Iluziile libertinajului

Publicat în Dilema Veche nr. 338 din 5 - 11 august 2010
Iluziile libertinajului jpeg

● Didier Foucault, Histoire du libertinage, Perrin col. Tempus, Paris, 2010. 

La o emisiune cu vorbe şi vedete am auzit o tînără blondă spunînd despre sine: „Eu sînt mai libertină de felul meu“. Cred c-ar fi vrut să spună că e jună, belă şi de nimeni nu depinde, şi i se părea că „libertin“ este un sinonim mai pretenţios pentru „liber“. Pronunţată cu mîndrie, propoziţia a sunat destul de amuzant, avînd în vedere că percepţia curentă asupra libertinajului e mai degrabă negativă. Însă nu trebuie să fii neapărat tînără, blondă şi prezentă în emisiuni cu vorbe şi vedete pentru a avea un control imprecis asupra sensurilor acestui cuvînt. Astăzi, „libertin“, „libertinaj“ sînt cel mai adesea reduse la simple conotaţii pornografice. Didier Foucault, profesor de istorie la Universitatea Toulouse-Le Mirail, ne propune o sinteză în care prezintă evoluţia şi faţetele multiple ale libertinajului. Încă de la începutul secolului al XVII-lea, termenul are două accepţii, el desemnînd atît poziţia intelectuală deliberat critică la adresa religiei, a dogmelor creştine, a credinţelor şi a practicilor de cult, cît şi comportamentul şi moravurile prin care este căutată plăcerea sub toate formele posibile, fără a ţine seama de limite. Pe de o parte sînt necredincioşii, pe de alta – dezmăţaţii, avînd între ei o cît se poate de imprecisă linie de frontieră. 

În latină, libertinus desemna sclavii eliberaţi. Deşi emancipaţi, păstrau o marcă infamantă derivată din condiţia lor servilă din trecut. Limbajul juridic distingea de altfel libertăţile acordate acestora prin termenul de libertinitas, faţă de cel de libertas destinat altor categorii de cetăţeni. Există ipoteza conform căreia cuvîntul „libertin“ a fost introdus în limba franceză în 1544 de către Calvin, acesta folosindu-l tocmai datorită conotaţiei peiorative, pentru a-i vitupera pe cei care nu se supuneau strictelor reguli de viaţă impuse de protestantism. Destul de repede, sensul negativ se diluează şi cuvîntul dobîndeşte o dublă accepţie: libertin este cel ce revendică libertatea de gîndire şi/sau libertatea de conduită, fără a lua în calcul preceptele religioase. Libertinajul poate fi considerat un curent de gîndire în cadrul căruia au fost decupate mai multe forme: libertinajul moral, înţeles ca donjuanism, se rezumă la căutarea plăcerilor senzuale şi a ultimelor rafinamente erotice; libertinajul social presupune contestarea ordinii politice stabilite şi apărarea libertăţii de expresie a individului, elaborînd idealuri sociale fondate în primul rînd pe toleranţă; libertinajul ştiinţific sau erudit se referă la gînditorii critici, sceptici, care nu ţin seama decît de rigoarea ştiinţifică atunci cînd lansează ipoteze, unii dintre ei, precum Giordano Bruno, sfîrşind pe rug, pentru că ideile lor sînt prea incomode şi contrazic flagrant paradigma dominantă; considerat cel mai periculos, libertinajul religios este reprezentat de filozofi care au anticipat şi au pregătit iluminismul. 

Abundenta literatură erotică a secolului al XVIII-lea impune figura libertinului aristocrat, decadent, desfrînat şi dezabuzat. Didier Foucault insistă asupra faptului că libertinajul ar fi mai mult decît atît, şi anume un curent radical de gîndire, care a traversat întreaga Europă de la Renaştere pînă la Revoluţia franceză, avînd un rol deloc de neglijat în construirea multora dintre iluziile care au alimentat procesul modernizării. După momentul revoluţionar, libertinajul pierde o dată cu potenţialul subversiv şi toată încărcătura intelectuală. Sensul cuvîntului se restrînge, acoperind doar laxismul moral şi depravarea. Mai aproape de noi, doar Aragon reia cuvîntul şi se autointitulează libertin, avînd însă grijă să redefinească libertinajul drept „l’amour de la vie, des idées et de la liberté“. Într-un interviu recent, Didier Foucault spunea că, dacă ar căuta un echivalent contemporan al libertinilor din secolul al XVII-lea, s-ar opri la Salman Rushide şi Talisma Nasreen. 

Înainte chiar de a citi titlul acestei cărţi mi-a atras atenţia coperta. Printr-o pură coincidenţă, este reprodusă aceeaşi imagine care apare şi pe cartea profesorului Eugen Negrici – Iluziile literaturii române –, apărută în 2008. Este vorba de un tablou din 1882, semnat de Raphaelle Peale, purtînd titlul Venus Rising from the Sea – A Deception.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Autostrada cu tuneluri din vestul Romaniei  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (43) jpg
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Numărătoarea inversă a început pe șantierul Autostrăzii A1 Margina–Holdea, unde prima galerie a Tunelului Mare ar urma să fie străpunsă în jurul datei de 20 august. În paralel, lucrările avansează și la viaductele și pasajele noului tronson.
nava care traverseaza Stramtoarea Ormuz FOTO X
Cât petrol mai trece, de fapt, prin Strâmtoarea Ormuz? Datele administrației Trump contrazic serviciile de monitorizare
Administrația Trump și companiile care monitorizează transportul maritim nu sunt de acord asupra cantității de petrol care iese din Golful Persic, iar între datele transmise există diferenţe semnificative.
accident in brasov foto newsbv brasov png
Cine îi lasă pe șoferii cu boli grave să conducă? Un medic legist explică fisurile din examinarea conducătorilor auto
Tragedia din 11 august, de la Brașov, arată haosul din controalele medicale pentru șoferi. Legistul Cristian Păpărău avertizează că bolnavi gravi primesc aviz de condus de la medici specialiști.
renovare apartament jpg
Renovări fără autorizație în apartament: ce poți schimba legal și când ai nevoie de aprobarea Primăriei
Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor permite realizarea fără autorizație a unor lucrări de renovare a apartamentelor și simplifică regimul pentru intervențiile care nu afectează structura de rezistență.
oana roman instagram jpg
Ritualul de dimineață al Oanei Roman. Ce consumă vedeta înainte de cafea? „Beau un pahar mare”
Ce obicei are Oana Roman înainte să bea cafeaua. Vedeta a dezvăluit rutina pe care o respectă dimineața„
Bulldog francez FOTO Shutterstock
Preţul plătit de câinii „de designer” pentru trăsăturile lor drăgălaşe. Rasele predispuse la probleme de sănătate
Rasele de câini „de designer” au fost selecționate pentru trăsături considerate „drăgălașe”, dar aceste caracteristici au venit adesea cu probleme grave de sănătate. Tot mai multe exemplare ajung acum în adăposturi, pe fondul costurilor și dificultăților de îngrijire.
image png
Ce găsești după ce demontezi o ușă veche de pe vremea comunismului. Descoperirile unui muncitor
Lucrările de renovare în apartamentele construite în perioada comunistă pot scoate la iveală situații neașteptate, mai ales atunci când vine vorba despre instalațiile ascunse în pereți sau în tocurile ușilor.
2271513744 jpg
CEO-ul care a concediat 900 de angajați pe Zoom a fost dat afară. Acum își cere postul înapoi
Vishal Garg, devenit celebru după ce a concediat 900 de angajați într-o singură ședință pe Zoom, a fost la rândul său dat afară din compania pe care a fondat-o. Fostul CEO al Better Homes & Finance contestă însă decizia, și-a angajat un avocat și cere să fie repus în funcție.
chia ovaz1 jpeg
Semințe de chia sau ovăz? Nutriționiștii spun care este alegerea mai bună pentru sănătate
Atunci când dorim să consumăm alimente sănătoase, printre cele mai comune recomandări pe care le vom primi sunt semințele de chia și ovăzul. Iar, dacă ne-am întrebat care dintre acestea este alegerea mai bună pentru organism, nutriționiștii ne oferă răspunsul.