O mînecă spune mai mult decît o mie de cuvinte

Anca ŞERBĂNUŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 598 din 30 iulie - 5 august 2015
O mînecă spune mai mult decît o mie de cuvinte  jpeg

– scurtă analiză a lipsei de măsură vestimentară –

Nimic mai burghez decît să-ţi faci hainele pe măsură la croitor. Societatea se bazează pe oamenii decenţi şi moderaţi, care nu se întind mai mult (sau mai puţin) decît le sînt măsurătorile taliei şi umerilor, şi împinge spre margini pe cei care tind să exagereze sau care nu reuşesc să ţină pasul. Marginalii din diferite timpuri şi specii se deosebesc de restul lumii prin nepotrivirea între corp şi haine: Gavroche poartă o şapcă prea mare, coiful-lighean al lui Don Quijote i se bălăngăne pe cap, călugării, misticii şi cerşetorii înoată în haine prea largi, clovnii şi filfizonii se îndeasă în haine prea strîmte. 

Secolul 20 a fost cel al generaţiilor răzvrătite prin muzică şi haine, cum stau martori o sumedenie de părinţi nemulţumiţi. Tineretul e o invenţie relativ recentă, iar tineretul care refuză să devină adult, dacă adult înseamnă să fii ca mama şi tata, e un fenomen al secolului trecut. Într-un articol din

, Scott Timberg face o scurtă genealogie a refuzului maturizării, legat de apariţia segmentului de populaţie „tineret“ – o generaţie supărată, care îşi smulge dreptul de a fi fericită adulţilor, acestor burghezi ai vîrstei. Să ne uităm numai la videoclipul şi textul piesei „I Don’t Wanna Grow Up“, unde Tom Waits cîntă, cu o chitară de jucărie, într-o cămăruţă cît o cutie: „Nu vreau să trebuiască să strig / nu vreau să-mi cadă părul / nu vreau să mă umplu de îndoieli / nu vreau să fiu un bun cercetaş / nu vreau să învăţ să număr / nu vreau să cîştig cea mai mare sumă / nu vreau să cresc mare“.

Cînd vede cîte un adolescent purtînd haine nepotrivite taliei, mama mea zice: „Răposatul era mai mare“. Sau mai mic. Fiecare din cele două tendinţe e un mesaj trimis de generaţia care exagerează – părinţilor ei, care dau ochii peste cap cu exasperare sau cu îngăduinţă: răbdare, o să treacă. 

Răposatul era mai mare 

Hainele tineretului cool au început să se lărgească în anii ’80 şi au continuat în anii ’90 în subculturile legate de anumite genuri muzicale. Dar ideea avangardistă de a da corpului femeii (marele obiect de dispută în societate) altă formă decît cea de clepsidră, adică de viitoare mamă spornică, s-a manifestat prima oară în Parisul interbelic. Coco Chanel a eliberat femeia de constrîngerile simbolice ale maternităţii, aruncînd deoparte corsetul, şi a infantilizat stilul feminin prin popularizarea părului scurt şi a siluetei lipsite nonşalant de forme voluptuoase. Mesajul era revoluţionar: la

era liberă să îşi definească vîrsta şi sexul cum avea chef, şi părea că îi convine să se instaleze într-o eternă adolescenţă masculină, adică starea de libertate şi lipsă de responsabilităţi

Karl Lagerfeld duce mai departe stindardul: femeia Chanel se încăpăţînează să nu poarte tocuri, se îmbracă în rochii scurte fără talie şi se ciufuleşte savant; muza de azi e Cara Delevingne,

cu aer obraznic şi sexualitate incertă.

Dar departe de saloanele

hainele largi au revenit în anii ’70-’80 pe altă cale. La început au fost sacourile cu umeri intenţionat prea largi şi părul netuns, care au definit stilul

(termen lax şi confuz, dar care acoperă pop-ul electro şi muzicieni că Duran Duran, Blondie, The Cure, New Order). Copil mai elegant şi mai tenebros al punk-ului,

a creat o estetică unde se combină futurismul pesimist cu un fel de şic androgin care încă inspiră tinerii în Japonia în special prin imaginarul

, foarte influenţat de

Cel puţin în muzică, generaţia

avea mai multă încredere în tehnologie (sub forma sintetizatoarelor) decît în tradiţia cu rădăcini în blues, cu alte cuvinte refuza complet trecutul, fidelă moştenirii punk, deşi privea deja cu oarecare neîncredere înspre viitor

cîntau Talking Heads în 1985). Ideologia şi mişcarea însăşi erau relativ confuze: spre deosebire de generaţia anilor ’60, care îşi găsise vocea în muzica afro-americanilor în plină mişcare pentru drepturile civice şi un motiv de revoltă foarte concret în războiul din Vietnam, lucrurile nu mai sînt deloc prea limpezi în anii ’80. Războaiele Americii sînt mult mai discrete, drepturile civice obţinute cel puţin formal, nivelul de trai creşte şi consumul explodează. Tineretul e depolitizat, dar nu încă neutralizat. Cu un uşor gust amărui, care se simte din plin în muzică, tinerii occidentali trebuie să admită că o planetă întreagă îi admiră şi caută să îi copieze, că reprezintă avangarda şi pasul înspre viitor. Umerii largi, mînecile suflecate, şepcile imense şi salopetele ca nişte saci vorbesc: încă putem să creştem pînă la măsura propriilor noastre aşteptări, încă putem să modelăm viitorul, privim încă spre un orizont. Pînă şi perestroika în Uniunea Sovietică avea o faţă

: cea a formaţiei Kino, ciufuliţi şi îmbrăcaţi în jachete largi, cîntînd într-un post-punk melodic despre plictiseala şi sentimentul difuz de anticipaţie al tinerilor sovietici care presimţeau schimbările în pregătire.

Hainele s-au lărgit şi în subcultura de ghetou din Statele Unite.  Mainstream-ul post-funk/disco în care părea că se împotmolise muzica neagră la sfîrşitul anilor ’70 era cîteodată îmbrăcat ţipător şi foarte strîns pe trup, îndemnînd oamenii în primul rînd să se distreze şi să nu se preocupe prea mult de chestiunile sociale. Dar chestiunile sociale începeau să devină presante în anumite zone. Şomajul, inegalităţile crescînde şi alte urmări ale politicilor economice din anii Reagan au început să rezoneze întîi în muzică şi pe urmă în stilul vestimentar. Hainele aproape crăpau pe Grandmaster Flash în videoclipul excelentei piese „The Message“ (1983), în care răbufneşte nemulţumirea adunată prin cartierele mizerabile ale marilor oraşe. Dar la sfîrşitul anilor ’80 hip-hop-ul preia ştafeta de la stiluri ca

Hainele largi în hip-hop povestesc mai multe lucruri. Mitul lui Michael Jordan şi al marilor echipe de baschet cu staruri afro-americane au un rol decisiv. Mărimile de baschetbalist se vînd cel mai bine. Dar mai mult decît atît, hainele largi rămîn o formă precisă de revendicare a viitorului. Mesajul e clar: ne îndreptăm spre ieşirea din minorat, spre timpurile în care ne vom debarasa de nedreptăţile sociale, de sărăcie şi ignoranţă, aşa cum au anunţat profeţii noştri Martin Luther King şi Malcolm X. Nu degeaba idolii sînt baschetbalişti de doi metri – pentru generaţii de tineri afro-americani, ei încarnează forţa, independenţa, performanţa şi, la un nivel mai adînc, starea adultă. Ceasurile imense purtate de Public Enemy şi alţi rapperi în anii ’80 şi ’90 nu sînt doar o exagerare fără rost, ele vestesc că timpurile se vor schimba în curînd.

Cît despre muzica rock, cîte subgenuri, atîtea stiluri vestimentare. Rock-ul de spectacol, popular, a favorizat în general hainele strîmte, foarte sexuale, de la Rolling Stones, Queen şi KISS, la trupele cu părul tapat din anii ’80 şi ’90 (atît de strîmte încît blugii crăpaţi au devenit nemuritori, spre deosebire de genurile de rock care i-au făcut celebri). Dar Kurt Cobain rămîne în memoria colectivă îmbrăcat în cardiganuri lăbărţate şi cămăşi prea largi, cu un cu totul alt mesaj decît în hip-hop. E mesajul unei generaţii care se simte pierdută, care se îndreaptă cu bună ştiinţă spre o fundătură. Mesajul hainelor largi în rock-ul

indică totala neîncredere în viitor, eşecul conştiinţei de generaţie şi e ca atare, într-o oarecare măsură, precursorul unora din sentimentele generaţiei Y. 

Răposatul era mai mic 

Semnificaţia hainelor strîmte şi incomode variază de-a lungul timpului, dar se poate distinge o constantă: de la Eudemon, pajul dichisit care îl ruşinează pe Gargantua necioplitul, la hipsterii de azi, în linii mari croiul strict care obligă corpul la posturi şi poziţii dificile a fost mereu rezervat snobilor, spilcuiţilor, dandy-ilor, bonjuriştilor etc. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, tipul filfizonului era deja obiect de satiră pentru manierele şi stilul vestimentar exagerate. O gravură a lui Goya din 1799 arată un astfel de tînăr cu pantalonaşi pînă sub genunchi şi pantofiori ascuţiţi, în faţa imaginii unei mogîldeţe torturate în nişte chingi meschine, care e imaginea lui în realitate. Din acest tînăr descind în linie dreaptă două tipuri contemporane: pe de o parte hipsterul urban, cu cămaşă cadrilată strîmtă, pantaloni înguşti şi scurţi, pălăriuţă mică, eventual un papion ironic şi bretele, iar pe de altă parte

-ul cititor de

şi

, cu bani şi carieră de succes, în costum aproape mulat, cu umerii cît mai înguşti, răscroiala mînecii cît mai strîmtă, pantofii înguşti şi şosetele vizibile.

Cînd scriu aceste rînduri, hipsterul, deja căzut în dizgraţie, tinde să fuzioneze cu

şi să nască un nou snob:

, cu termenul cam nefericit găsit de jurnalistul newyorkez David Infante.

e un tînăr antreprenor cu spiritul de iniţiativă

şi preferinţele de

ale hipsterului, pe scurt omul viitorului, educat, coafat cu talent, dotat cu conştiinţă ecologică şi cu o cămaşă cu buline încheiată strict pînă sus. 

Dar hainele care par cu o măsură mai mici au o altă retorică. Dandy-ul din toate timpurile nutreşte o bănuială difuză: că procesul evoluţiei se încheie cu el. În timpurile noastre, „aristocratica superioritate a spiritului“ cu care Baudelaire îi înzestra pe dandy s-a transformat în privirea pe jumătate ironică, pe jumătate disperată către trecut. Adolescentul zăpăcit al anilor ’90, care aştepta nici el nu ştia ce, a devenit un tînăr lipsit de iluzii, atît de cool încît şi-a pierdut interesul pentru transformările viitoare şi nu mai crede în nici o revoluţie. Un tînăr care se întoarce la şifonierul copilăriei aşa cum struţul îşi vîră capul sub nisip. În filmul

al regizorului hipster Wes Anderson, exact despre asta e vorba: despre evadarea unor copii nu chiar inocenţi, din lumea rea în micul lor paradis cu fetişuri ale copilăriei, viniluri şi şosetuţe dantelate. 

La nivel înalt 

În general, costumul în politică se schimbă puţin, căci treaba lui e să reprezinte stabilitatea sistemului. De aceea cei care se declară împotriva sistemului o fac şi cu ajutorul hainelor. Revoluţia e a tinerilor idealişti şi cîteodată naivi. Cel puţin aşa arăta Nikolai Buharin, revoluţionar bolşevic şi membru al Politburo-ului sovietic, cu şapca lui enormă, de student înfometat şi radical, pe care nu a părăsit-o nici în anii în care dirija Komintern-ul. Prin şapcă, sau boneta frigiană, revoluţia vorbeşte despre fraternitatea celor oprimaţi şi se încăpăţînează să o facă şi după ce a lăsat locul birocraţiilor totalitare. 

Reprezentanţii regimului din Iran sînt un alt exemplu. Ei nu poartă niciodată cravată, nu atît din motive religioase, căci cravata e un simbol creştin, cît din motive politice. Pe lîngă cruciade, cravata simbolizează puterea elitelor euro-atlantice şi a capitalismului liberal (oare cîte cravate a primit cadou Alexis Tsipras, cu traducerea „Şi hai, maturizează-te odată şi nu ne mai pierde timpul cu aşa-zisa ta radicalitate“). Oficialii iranieni poartă aşadar nişte cămăşi neutre, cu guler Mao, dar mai interesante sînt jachetele fostului lor preşedinte Mahmoud Ahmadinejad, care trece la rîndul lui drept radical. 

De curînd, Ahmadinejad a apărut din nou în media cu o declaraţie: după sursele lui, CIA adună activ informaţii despre sosirea iminentă a lui Mahdi, complotînd să îl asasineze imediat ce îşi face apariţia. Mahdi este numele celui de-al doisprezecelea imam, un Mesia pe care îl aşteaptă şiiţii de pretutindeni. Ahmadinejad a făcut această declaraţie îmbrăcat, cum îi este obiceiul, cu o jachetă cu cel puţin o măsură mai mare. Nu contează dacă fostul preşedinte iranian crede cu adevărat în venirea lui Mahdi. Jacheta lui spune că la orizont se prefigurează un eveniment grozav, că istoria se va răsturna şi cei care au crezut vor fi răsplătiţi. Ca Buharin şi alţi revoluţionari, Ahmadinejad îşi asumă starea de minorat ca pe un proces de devenire, sau măcar de aşteptare. Oare ce mai aşteptăm noi, cei care ne încheiem cămăşile pe jumătate serioase pînă sub bărbie? 

Anca Şerbănuţă este antropolog. 

Foto: wikimedia commons

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Parteneri

Romania   Schengen Foto shutterstock 2345910601 jpg
Intrarea în Schengen nu ne scapă de tot de controalele la graniță. Cât timp și în ce situații ne vor fi cerute actele la frontieră
Controalele la frontierele interne ale Uniunii Europene pot fi reintroduse temporar, în funcție de riscurile de securitate sau de fluxurile de migrație. Chestorul (r) Marian Tutilescu explică cum pot evolua aceste măsuri și ce implică pentru România.
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
A pozat nud ca să-și plătească tratamentul: „Sufăr de o boală rară”
Jessica Riggs (32 de ani), din Cornwall, Marea Britanie, a fost diagnosticată cu o boală rară, numită Sindromul Neuro-Cranio-Vertebral-Filum, care o poate lăsa paralizată.
apa potabila robinet jpg
UE obligă statele să protejeze infrastructura de energie și apă potabilă
Comisia Europeană a elaborat directiva privind reziliența entităților critice, care impune respectarea unor standarde riguroase pentru a asigura servicii esențiale populației. 
arme ucraina
Legea SUA privind apărarea națională pentru 2025 nu include programul „împrumut-închiriere” pentru Ucraina
Camera Reprezentanților din SUA a adoptat legea privind cheltuielile pentru apărarea națională (NDAA) pentru anul 2025, însă textul final nu include prevederi referitoare la extinderea Legii de împrumut-închiriere pentru sprijinirea Ucrainei.
vizual craciunite jpg
Secretele crăciuniței perfecte. Cum să îți menții plantele frumoase tot sezonul
Pe măsură ce iarna ne prinde tot mai mult în case, crăciunițele devin elementul central al decorului de sărbătoare. Deși renumite pentru întreținerea pretențioasă, aceste plante pot înflori toată iarna, dacă știi câteva trucuri simple.
elevi liceu banca examen FOTO Shutterstock
Elevii de gimnaziu, condamnați la involuție. Rezultatele la TIMSS, comentate de un specialist
Rezultatele elevilor români de clasa a IV-a care au participat anul trecut la testarea TIMSS ne plasează la Matematică pe locul 6 în Europa și pe locul 12 în lume. Dar să nu ne bucurăm prea mult căci performanța elevilor de clasa a VIII-a este cu mult sub așteptări.
netflix craciun shutterstock1 jpeg
Filmul de sărbători care a făcut înconjurul lumii! Este foarte popular pe Netflix
Un nou film a reușit să captiveze atenția publicului din întreaga lume, iar în țara noastră deja a reușit să intre în topul preferințelor! Este vorba despre pelicula de animație „That Christmas”, care s-a lansat pe Netflix cu numai câteva zile în urmă!
Georg Hocevar Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
Un austriac a refăcut o bucată din calea ferată spre cetățile dacice. Mocănițele au fost înlocuite cu un tramvai elvețian
Un segment al fostei căi ferate din ținutul cetăților dacice a fost refăcut, la patru decenii de la dezafectarea liniei forestiere, iar în locul vechilor mocănițe va circula un vagon de tramvai folosit în secolul al XIX-lea în Elveția.
Top 5 destinații interne de iarnă potrivit Eximtur Colaj DMS
Valea Oltului a detronat Valea Prahovei. Stațiunile favorite de Crăciun. Top 5 destinații de sărbători
Premieră în turism: Valea Oltului devansează Valea Prahovei! Stațiunea Călimănești-Căciulata, din județul Vâlcea, se transformă în noua regină a destinațiilor de iarnă. Urcă în topul celor mai căutate destinații montane pentru sărbătorile de iarnă.