Fapte diverse din TVR

Un redactor-şef din Televiziunea Română realizează după o vreme că vede la lucru, în redacţia sa, mai puţini oameni decît apar pe ştatele de plată. Cere organigrama şi face o listă cu cei despre care nu ştie nimic. Apoi se apucă să-i sune. Primul număr pe care-l formează e al unei doamne. Cînd aceasta îi răspunde, el se prezintă şi îi spune că, dacă tot lucrează în redacţia respectivă, ar fi bine măcar să se cunoască. Dama dă din colţ în colţ. La scurt timp după ce termină convorbirea, omul nostru primeşte un telefon de la unul dintre şefii mari de la TVR, care-l muştruluieşte că şi-a permis să o deranjeze pe distinsa doamnă. Apoi află că e amanta unuia care a fost ministru acum vreo zece ani şi care nici măcar nu mai are vreo poziţie importantă în momentul de faţă. Dar miniştrii trec, amantlîcurile rămîn. Desigur, lista de „fantome“ care-şi iau salariile de la TVR a rămas şi ea neatinsă.

Unul dintre atuurile Televiziunii Române e că are o arhivă impresionantă, cu exclusivităţi şi înregistrări rare, pentru că mult timp a fost singura televiziune de la noi. La un moment dat, unele înregistrări din arhivă au început să apară pe DVD-uri şi să fie comercializate. Fapt lăudabil din punctul de vedere al consumatorilor, numai că de acest lucru nu s-a ocupat instituţia publică din Pangratti, ci o firmă privată. Care, desigur, a încasat şi bani din comercializarea produselor TVR. Faptul acesta e însă nimic, pe lîngă acela că televiziunea publică nu mai poate să difuzeze după pofta inimii ce a apărut pe DVD-uri din arhiva proprie, deoarece copyright-ul se află acum la firma respectivă.

În timpul unei înregistrări a unei emisiuni pentru TVR Cultural, prezentatorul vorbeşte ce vorbeşte, dar la un moment dat trebuie să se oprească, să-i roage pe cei din staff-ul tehnic să fie mai puţin gălăgioşi. Nu numai că nu se putea concentra, dar se şi auzea pe înregistrare. Ce se întîmpla? Oamenii încinseseră o mică partidă de table şi se simţeau în sfîrşit bine la serviciu!...

Problema e că, la TVR, practic nu te poţi atinge de vreun angajat care-şi face treaba în bătaie de joc sau pur şi simplu nu şi-o face. În sindicat, la putere sînt cei din staff-ul tehnic şi să te ferească Dumnezeu să formulezi vreo nemulţumire faţă de această categorie de oameni ai muncii. Apoi, dacă un material făcut de un redactor TVR este foarte slab şi plin de clişee, un şef editorial nu poate să-l respingă, pentru că riscă să fie băgat în Comisia de arbitraj, cu acuzaţia de cenzură. Pe scurt, un angajat al Televiziunii Române ar putea păţi ceva numai dacă ar da foc instituţiei sau ar arunca-o în aer. Dacă o scufundă încetul cu încetul, nu pare să deranjeze pe nimeni.

Acestea sînt doar cîteva fapte diverse din TVR, povestite de oameni care le-au trăit. Din nefericire, nu sînt deloc izolate.

Da, Televiziunea Română e un fel de grajd al lui Augias, care se cerea curăţat cam de multişor. Grajdurile lui Augias aveau şi ele peste 3000 de capete... Şi totuşi: printre aceşti mulţi locatari, nu sînt numai cei care produc mizerie, ci şi unii care fac destule lucruri bune. Sau cel puţin au făcut, pînă cînd au depus armele, în faţa valurilor de gunoi care au venit peste ei.

Într-un asemenea loc, ar fi nevoie de un Hercule care să rînească, dar nu se întrevede nici unul la orizont. Apoi, tare mă tem că stăpînii acestei ţări, de ieri sau de astăzi, nici nu-şi doresc curăţarea locului. Le este mult mai de folos dacă acolo e murdăria cît casa, decît dacă ar avea o instituţie aerisită şi eficientă. Le este mult mai de folos fiindcă, într-un astfel de mediu, îşi pot face inclusiv ei treburile murdare. De-abia după ce li se ia jucăria, arată cu degetul halul de degradare în care a ajuns şi spun că singura soluţie ar fi ca instituţia să fie rasă de pe faţa pămîntului. Sigur, decît să se joace şi alţii cu ea cum s-au jucat ei, preferă să fie distrusă.