Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației? – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols

Publicat în Dilema Veche nr. 938 din 31 martie – 6 aprilie 2022
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației?  – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols jpeg

Angajarea noastră pe drumul ce duce către Sfîrșitul competenței este vestea tulburătoare pe care o aduce Tom Nichols. În ediția originală, cuvintele din titlu au o forță încă și mai mare, căci ad litteram s-ar traduce prin „moartea expertizei”. În măsura în care competența/expertiza reprezintă consecința specializării, iar specializarea însăși se capătă printr-un cursus honorum constînd în studiu academic aprofundat și experiență profesională în domeniu, sfîrșitul acesteia anunță prăbușirea unui sistem. Iar tulburătoare pînă la capăt n-ar fi, de bună seamă, această veste dacă n-am uita că viața ușoară și sigură (nu neapărat mai bună) reprezintă produsul ultim al competenței. Ceea ce autorul înțelege prin sfîrșitul competenței „nu e doar o respingere a cunoașterii existente [ci] este echivalent cu o respingere a științei și raționalității imparțiale [care constituie] fundamentele civilizației moderne” (p. 19). Competența este unul dintre acele servicii de mare utilitate socială pe care mulți dintre noi le aducem societății, fiecare în aria proprie.

Un diagnostic tăios…

T. Nichols nu e futurolog ca să ne spună cum va arăta o lume în care competența a murit; ca om de știință, el formulează o ipoteză (sfîrșitul competenței prin „discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale”), iar în sprijinul acesteia propune o explicație. Între predicția viitorului și explicația prezentului diferența e fundamentală, iar dacă simptomele unei boli anunță o boală, esențial este că nu știm cum va arăta această boală și ce consecințe va avea asupra colectivităților umane. Dacă boala se numește sfîrșitul competenței, iar simptomele sînt cele despre care vorbește autorul, nu ne este deloc limpede cum ar urma să arate o lume construită pe lipsa competenței din moment ce tot timpul, pînă acum, viața a devenit tot mai ușoară, iar omul s-a putut bucura de tot mai mult timp liber datorită specializării și multiplicării ariilor de specializare. Folosind cuvintele autorului, noi „am ieșit din epoca premodernă în care înțelepciunea populară umplea golurile inevitabile ale cunoașterii umane, am trecut apoi printr-o perioadă de dezvoltare rapidă bazată preponderent pe specializare și competență” ca să intrăm acum într-o lume a sfîrșitului competenței.

Cititorul ar putea fi surprins de un diagnostic spus atît de tranșant și într-un mod care elimină orice posibilitate de echivoc, adică orice rază de speranță. Și n-ar fi deloc exagerat să se arate surprins cît timp, din ceea ce știu, această carte e prima în limba română care tratează două subiecte („discreditarea experților” și „campania împotriva cunoașterii tradiționale”) ce conduc inevitabil către deznodămîntul sfîrșitului competenței. Tangențial, subiectul a mai fost atins și în alte cărți, însă nicăieri într-un mod exhaustiv care să îmbine atît identificarea fenomenelor particulare cu găsirea unor explicații, cît și studierea consecințelor care rezultă din interacțiunea acestor fenomene. Cu toate acestea, includerea în lectura cărții a referințelor bibliografice dovedește că în spațiul american discuția este mult mai veche și mai intensă. Așa, de pildă, una din cele mai vechi lucrări pe care le-am putut identifica în bibliografia utilizată de autor datează din 1963 (Richard Hofstadter, Anti-Intelectualism in American Life). Cu toate acestea, aglomerarea de lucrări (cărți și studii științifice, ca să nu mai vorbim de articole de opinie) se consemnează abia după 2000.

…care se confirmă și în România

Dacă autorul se adresează explicit publicului american („sper ca această carte să-i ajute pe concetățenii mei [...]”), iar evenimentele concrete pe care le comentează în susținerea propriei ipoteze provin exclusiv din spațiul american, ceea ce face ca pentru un non-american ele să nu pară tot atît de importante și uneori nici măcar cunoscute, ar putea însemna acest lucru că volumul comentat nu e valabil pentru spațiul românesc? Desigur că nu. Și dacă cineva ar mai fi avut vreo urmă de îndoială în anul apariției acestei traduceri (2019), în anii pandemici care au urmat încetinirea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 și informațiile că România lîncezește la coada clasamentului populației imunizate din țările UE sînt indicii certe că această discuție este cel puțin la fel de relevantă aici, ca și în SUA. Astfel, contextul în care e citită în limba română (reacția cetățenilor români la campania de vaccinare) e la fel de grăitor precum contextul în care cartea a apărut în limba engleză, în 2017 (victoria lui Trump în alegerile prezidențiale americane și votul electoratului britanic pentru Brexit).

Ceea ce face ca volumul să merite efortul lecturii și timpul alocat este apartenența acestuia la categoria lucrărilor care ne fac să înțelegem lumea în care trăim sau, la un nivel minimal, propun o perspectivă asupra împrejurărilor în care ne este dat să trăim. Schimbări au avut loc pretutindeni în istorie și nu de puține ori anvergura lor a fost de natură să creeze temeri și să bulverseze stiluri de viață. Așijderea, nu trebuie să fie pentru nimeni o surpriză că faptele sînt mereu cu un pas înaintea reflecției și că doar după ce acestea s-au consumat noi încercăm să ne dăm seama care a fost natura lor etică. Citînd cuvintele lui Hegel care însoțesc prefața la Principiile filosofiei dreptului, bufnița își ia zborul abia la lăsatul serii. Dar acest lucru nu trebuie să justifice o anumită pasivitate etică pentru că, de multe ori, consecințele anumitor fapte pot fi evitate. Mai mult de atît, rapiditatea schimbărilor este atît de mare încît depășește capacitatea noastră de a le digera și timpul pe care îl avem pentru a reflecta asupra lor. În sfera schimbărilor, lista e cvasi-inepuizabilă, căci dincolo de sfîrșitul competenței mai există, de pildă, impactul tehnologiei digitale asupra inteligenței umane (vezi Manfred Spitzer, Demența digitală, Humanitas, 2020), faptul robotizării/automatizării și consecințele sale asupra oamenilor (ipoteza creării „oamenilor inutili”), la fel ca și perfecționarea exponențială a inteligenței artificiale. Cum arată, așadar, lumea în care trăim? Potrivit lui Nichols, „[...] acum trăim într-o lume postindustrială orientată spre informație, în care toți cetățenii se cred experți în orice” (p. 19).

Specialist și intelectual

Dincolo de statutul de specialist în domeniul relațiilor internaționale, T. Nichols este „intelectual public” și, în această calitate, are datoria să gîndească complex și nuanțat și să exprime public ipoteza și argumentele care o susțin. Autorul își asumă subiectivitatea: „Am scris [cartea] pentru că sînt îngrijorat”. Trei ar fi motivele acestei îngrijorări, pesemne suficient de puternice încît să-l scoată pe autor din chilia propriei specializări și să-l ducă în universul larg al pieței publice: „Nu mai purtăm discuții fondate pe principii și argumente; [...] oamenii nu numai că dau crezare unor aberații, ci se împotrivesc învățării în loc să renunțe la convingerile lor” (p. 10). Ultima observație corespunde unui motiv personal de îngrijorare, dar încă și mai important de atît este că enunță cauza pentru care competența este astăzi atît de periclitată în ciuda vechimii acesteia: „Mai grav, azi mă șochează nu că oamenii resping competența, ci că o fac atît de frecvent, în atît de multe privințe și cu asemenea furie. [...] Însă această nouă respingere a competenței are o autosuficiență și o furie care cel puțin mie îmi sugerează că nu vorbim numai de neîncredere, sau de nelămuriri, sau de căutarea unor alternative: e vorba și de narcisism, la care se adaugă un dispreț față de competență ca un soi de exercițiu de realizare de sine” (p. 11).

Ceea ce suscită interesul „diagnosticianului” sînt atitudinile tot mai multor oameni. În primul rînd, legătura invers proporțională între „lipsa de informații” și „opiniile ferme”: „Lipsa de cunoștințe nu-i oprește [...] să exprime opinii destul de critice pe marginea temei” (p. 16). În al doilea rînd, „niciodată oamenii nu au avut acces la atît de multă cunoaștere în număr atît de mare fără ca totuși să și învețe ceva” (p. 17). În al treilea rînd, „[...] oameni altfel inteligenți discreditează realizările intelectualilor și resping sfaturile experților” (foarte utilă distincția dintre intelectuali și experți care, rareori asumată ca atare, subîntinde întreaga argumentație cuprinsă în carte). Ce ar putea explica aceste atitudini?

Sfîrșitul competenței și democrația

Problematizarea cauzelor reprezintă contribuția cea mai dezvoltată a cărții și, totodată, cea mai importantă pentru că de validitatea acestora depinde corectitudinea „diagnosticului”. Dacă două capitole discută noțiunea de expert (primul capitol oferă o definiție, iar ultimul se întreabă ce se întîmplă „cînd experții greșesc”), capitolele de mjiloc (2, 3, 4 și 5) oferă patru explicații pentru care s-a ajuns la sfîrșitul competenței. Astfel, prima cauză pare să fie blocajul intervenit în comunicarea dintre „experți și cetățenii obișnuiți și între toți oamenii” (p. 22). A doua cauză o reprezintă transformarea petrecută în cadrul educației superioare. A treia cauză o reprezintă Internetul și, în fine, ultima e jurnalismul însuși.

Lăsînd cititorului privilegiul confruntării cu potențialul polemic al acestei viziuni, voi spune că, în secțiunea dedicată concluziilor, autorul revine abrupt asupra unei idei care a învăluit ca o ceață întreaga expunere: legătura dintre sfîrșitul competenței și declinul democrației. În măsura în care sfîrșitul competenței nu vizează competența individuală (de tipul malpraxisului pentru medici), rezultă că această realitate n-are cum să nu se răsfrîngă asupra calității democrației și, astfel, asupra vieții noastre depline. Pe de o parte, sfîrșitul competenței ca „respingere copilărească a autorității” și ca echivalare a „opiniei cu faptele” nu trebuie confundat cu „scepticismul rațional” care este „esențial pentru știință și pentru o democrație sănătoasă” (p. 42). Pe de altă parte, sfîrșitul competenței nu poate fi desprins de o înțelegere și o aplicare greșită a noțiunii de egalitate sau, mai precis, de o confuzie între, pe de o parte, egalitatea votului și egalitatea în fața legii (de căpătîi pentru democrație) și egalitatea opiniilor: „cetățenii democrațiilor occidentale [...] nu mai înțeleg însuși conceptul de democrație”; ei „percep democrația ca pe o stare de egalitate reală (adică nu doar electorală și reală – n.m., N.D.), în care fiecare opinie e la fel de bună ca oricare alta pe aproape orice subiect” (p. 257). Consecința este „colapsul cetățeniei funcționale”, al cărui simptom irefragabil este „refuzul de a învăța suficient încît [cetățenii] să se guverneze singuri sau să influențeze politicile care le afectează viața” (p. 242).

Chiar dacă soluțiile pentru restabilirea încrederii (noțiune esențială!) dintre experți, restul cetățenilor și decidenții politici pot să nu pară la îndemînă, conștientizarea existenței acestei probleme denumite sfîrșitul competenței poate fi ea însăși un început de soluționare, potrivit principiului că o problemă conștientizată este pe jumătate tratată. Măcar pentru faptul că ne deschide ochii asupra unei situații care, în tăvălugul problemelor pe care transformările tehnologice le aduc, nu ne pare prea evidentă, cartea își dovedește utilitatea și justifică un timp acordat lecturii acesteia.

Nicolae Drăgușin este doctor în filozofie, cercetător științific. Cea mai recentă carte: Totul nou pe frontul anticorupției (Humanitas, 2021).

p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.
p 21 WC jpg
Orwell, petrolul și qatarezii
n vremea lui Rebreanu și a lui Camil Petrescu, reprezentanta României sub proaspătul încoronat Carol al II-lea pornea lungul și năucitorul drum spre Lumea Nouă.
640px Minister Luns opent de NATO conferentie te Den Haag jpg
Iarăși pe marginea prăpastiei?
În schimb, nimeni nu poate da de cap naționalismului imperialist rusesc. Singurii care o pot face sînt rușii înșiși.
316953588 506193938209801 1661483905740624086 n jpg
Daniel Vighi a plecat
Dilema veche transmite condoleanțe familiei și tuturor prietenilor săi! Dumnezeu să-l odihnească!
Engine lathe work LOC 25423838163 jpg
Stimată redacție Dilema veche,
La articolul „Șaiba” (Dilema veche, nr. 951/ 30 iunie – 6 iulie 2022) să-i fie îngăduit unui vechi „meseriaș” o mică adăugire, utilă, zic eu, înțelegerii derivatelor semantice ale acestui cuvînt.
p 22 Ken Loach WC jpg
Ken Loach. Iluzia working class hero
Cineastul britanic, cu o carieră onorabilă și consecventă, reușește în continuare să surprindă și să evoce niște pasaje ce descriu atît de palpabil o realitate, de altfel evidentă.
p 8 IMG 20220707 WA0031 jpg
In memoriam: Simona Cioculescu
Avea darul ca, prin prezența ei luminoasă și tonică, să creeze în jurul soțului ei o aură de veghe și de atenție iubitoare care îl înflorea permanent, în chip miraculos.
1024px Sulina 4 jpg
Vacanță la marginea frontului
Sulina complet schimbată față de alți ani. Peste drum de Ucraina. Peste drum de oroarea absolută a ultimului an.
p 23 InterviuBoca&Infinitu' CatalinSoto 1 jpg
Definiția underground-ului – G.P. VOLCEANOV în dialog cu CHAKRA 7
Rap-ul românesc nu a trebuit niciodată să fie resuscitat. A fost mereu într-o continuă ascensiune, depinde pe cine asculţi şi pe cine cauţi.
948 22 jpg
Viața bate filmu’
„The Third Man” e un film clasic, în alb-negru, o producție a anului 1949, premiată în același an la Festivalul de la Cannes, ce poate fi vizionată și astăzi în cinematografele din Viena, bineînțeles restaurată digital.
900px Serhiy Zhadan Toronto 2019 jpg
Un road movie
Tentativa brutală a Moscovei de reconstituire a unui imperiu poate fi stopată, dar aceasta nu ne pune la adăpost de surprize nedorite în materie de democraţie și drepturi ale omului.
42098322520 249c2ee734 c jpg
Imnurile noastre… toate
Căci chestiunea momentelor cvasi-solemne, ca izvor al unor „așa-zise” probleme, legate de ținuturi ori țări și cîntecele lor emblematice, de identitatea unor comunități, fie ele chiar și etnice, a revenit cu o fervoare nebănuită în prim-planul discursului public autohton.
627x0 jpg
Repetabilitatea trecutului
Începînd cu luna noiembrie a anului 2020 există însă o lege prin care proprietarii sînt obligați să-și repare casele, să-și întrețină fațadele și să-și spele ferestrele de la stradă.
p 22 WC jpg
De-sine-mișcător(i)ul Dacia, de la Pitești
În română avem „Superman” american și „Supraom” nietzschean.
Week end în patru puncte principale și multe alte divagații jpeg
Week-end în patru puncte principale și multe alte divagații
Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.
Scrisoare către Leonida Neamțu jpeg
Scrisoare către Leonida Neamțu
Îți scriu, pentru că recent s-a reeditat una dintre cărțile tale.
Despre singurătatea din noi – nu i așa că îți place de mine? jpeg
Despre singurătatea din noi – nu-i așa că îți place de mine?
Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.
Viețile netrăite jpeg
La ora prînzului
E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.
La stînga sau la dreapta? jpeg
La stînga sau la dreapta?
Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două.
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai jpeg
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai
Sîntem într-o altă etapă a unui război surd pînă acum, într-o nouă formulă, „reloaded”, dar tot hîdă, de a ne raporta la alteritate.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.