Scrisoare către Leonida Neamțu

Cristina BOGDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 943 din 5 – 11 mai 2022
Scrisoare către Leonida Neamțu jpeg

Dragă Leonida,

În primul rînd, nădăjduiesc că îmi vei permite să mă adresez așa, direct, la per tu, întrucît nu prea pot vorbi cu dumneavoastră cu cei care îmi sînt dragi. Iar tu îmi ești, chiar dacă nu ai aflat încă. Pînă și pe Dumnezeu Îl tutuiesc, după cum îmi tutuiesc părinții, prietenii, oamenii la care privesc în sus, cu dragoste și admirație, așa că nu ai motive de îngrijorare, e semn bun în gura mea sau în rîndurile pe care le aștern pe hîrtia din celuloză sau din pixeli. Acum, că am depășit formulele introductive (esențiale într-o scrisoare, lucru pe care autorii e-mail-urilor de astăzi nu prea-l mai înțeleg corect), țin să precizez că nu-ți cunosc adresa din văzduhurile de cerneală, așa că m-am decis să îți transmit public această epistolă, în speranța că citești, măcar din cînd în cînd (de preferință joia), revista Dilema veche. Să nu te superi că trimit gîndurile astea, de altfel, intime, către toată lumea, tu știi mai bine decît mine că cel mai simplu mod de a te ascunde e să strigi în gura mare ceea ce ai de zis. Sau să scrii, așa cum ai făcut tu, camuflîndu-te mereu în spatele cîte unui clișeu care părea să îmbrace scriitura ta – roman polițist, de aventuri, fantastic, science fiction –, dar, de fapt, îți lăsa exact partea cea mai importantă descoperită. Ca o pătură care te învelește doar pînă sub coasta stîngă și inima-ți rămîne rece și neacoperită. Sau ca în proverbul acela straniu, care bănuiesc că te-a făcut și pe tine să zîmbești complice: „Dacă vrei să nu te creadă, spune-le adevărul”.

Îți scriu, pentru că recent s-a reeditat una dintre cărțile tale, pe care eu am primit-o cadou de la un străin, ce mi-a devenit prieten prin acest gest. M-a omenit cu o carte (lecturile țin cel mai bine de foame) și „m-a îmblînzit” prin acest ritual al darului. Antropologii au studiat frecvent fenomenul darului, începînd cu Marcel Mauss (Essai sur le don, 1923), continuînd cu Bronislaw Malinowski sau Franz Boas, și pînă la cercetători contemporani, care se referă inclusiv la formele de transfer simbolic, de tipul do ut des, din spațiul virtual. Dincolo de implicațiile teoretice ale chestiunii, darul acesta, coborît parcă din cer, mi-a adus aproape doi oameni: pe dăruitor și pe tine, Leonida Neamțu, scriitor complet necunoscut pînă în acel moment. O spun cu jenă adîncă, sînt filolog ca formație, am citit cîteva rafturi de biblioteci la viața mea, dar de tine nu auzisem pînă nu am primit prin poștă un colet cu două volume: Strania poveste a „Marelui Joc” și Legenda cavalerilor absenți. Ambele au fire narative și, totuși, sînt aproape imposibil de povestit (ceea ce nu e rău deloc, pentru că îi obligă pe cei interesați chiar să te citească). Formulele îmbrățișate de tine nu sînt ușor de descifrat, aparent totul e la vedere, în fapt, totul e ascuns în adînc. Dacă ar fi să pun o etichetă concisă pe senzația pe care am avut-o începînd să te descopăr, aș zice că m-am simțit traversată, în lungul și în latul inimii și-al minții, de un desant de îngeri puși pe năzbîtii.

Încă de la primele pagini din Strania poveste…, roman experimental și absurd, suprarealist, de neasemănat cu nimic din literatura noastră, aproape imposibil de circumscris și de integrat într-o categorie consfințită de critica sau de teoria literară, am știut cumva, dincolo de rațiune, că mă arunc într-o apă fără fund și că voi înota căutînd un mal. Nu l-am găsit și am rămas cu sentimentul că felul tău de a scrie e ca un vîrtej hipnotic, menit să te întoarcă, iar și iar, între filele volumelor. Deloc puține: 34 de romane (!) – număr impresionant… ce mă obligă să mă simt din nou rușinată. Cum e posibil ca nici măcar unul să nu-mi fi căzut în brațe pînă de curînd? Cum de n-am dat peste vreun exemplar în bibliotecile instituțiilor prin care mi-am făcut veacul sau prin locuințele prietenilor (petrecerile fiind momentul ideal pentru a mă retrage între rafturi și a cerceta cu privirea titlurile, sperînd să-l cunosc, astfel, mai bine pe stăpînul casei)? Mă uit la colegii mei de breaslă și constat că sînt mulți care nu te-au întîlnit, n-au avut șansa asta. Și mă hotărăsc să-ți scriu, ca să-ți pot pune măcar o parte dintre întrebările care mă frămîntă. Dar asta e doar o jumătate de motivație. Cealaltă e că vreau să te dăruiesc, la rîndul meu, oamenilor. Mai întîi diafan, sub forma unor recomandări (încercînd să le stîrnesc curiozitatea), apoi direct, punîndu-le în ghete de Moș Nicolae sau sub ramurile bradului de Crăciun unele dintre textele tale, reeditate în ceea ce are deja aer de colecție, la Editura Publisol.

Așadar, dragă Leonida, deși nu ne cunoaștem decît pentru că mi-am plimbat privirea peste rîndurile tale (dar ce cunoaștere mai adîncă decît cea prin mîngîiere de cuvinte poate exista?), vrei să fim doi prieteni de joacă astrală și să binevoiești să-mi răspunzi la cîteva curiozități? Îndrăznesc să-ți propun lucrul acesta, gîndindu-mă la interogația neobișnuită din debutul Straniei povești…: „Cum te rabdă inima să treci pe lîngă o biată oaie fără să-i oferi un drops?”.

Ca orice femeie îndrăgostită, căreia îi e cald și frig deodată și i se rostogolește inima ca valul mării, o să încep cu nedumeririle legate de povestea ireală de iubire dintre Dhimitrie (poetul) și Z (de la zăpadă). Ce-i cu femeia asta misterioasă care îl lovește cu automobilul albastru pe ciudatul căruia îi place să sugă ace? Are un model decupat din realitate, face parte din stirpea ielelor, ce te prind în jocul lor, te vrăjesc și te înnebunesc pentru totdeauna, e un duh sau semnul ultim al dragostei (fiind numită cu cea din urmă literă a alfabetului)? E abur, e lumină, e tot ce nu poți ține-n căușul palmei și număra cu abacul? Ne lași într-o ceață deasă cînd închei spunîndu-ne doar atît: „Z. (De la Zăpadă). Ea rămîne. Ea care ne sfîrtică din cînd în cînd sub roțile automobilului albastru și dispare. Ea, cea blîndă și crudă. Marea ta ură și dragoste”.

Și de ce o scufunzi în atîta tristețe pe cea care ar trebui să fie fericită, căci este întruchiparea celui mai iubit dintre vise? O vrăjitoare adevărată n-ar suferi, însă una dintre replicile rostite de Z mi s-a părut a fi cea mai dureroasă din roman: „Orice zăpadă are un sfîrșit, răspunse Zăpada”. Știi de ce mi-a amintit? Nebănuite sînt conexiunile din capul unei femei. Mi s-au ivit, pe sub ridul de pe frunte, cîteva versuri din poemul lui Mircea Ivănescu, „Iubire nedeslușită“: „să te îndrăgostești atunci, în cele din urmă de zăpadă, / adică să știi bine că e o iubire, în care se va sfîrși / peste cîteva săptămîni prezența ei, și aproape un an / după aceea are să trebuiască s-aștepți, de-a lungul zilelor calde, / sau prin nopțile reci, sau prin ceață, dar fără ca ea / niciodată să-ți apară înainte, sub pași, pe mîini, sau / pe față (…)”.

Hai să-ți pun și o întrebare în tonalitate masculină, accepți? Bărbații sînt ființe ale eranței prin definiție, într-un alt roman scris de tine, Știi, Lavinia, caracatițele…, protagonistul (Marian) îi spune iubitei: „Sînt un vagabond ratat! Din cauza ta… Un vagabond n-are voie să iubească atîta timp o femeie”. Un bărbat rătăcitor prin lume te-ar întreba, probabil, cam așa, pe tine, marele maestru al iubirilor imposibile, al ambiguităților, al cuvintelor ce pot fi răsucite și răstălmăcite: are sens să alergi spre capătul îndrăgostelii, cînd drumul pînă acolo e la fel de parfumat și mătăsos ca finalul mult rîvnit? Cu alte cuvinte, există o poftă bună la iubit, nu doar la mîncat?

Și m-ar interesa să-mi explici cum s-au stabilit legăturile între bărbații ăștia ciudați – Toma Bumbuc, Dhimitrie (poetul), Ștefan cel Bigot, Bucur O. – medic și Bucur O. – actor, Marele Șeik Rahman – eterici, uneori eretici în discuțiile lor intime, firești și absurzi simultan, cu gesturi și cuvinte parcă inexistente. Ce vis ți i-a țesut în minte?

Lista de întrebări e lungă, dar aștept să deschizi dosarul „Marelui Joc”, ca să pot continua. Pînă atunci, o ultimă curiozitate, pentru a mă întoarce la început și a le da astfel posibilitatea – sfîrșitului și începutului – să se unească, precum un Uroboros ce-și înghite coada. De ce-ai ales să așezi acest roman sub un motto din Knut Hamsun – „…eu aparțin pădurilor și singurătății”? Și căruia dintre personajele tale i l-ai tatuat definitiv pe sub piele?

Dragul meu scriitor pînă mai ieri necunoscut, de astăzi așezat pe unul dintre primele rafturi ale inimii mele de cititoare împătimită, dacă vei catadicsi să-mi răspunzi la aceste mirări (și, mai ales, la cele pe care nu ți le-am pus decît în gînd), îți voi spune cum se întrupează Marele Joc din scrumul focului nears. Deocamdată, îți las doar un indiciu: totul se va întîmpla în orașul pe care l-ai așternut adesea pe sub tălpi, la Cluj, într-o zi regală (10 mai 2022), într-o casă a cărților (la Biblioteca Județeană), alături de oameni care te iubesc fără rest. Da, da, poate nu-ți vine a crede, dar sînt mulți, din ce în ce mai mulți cei care te citesc și capătă dependență. Rămîi cu bine și nu uita propriul avertisment: „Nimeni n-a reușit să se privească, de la distanță, cu nepăsare”.

Cristina Bogdan este conferențiar și decan al Facultății de Litere, Universitatea din București.

p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.
p 21 WC jpg
Orwell, petrolul și qatarezii
n vremea lui Rebreanu și a lui Camil Petrescu, reprezentanta României sub proaspătul încoronat Carol al II-lea pornea lungul și năucitorul drum spre Lumea Nouă.
640px Minister Luns opent de NATO conferentie te Den Haag jpg
Iarăși pe marginea prăpastiei?
În schimb, nimeni nu poate da de cap naționalismului imperialist rusesc. Singurii care o pot face sînt rușii înșiși.
316953588 506193938209801 1661483905740624086 n jpg
Daniel Vighi a plecat
Dilema veche transmite condoleanțe familiei și tuturor prietenilor săi! Dumnezeu să-l odihnească!
Engine lathe work LOC 25423838163 jpg
Stimată redacție Dilema veche,
La articolul „Șaiba” (Dilema veche, nr. 951/ 30 iunie – 6 iulie 2022) să-i fie îngăduit unui vechi „meseriaș” o mică adăugire, utilă, zic eu, înțelegerii derivatelor semantice ale acestui cuvînt.
p 22 Ken Loach WC jpg
Ken Loach. Iluzia working class hero
Cineastul britanic, cu o carieră onorabilă și consecventă, reușește în continuare să surprindă și să evoce niște pasaje ce descriu atît de palpabil o realitate, de altfel evidentă.
p 8 IMG 20220707 WA0031 jpg
In memoriam: Simona Cioculescu
Avea darul ca, prin prezența ei luminoasă și tonică, să creeze în jurul soțului ei o aură de veghe și de atenție iubitoare care îl înflorea permanent, în chip miraculos.
1024px Sulina 4 jpg
Vacanță la marginea frontului
Sulina complet schimbată față de alți ani. Peste drum de Ucraina. Peste drum de oroarea absolută a ultimului an.
p 23 InterviuBoca&Infinitu' CatalinSoto 1 jpg
Definiția underground-ului – G.P. VOLCEANOV în dialog cu CHAKRA 7
Rap-ul românesc nu a trebuit niciodată să fie resuscitat. A fost mereu într-o continuă ascensiune, depinde pe cine asculţi şi pe cine cauţi.
948 22 jpg
Viața bate filmu’
„The Third Man” e un film clasic, în alb-negru, o producție a anului 1949, premiată în același an la Festivalul de la Cannes, ce poate fi vizionată și astăzi în cinematografele din Viena, bineînțeles restaurată digital.
900px Serhiy Zhadan Toronto 2019 jpg
Un road movie
Tentativa brutală a Moscovei de reconstituire a unui imperiu poate fi stopată, dar aceasta nu ne pune la adăpost de surprize nedorite în materie de democraţie și drepturi ale omului.
42098322520 249c2ee734 c jpg
Imnurile noastre… toate
Căci chestiunea momentelor cvasi-solemne, ca izvor al unor „așa-zise” probleme, legate de ținuturi ori țări și cîntecele lor emblematice, de identitatea unor comunități, fie ele chiar și etnice, a revenit cu o fervoare nebănuită în prim-planul discursului public autohton.
627x0 jpg
Repetabilitatea trecutului
Începînd cu luna noiembrie a anului 2020 există însă o lege prin care proprietarii sînt obligați să-și repare casele, să-și întrețină fațadele și să-și spele ferestrele de la stradă.
p 22 WC jpg
De-sine-mișcător(i)ul Dacia, de la Pitești
În română avem „Superman” american și „Supraom” nietzschean.
Week end în patru puncte principale și multe alte divagații jpeg
Week-end în patru puncte principale și multe alte divagații
Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.
Despre singurătatea din noi – nu i așa că îți place de mine? jpeg
Despre singurătatea din noi – nu-i așa că îți place de mine?
Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.
Viețile netrăite jpeg
La ora prînzului
E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.
La stînga sau la dreapta? jpeg
La stînga sau la dreapta?
Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două.
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației?  – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols jpeg
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației? – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols
Ceea ce suscită interesul „diagnosticianului” sînt atitudinile tot mai multor oameni. În primul rînd, legătura invers proporțională între „lipsa de informații” și „opiniile ferme”.
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai jpeg
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai
Sîntem într-o altă etapă a unui război surd pînă acum, într-o nouă formulă, „reloaded”, dar tot hîdă, de a ne raporta la alteritate.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.