Văcăreşti, o lume dispărută

Publicat în Dilema Veche nr. 239 din 11 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Tovarăşul Rusu stă cocoţat pe un fadrom. E început de toamnă în 1988. Motorul zgomotos al utilajului strică vîntul călduţ. Prim secretarul însărcinat cu propaganda pe sectorul 4 şi-a deschis larg braţele ca un hău gata să înghită pământul şi, ca un dirijor ce orchestra nenorocirea, a pornit demolarea în huruit de utilaje. Copacii trosneau din rărunchi, cîinii urlau ca de cutremur, bătrînii plîngeau şi Rusu zîmbea plin de satisfacţie la ce i se aşternea cuminte la picioare şi avea să devină un vis comunist. Aşa a început nenorocirea bucureştenilor care au trăit în Văcăreşti, locul unde Ceauşescu a dorit să amenajeze lacul cu acelaşi nume. Într-o toamnă şi o iarnă cuminţi, peste 500 de gospodării au fost strivite de utilaje precum roşiile şi castraveţii din livezile bogate ale legumicultorilor. La 17 ani de atunci, oamenii au rămas doar cu actele de proprietate pe care nu le ia în seamă nici un tribunal şi cu speranţa că, odată, pămîntul părinţilor lor îşi va găsi liniştea. "FIECARE ARE DRAMA ŞI VIAŢA LUI. CU TOŢII AVEM" În apropierea unui plop bătrîn, un grup de bătrîni se adună de 17 ani, în fiecare duminică, să discute. Gesticulează, se enervează, cer explicaţii şi apoi pleacă la fel cum au venit: cu coada-ntre picioare. Ei sînt membrii Asociaţiei Foştilor Proprietari din zona Lacului Văcăreşti, care se judecă, de la moartea lui Ceauşescu, să-şi obţină proprietăţile. După ani de procese şi scandaluri, cuva Lacului Văcăreşti nu-şi găseşte liniştea şi nici nu-şi potriveşte destinul: în ’89 trebuia să devină un imens lac de acumulare - dar a venit Revoluţia -, în timpul guvernării Năstase terenul a fost concesionat ilegal australianului Tony Mikhael care dorea să ridice aici un imens complex de distracţii, iar acum se doreşte a fi transformată în cel mai mare parc din Capitală după Herăstrău. Planuri, proiecte şi afaceri de milioane de euro pe terenul unor proprietari de drept, care aşteaptă în zadar să-şi intre în drepturi. "Fiecare are drama şi viaţa lui. Cu toţii o avem" - spune deznădăjduit unul dintre sutele de bucureşteni care au avut casă în lac şi de 17 ani, în fiecare duminică, se opreşte la piciorul plopului. BOGĂŢIE ŞI OAMENI BOGAŢI Cine a trăit în vremurile acelea trebuie că ştie cum arătau Văcăreştiul, strada Glădiţei sau Povestei, Şezători sau Ungra. Ieşeau oameni cu cobiliţele la piaţă ca în zi de sărbătoare. Bogăţie şi oameni harnici, în spatele fiecărui gard. Avea lumea stropitori, pompe cu apă, şanţuri în pămînt pentru irigaţie. Dar ce n-avea lumea. În lunca dintre Calea Văcăreşti şi Vitan Bîrzeşti nu era metru pătrat de pămînt nelucrat. Nimeni nu făcea degeaba umbră pămîntului. Cu sapa, cu calul, nu exista să nu se facă treabă. Pîrloage nu erau şi parcă le era ruşine oamenilor să stătea degeaba. Era pămînt gras şi cu apă multă. Totul, ca un muşuroi. Cu pieţele aproape, cartierul Văcăreşti avea să devină, în curînd, centrul legumicol al Capitalei. "Se făceau la noi legume, zarzavaturi şi flori. Împreună cu cei din Dudeşti, axaţi pe verdeaţă, aprovizionam pieţele. Aveau oamenii certificat de producători şi excedentul de marfă mergea la en-gros la Obor sau la Unirii. Se producea atît de mult" - povesteşte plină de patos doamna Mărioara, alături fratele ei, Anton. "HAI, MĂRIOARĂ, GATA, CĂ S-AU DUS" Familia Alexe a avut rădăcinile bine înfipte în pămîntul reavăn al Văcăreştiului. Anton şi Mărioara au "copilărit" acolo 38 de ani. "Aveam casă mare şi aproape jumătate de hectar de teren. Muncea tata pe rupte, că mama s-a dus de tînără. Doamne, ce frumos mai era! Străzi cu pomi şi copaci înalţi, plopi groşi, puşi de Primărie. Şi acum aud cum au pîrîit sub buldozere, parcă plîngeau" - şi femeia începe să suspine. Anton îşi strînge palma. "Hai, Mărioară, gata, că s-au dus, gata, a plîns tata destul." Au primit înştiinţare de evacuare la sfîrşitul primăverii lui ’88. Bătrînul Alexe nu doar că a privit casa trîntindu-i-se la pămînt, dar a vegheat la sănătatea muncitorilor ce o dărîmau. "Tata a dirijat fadromul că ştia cum a fost făcută. ŤIa-o aşa, apoi aşa, că se prăvale casa pe tine băi, omule»" - îşi aminteşte Anton. Pe şantier era ca la îngropăciune - muncitorii de la ICRAL mişunau după pomană printre casele dărîmate, ca cerşetorii în buza gropii, după colivă şi mărunţiş. Cu un ochi la tabla de pe case, se opinteau şi luau sobele, tocăria şi geamurile. După ei, veneau ţiganii. Cinci luni a stat bătrînul Alexe în coteţul porcilor, pe coceni de porumb, ca să păzească lucrurie ce le-au mai rămas. La 1 Decembrie a intrat în apartamentul primit de la stat. A intrat plîngînd şi de atunci a început să se stingă. VISUL TOVARĂŞULUI, NĂRUIT ÎNAINTE DE NAŞTERE Ca Alexenii au fost mulţi. În urmă a rămas lunca în jurul căreia comuniştii au ridicat malul. Cînd s-a apropiat sfîrşitul lucrărilor, Ceauşescu a vrut să vadă minunea, aşa cum a făcut la Lacul Morii. De teama unui eşec şi a repercusiunilor, meseriaşii au pompat, zile în şir, apă din Dîmboviţa şi, cînd a venit tovarăşul, a văzut apă şi a fost mulţumit. Lacul n-a durat mult. Din cauza pămîntului reavăn, toată apa s-a scurs înspre serele din Vitan, pe care le-a inundat. Dar n-a mai fost timp de pedepse că a venit Revoluţia. Toţi spun că, dacă era să fie iarna grea, scăpau. Aşa cum au scăpat de zăpezile mari şi nămeţii de doi metri, apoi ploile grele şi cutremurul din ’77. Au stat acolo şi au refăcut ce s-a stricat. Toţi din groapă. Numai comuniştii ce i-au dezrădăcinat şi i-au aruncat în cuştile de 10 etaje. Acolo unde bătrînii s-au stins, iar după ei copiii se luptă să-şi redobîndească pămînturile cu hîrtii şi acte de proprietate, datate înainte ca mulţi dintre noi să ne fi născut. DESPRE DESPĂGUBIRI ŞI SCĂRILE TEMNIŢEI Ca Alexenii, încă sute de oameni şi-au văzut casele dărîmate. Elena Călimară a primit "80 de mii fără patru" despăgubire pe agoniseala de-o viaţă. În jurul ei, vecinii parcă se întreceau în muncă şi toate gospodăriile şedeau cuminţi, îngrămădite, pe fundul viitorului lac. "De la Şezători pînă în chiu gîrlei erau numai livezi şi case ce-ţi furau ochii. Pe Glădiţei, Povestei, Şezători, Ungra, unde se vindeau butelii, peste tot." Celea Ion, oltean din tată-n fiu, şi-a legat şi el şireturile destinului de ceea ce s-a transformat în groapă. Şi-a găsit femeie într-o casă, sub poalele Văcăreştilor, la cîţiva paşi de temniţă. A stat la socrii timp de 28 de ani. "Ţin minte că am apucat să vizitez Mănăstirea Văcăreşti înainte să fie demolată. Ca să nu mai spun că scările care duc acum la Aleea cu Castani duceau puşcăriaşii în temniţă şi mulţi nici nu ştiu" - spune, amuzîndu-se, bărbatul. Şi ce vremuri frumoase a petrecut în Văcăreşti nea Celea. Vara, ieşea duminica la poartă şi stătea de vorbă cu vecinii, cu Şoică, cu Iloiu, Domşa sau Oprea. Sau, dacă nu se petreceau în livezile bogate, cu pruni şi salcîmi, stăteau pe malul lacului, la Gavrilă, pictorul. MUNCITORUL INDUSTRIAŞULUI ROMÂN Dintre toţi, nea Constantin Cîrjaliu o spune mai cu mîndrie - socru-său a avut în grijă terenurile lui Mociorniţă şi îşi aduce aminte de fiica acestuia, Marie Rose. "Mergea la şcoala de balet, era cît un pitic. Şi mă amuzam că se dădea cu seminţe de castraveţi pe faţă Ťca să aibe tenul frumos» spunea ea." După ce au venit comuniştii, Mociorniţă a dat pe degeaba 11 hectare lui Constantin şi lui socru-său. "A semnat actele şi ne-a împroprietărit. Dar noi am muncit şi am plătit tot terenul, că nu se putea să-l luăm aşa" - povesteşte bărbatul, după care adaugă "păi, mergeam pe undeva prin centru şi îi duceam mîncare, roşii, castraveţi, ardei graşi, da’ ce nu îi duceam, că-l fugăreau comuniştii. Au dus-o greu atunci" - spune plin de amărăciune bătrînul. "Dar tot a fost şi n-o să mai fie. Eu am acolo, în Lac, 11 hectare. O să mor şi n-o să le mai văd vreodată" - şi se şterge la ochi cu capătul mînecii.

Week end în patru puncte principale și multe alte divagații jpeg
Week-end în patru puncte principale și multe alte divagații
Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.
Scrisoare către Leonida Neamțu jpeg
Scrisoare către Leonida Neamțu
Îți scriu, pentru că recent s-a reeditat una dintre cărțile tale.
Despre singurătatea din noi – nu i așa că îți place de mine? jpeg
Despre singurătatea din noi – nu-i așa că îți place de mine?
Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.
Viețile netrăite jpeg
La ora prînzului
E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.
La stînga sau la dreapta? jpeg
La stînga sau la dreapta?
Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două.
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației?  – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols jpeg
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației? – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols
Ceea ce suscită interesul „diagnosticianului” sînt atitudinile tot mai multor oameni. În primul rînd, legătura invers proporțională între „lipsa de informații” și „opiniile ferme”.
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai jpeg
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai
Sîntem într-o altă etapă a unui război surd pînă acum, într-o nouă formulă, „reloaded”, dar tot hîdă, de a ne raporta la alteritate.
Procese de onirință jpeg
Procese de onirință
Niciodată nu știi ce conduce la vis, pe cînd ce vine după aceea e mai limpede: rememorarea, reluarea lui în gînd pînă la dispariție.
Din jurnalul unui om cu „o mic” jpeg
Din jurnalul unui om cu „o mic”
Respectul diferă de politețe, atît în categoriile etice, cît și la locul de muncă.
O dilemă morală a fiecărei zile jpeg
O dilemă morală a fiecărei zile
La nivelul societății noastre întîlnim mulți oameni care funcționează în rol de victimă, e mai simplu să plasăm responsabilitatea în exteriorul nostru decît să ne asumăm alegerile.
Vise la feminin jpeg
Vise la feminin
Hélène Cixous reordonează material dintr-un jurnal de vise imens, mărturisind că n-a modificat nimic din eboșa inițială.
Sovietizarea selectivă a capitalismului american jpeg
Sovietizarea selectivă a capitalismului american
Tesla și alte afaceri „nou îmbogățite“ se bazează adesea pe finanțări externe, nu pe profituri.
Adaptați pentru viitor  Etica și estetica fericirii postmoderne jpeg
Adaptați pentru viitor. Etica și estetica fericirii postmoderne
Fericirea ne arată cum să devenim eroi ai propriei noastre vieți, ce înseamnă și cum să fim cu adevărat niște eroi buni și frumoși.
Traducătorul orchestră – interviu cu Andrei VIERU jpeg
Dragă domnule Andrei Cornea
Un om despre care nu sîntem siguri că a existat vreodată – de exemplu, Arjuna din Bhagavad-Gita – face parte din umanitate sau nu?
„Unde ni s entuziaștii, visătorii“ jpeg
„Unde ni-s entuziaștii, visătorii“
Oniriștii nu pornesc de la visele lor nocturne, inventînd hiperlucid altele, diurne.
De ce a murit macroeconomia? jpeg
De ce a murit macroeconomia?
Pînă cînd economiștii nu vor recunoaște existența unei incertitudini inevitabile, nu se va putea vorbi de o teorie macroeconomică, ci doar de măsuri de prevenire pentru situații de urgență.
Contabilitatea schimbărilor climatice jpeg
Contabilitatea schimbărilor climatice
„COP26”, Conferința ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, a adus o importantă mutare de accent de la responsabilitatea guvernelor la puterea sectorului privat.
Visele de apoi jpeg
Visele de apoi
Cîți nu ne trezim, în veghea imediat următoare unui coșmar, cu veșnica analogie dintre spațiul oniric și viața de apoi?
Imagine, iconoclasm, icoană jpeg
Imagine, iconoclasm, icoană
Imaginea e liberă de orice cenzură, de orice limită tehnologică.
O afacere bună jpeg
O afacere bună
Militarii nu sînt mai deștepți decît alți oameni, dar se pricep de minune să stoarcă din fiecare soldat maximum de efort în minimum de timp.
Antinomiile istorice ale ortodoxiei jpeg
Rămîne Dumnezeu dator?
Vorbăria care consumă viața chiar și în preajma morții arată cel mai bine inconsistența caracterelor.
Dileme auctoriale jpeg
Dileme auctoriale
Atunci cînd lectura devine boală, lucru destul de frecvent, leacul vindecării trebuie căutat în altă parte: cartea nu mai e medicament, iar biblioteca nu mai e farmacie.
Făt Frumos de Magheru jpeg
Făt-Frumos de Magheru
Cum stăteam noi așa, prin gangul care făcea legătura cu trotuarul a apărut o arătare cu copite.
Trei pactizanți cu visul jpeg
Trei pactizanți cu visul
Odată calea deschisă, bolnavul ajunge să comunice cu presupusa lume a spiritelor încă din stare de veghe.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?