Viața bate filmu’
„Spune-mi, nene, ce vrea să-nsemne,
E oare prea tîrziu sau poate prea devreme?
Să schimb ceva, timpu’ nu-mi ajunge
Viața bate filmu’ pînă-l umple de sînge.“ (Paraziții)
Turul acestei Viene ține din nou capul de afiș în preferințele turiștilor. Vizitarea locurilor – canalizarea urît mirositoare fiind la loc de cinste – unde s-au filmat scenele filmului britanic The Third Man e un hit. Am întîlnit chiar și turiști români care au vizitat muzeul dedicat acestei producții cinematografice, ascuns în apropierea talciocului vienez, denumit „Naschmarkt“, care găzduiește o impresionantă colecție de afișe ale succesului de box-office. Al treilea om e un film despre o lume a contrastelor într-o Vienă sumbră. Bombardată, înfrigurată, înfometată, cu linii de demarcație între sovietici și marile puteri, cu o piață neagră înfloritoare. O sugestie nu doar pentru cinefili. Oare de ce „ joacă“ acest film de peste 70 de ani în cinematografele vieneze, fără întrerupere?
Se înghesuie din nou turiștii în capitala Austriei, mai puțin asiaticii și rușii, care au dispărut, dar cărora acum le-au luat locul... evident, ucrainenii. Nu ca turiști de loisir, ci ca refugiați. Viena rămîne placa turnantă poleită, precum în film, așa și în realitate, unde pandemia a luat o pauză, istoria însă nu!
Ceea ce părea a fi o autocrație coruptă a unui fel de capitalism condus de stat s-a dovedit o dictatură naționalistă coruptă sadea care conduce un sîngeros război, încă nedeclarat formal, sprijinit chiar și de capii unei Biserici autocefale influente, de care suratele, apropiate pînă mai ieri, se despart cu nostalgie. Nu cu multă vreme în urmă, după sfîrșitul Războiului Rece, în Occident se credea că democrația este acea formă normală de guvernare și că toate celelalte erau doar abateri regretabile, bineînțeles temporare.
Walter Laqueur (1921-2018), istoric american, publica în 2015, la un an după anexarea Crimeei de către Federația Rusă, o carte intitulată Putinism – Russia and its Future in the West la Thomas Dunne Books, New York. Traducerea în limba germană a urmat deja în anul apariției.
De cînd a venit la putere, Putin și-a adaptat demersurile unui singur scop: rămînerea la putere. Occidentul, niciodată partener, a fost dintotdeauna văzut la Moscova drept o amenințare. Imaginea externă a inamicului trebuie să asigure coeziunea, scria Laqueur și avertiza deja în 2015 asupra consecințelor, numind Rusia o „dictatură care se bucură de largul sprijin al populației“.
Cotidianul austriac Der Standard scria recent despre o așa-zisă „elită captivă“ și se referea la personalitățile publice, nu doar din Austria, ce „sînt legate de Rusia cu mandate în consiliile de supraveghere sau posturi profitabile în think tank-uri“. Astăzi, sub impactul emoțional al războiului nedeclarat, UE i-a mazilit. I-a obligat să se retragă, cel puțin formal. Fostul ministru de Finanțe al Austriei, Hans Jörg Schelling, implicat și el în serviciul Gazprom pentru conducta de gaz Nord Stream 2, între timp abandonată, e doar un exemplu. Era să ajungă în 2019 chiar membru în Consiliul de Supraveghere al OMV-ului, iar presa austriacă a scos mereu în evidență legătura sa cu managerul neamț Rainer Seele, la rîndul său fost CEO al OMV și consul onorific din trecut al României la Kassel, pe care acesta l-a susținut politic. De fapt nimic neobișnuit.
Mai e oare mica Austrie „calul troian“ al rușilor? Austria e „adevăratul portavion“ al rușilor, a scris recent Financial Times, citînd un „diplomat european“. Nunta Karinei Kneissl, la vremea respectivă ministrul de Externe în funcție al Austriei, dansul Karinei cu nimeni altul decît Vladimir Vladimirovici, publicitatea planetară a măritișului înaltei doamne au rămas antologice. Putin i-a adus miresei un mare buchet de flori și zece cazaci. A mai și dansat mireasa, care l-a salutat, aplecîndu-se pînă la pămînt, gest neinspirat de umilă curtoazie în fața celor doar 170 de centimetri ai lui Putin în timp ce vocile grave ale Corului Cazacilor de pe Don răsunau premonitoriu. Am întrebat-o public pe Kneissl, în 2019, dacă-i pare rău de plecăciune. Nici vorbă!
Întrebat în 2018, la Viena, în fața unei săli arhipline, despre cum e cu proiectul off-shore de extracție a gazelor din Marea Neagră, Seele a aruncat răspunderea investițională străină în cîrca, evident, doar a românilor, cu legile lor imperfecte și întîrziate, un narativ preluat intens și de presa din România. Am auzit atunci vorbe meșteșugite despre „cîntecul de lebădă“ al rafinăriilor europene. O lovitură cu mantă dată și spre „Petrobrazi“. O pledoarie îndîrjită pentru Nord Stream 2, sub acoperămîntul așa-zisei nevoi de „diversificare“ a surselor de energie. Austria încearcă astăzi o adevărată diversificare a resurselor de energie în favoarea siguranței cetățeanului. Pentru a scăpa de dependența de petrolul și gazele rusești.
Stocarea e și ea o preocupare de ultim moment a austriecilor, la cel mai înalt nivel. Însuși cancelarul, promotor al unei „politici active de neutralitate“, l-a sunat pe Putin, tocmai la Moscova. După trei sferturi de ceas, șeful de guvern din Viena nici bine nu a pus receptorul în furcă și a și ținut o conferință de presă. Trecînd peste „cestiunile arzătoare“ în actualitate pentru gazetele de seară, cu referire la ce a mai făcut guvernul său pentru refugiații din Ucraina, cancelarul Karl Nehammer a anunțat că Putin l-ar fi asigurat că Gazprom-ul va achita obligațiile de livrare de gaze la propriu cu vîrf și îndesat și, dacă nu va folosi facilitățile de stocare subterane din Haidach, o locație de lîngă Salzburg, adică din Austria, atunci acestea vor putea fi puse la dispoziție și altora. Aviz amatorilor de business. Viena, numită de unii „capitala economică” a României, nu se dezminte.
Un exemplu iscusit este și cocsul din petrol, utilizat în producţia de anozi pentru industria aluminiului precum şi uneori în producţia de grafit de calitate, catalogat drept precursor cu valențe nucleare, care în mod surprinzător a devenit un produs-vedetă, asiduu exportat chiar și pînă în îndepărtata Chină comunistă prin firme prietenoase rusești. Peste tot în lume apar, prin rafinare, chiar și produse secundare cu valoare adăugată mare. La vremuri de criză, viața bate filmul și comerțul așijderea.
L-am întrebat public pe Seele, într-o discuție purtată cîndva la Viena, în culisele unei conferințe de presă memorabile, despre rafinăriile din România. Nu-i venea să creadă că rafinăriile mai și stau. Seele, „puternic afin cu Rusia lui Putin“, după cum îi caracteriza cotidianul vienez Kurier convingerile, a fost un CEO apreciat de presa internațională, pe care o chema des la discuții de culise, pentru care aloca destul timp și mai făcea și declarații citabile. Fapt care uneori a iritat Petrom-ul, nu tocmai limbut de felul său.
La întîlnirea din primăvara lui 2019 de la „Wiener Rennverein“, jockey club-ul de tradiție imperială din Viena, acest domn Seele a participat. S-a spus cum că ar fi fost prima întîlnire la vîrf între OMV și Romgaz. Rainer Seele nu s-a grăbit să plece, stînd mai bine de patru ceasuri. Îndemînatic la vorbă, i-a lăudat elegant pe români, dîndu-și propriul angajat, un anume Radu Căprău, membru al directoratului firmei din România, drept exemplu de succes. El este „creația mea”. M-a uimit, dar m-a și bucurat. Rar să auzi așa vorbe de laudă, fără perdea, despre un român. Aferím.
Cum se mai schimbă vremurile… Berlinul a fost locul unei înscenări aproape perfecte: „Am dori să aflăm de la dumneavoastră, cu cartonașele de culoare roșie și verde, dacă credeți că gazoductul Nord Stream 2 are un viitor. Astfel, vă rugăm să votați: dacă Da, ridicați cartonașul verde! Dacă Nu, pe cel roșu! Cum gîndesc cei prezenți în sală despre Nord Stream 2?“, a întrebat Klaus Stratmann, jurnalist al cotidianului de mare tiraj Handelsblatt, în ziua deschiderii Summit-ului Energiei 2019 din capitala Germaniei. Aproape toți, sute de participanți, au votat cu cartonașul verde…, doar cinci sau șase au ridicat cartonașele roșii și au grăit curmeziș. Seele, prezent pe scenă, pe post de „maestru de ceremonii“, a jubilat.
La București, a trebuit să vină PSD-ul din nou la putere și Rusia putinistă să manipuleze piața de gaz în pregătirea războiului din Ucraina, după cum a explicat un ministru al României, mai ceva ca pe piața neagră din The Third Man, pentru ca utila lege a off-shore-ului la Marea Neagră și nu numai să-si găsească în sfîrșit drumul binemeritat prin Parlament pînă la Palatul Cotroceni. Punct ochit, punct lovit.
CEO-ul și președinte Consiliului de Supraveghere, proveniți din concernul petrochimic Borealis, devenit ulterior parte a OMV-ului, conduc astăzi firma-mamă din Viena a Petrom-ului într-o nouă direcție. „Șarmantul domn Seele“, cum l-am numit pe vremuri în public, mai în glumă, mai în serios, a fost deja dat uitării. Nord Stream 2 se amortizează încet în scriptele OMV-ului, fiind un proiect blamat și falit. Firma austriacă are vînt din pupă și va începe în sfîrșit să foreze după gaz în Marea Neagră, spre marea supărare a bătăiosului AUR din România. Rising star-ul român, apreciat de Seele, fostul său șef de la Viena, e în continuare la București. În tot acest timp, vînzările le aduc acționarilor, printre care și statul român, profituri consistente. Petrom-ul urcă, tot urcă, cot la cot cu întreaga piață, prețul motorinei și benzinei.
De la privatizarea Petrom-ului din 2004, OMV-ul a schimbat trei șefi: Wolfgang Ruttenstorfer (2001-2011), Gerhard Roiss (2011-2015), dar și pe acest domn Seele. Vă imaginați cum ar fi fost dacă Seele ar fi mai condus astăzi OMV-ul Petrom-ului? După ce însuși Putin i-a conferit în 2018 Ordinul de Stat rus al... Prieteniei. De multe ori viața bate filmul.
The Third Man e un film clasic, în alb-negru, o producție a anului 1949, premiată în același an la Festivalul de la Cannes, ce poate fi vizionată și astăzi în cinematografele din Viena, bineînțeles restaurată digital. Coloana sonoră include doar sunetele țiterei, un instrument cu coarde ciupite și care a dominat topurile muzicale din timpul Războiului Rece. E oare astăzi prea tîrziu sau poate încă prea devreme pentru a mai viziona o dată Al treilea om? Muzica războiului din acest film e dramatică. Atunci, după război, ca și acum. Tot Rusia, bat-o Vi(e)na!
Dr. Alex Todericiu este analist politic și trăiește la Viena.
