Jazz unplugged de film

Publicat în Dilema Veche nr. 337 din 29 iulie - 4 august 2010
Jazz unplugged de film jpeg

● Dan Berglund’s Tonbruket, ACT Music, 2010. 

Dan Berglund vine din zona scandinavă, deci practică acel soi de jazz care nu prea are legătură cu jazzul, dînd tîrcoale insistent rockului progresiv şi post-rockului. Înainte să aibă propriul proiect, a cîntat la bass pentru trioul răposatului Esbjörn Svensson, considerat un fel de Radiohead al jazzului. E cam ca atunci cînd a încercat Dave Grohl să supravieţuiască Nirvanei. Ca şi Grohl, Berglund e un exemplu relativ fericit, în condiţiile în care majoritatea trupelor nu reuşeşte să depăşească momentul pierderii elementului pivot. Una dintre soluţii e îndepărtarea de sound-ul trupei de origine, contînd pe eschivarea de la comparaţii. Din păcate, uneori comparaţiile se forţează oricum, fără a ţine cont de intenţiile artistului. 

Ca mai toată scena nu-jazz, Tonbruket e o trupă de festival mai degrabă decît una de studio. Diferenţele între album şi concert sînt majore, şi nu din pricină că trupa îşi augmentează spectacolul cu vreo formă de circ auxiliar, dialog cu publicul şi felurite năzbîtii. E vorba în primul rînd de o diferenţă de sound între înregistrare şi „pe viu“, o diferenţă care iese în evidenţă la stilurile muzicale curate, fără distorsiuni agresive.

Totuşi, diferenţa disc-concert nu e chiar atît de pregnantă ca la alte cazuri despre care am discutat în această rubrică (mă gîndesc în primul rînd la Nik Bärtsch şi Jaga Jazzist). Neojazzul se bazează adesea pe combinaţia dintre electronic şi instrumente de suflat, străduindu-se să acomodeze sinteticul modern cu clasicul analitic. Uneori, metodologia e integratoare, de fuziune, alteori se apelează la colaj, la juxtapunere. Tonbruket se eschivează de la aceste tendinţe, ocoleşte ambele metode şi alege o soluţie mai simplă, avînd ca rezultat un sound mai accesibil. Dacă n-ar fi backgroundul jazzistic al lui Berglund, albumul ar putea fi încadrat fără probleme la muzică de film – nu vă gîndiţi la Titanic şi Celine Dion, ci la soundtrack-uri moderne introspective, precum cele compuse de Clint Mansell şi Nick Cave. Coloana vertebrală a albumului este una organică, bazată pe pian, violoncel/bass cinstit şi chitară folk (rareori electrizată şi cadenţată), alunecînd adesea într-o vibrantă zonă unplugged, care se pretează de minune la prezentarea live. 

Nici varianta live nu e din soiul exhibiţionist adresat fanilor care se cufundă în transe jazz şi încep să gesticuleze muzica în mod ritualic. E mai apropiată de lounge jazz, stilul acela care se cîntă la lumină de veioză, în cluburi cu draperii vişinii, băuturi fine, unde pînă şi damele de companie au gusturi muzicale deosebite. Nici măcar nu e vorba de vreun experiment minimalist. Unii recenzori au mers pînă la a forţa comparaţii cu Mike Oldfield şi Fleetwood Mac, în sens peiorativ, încercînd să indice că Tonbruket nu se ridică la pretenţiile cunoscătorilor în ale jazzului (şi nici ale fanilor fostei trupe a lui Berglund), că e muzică lejeră, populistă, excesiv de dansabilă, mai potrivită pentru ocazii sociale (fie ele şi aristocrate), decît pentru experienţe transcedentale. Sînt în mod special acuzate acordurile de chitară rece cu iz de baladă americană de pe piese ca „Waltz of Matilda“ sau „The Wind and the Leaves“ ori ritmurile pop-săltăreţe ale piesei „Gi Hop“ (principala vinovată pentru referinţa la Oldfield). Mai sînt şi piesele epice („Cold Blooded Music“), care au mai mult de-a face cu Ennio Morricone decît cu jazzul. 

Nu văd sensul în a judeca un album pentru ceea ce nu e (şi nici nu vrea să fie) – la fel de bine l-aş putea acuza că e un album death metal prost, că nu se aude pic de grohăit pe el (şi nici un fel de voce, că tot veni vorba). E muzică pentru un anumit tip de bună dispoziţie, altul decît veselia şi distracţia, o dispoziţie din zona melancolică-meditativă (fără a aluneca în sentimente negative vecine cu depresia). Amatorii de muzică instrumentală delicată, deloc sincopată, uşor sentimentalistă, frecvent filmică, care are mai mult de-a face cu Pink Floyd decît cu istoricul lui Dan Berglund, vor fi cu certitudine satisfăcuţi de ce se întîmplă pe Tonbruket. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com

1016 16 cop jpg
1016 17 foto Marius Sumlea 37 de chibrituri sau Viata furata jpg
Teatru de Piatră
Este aici o metaforică poveste despre relația Est-Vest la nivel european, marcată de colonialism și precaritate.
foto Corneliu Cazacu jpg
Ben Wendel la București
Trebuie menționată și felicitată echipa de sunet care a asigurat un sound extrem de bun pe tot parcursul festivalului.
1015 16 Anagaia jpg
Pagini bizare
N-aș fi aflat de acest eseu (sau, în tot cazul, nu în timp util pentru a-l recenza) dacă n-ar fi adus vorba de el Dan Gulea, chiar aici, într-un dosar recent al Dilemei vechi.
p 17 2 jpg
Melodramă pentru mileniali
În fond, între lacrimi (manipulare emoțională) și nostalgie (patină retro) nu trebuie neapărat ales.
1015 21 iamandi biblioteca lui stalin geoffrey roberts editura corint istorie 01 jpg
Bibliotecile dictatorilor
Este un fapt clar: Hitler și Stalin pozau în oameni citiți. Hitler, la propriu, a făcut o ședință foto în biblioteca sa, la începuturile carierei politice.
03 Annie Lennox POSTER 370x545 jpg
DokStation no. 7
Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine.
1014 16 Horia David Munteanu coperta jpg
Literatura și hărțile sufletelor
Precauția empatiei, cuvînt folosit explicit în aceeași mărturisire, e justificată de acest veritabil mozaic sociologic și psihologic pe care-l desfășoară volumul.
p 17 jpg
Dincolo de Cortina de Fier
Cineastul John Scheinfeld are totuși bunul-simț să prezinte și urmarea acestui tur, care se va fi dovedit pînă la urmă o falsă bună idee
1014 17b audio foto jpeg
Despre rezistența la șocuri
Algiers va concerta pe 4 octombrie la Control Club.
Bernardine Evaristo Photo Wikimedia Commons jpg
Despre cum să nu renunți niciodată, Bernardine EVARISTO
Am schimbat și forma poetică, spărgînd calupurile de poezie lungi de pagini întregi în dublete de versuri mai ușor de citit.
1013 5b Abecedarul gandirii jpg
Un filosof creștin
În aforismele sale, Ioan Miclea se răfuiește la rîndul lui cu filosofia oficială marxistă.
Regozul documentarului Alexandru Solomon Credit foto Sabina Costinel
„Complicitatea clasei politice cu instituția Bisericii nu s-a schimbat” – interviu cu regizorul Alexandru SOLOMON
„Noi avem monopolul reprezentării lui Arsenie Boca și orice reprezentare „civilă“, lumească a lui este iconoclastă și nepermisă.”
1013 16 Coperta jpg
Literatura vinovăției
„Literatura vinovăției”: produsă de „marginalizați” pentru consumul „privilegiaților”.
p 17 jpg
Infern TV
S-au împlinit, de curînd, 29 de ani de la lansarea lui Natural Born Killers.
p 17 (1) jpg
Cel mai vechi
Prefer oricînd festivalurile de provincie față de megaconcertele bucureștene cu presiune socială.
banner Ana Blandiana  Mai mult ca trecutul Jurnal 11080x1080px V2 jpg
Ana Blandiana, Mai-mult-ca-trecutul: Jurnal. 31 august 1988–12 decembrie 1989 (fragment)
„Pentru ca să fie spălată vreodată mocirla de vorbe depusă pe istoria noastră, ca să se mai nască generații pentru care istoria noastră să fie prilej de emoție și de mîndrie, va fi nevoie de o exorcizare fără egal.”
Lunga scurtime a vietii jpg
Lunga scurtime a vieții, Antonio Lobo Antunes - fragment
Publicată de Fialho de Almeida în 1881, povestirea Ruiva („Roș­cata“) vorbește despre fiica unui gropar care descoperă sexualitatea și viciul.
Enescu 7 sept FB cover event 1920 x1005px jpg
Două seri de muzică barocă în programarea Festivalului Internațional George Enescu.
„Sempre Vivaldi” (7 Septembrie) și „Rameau. Le musicien des rois” (14 Septembrie) programate în cadrul Festivalului Internațional George Enescu
1012 16 adio fratele meu jpg
O seară cu regi în haine aurite
La Cheever, stranietatea vine dintr-o sciziune profundă și radicală aflată în inima fiecărei povestiri.
1012 17 foto1 Andrei Gindac jpg
#metoo de la Shakespeare citire
Măsură pentru măsură este un spectacol viu și contemporan prin modul în care narațiunea clasică devine expresia unor probleme actuale.
MBA09160 01 jpeg
Lansare de carte: DUSÎNTORS de Mihai și Vladimir Barbu
DUSÎNTORS conține două jurnale de călătorie spre Mongolia, spate în spate, din 2009 și 2017, al unui tată și al fiului său.
image png
1011 5b IIamandi jpg
Banalitatea absurdului
Dar ar fi putut să nu fie, pentru că și absurdul, și răul sînt evitabile dacă societatea are la timp o reacție comună de respingere.

Adevarul.ro

image
Primul tren de mare viteză din China care circulă deasupra apei VIDEO
Ambițiile feroviare ale Chinei continuă să crească. Cea mai recentă inovație a țării este o linie de tren de mare viteză, cu un traseu ce măsoară 277 de kilometri de-a lungul coastei de sud-est.
image
O elevă a reclamat la 112 că i-a fost ocupat locul din bancă. Apelul, înregistrat în Neamț
Sute de mii de solicitări false sau neîntemeiate se înregistrează, anual, la serviciul unic de urgență. Un astfel de apel la 112 a fost primit zilele trecute, o elevă din Neamț reclamând că i-a fost ocupat locul din bancă.
image
Britney Spears, „vizitată” de polițiști. Detaliul dintr-un videoclip al cântăreței care i-a îngrijorat
Polițiștii au fost chemați, în cursul acestei săptămâni, acasă la Britney Spears, în sudul Californiei, pentru a efectua un control al stării de sănătate.

HIstoria.ro

image
Când sașii se întorc acasă, în Ţara Ovăzului
De 11 ani, în toiul verii, în satele săsești din Haferland, Ţara Ovăzului, se întâmplă ceva cu totul deosebit.
image
Operațiunea Citadela, aliații și spionii
Stabilită inițial pentru primăvara anului 1943, lansarea Operațiunii Citadela a fost amânată de mai multe ori, iar ofensiva a fost declanșată la începutul lunii iulie.
image
Constanţa Magoş. Prima răpire a unui membru al exilului românesc
În august 1952, spionajul comunist de la București punea în aplicare prima sa acțiune de răpire a unui membru al exilului românesc.