Locul în care se află poezia

Aflat la ce-a de-a doua ediţie, festivalul, organizat de Asociaţia Argument (http://argument4corint.wordpress.com/) şi de Societatea de Concerte Bistriţa (http://societateadeconcerte.org/) în parteneriat cu Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz Băi şi Primăria Municipiului Bistriţa, a adunat între 15 şi 18 iulie 2010 cîţiva dintre cei mai importanţi poeţi contemporani din România. Timp de patru zile, lecturi publice, lansări, concerte, spectacole de teatru, dezbateri au ritmat viaţa culturală a Bistriţei, îmbiindu-i pe locuitorii oraşului la citit/ascultat/cumpărat poezie. Într-o epocă în care orice festival, şi cu atît mai mult unul de poezie, pare un lux, „Poezia e la Bistriţa“ a demonstrat, prin calitatea celor patru zile de evenimente, că are toate argumentele de partea sa. Poezia nu e un moft, în primul rînd pentru că există o nevoie reală din partea publicului, aceea de a fi conectat la un tip de emoţie autentică, mediată de poezie. Şi poate că e o veste bună faptul că cei care-au venit să-i asculte pe poeţi au fost în mare parte tineri. 

Un turnir poetic amical 

Seria de lecturi publice a constituit coloana vertebrală a festivalului, în jurul căreia s-au ordonat firesc toate celelalte evenimente planificate de organizatori. Au citit în cele patru zile poeţi cu zeci de volume publicate, poeţi tineri, mai mult sau mai puţin douămiişti, şi poeţi foarte tineri, debutanţi. În ordinea lecturilor lor, au fost la Bistriţa: Nora Iuga, Rodica Barna, Gabriel Daliş, Vasile Dîncu, Doina Ioanid, Ana Dragu, Claudiu Komartin, Raluca Ciochină, Ioana Nicolaie, Marius Chivu (de obicei, critic literar; la Bistriţa, poet), Adela Greceanu, Alexandru Văsieş, Rareş Moldovan, Miruna Vlada, Ştefan Manasia, Mircea Cărtărescu, Vasile George Dîncu, Vlad Moldovan, Florin Partene, Răzvan Ţupa, Radu Vancu şi Octavian Soviany. S-a citit în sinagoga de la Bistriţa, iar lecturile, fragmentate din cînd în cînd de pauze muzicale (George Enescu, Artie Shaw, Beethoven ş.a.), au devenit sub ochii celor din sală un turnir poetic amical. N-au fost chiar menestreli poeţii de la Bistriţa, dar ceva din felul în care şi-au citit poemele a semănat cu mizanscena de-altădată şi cu dorinţa de a primi o reacţie imediată din partea unor cititori altfel invizibili. Uneori, lecturile erau întrerupte de aplauze, după cîte un poem care găsea măsura potrivită a emoţiilor. Probabil că asta e raţiunea principală a unor astfel de întîmplări, punerea în legătură palpabilă, ca de la sensibilitate la sensibilitate, a autorului cu cititorul. Lui Queneau, care credea că poezia e făcută să fie rostită, i-ar fi plăcut la Bistriţa. Ba chiar şi lui Voltaire („poezia e o specie a muzicii, trebuie s-o auzi ca s-o poţi judeca“), dar asta e deja altă poveste. 

Poezia la penitenciar 

O legătură puternică s-a creat acolo unde poezia ajunge cel mai greu, în spaţiul închis al penitenciarului din Bistriţa. Poeţii au asistat la spectacolul Trişez cu viaţa, o punere în scenă în regia Cameliei Toma (scenografie de Ana Toma) după un scenariu scris de Claudiu Komartin, Ana şi Camelia Toma, pornind de la un text dramatic semnat de Rareş Andreşan. În luna ianuarie, Claudiu Komartin a ţinut la penitenciar un atelier de scriere dramatică. Însemnările participanţilor, deţinuţi eliberaţi sau nu între timp, au fost materia, genuină şi brutală, din care acest spectacol a luat formă. Departe de artificialitatea exersată de teatrele profesioniste, Sergiu Bălteanu, Balint Calo, Emanuel Cîrlan, Sebastian Florea, Dragoş Galiceanu, Gavril Moldovan, Călin Ruţă şi-au jucat propriile incertitudini, vinovăţii şi regrete cu o sinceritate care a emoţionat, unanim, şi a pus sub semnul întrebării însăşi funcţia educativ-reparatorie a sistemului carceral. În cele din urmă, singurele momente în care deţinuţilor li se dă voie să vorbească despre ei sînt tocmai atelierele de scriere şi de teatru, momente terapeutice care ar trebui să fie mult mai dese în penitenciarele din România. Răspunsul a venit la fel de puternic din partea poeţilor, care şi-au citit textele în faţa deţinuţilor – un public exemplar, atent, cu senzorii de receptare deschişi la maximum. Altfel nu se poate explica reacţia aproape furtunoasă (atît cît poate fi furtunoasă manifestarea unor deţinuţi supravegheaţi de paznicii închisorii) la poemele domnişoreşti ale Norei Iuga sau la lectura funky-cool a lui Rareş Moldovan. La Bistriţa, totul a funcţionat după vechiul principiu al acţiunii şi reacţiunii, transferat de data asta în relaţia dintre cel care face poezie şi cel care o ascultă. 

Lansări de proză şi poezie 

Pe lîngă lecturi, la festival au avut loc şi cîteva lansări de carte. Şi de proză, şi de poezie. S-au lansat (în librărie, sinagogă sau la muzeu) Scotch al Ioanei Bradea, Cerul din burtă (a doua ediţie) al Ioanei Nicolae, cele mai noi volume ale lui Mircea Cărtărescu (la lectura, făcută de autor, a unui pasaj din Frumoasele străine, cîţiva spectatori erau în pericol să se prăpădească de rîs). De asemenea, Editura Charmides a lansat două noi apariţii: o reeeditare – Autobozul cu cocoşaţi, de Nora Iuga, şi o antologie plus cîteva inedite – :pînă mereu, de Gabriel Daliş, un tînăr poet en marge de, atipic prin discreţia şi maturitatea poeziei lui în mijlocul tornadei douămiiste. 

Tot la Bistriţa s-a lansat şi primul număr din Poesis Internaţional (director: Dumitru Păcuraru, redactor-şef: Claudiu Komartin), un magazin literar trimestrial dedicat poeziei. Publicat la Satu Mare în condiţii grafice excelente, Poesis e internaţional prin deschiderea pe care o are faţă de poezia care se scrie în afara României şi prin grija de a traduce unele dintre textele scrise în română astfel încît ele să poată fi citite oriunde în lume. Pentru prima dată, avem o revistă literară care ar putea intra într-un circuit internaţional, rămîne de văzut cît din proiectul iniţial va rezista în numerele viitoare. 

Bistriţa, un nod poetic 

„sînt la bistriţa şi aici în fiecare dimineaţă un soare nou / se desprinde din tavan şi după ce loveşte scurt aerul încăperii / scîrţîie ore în şir printre pereţi“ (Dan Coman) – e greu să scrii despre „Poezia e la Bistriţa“ fără să-ţi vină în minte versuri în care să povesteşti cum s-au întîmplat toate. Bistriţa, un nod poetic prin care trec cel puţin o dată pe an liniile de forţă ale poeziei româneşti, ar merita să i se consacre un pelerinaj în toată regula al cititorilor de versuri. Aşa cum se întîmplă în Slovenia, de exemplu, la Festivalul poeziei şi vinului de la Medana, unde sute de oameni vin (chiar cu cortul) ca să asculte poezie. 

„Poezia e la Bistriţa“ îţi trezeşte pur şi simplu pofta de poezie, oricît de sătul ai fi de literatură. În plus, poţi fi martor la felul în care ia naştere un discurs implicit despre starea poeziei actuale, despre înrudirile şi orientările ei. Totul pe nesimţite, în timpul lecturilor poeţilor şi-al aplauzelor publicului. Totul datorită unor oameni care-au organizat festivalul pînă în cele mai mici detalii, cu un profesionalism şi o generozitate ieşite din comun: Ana Toma, Camelia Toma, Gavril Ţărmure şi maestrul de ceremonii Marin Mălaicu-Hondrari. Ar trebui să ne asigurăm, pentru binele nostru, că acest festival va continua şi în anii următori, în ciuda crizelor de orice fel. Căci dacă poezia nu e la Bistriţa, atunci ea nu e nicăieri.

O galerie cu fotografii din timpul festivalului - aici

O galerie cu fotografii din spectacolul Trişez cu viaţa - aici