⬆
La zi în cultură
Pagina 119
Despre literatura „mică“
Societatea actuală stă în zodia postmodernului şi a consumului. Postmodernul a remorcat structura modernului căruia i-a adăugat, printre altele, preferinţele consumerismului. În această ordine de idei, consumul este calificat drept criteriul unic de valoare individuală şi socială, de distincţie şi de afirmare a identităţii personale. Ceea ce consumăm ne reprezintă.
"România e ţara care m-a hrănit spiritual"
Obişnuiam să mă întreb de ce a trebuit să mă nasc într-o Românie comunistă, în mediul traumatizant al cuvintelor înfundate în gîtlej şi în acea teamă paralizantă de a-ţi exprima adevărata identitate. Mama m-a crescut cu folclor românesc şi, de cîte ori era tristă şi deznădăjduită, cînta din tot sufletul. Aşa am învăţat să iubesc doina populară şi, mai tîrziu, să-mi exprim la rîndul meu ofurile şi bucuriile prin muzică, păpuşi, poezie... România m-a hrănit spiritual şi sînt ceea ce sînt tocmai da
Raw Magazine şi Inception
Cea mai mişto revistă de cultură urbană care mi-a căzut în mîini în ultima vreme se cheamă Raw Magazine şi o are pe copertă pe Liv Tyler:
Cea mai frumoasă meserie din lume
Cine a frecventat în ultimii ani spitalele româneşti a aflat, pe propria piele, ce a ajuns, azi, în România, vocaţia de medic. Lucrurile devin şi mai clare dacă, fatalmente, ai o experienţă de insider în această zonă, o zonă suficient de închisă în ea însăşi încît să nu-i poţi dovedi cinismul, indiferenţa, pierderea acelui amănunt care făcea diferenţa faţă de orice altă meserie – „vocaţia îngrijirii“, cum o numeşte Ion Vianu în ultima sa carte. Cine poate şti cînd s-a petrecut această pierdere?
Nelămuriri de telespectator
Din păcate, anul acesta nu am ajuns la Festivalul de teatru de la Avignon. De fapt, corect ar fi să spun nici anul acesta: fiindcă nu-mi dă mîna să merg acolo „pe cont propriu“, cum se zicea pe vremuri la mare despre turiştii non-sindicalizaţi, mă resemnez, de o bucată de vreme, să iau contact cu evenimentul stînd în faţa televizorului. Desigur, atunci cînd pot şi acolo unde găsesc televizor „branşat“.
Sub gluga jazzului
Trebuie să fie al naibii de greu să faci muzică în România. De trăit din muzică nu se pune problema, e o umilinţă majoră să explici mereu părinţilor de ce faci vocalize în dormitor, în loc să-ţi găseşti o slujbă onorabilă. Să te apuci să şi cînţi altceva decît hip-hop, manele şi dance e demenţă curată.
Ambiţiosul Nolan
Premisa noului film al lui Christopher Nolan, Inception, este că visele noastre pot fi invadate de echipe de hoţi sau de spioni, în scopul sustragerii de informaţii sau al implantării de idei. Hoţii şi victima adorm conectaţi la aceeaşi perfuzie şi ajung cu toţii în acelaşi vis.
Paradoxul unui cinefil
Prezent cu proză scurtă în două dintre cele mai celebre antologii cenacliere ale anilor ’90 (Ferestre 98 şi 40238 Tescani), apoi şi în periodice, dar şi cu o excelentă proză non-fiction în volumul colectiv O lume dispărută, Angelo Mitchievici s-a lăsat aşteptat cu volumul de debut în proză, preocupat fiind în ultimii ani mai mult de antropologie culturală, istorie literară şi critică de film.
Toxic
O carte frumoasă. Un „mic jurnal al dezintoxicării“. Françoise Sagan consemnează (cele trăite într-o clinică de dezintoxicare), Bernard Buffet desenează (pe marginea textului, printre rînduri, de-a lungul şi de-a latul lucrurilor sau stărilor povestite).
Iluziile libertinajului
La o emisiune cu vorbe şi vedete am auzit o tînără blondă spunînd despre sine: „Eu sînt mai libertină de felul meu“. Cred c-ar fi vrut să spună că e jună, belă şi de nimeni nu depinde, şi i se părea că „libertin“ este un sinonim mai pretenţios pentru „liber“.
Anuala, un eveniment cultural
Anuala de Arhitectură a Municipiului Bucureşti este cel mai important eveniment al comunităţii de arhitecţi bucureşteni, un eveniment urban de amploare iniţiat de Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) şi organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC).
Soluţii anti-caniculă, un documentar hilar şi Jurnalele lui Che Guevara
● De caniculă te poţi feri în fel şi chip. Pe http://blog.lefigaro.fr/le-fol/2010/07/restos-films-expos-livres-la-liste-anti-canicule.html găsiţi o listă de cărţi, filme, muzici şi muzee recomandate în caz de caniculă. De exemplu, ca să vă răcoriţi, ascultaţi-l pe Sibelius şi citiţi-l pe Jack London cu Colţ alb. (Ana Maria Sandu)
Iubirea lumii vechi
Cu Amor intellectualis, ultima carte a lui Ion Vianu, se închide o epocă a memorialisticii româneşti. Nu ştiu dacă se şi deschide – în egală măsură – o epocă a romanului memorialistic de o factură cu totul specială, situat la graniţa dintre rememorare şi ficţiune, dintre reconstituire şi închipuire.
Privindu-te în oglinda celor care vin
E limpede mutarea de accent de pe specular pe exemplar, ce caracterizează Întîlnire cu un necunoscut şi Note, stări, zile – cele două jurnale recent publicate de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Maestrul se ex-pune ucenicilor deopotrivă în togă şi sandale, cu sceptru şi tichie, încercănat şi fără fard, tot mai tangibil şi filial-palpabil din cît ar fi fost de (presupus) patern-inaccesibil.
Un duşman al tineretului
Aşa cum anunţam săptămîna trecută, revin cu impresii despre stagiunea 2009-2010, încheiată, nu demult, pentru mai toate teatrele. Zic „mai toate“ pentru că unele continuă, şi în vacanţă, să-şi trimită spectacolele socotite adecvate anotimpului („uşurele“, amuzante, „fără pretenţii“) fie spre litoral, fie spre puţinele scene în aer liber care au scăpat iniţiativei restauratorilor autohtoni; restauratori, desigur, în sensul de proprietari de restaurante, nu de reparatori – doar nu vă închipuiaţi c
Înapoi în prezent
În Living with Music, culegerea de scrieri despre jazz a romancierului Ralph Ellison, scriitorul american compara muzica cu o maşină a timpului care transportă în prezent momentele (considerate) pierdute ale trecutului. În fapt, este vorba despre reprezentarea actuală a anumitor părţi din trecut.
„M-am îndrăgostit de Titan“
Vorbit cu trei-patru agenţi pe zi. Văzut două apartamente pînă-n 11,00, două după 17,00. Unele impecabile, dar imposibile din punct de vedere financiar, altele năstruşnice şi ieftine, dar care ţi-ar solicita o căruţă de bani ca să le transformi măcar în ceea ce au fost în vremurile lor bune, atunci cînd nu erau decît banale apartamente de două camere în blocuri-cutii de chibrituri.
Fraternitate
Zilele astea, filmul de debut al lui Marian Crişan, Morgen, va fi proiectat, în premieră internaţională, la Festivalul de la Locarno. Probabil că va avea succes – dacă nu un premiu, atunci cronici unanim laudative, invitaţii la multe alte festivaluri şi ceva vînzări.
Fumatul permis!
În antologia coordonată de Andra Matzal, Cheloo este invitat să-şi amintească primul fum, numai că artistul se limitează să vorbească despre tutun şi nu zice nimic despre iarbă. Precauţie pe care Vasile Ernu (cu o descriere în detaliu a confecţionării şi funcţionării unui bulibuleator/bong) şi Mitoş Micleuşanu nu şi-o iau, confesiunea hard-core a acestuia din urmă despre consumul de ketamină depăşind chiar tema volumului şi făcînd notă discordantă în această carte, altfel, surprinzător de cumint
Deodată în adîncul pădurii
Amos Oz, om serios, „la casa lui“ în literatura importantă, premiat din toate direcţiile (cînd cea natal-israeliană, cînd franceză, italiană, germană sau românească), trage brusc de peste lucruri vălul sobru şi adult, şi trînteşte această povestioară ca pentru copii.
Locul în care se află poezia
Timp de patru zile, lecturi publice, lansări, concerte, spectacole de teatru, dezbateri au ritmat viaţa culturală a Bistriţei, îmbiindu-i pe locuitorii oraşului la citit/ascultat/cumpărat poezie. Într-o epocă în care orice festival, şi cu atît mai mult unul de poezie, pare un lux, „Poezia e la Bistriţa“ a demonstrat, prin calitatea celor patru zile de evenimente, că are toate argumentele de partea sa. Poezia nu e un moft, în primul rînd pentru că există o nevoie reală din partea publicului, acee
Cartea cu fleacuri şi Poesis Internaţional
● Livius Ciocârlie, Cartea cu fleacuri, Editura Paralela 45, 2010.
● A apărut primul număr al magazinului literar Poesis internaţional.
Portrete tombale
Acum cîţiva ani, destul de mulţi, am ţinut o rubrică în Suplimentul de cultură de la Iaşi, intitulată autist „Portrete tombale“. Am un apetit (mai degrabă ardelenesc) pentru lucrurile grave, aşa încît titlul mortifer combinat (îmi ziceam eu) cu demenţa veselă şi plină de viaţă a personajelor din respectivele portrete ar fi trebuit să dea un efect... comic. N-a dat, deşi pe mine mă bufnea adesea rîsul scriind respectivele portrete. Unde, cum şi de ce începusem „tombalizarea“?
Între junimism şi criterionism
Să recunoaştem: ne-am simţit bine – fiecare în singurătatea lui înconjurată de publicul cald, înduioşător de atent şi emoţionant prin fidelitate – la Bookfest-ul de anul acesta, cînd Humanitas şi-a aniversat 20 de ani de la înfiinţare printr-un jam session editorial pe măsura blazonului.
Amintiri despre viitor(ul prezentului)
Dacă mijlocul iernii constituie, pentru majoritatea publicaţiilor autohtone, o adevărată binecuvîntare, dată fiind ocazia grasă de a-şi umple paginile cu bilanţuri şi clasamente referitoare la felurite activităţi din anul încheiat, ca şi ocazia (mai rar folosită, însă) de a emite predicţii asupra aceloraşi activităţi în anul ce începe, nemaivorbind despre abundenţa subiectelor curente, mijlocul verii este, din punct de vedere editorial, un moment trist şi secetos.
Jazz unplugged de film
Ca mai toată scena nu-jazz, Tonbruket e o trupă de festival mai degrabă decît una de studio. Diferenţele între album şi concert sînt majore, şi nu din pricină că trupa îşi augmentează spectacolul cu vreo formă de circ auxiliar, dialog cu publicul şi felurite năzbîtii. E vorba în primul rînd de o diferenţă de sound între înregistrare şi „pe viu“, o diferenţă care iese în evidenţă la stilurile muzicale curate, fără distorsiuni agresive.
Istoria povestită pe wap
Comunicarea e unul dintre elementele-cheie ale societăţii moderne. Chiar dacă toată lumea vorbeşte despre asta, puţini sînt cei care s-au aplecat asupra subiectului în afara specialiştilor care s-au angajat în reflecţii şi dialoguri „de nişă“.
Anarhie
Judd Apatow a devenit o forţă în comedia americană: pe lîngă Virgin la 40 de ani, Un pic însărcinată şi Funny People, pe care le-a şi regizat, el a mai produs succese ca Superbad, Înşelat de Sarah Marshall şi, cel mai recent, Adu-l urgent pe scenă. În acesta din urmă, Jonah Hill joacă rolul unui umil amploaiat de la o companie muzicală, care primeşte misiunea de a-l aduce de la Londra la L.A., pentru un concert, pe rockerul britanic Aldous Snow (Russell Brand).
Arta interzisă?
„Sacrilegiu“, „instigare la ură“, „pornografie“. Acuzaţiile dure au fost formulate împotriva lui Andrei Erofeev şi Iuri Samodurov, doi artişti care au îndrăznit să se joace cu focul în Rusia. Adică să deschidă o expoziţie cu „Arta interzisă“. Cei doi au adunat cîteva zeci de lucrări de artă (fotografii, colaje etc.).
Pe căi electronice
Un autor californian pe nume Matt Stewart a lansat primul roman scris pe Twitter, în „calupuri“ de 140 de caractere. Cartea intitulată The French Revolution („Revoluţia Franceză“) a apărut chiar pe 14 iulie, de ziua Franţei. Pentru scriitor, munca la această carte a fost „un calvar“.
Bursa poveştilor
Bookătăria de texte şi imagini este un proiect al Clubului Ilustratorilor care, pe de o parte, încearcă să-i stimuleze pe scriitorii români să producă (mai multe) texte pentru copii(i rafinaţi), dar, mai ales, să-i promoveze şi să le dea de lucru ilustratorilor de carte de la noi, o specie de artişti nebăgaţi în seamă de edituri şi care, pur şi simplu, şomează sau îşi exercită talentul în alte zone.
Dragi American Airlines
O fi el roman de debut, dar n-are strop de naivitate sau de stîngăcie. Dimpotrivă, e profi de la un cap la altul şi foarte grijuliu cu răbdarea cititorului – nu degeaba autorul său are în spate ani buni de vechime în presa americană de top, pe subiecte literare sau ne.
Lecţiile memoriei
În lista celor „Drepţi între popoare“, România figurează cu aproape 70 de nume, persoane şi titluri colective. Dar statisticile spun infinit mai puţin decît memorialistica, sau povestea vieţii martorilor, victimelor, eroilor anonimi. Această „istorie orală, vie“ rămîne unul dintre cele mai puternice antidoturi la amnezie.
„Aurora se va dovedi în timp dacă e vin nobil sau oţet“ – interviu cu regizorul Cristi PUIU
Aurora i-a entuziasmat pe unii, alţii n-au rezonat şi i-au reproşat fie lungimea excesivă, elipsele sau faptul că nu „explică“ ce-i cu Viorel sau cine sînt victimele sale. Am vorbit cu Cristi Puiu în mai multe „etape“ despre intenţiile auctoriale, riscurile pe care şi le-a asumat cînd a decis nu numai să facă un film despre un om care ajunge să ucidă, dar să-l şi joace, reacţiile pe care le-a stîrnit filmul său, prejudecăţi, disconfortul spectatorului şi comparaţiile ajutătoare.
Cărți cool pentru o vară toridă
În librării puteţi găsi cartea de interviuri Al Pacino în dialog cu Lawrence Grobel, pusă pe piaţă de Editura Publica. Cartea (volum alcătuit în decurs de 25 de ani) se doreşte a fi o descoperire a omului din spatele actorului, povestea vieţii sale împletită cu pasiunea pentru actorie. (Stela Giurgeanu)
Cel mai fericit om din lume
L-am văzut nu demult pe Matthieu Ricard într-un excelent documentar – La şcoala fericirii de Irina Szász – difuzat pe TVR Cultural. Citisem în urmă cu cîţiva ani cartea de convorbiri dintre Matthieu Ricard şi tatăl său, filozoful Jean-François Revel (tradusă la Editura Irecson), aveam habar cine e personajul acesta straniu, ştiam că stă de mai bine de 35 de ani într-o mănăstire budistă din Nepal, unde a ajuns după ce şi-a încheiat doctoratul în biologie moleculară şi înainte de a începe o
Cărtărescu, văzul enorm şi „veninul psihic“
Nu credeam ca zeii hazului valah să-mi mai ofere vreodată ocazia de-a rîde-n hohote în faţa unor descrieri literare halucinante precum cele reunite în Comèdiile lui Andrei Pleşu la porţile Orientului. Ei, uite că minunea s-a întîmplat cu Frumoasele străine, noua sumă confesivă de evocări, note de drum şi reflecţii picante prin care Mircea Cărtărescu a cinstit cei douăzeci de ani de existenţă ai editurii Humanitas.
Povestea unui vis de vară
Am spus-o ori de cîte ori s-a ivit ocazia: dacă, pentru cetăţenii „normali“, „oameni ai muncii“, vara înseamnă în primul rînd vacanţă, pentru cetăţenii anormali, care se ocupă de teatru, ea înseamnă, cel mai adesea, o perioadă de lucru intens.
Ritualuri de trecere
Cu cîteva excepţii, n-am prizat încercările muzicienilor români de a integra în opera lor teme venite din zona folclorică. Phoenix a reuşit, acum mai bine de 30 de ani, să se apropie de idealul unui sunet care n-avea cum să fie originat decît în spaţiul acesta, motivele sonore cvasi-primitive fiind inteligent şi convingător topite în ceea ce muzica îşi asuma atunci ca modernitate, rock-ul.
Gărîna lui Kafka
A 14-a ediţie a Festivalului de la Gărîna are loc în plină criză! Cît de greu a fost?
În ceea ce priveşte autorităţile din Timiş, lucrurile au luat o turnură absolut descalificantă. Pot înţelege că bugetele sînt substanţial reduse în această perioadă, dar să anulezi dreptul operatorilor privaţi de a participa la licitaţiile de proiecte, justificînd că nu sînt bani nici pentru evenimentele proprii, e de-a dreptul stupid.
Minima rezistenţă
În comedia de acţiune Knight and Day, Cameron Diaz joacă rolul unei femei obişnuite a cărei viaţă se intersectează, pe un aeroport, cu a unui supraom de la serviciile secrete (Tom Cruise). Într-o anumită măsură, Diaz e reprezentanta publicului pe ecran – rolul ei e, în esenţă, acela al unei spectatoare de cinema evazionist, care, dintr-odată, se pomeneşte în interiorul unui film cu James Bond.
Democraţia e matematic imposibilă
„Democraţia e matematic imposibilă“ – anunţă revista Descoperă. Nu e tocmai o mare descoperire – erorile diferitelor sisteme electorale sînt cunoscute –, dar articolul punctează bine cîteva carenţe ale democraţiei şi, mai ales, le explică pe înţeles.
Islamul e noul punk
Între Islam, burka, punk şi democraţie se stabilesc neverosimile catene. Ceea ce e tabu în Orient devine un spaţiu de afirmare a libertăţii în Europa. Sau invers. Dezbaterea cu privire la interdicţia vălului islamic din Franţa, Germania, Danemarca sau Italia a generat reacţii paradoxale. Cum cei care susţin interdicţia şi cei care se opun sînt tot mai isterici, e greu să se găsească o soluţie. Poate nici n-ar mai trebui căutată, pentru că situaţia e de-a dreptul amuzantă.
Erotism cu străbunica
Acum cîţiva ani, Cotidianul a făcut o anchetă printre criticii literari, de unde reieşea că nu avem roman românesc de dragoste. Dar literatura noastră contemporană nu produce, de fapt, nici unul din genurile aşa-zise de consum: nu se (mai) scriu nici romane poliţiste (tot Rodica Ojog-Braşoveanu se reeditează), thrillere sau chic literature nici atît, nu avem nici măcar romane fantasy sau cu vampiri, în ciuda unui folclor bogat şi a mitului Dracula. Între Mircea Eliade şi Răzvan Rădulescu nu e ni
Aşteptarea
Aşteptarea este a treia carte a portughezului Rui Zink tradusă la noi (după Banca de rezerve şi Cititorul din peşteră), iar autorul nu se dezminte: e un digresiv nesăţios sau un eseist-jucător, cum preferaţi. Epica sa „narează“ doar din cînd în cînd; în rest, adică în cea mai mare parte a timpului, „tratează“ o temă sau alta, convocînd bibliografia aferentă, speculaţia acrobatică şi un joc textual perfect imprevizibil.
Liberii seducători
Vitrina unui magazin de antichităţi. Îmi atrag atenţia două mici tapiserii înfăţişînd episoade galante. În primul tablou, un tînăr, lăsat pe un genunchi, ridică priviri imploratoare şi mîini gata să apuce braţele subţiri ale unei frumoase care, dintr-un leagăn, îi trimite, pe deasupra volanelor, un zîmbet echivoc. În al doilea tablou, apare acelaşi cuplu, însă cu roluri inversate. Ea, încercînd să-l reţină, cu priviri disperate, îl prinde de umeri, dar el este deja răsucit, în picioare, gata să
Gărâna - jazz la aer curat
Gărâna nu este un loc unde să ajungi călăuzit de agenţii de turism sau de indicatoare fluorescente. Acolo ajunge numai cine îşi doreşte. Locul nu e făcut de speculanţi pentru nefericiţii amatori de all inclusive (şi sper să nu devină), ci redescoperit de cîţiva oameni cu dor de casă şi jazz.
Fotografii, limbariță, Dr. House
Fotograful olandez Hans van Der Meer a cutreierat Europa-n lung şi-n lat (inclusiv România) fotografiind zeci şi zeci de terenuri de fotbal ale unor ligi inferioare sau de amatori: www.hansvandermeer.nl. Veţi găsi în aceste fotografii dimensiunea pierdută a fotbalului de la TV. (Marius Chivu)
Noua dezordine digitală
Închipuiţi-vă că ar fi posibil să aveţi întreaga bibliotecă ideală (cu toate cărţile pe care le-aţi citit, le-aţi fi citit, le veţi citi, dacă aveţi noroc) pe memory stick sau pe e-book. Că aţi putea găsi orice carte din această bibliotecă în 30 de secunde – hai, un minut, dacă nu vă amintiţi titlul exact.
Ascuţirea simţurilor în vară
Deplin conştient că mă expun unui ridicol nebun (dar şi avid să-mi asum infantil riscurile cu pricina), m-am apucat în ultima vreme, în mai multe rînduri, să vorbesc unor tineri despre poemul lui Nicodim Aghioritul – „Păzirea simţurilor“. Cel care-l fascina pe Eminescu pe cînd visa la isichasm. Un text vorbind despre tainica răspundere a fiinţei faţă de continua educare, cizelare, vindecare, fermecare a văzului, auzului, mirosului, gustului şi pipăitului.