Gărâna - jazz la aer curat

Gărâna nu este un loc unde să ajungi călăuzit de agenţii de turism sau de indicatoare fluorescente. Acolo ajunge numai cine îşi doreşte. Locul nu e făcut de speculanţi pentru nefericiţii amatori de all inclusive (şi sper să nu devină), ci redescoperit de cîţiva oameni cu dor de casă şi jazz. Din punct de vedere eco-geografic este un loc perfect prin altitudine, umiditate, aer sau pădure. Locul îl găsim uşor, urcînd din Reşiţa spre Gărâna, via Văliug, cu atenţie la serpentinele la fel de ameţitoare ca mireasma brazilor. Drumul nu e atît de rău, dar natura nu iartă şi de la an la an putem avea surprize. Se ajunge cu orice maşină, dar se ajunge cam degeaba dacă nu se rezolvă problema cazării cu mult timp înainte. Este exclusă aproape orice şansă de a mai găsi cazare fără o rezervare din timp. Sînt case puţine, turismul nu e foarte dezvoltat, în schimb, odată găsit, adăpostul e curat şi lumea ospitalieră. Mai există varianta cortului prin poieniţe, dar trebuie haine groase şi rezistenţă în ceea ce priveşte propria igienă. Haine groase şi bocanci trebuie oricum. Nu avem unde să ne căţărăm, dar seara şi noaptea e un frig de numai ţuica te mai scapă.

.Să aveţi ceva bani la voi, pentru că puteţi găsi cîteva lucruri chiar interesante. Biletul la concert nu e o problemă, se obţine pe loc contra unei sume rezonabile, mai exact 170 de lei pentru toate cele patru zile. În plus, locul este înconjurat cu tarabe de tot felul unde găseşti de-ale gurii după poftă, cărţi, unele dintre ele lansate chiar în timpul festivalului, CD-uri cu trufandale aduse de Andante, anul acesta într-un spaţiu îmbunătăţit, şi, nu în ultimul rînd, titlurile aduse de artiştii de pe afiş, semnate cu amabilitate după concert. Vedete nu există, iar bariera dintre artist şi public este desfiinţată printr-o comunicare directă, care se poate lăsa cu poze şi discuţii relaxate. De altfel, relaxarea e cuvîntul de ordine la Gărâna. Cam toată lumea zîmbeşte din diverse motive, fiecare-şi vede de jazzul lui, iar riscul de mitocănie este destul de redus. Scopul principal rămîne muzica la aer curat. Un afiş mai atractiv de la an la an, într-un mediu cît se poate de izolat de ce ne roade zilnic puţin cîte puţin. De la întîlnirile prieteneşti între timişoreni, la care se mai adaugă familiile de saşi şi pemi care se întorc acasă doar în vacanţe, care se gîndeau să facă un festival de jazz în munţii Banatului, pînă la scena construită şi echipată ca la oraş au trecut cîţiva ani. 

Concertele din curte s-au mutat, începînd cu 2004, pe locul unei mlaştini secate din Poiana Lupului, iar nivelul muzical a crescut cu fiecare an. Detaliile legate de istoria acestei întîlniri devenite festival le puteţi găsi pe www.garana-jazz.ro. La fel găsiţi toate numele implicate în toate cele 14 ediţii, fotografii şi alte informaţii care să vă convingă că tot ce se întîmplă e adevărat. 2010 ne oferă un afiş cu artişti moderni, prezenţi în circuitul celor mai importante festivaluri de gen, şi o muzică uşor de acceptat la nivelul limbajului, care absoarbe vibraţii pozitive de peste 100 de ani, dar desprinsă de tradiţia swingului sau a formei fixe. Un jazz proaspăt, prezentat deopotrivă pe placul cunoscătorilor şi al celor care vor să afle lucruri noi.  

Patru zile de festival 

Timişoara deschide şi de această dată sărbătoarea cu un nume, Funky Growl, care încă nu a prins vechime pe afişe, în schimb are în componenţă muzicieni bine formaţi precum Petre Ionuţescu, Tavi Scurtu, Uţu Pascu sau Lucian Nagy, care au deja multe prezenţe în festival de-a lungul anilor. Elina Duni vine din Albania, via Elveţia, şi va prezenta un recital de jazz vocal cu acompaniament de trio, suficient de bogat şi bine pus la punct pentru a sta pe aceeaşi scenă cu trioul format din Terje Rypdal, surprinzătorul chitarist norvegian care ne-a vizitat şi anul trecut într-o formulă diferită, contrabasistul Miroslav Vitous, un alt client mai vechi de-al festivalului, şi bateristul Gerald Cleaver. O seară de joi colorată atractiv dar nu strident, care precede unul dintre cele mai interesante concerte care au avut vreodată loc la noi. 

Există multe proiecte muzicale care sfidează punctele cardinale, indiferent de genul abordat. Relaţia Est-Vest a fost armonioasă doar prin comunicare sonoră. Discrepanţa culturală dintre Orient şi Occident nu mai există atunci cînd artiştii îşi pun în comun virtuţile. Iar atunci cînd se întîlnesc trei dintre cei mai mari instrumentişti ai momentului şi cînd din combinaţia lor de instrumente rezultă un sound unic, putem spune că nu există puncte cardinale, ci doar oameni minunaţi. Bela Fleck, cel care a făcut din banjo un instrument modern şi complex, Zakir Hussain, marele maestru care a preluat de la tatăl său, Alla Rakha, arta unuia dintre cele mai dificile instrumente indiene, tabla, şi basistul Edgar Meyer fac împreună o muzică deloc comună, dar care reflectă o relaţie strînsă, un exemplu perfect de experienţă muzicală care schimbă repere. Această seară de vineri este singura de la Jan Garbarek încoace în care are loc un singur concert. 

Sîmbătă, în schimb, avem patru posibilităţi de a alege din jazzul nou, european şi bun. Djabe vin din Ungaria şi ne-au edificat deja cu nivelul şi cu repertoriul lor încă de la recitalul trecut, cînd l-au avut invitat pe nimeni altul decît Steve Hackett. Aşa e la Gărâna, te plimbi printre bocanci şi hanorace şi deodată dai de unul dintre fondatorii trupei Genesis. Pianistul Marcin Wasilewski va prezenta în premieră la noi una dintre cele mai reuşite formule de trio din jazzul polonez; tot în trio vine şi Wolfgang Muthspiel – chitaristul austriac bine antrenat la Berklee (poate data viitoare vine şi cu Rebekka Bakken), iar un alt pianist, reprezentant al tinerei şi impresionantei generaţii de muzicieni din Olanda şi tot nordul Europei, Wolfert Brederode, vine cu un cvartet şi cu sonorităţi personalizate şi deja mature. 

Anul acesta avem parte de patru zile de festival, dar parcă nici atît nu ajunge. Pentru a păstra consistenţa, duminica ne aduce nume şi muzică de soi. Bega Blues Band continuă seria aproape neîntreruptă de prezenţe în festival, dar, din păcate, pentru prima oară, fără Kamo. Vine şi Patricia Barber, una dintre cele mai bune voci ale momentului, cu încă trei muzicieni buni şi un repertoriu pe măsură. Şcoala nordică a dat foarte mulţi muzicieni speciali şi valoroşi în ultima vreme, iar muzica dezvoltată de ei, regăsită în multe din titlurile ECM, se potriveşte perfect cu mediul de la Gărâna. Duetul norvegian format din Trygve Seim şi Frode Haltli reprezintă o combinaţie inedită de saxofon şi acordeon, reflectată de sonorităţi noi, abstracte şi profund melodice. Desprins din Esbjörn Svensson Trio, basistul Dan Berglund ne va oferi piese de pe proaspătul album lansat cu noul său proiect, Tonbruket. Acesta este probabil unul dintre cele mai aşteptate concerte, chiar dacă afişul e plin de propuneri interesante. Cu siguranţă vor fi mulţi care vor pleca mai luminaţi de la acest festival, prin prisma noilor descoperiri. Va fi un festival parcă ales pentru a ne da liniştea, muzica şi bunul gust pe care le aşteptăm de fiecare dată cînd ne uităm spre o scenă. O ocazie minunată de a te retrage, de a medita şi de a primi vibraţii pozitive prin aerul cu adevărat curat. Doar să nu plouă (prea) tare, în rest nu mai contează nimic.  

Berti Barbera este muzician.