MASS COMEDIA

Nunta Elenei Băsescu a devenit un eveniment naţional, într-un sezon de secetă, în care au scos capul cel mult buruienile mondene de la Capatos şi Cancan TV, pseudocelebrităţi care îşi petrec viaţa mai degrabă la televizor decît pe-acasă ori la un ipotetic serviciu.

Felicit Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca de fiecare dată cînd dă publicităţii un nou raport al monitorizării privind calitatea limbii române la TV, realizat de cercetătorii Institutului de Lingvistică. Acest demers mi se pare mult mai important decît alte monitorizări iniţiate de Consiliu, referitoare la emisiunile de divertisment sau la durata publicităţii.

Primul alb care a păşit pe Lună era negru şi cînta la trompetă. Moartea lui Neil Armstrong, astronautul, a provocat pe Facebook şi acest gen de glumă, pe lîngă o mie de status-uri respectuoase, de la revedere. Şi care-ar fi problema? Cu glumele, nici una: funcţionează şi ca epitaf, dacă nu sar peste cal.

Mercenarii noştri sînt buni, oricît de răi ar fi în realitate şi oricîte mîrşăvii ar fi făcut. Cît sînt ai noştri, închidem ochii la toate lucrurile reprobabile la care s-au dedat – ba chiar îi apărăm la nevoie – şi beneficiem de serviciile pe care ni le aduc. În momentul în care trec însă în tabăra cealaltă, vedem dintr-o dată cît de ticăloşi sînt.

Pe 17 august, un complet de judecată rus a condamnat la cîte doi ani de închisoare, pentru huliganism, trei componente ale deja faimosului grup de punk pe nume Pussy Riot. Vestea a stîrnit nu numai perplexitate, ci şi mişcări de protest, în lumea occidentală.

Mai întîi au ajuns la mine ecourile. Apeluri disperate cum că dispare cultura de la TVR, iniţieri de petiţii online, chemări la mitinguri de protest. Eram plecat în concediu şi nu prea înţelegeam ce se întîmplase. Apoi am aflat că lucrurile nu stau chiar aşa de dramatic cum erau prezentate în e-mail-urile care chemau la luptă pentru salvarea culturii de la TV.

Curiosity, robotul care a amartizat pe 6 martie, e şi el om. A greşit ţinta şi îşi tîrîie cu greu, pe suprafaţa roşie şi neprimitoare a vecinei noastre, cele vreo 900 de kilograme. Are, în schimb, o mulţime de ochi şi de braţe, un scop constînd în multe alte scopuri, determinarea de a le realiza şi calitatea de a se plia pe situaţiile apărute.

Am ajuns după cîţiva ani de-a dreptul intoxicat de mizeriile pe care le urmăream pe micul ecran.Starea mea generală se înrăutăţise şi aproape că treceam prin ceea ce a trecut şi Chloé Delaume, cea care s-a supus unui experiment de a privi neîntrerupt la televizor şi a observat după un timp cum sănătatea ei se deteriorează grav.

Nemții au cel puțin trei, de la Mercedes la BMW și apoi la Volkswagen – de fapt, cam orice realizează se revendică cu succes de la arhetipul mașină germană. Japonezii fac ce fac și ajung la fiabilitate, consum redus, siguranță, energii nepoluante.

Săptămîna trecută, miercuri, se stingea la Viena una dintre cele mai talentate pianiste române, Mihaela Ursuleasa. A doua zi, marele dirijor Paarvo Järvi anunța acest lucru pe contul lui de Facebook, apoi știrea a fost dată pe cîteva site-uri culturale internaționale (artsjournal.com, de exemplu), iar, la sfîrșitul zilei, informația ajungea și pe site-urile ziarelor din România.

Referendumul are nu un cîştigător, ci doi. Înapoi la Cotroceni, Traian Băsescu îi consideră pe alegătorii absenţi susţinătorii săi politici, care au refuzat „lovitura de stat“. USL se sprijină pe cei peste opt milioane de votanţi pentru demitere pentru a spune că referendumul a fost „practic“ cîştigat. Problema e: ce ne facem cu atîta victorie?

Săptămîna trecută, făceam un top al stupidităţii publicitare din spoturile care pot fi văzute în perioada aceasta la televizor. Mi se pare corect să vorbesc, totuşi, şi despre reclamele bune.

Doamnelor şi domnilor, faceţi loc: în această săptămînă crucială şi fierbinte, în care, de fapt, nu se întîmplă nimic, intră în scenă posibilul beneficiar al referendumului, interimarul preşedinte, potenţialul stăpîn al destinelor noastre, ale tuturor. Crin Antonescu, căci despre el e vorba, se află la un pas de poziţia numărul 1 în stat sau de a fi luat în serios.

Rexona a inventat femeia cu clopoţei. Nu, clopoţeii nu indică enervarea sau iminenţa atacului, ci faptul că femeile dau din mînă. Un spot TV care promovează un deodorant ne spune că s-a făcut un experiment pentru a evidenţia de cîte ori se mişcă o femeie într-o zi. Prin urmare, unor nefericite li s-a pus o brăţară cu zurgălăi la mînă.

În weekendul care a trecut, m-am nimerit producător de locaţie la un reality show aflat în stadiul incipient, pe care o să-l vedeţi pe un post de lifestyle, dacă totul se desfăşoară conform planului. Protagonista butona pe iPhone ori de cîte ori avea răgaz. E o banalitate? Ca gest cotidian, sigur că da. Dar în gest e ceva mai ascuns.

Mult timp, expresia „iese ca păduchele în frunte“ a fost pentru mine destul de obscură. Poate pentru că nu m-am procopsit niciodată cu drăgălaşii paraziţi şi prin urmare nu le cunosc obiceiurile. Cu vremea însă, viaţa din ţărişoara noastră mi-a dezvăluit înţelesurile profunde ale acestei ziceri.

Cînd cu suspendarea, ochii fioroşi au scrutat din nou conştiinţa telespectatorului. De astă dată, din spatele unor ochelari de culoarea semnalizatorului, în formă de elitre. Cristian Tudor Popescu s-a întors la vocaţia principală, de personalitate TV, într-o nouă deghizare.

Evenimentele de pe scena politică din ultima vreme au transformat populaţia României în două armate de activişti politici. Ambele clamează că luptă pentru binele ţării şi pentru apărarea democraţiei. Pentru unii, duşmanul este „tiranul Traian Băsescu“ şi ţopăie de bucurie că, iată, poporul îl dă jos prin reprezentanţii săi din Parlament.

În şapte săptămîni, Victor Ponta a făcut trei greşeli de imagine care anulează impulsul pe care electoratul l-a avut către USL şi l-a arătat la locale. Tînărul preşedinte al PSD nu va avea o traiectorie atît de înaltă pe cît sperau susţinătorii. Dar e asta un lucru rău pentru noi, ceilalţi?

Mai întîi a apărut spotul Salvaţi Roşia Montană, cu Maia Morgenstern. Într-un teatru grec, pe scena căruia sînt o masă şi un scaun, apare actriţa îmbrăcată, desigur, în negru. Se aşază la masă şi spune cu o voce calmă: „Bună ziua. Sînt Maia Morgenstern şi vreau să fac o donaţie celor care au neapărată nevoie de aur“.

Ani de zile, cît a contat ca politician, Adrian Năstase a fost un sinonim al lipsei de charismă. Însă în noaptea de 20 spre 21 iunie, cînd cu sinuciderea ratată, social-democratul şi-a văzut cu ochii visul de a umple jurnalele de ştiri ale televiziunilor şi paginile 1 ale ziarelor, fără să le plătească sau să le constrîngă pentru asta.

Înainte să fie rasă Televiziunea Română de pe faţa pămîntului, să ne punem întrebarea dacă nu sînt şi ceva drepţi pe-acolo. De data aceasta, numărul poate fi negociat crescător, pornindu-se de la cincizeci şi ajungîndu-se la sute. Aduceam vorba şi săptămîna trecută despre aceştia, despre oamenii care fac lucruri bune în TVR.

În noua ipostază de bust, dezvelit acum vreo trei săptămîni de primarul Onţanu, Adrian Păunescu a privit placid şi, în fine, tăcut la hipsterimea care s-a adunat în evenimentul numit Street Delivery pe Verona, ca să cînte, să picteze şi să ia parte la o serie de alte activităţi subversive, în weekendul trecut.

Un redactor-şef din Televiziunea Română realizează după o vreme că vede la lucru, în redacţia sa, mai puţini oameni decît apar pe ştatele de plată. Cere organigrama şi face o listă cu cei despre care nu ştie nimic. Apoi se apucă să-i sune. Primul număr pe care-l formează e al unei doamne.

Curentul grassroots care i-a adus lui Nicuşor Dan 7-8 procente în exit poll-urile pentru Primăria Bucureştiului seamănă mai bine cu revoluţiile Twitter din ţările cu probleme democratice, decît cu campaniile de Web ale candidaţilor americani. El s-a creat şi l-a propulsat însă pe matematician nu pe Twitter, ci mai degrabă pe Facebook.

Zi mare pentru naţiune! Televiziunile de ştiri sînt pătrunse de momentul istoric pe care în sfîrşit l-au prins şi ne transmit, încă de la primele ore ale dimineţii, lucruri de importanţă capitală. Reporterii sînt cuprinşi de un soi de excitaţiune şi totul are un aer de festivism agitat.

În dezbaterea la care a fost invitat la Bookfest, Michel Houellebecq a primit o întrebare interesantă, la care a dat un răspuns la fel de interesant. Cum e statutul de autor controversat? a fost întrebarea. Asta nu e atît de important, a răspuns Houellebecq. Controversele contribuie la animarea sezonului literar şi pe urmă dispar.

Faţă de luna aprilie, PRO TV a avut în luna mai, în prime time, la nivel urban, cu 75.000 de telespectatori mai puţin, iar Antena 1 – cu 65.000. În fine, faptul că PRO TV are o scădere ceva mai mare e nesemnificativ, deoarece, chiar şi-aşa, audienţa postului din Pache Protopopescu e aproape dublă faţă de cea a televiziunii clasate pe locul secund.

În toamna lui 2010, la lansarea ÎnTrecerii..., Mircea Radu făcea şi o afirmaţie bombastic-inabilă: „Dacă nu va fi de marcă, îmi dau demisia“. Dar din grila TVR a dispărut apoi nu prezentatorul, ci emisiunea, fiindcă Radu a trecut la Telejurnalul primului post, după ce ÎnTrecerea... a fost anulată, la începutul lui 2012.

Vinerea trecută, pe 25 mai, Consiliul Naţional al Audiovizualului – „organism creat ca unică autoritate publică de reglementare şi garant al interesului public în domeniul audiovizualului“ – a împlinit 20 de ani de existenţă. Cu trei zile înainte, pe 22 mai, Curtea de Apel Bucureşti a anulat cea de-a treia decizie a CNA de a înjumătăţi licenţa OTV cu 36 de zile.

Ilie Năstase e o figură singulară: la 40 de ani de la victoriile care l-au adus în fruntea topului în tenisul mondial, rămîne în topurile de notorietate autohtone, cu o aură greu de clasificat. Tenismanul dă măsura a ceea ce ar trebui să însemne o celebritate şi la noi: nu doar cunoscută, ci şi iubită de public.

Săptămîna trecută, două episoade, care dau seamă de nivelul foarte jos al televiziunilor noastre, au fost semnalate şi puse în discuţie pe bloguri sau în presa scrisă. Este vorba de transmisiunea în direct din timpul unei aşa-zise furtuni de nisip de pe Litoral, la Realitatea TV, şi de noi mostre de mahalagism, la emisiunea lui Dan Capatos de la Antena 1.

Cristian Mungiu a intrat în selecţia oficială de la Cannes cu al său După dealuri. Filmul va fi proiectat la festivalul care are loc în perioada 16-27, după ce în 2007, la acelaşi festival, acelaşi regizor a luat un Palme d’Or cu 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. E vorba de o ştire de cultură cu semnificaţii politice.

Aţi văzut cu siguranţă reclama aceea la un abonament Orange pentru că o dau foarte des la televizor: un tînăr îşi spune „mai am un sfert de oră pînă la interviu“ şi „ca să punctez la prima impresie, ia să dau un search pe net“. Spotul ni-l arată apoi cum merge într-un magazin, de unde iese cu o cutie.

După Corina Dumitrescu, aspiranta care şi-a trecut înnotul în propriul CV, USL a nominalizat la Ministerul Educaţiei un profesor universitar, senator PSD, cu un CV didactic şi profesional stufos, Ioan Mang. Şi acest CV are însă o problemă, descoperită de Alin Fumurescu, care a scris pe Vox Publica despre o diplomă oferită de American Biographical Institute.

Duminica trecută, am asistat la o prelegere din seria „Conferinţele Teatrului Naţional“, ţinută de compozitorul Dan Dediu, pe tema „Despre travesti în muzică“. În fine, unora aceste date s-ar putea să nu le spună mare lucru. Cei care-l cunosc însă pe Dan Dediu ştiu că trebuie să se aştepte din partea lui la ceva neapărat captivant.

Dezvelirea de către Sorin Oprescu a unei statui ciudate a lui Traian, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, a provocat un scandal. Lucrarea, care aparţine sculptorului Vasile Gorduz, a fost repudiată de directorul Muzeului, care spunea acum cîteva săptămîni că „nu va sta multă vreme acolo“.

Săptămîna trecută m-am întîlnit cu Gottfried Langenstein, vicepreşedintele canalului de televiziune Arte, şi am discutat despre cultura la televizor. Mi-au plăcut lucrurile pe care le-a spus şi consider orice comentariu al meu inutil.

Gigi Becali este un destin istoric fără personaj istoric. Rădăcinile lui de cioban şi aventurile imobiliare în Pipera reconstituie secvenţa descălecatului într-un timp post-istoric, la o mie de ani de la evenimentele propriu-zise, ilar şi totuşi plin de sensuri.

Vedem un fost miner, aşezat alături de soţia sa, la o masă de cîrciumă. De fapt, cei doi stau ca la poză, să-i filmeze domnii de la oraş. Omul povesteşte cum a lucrat în mina de uraniu. Articulează cuvintele îngălat, ca unul care a pierdut de mult războiul cu alcoolul, şi vorbeşte şi cam tare.

De ce preiau dictatorii mai noi sintagme şi pseudoconcepte de la dictatorii şi ideologiile extreme mai vechi? Ultima gogoriţă de acest fel a răsărit în discursul de acum cîteva zile al lui Kim Jong-un, care a vorbit de victoria finală. Termenul apare în Mein Kampf-ul lui Hitler şi nu este unul neutru, ca dovadă faptul că echivalentul german e interzis pe unele forumuri de Internet.

În a doua zi de Paşti, televiziunile nu mai dau ştiri cum că românii iau lumină sau ciocnesc ouă roşii, că sînt deja informaţii vechi, dar ţin să ne spună că vremea frumoasă a scos românii în parcuri şi la grătare sau că aceiaşi români au revenit în supermarketuri să-şi refacă proviziile.

Sorin Pâslaru de la Ziarul Financiar se întreba, zilele trecute, cum de Alexandru Nazare, foarte tînărul (32 de ani) ministru al Transporturilor, foloseşte construcţii bizare gen „A lipsit coerenţa în prioritizare“ sau „e un lucru pe care îl facem cu expertiză internaţională“, din moment ce avea doar 9 ani în 1989.

Audienţele TV ale lunii martie (care au fost publicate de blogul www.paginademedia.ro) ne oferă un tablou interesant al evoluţiei audiovizualului românesc. Unele lucruri sînt previzibile, aşa cum este poziţionarea producţiilor PRO TV pe primele locuri, altele sînt în măsură să ne surprindă.

Din moment ce partidele româneşti au agreat nume precum Silviu Prigoană, Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, Cristian Poteraş şi Cristian Popescu-Piedone, un independent care ar candida la Primăria Bucureştilor pare a avea un culoar bun. Independentul există deja şi se numeşte Nicuşor Dan. Care sînt şansele lui şi ce poate realiza?

Provin dintr-o familie de dascăli. Bunicul şi bunica au fost învăţători de sat, pe vremea cînd învăţătorii şi preoţii erau personalităţile comunităţii. Ei, la rîndul lor, erau din familii de dascăli. Vedeau meseria lor ca pe ceva care dădea prestanţă şi care implica responsabilitate. Responsabilitatea aceasta mergea pînă la amănunte pe care astăzi le-am înţelege mai greu.

Românii au talent, X Factor, Dansez pentru tine, Fabrica de staruri, Vocea României, M-a făcut mama artist: dintr-odată, televiziunile româneşti au fost străfulgerate de ideea că trebuie să pună în prime time emisiunile-concurs clasificate în nomenclatorul internaţional sub numele de talent show-uri.

De cînd ţin această rubrică, de aproape 12 ani, am scris de nenumărate ori despre mediul toxic pe care-l răspîndesc Ştirile de la ora 17 de la Pro TV. Am atras atenţia asupra efectelor pe care le au asupra publicului, am analizat resorturile lor, am arătat cum se propagă acest format şi la celelalte televiziuni, cum modelul este preluat şi multiplicat.

Weekend-ul trecut, Realitatea TV a adus în propriile studiouri o echipă de fotbal (cu tot cu rezerve) de politicieni, pe care i-a aşezat, pe rînd, pe scaunul prezentatorului sau al moderatorului. Proiectul s-a numit „Politicienii devin jurnalişti“, iar o bună parte dintre invitaţi s-a achitat de job surprinzător de bine;

Crin Antonescu a spus despre membrul CNA Dan Grigore că nu are onoare, într-o emisiune a lui Mihai Gâdea, după care cel atacat a ameninţat: „Dacă pînă la şedinţa următoare nu proliferează scuzele de rigoare sau ceva echivalent, eu, joi, la şedinţa următoare, îmi voi da demisia din CNA“. Antonescu i-a rîs în nas, nu a proliferat, aşa că Dan Grigore s-a ţinut de cuvînt.