Despre oamenii care nu contează

Publicat în Dilema Veche nr. 428 din 26 aprilie - 2 mai 2012
Brâncuşi şi păsările de pradă cu tricolor jpeg

Vedem un fost miner, aşezat alături de soţia sa, la o masă de cîrciumă. De fapt, cei doi stau ca la poză, să-i filmeze domnii de la oraş. Omul povesteşte cum a lucrat în mina de uraniu. Articulează cuvintele îngălat, ca unul care a pierdut de mult războiul cu alcoolul, şi vorbeşte şi cam tare. Fapt pentru care nevastă-sa, care tace tot timpul, îi zice la un moment dat „ssst!“. Asta, fără să se uite la el. El îşi aprinde o ţigară, iar unghia de la degetul arătător e maro, de la tutun. Spune că are „35 de ani în mediu radioactiv şi mediul radioactiv înseamnă că îţi atacă... ăăă... îţi atacă... nervul de a avea relaţii cu femeia“. Femeia de lîngă el are o faţă dură, impenetrabilă. El vine cu o sticlă la masă, vrea să-i pună şi ei în pahar, ea îl refuză, el insistă, ea refuză iar, dar pînă la urmă îl lasă să-i toarne. La un moment dat, îi prinde sticla şi-l opreşte, tot fără să se uite la el. El îşi toarnă şi lui şi apoi dau noroc. Ea nu vrea să bea, dar el goleşte, cu înghiţituri prelungi, paharul. Întîmplător, pe pahar scrie „Fabrica de fericire“.

Este o scenă antologică din documentarul Copiii uraniului, realizat de Iulian Manuel Ghervas şi de Adina Popescu, care a putut fi văzut joia trecută la TVR 1.

Privirea aceea, a femeii al cărei bărbat a lucrat „35 de ani în mediu radioactiv“ te urmăreşte mult timp. De altfel, întreg documentarul vorbeşte despre o lume halucinantă, dezolantă, greu de suportat, şi pentru un spectator. Este vorba de colonia minieră de la Băiţa Plai din Munţii Apuseni, unde încă mai trăiesc 92 de oameni. Un loc ridicat în anii ’50, în jurul minei de uraniu „Avram Iancu“, exploatată de sovietici cu mînă de lucru autohtonă. Muncitorii lucrau fără protecţie şi nu ştiau la ce riscuri se expun. Aşa cum nici cei care s-au stabilit în zonă nu aveau habar de pericolele mediului radioactiv în care urmau să trăiască. Ruşii erau interesaţi doar să pună mîna pe uraniu şi, într-un timp record, de cîţiva ani, au reuşit să care un întreg munte în URSS.

Acum, zona respectivă, cu un peisaj postapocaliptic inspirat parcă din Călăuza lui Tarkovski, e dovada (încă) vie a felului în care istoria şi-a bătut şi îşi bate joc de oameni. A faptului că viaţa oamenilor simpli nu face nici cît o ceapă degerată, pentru cei aflaţi la putere. Ieri sau astăzi. La final, documentarul ne spune că informaţiile despre efectele radioactivităţii din Băiţa Plai asupra populaţiei sînt în continuare clasificate. Mina a fost închisă în 1998, însă ulterior cîteva galerii ale ei au devenit Depozitul Naţional pentru Deşeuri Radioactive.

Or fi informaţiile clasificate, pentru liniştea iubiţilor conducători, dar nimeni nu mă poate împiedica să povestesc o istorie personală.

Bunicul meu a muncit în mina de uraniu de la Băiţa, în anii ’50. Desigur, nu a ştiut nici el ce exploata şi a lucrat fără nici un fel de protecţie. A purtat apoi o viaţă întreagă praful de minereu radioactiv în plămîni. Pe la 70 şi ceva de ani, i-au apărut nişte umflături tari, ca nişte jumătăţi de măr lipite pe corp. Una era pe stern, alta, ceva mai mică, pe coaste. Ţin minte că mi le arăta şi mă punea să i le pipăi, întrebîndu-mă ce puteau fi. Erau de fapt forme ale cancerului osos, în care degenerase cancerul pulmonar, boala profesională a celor care au muncit în mina de la Băiţa. Durerile groaznice din oase, care ajunseseră să nu cedeze nici la morfină sau la Fortral, au ţinut cîteva luni. Cîteva luni, cît o veşnicie.

În documentarul Copiii uraniului, se aude, la un moment dat, pe fundal, un cîntec de propagandă, interpretat de vocea suavă a Doinei Spătaru. Ascultam versurile acestui cîntec, care-mi spuneau că „minerul îşi construieşte singur cerul“, şi mă gîndeam la bunicul meu.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.