna. Conform dicționarului: „Sustenabilitatea este calitatea unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Conferința mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atenție deosebită acestui concept, care implică stabilirea unui echilibru între creșterea economică și protecția mediului și găsirea de resurse alternative. Cînd se referă la dezvoltarea economică de ansamblu a unei țări sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabilă” (https://dexonline.ro/definitie/sustenabilitate). A te dezvolta sustenabil înseamnă deci să privești în jurul tău, să fii atent la resurse, la valorificarea lor superioară, fără poluare și fără deșeuri, cu gîndul la viitor.

Spuneam că ideea și acțiunea în sprijinul sustenabilității dezvoltării umane nu sînt vechi. La școală fiind, generația mea învăța la orele de economie, din cărțile de inspirație marxistă, despre lupta omului cu natura. Ideea era că omul poate să învingă natura și prin efortul minții și brațelor sale, să-i smulgă cît mai multe resurse. Volumul acestor resurse depindea de inteligența și de înzestrarea umană. Această luptă cu natura nu era o simplă idee. În acțiunea sa, omul se purta la fel. A vînzolit planeta după resurse și nu a ținut cont de efectele acțiunii sale economice. Nimeni nu se gîndea la consumul extensiv, liniar în creștere, și toată lumea era preocupată de bogăție. Modelul industrial extensiv ne-a dominat viața sute de ani. Mult timp, poate prea mult timp, preocuparea pentru mediu era considerată o fudulie fără sens. La finalul secolului trecut au început să apară semnale tot mai intense din partea specialiștilor în dezvoltare, dar și din partea celor din științele mediului. Am fost atenționați că sîntem deja mulți pe planetă și că nu putem continua să ne poziționăm în acest fel față de mediu și resurse. Și nu ni se vorbește despre un moft. Schimbările de mediu sînt vizibile sub presiunea poluării, iar resursele de care dispunem, dacă se păstrează actualul trend, pot fi la un moment dat epuizate. Desigur, dacă în ceea ce privește resursele, acestea pot fi diversificate prin intermediul inteligenței umane, acțiunea asupra mediului poate produce modificări ireversibile. Și aici este marea problemă. Nu mai putem trăi în război cu natura. O minimă înțelepciune ar trebui să ne facă să credem că acest război trebuie să înceteze și că trebuie să fim prieteni cu natura. Dușmănia dintre om și natură trebuie să înceteze. 

Pentru reușita ideii de sustenabilitate avem nevoie, noi, oamenii, de depășirea unui prag. În lumea în care trăim, totul este atît de intens interconectat încît nu vom reuși fără susținerea unui program comun, planetar. O conștiință comună, planetară, ne poate ajuta să mergem împreună înainte (https://www.eea.europa.eu/ro/articles/catre-o-sustenabilitate-globala). Asta pentru că mediul este unul singur. Nu poți fi atît de absurd încît să crezi că poluarea poate fi oprită la granițele naționale sau că materiile prime pot fi ținute numai la dispoziția unuia sau altuia dintre state. Totul este schimb și rețea. În context, Europa este în avangarda acestei lupte. În medii de cunoaștere comună cum sînt rețelele de socializare se glumește intens atunci cînd vine vorba despre această poziționare. Numai că trebuie început de undeva. Cineva trebuie să ia inițiativa și să producă un impuls spre deșteptare. Pentru reușita ideii de sustenabilitate trebuie, de asemenea, să evităm excese de tipul celui pe care l-am văzut la un moment dat pe una dintre televiziuni, dar și ca știre în media. Am aflat atunci că vacile, prin rîgîit și bășini, elimină gaz metan care reduce stratul de ozon (https://ziare.com/vaci-lapte/aditiv-furajer-3-nitrooxipropanol-gaz-metan-emanat-vaci-reducere-1726900). Este ușor să devii penibil atunci cînd susții o idee. Faptul de a intra în zona penibilului poate să compromită chiar ideea pe care o aperi. Pînă la vaci mai avem multe de făcut. Iar cel mai important lucru este să convingem multe state ale lumii că nu mai trebuie să dezvolte industrii poluante. Deci că nu dorim să le oprim industrializarea, numai că aceasta trebuie dezvoltată pe coordonatele protecției mediului. Folosirea unui copil pe post de vîrf al activismului mondial în favoarea mediului a fost, de asemenea, o eroare. Greta Thunberg, prin discursurile sale de copil agitat în favoarea unei cauze căreia nu-i putea cuprinde amploarea, a făcut mai multe deservicii decît a reușit să convingă. Lupta pentru dezvoltare durabilă și împotriva poluării, este ceva mult prea serios, iar pentru capacitarea oamenilor nu era nevoie de un asemenea discurs emoțional. Dimpotrivă, specialiștii, cu argumente științifice și reci, trebuie să apere planeta și nu copiii care nici măcar nu știu despre ce vorbesc. 

Sîntem deci la început. Mai multe secole de obiceiuri vechi nu pot fi înlocuite peste noapte de ceva nou. Oamenii sînt încă circumspecți și cel mai grav lucru este că suspectează că în spatele bătăliei pentru mediu se ascund interesele celor puternici de a opri dezvoltarea celor slabi. Aceasta este una dintre temele preferate ale teoriei conspirației. Mereu se aduce în dezbatere dorința statelor în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate de a-și hotărî singure căile, chiar dacă acestea sînt unele nesustenabile. Numai că vremurile sînt acum altele și situația din trecut nu poate fi invocată din simpla dorință a unui stat de a trece la un model de dezvoltare extensiv, poluant. Azi, știm că putem trăi împreună bine, într-o lume dezvoltată durabil, sau putem trăi împreună prost într-o lume care nu se mai vede bine din cauza gazului de eșapament.

Nu putem încheia fără a vorbi despre România. Țara noastră a devenit mai puțin poluată prin închiderea voluntară a fabricilor și uzinelor, chiar dacă hoții care le-au închis nu s-au gîndit la mediu, ci la buzunarele lor. Cu mici excepții, un minerit și o producție de energie pe bază de cărbune pe care vor să le închidă acum, nu mai avem economie poluantă. Da, dar nici nu ne dezvoltăm durabil. Este țara noastră, și una dintre marile dureri este aceea că tinde să devină groapa de gunoi a Europei. Pentru că sîntem o lume a paradoxurilor, semnalăm unul și pe acest subiect al sustenabilității. Chiar dacă nu avem multă industrie poluantă, la noi aerul este dificil de respirat pentru că orașele și comunele noastre au devenit adevărate gropi de gunoi. Este o mare problemă despre care se vorbește puțin și pe un ton scăzut. Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri. Deci noi trăim într-o lume poluată cu deșeurile altora. Educația pentru mediu și dezvoltare durabilă se apropie de zero. Chiar dacă nu sînt dintre aceia care să susțină introducerea educației pentru mediu în programa școlară, cred că am putea face mai mult, pe alte căi. Familia ar trebui să facă mai mult. Asta dacă tatăl și mama nu ar fi mult mai preocupați cu aruncatul pe stradă, din mersul mașinii, a chiștocului de țigară, decît de educația pentru mediu.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.