"Ne-am înşelat. Avem nevoie de religie"

un dialog cu Mario Vargas LLOSA Atunci cînd se trezeşte de dimineaţă, Mario Vargas Llosa are un moment de ezitare pînă se lămureşte unde se află. Dacă baia e pe partea stîngă înseamnă că se află la Madrid, dacă e la dreapta, atunci e la Londra, iar dacă e drept înainte, atunci e la Paris. Ca mulţi scriitori sud-americani, Vargas Llosa nu numai că a terminat de mult Marele Tur al Europei, ci s-a şi integrat foarte repede în peisaj. Cu toate acestea, nu s-ar considera - aşa cum a făcut-o odată Jorge Luis Borges - "un european născut în Exil". Mario Vargas Llosa este reprezentantul unei Americi de Sud conştiente de propria-i valoare, o Americă de Sud care s-a emancipat atît de Statele Unite, cît şi de Europa. În fiecare an, el se întoarce pentru cîteva luni la Lima, în ţara lui natală, Peru. Vargas Llosa este un "geniu al prezenţei" - după cum îl caracterizează francezii. Patria înseamnă pentru el nenumărate locuri, căci se bucură de o extraordinară capacitate de a se adapta rapid la orice mediu nou, apreciindu-l drept un obiect de interes intelectual. Atunci cînd a fost, timp de un an, fellow la Wissenschaftskolleg din Berlin, nu numai că şi-a încheiat memoriul, ci a mai luat şi lecţii de germană şi a scris o carte despre un berlinez, "un om trist şi furios": George Grosz. Ne întîlnim la Londra. Seara, la South Kensington am repetat plimbarea făcută de Vargas Llosa şi soţia lui Patricia, acum mai bine de douăzeci de ani. La un colţ de stradă au putut vedea, prin geamurile deschise, o cameră de zi de la parter. Pe o masă imensă erau îngrămădite numeroase manuscrise - o binecuvîntare pentru un scriitor! Dar această imagine era, literalmente, o "natură moartă": era chiar masa de lucru a lui Arthur Koestler, care, ca şi soţia lui, Cynthia, şi-a pus capăt vieţii cu numai o zi în urmă. Vargas Llosa face parte din familia "intelectualilor publici", care se angajează politic şi se implică în dezbaterile publice. Dar el este cu totul altceva decît un "om trist şi furios". Caracteristica lui e reprezentată de vioiciune şi de politeţe amicală, relaxată. La ce lucrează în acest moment? "Scriu un roman, o poveste de dragoste - autobiografică în ceea ce priveşte scenariul şi locurile în care se petrece acţiunea. Povestea se întîmplă în '50 la Lima, în '60 la Paris, în '70 la Londra şi '80 la Madrid, adică în oraşele în care am locuit. Povestea de dragoste e în continuare cea mai mare provocare pentru un scriitor! În ceea ce priveşte mania exactităţii, mă simt foarte apropiat de Flaubert. Chiar dacă acţiunea este inventată, fac în toate aceste oraşe adevărate prospecţii de teren, pentru ca descrierile să corespundă realităţii." Cum a devenit scriitor politic? "La sfîrşitul anilor '50, atunci cînd Sartre a făcut carieră cu termenul de Ťliteratură angajată». Eram foarte naivi în acea vreme, credeam în fiecare vorbă rostită de Sartre. Eram convinşi că, dacă un roman ar fi putut să redea cu exactitate starea de spirit, lumea s-ar fi schimbat prin scris. Rătăcirile politice ale lui Sartre mi-au stins însă repede entuziasmul." Cu toate acestea, Vargas Llosa se consideră în continuare un scriitor angajat: "Literatura trebuie să fie, în opinia mea, mai mult decît divertisment. Atunci cînd scriu, vreau să produc o reacţie. Prin aceasta, rămîn în continuare apropiat de Sartre!" Mario Vargas Llosa a pierdut în iunie 1990 alegerile prezidenţiale din Peru, în favoarea lui Alberto Fujimori - deşi a intrat în cursa electorală din poziţia de favorit. Îşi aminteşte autoironic şi senin de ambiţiile sale politice: "astăzi, cu siguranţă nu mi-ar mai trece prin cap să candidez pentru vreo funcţie politică - chiar şi atunci, ideea era cam nebunească. Pur şi simplu nu pricepeam ce înseamnă să fii un politician de succes. Pentru asta, chiar îţi trebuie un apetit pentru politică, iar eu nu l-am simţit niciodată cu adevărat. Mă rog, poate simţeam o poftă oarecare, dar mi-a lipsit marea foame de politică. Îmi spuneam tot timpul cu nelinişte: Ťodată ce vei fi ales, cu siguranţă nu o să mai apuci să scrii, poate nici de lecturi n-o să mai ai parte!»" Nu povesteşte cu regret: candidatura la preşedinţie a fost o experienţă importantă, pentru că s-a confruntat cu toate problemele din Peru la o intensitate pe care n-ar fi resimţit-o niciodată ca scriitor. Cu ce sentiment priveşte acum, dinspre Europa către America de Sud? "Cel mai important mi se pare faptul că în ultima vreme, în multe state sud-americane au venit la putere partide de stînga care nu mai lucrează după reţetele vechii stîngi. E valabil atît pentru Lula, în Brazilia, cît şi pentru Kirchner, în Argentina, sau ŤFrente Amplio», alianţa care a adus pentru prima dată la putere stînga în Uruguay. Nestor Kirchner, de exemplu, este, de fiecare dată cînd deschide gura, un demagog - dar politicile economice pe care le întreprinde sînt orientate extrem de pragmatic. Retorica multor politicieni sud-americani este în continuare marcată de noţiuni stîngiste, căci nimeni nu se încumetă să-i înfrunte deschis pe Castro sau pe Chavez, dar politica pe care ei o reprezintă este în fond de sorginte social-democratică. În Brazilia, Argentina sau Uruguay sînt la putere grupări de stînga - dar nicăieri nu sînt ameninţate instituţiile democratice." Vargas Llosa urmăreşte în special ce se petrece în Venezuela şi Bolivia. Resursele financiare de care dispune preşedintele venezuelian Hugo Chavez - "un demagog megaloman" - datorită zăcămintelor de petrol ale ţării constituie un adevărat pericol. Tocmai Chavez, care, mai mult decît oricare alt politician, a ajuns la putere datorită urmărilor globalizării, visează la un subcontinent care să se detaşeze de lumea globalizată şi să-şi regăsească vechile rădăcini. A ajuns finanţatorul principal al indigenisimo, mişcarea social-politică ce a mobilizat indigenii din toată America de Sud. Evo Morales, liderul cocaleros din podişul bolivian şi probabil viitorul preşedinte al Boliviei, este susţinut puternic de Chavez. Bolivia e pentru Vargas Llosa un caz deosebit de tragic. "Ceea ce se petrece aici, mă întristează nespus. Am trăit multă vreme în Cochabamba, iubesc această ţară. Perspectivele sînt tulburi. Nu-mi pot imagina cum ar putea găsi Bolivia drumul spre democraţie. Nu se pot exclude nici puciurile militare, nici războiul civil între locuitorii podişului şi cei ai provinciei "modernizate" Santa Cruz. Secesiunea mult mai înstăritei provincii Santa Cruz, despre care se vorbeşte din ce în ce mai mult, ar fi o adevărată catastrofă pentru Bolivia. Iar asta se poate întîmpla oricînd dacă Evo Morales ajunge la putere. Ţara este ruptă în două - stratul superior s-a îndepărtat mult de popor. Pe de altă parte, mişcările de protest ale minerilor şi ale ţăranilor din Altiplano sînt departe de a fi omogene. Unii vorbesc aymara, ceilalţi kechua - iar interesele lor nu sînt deloc convergente. Şi nici conducătorii lor nu sînt tot timpul Ťindigeni». În Bolivia se poate remarca felul în care etniile pot fi folosite ca arme în disensiunile politice. Dar asta nu e valabil doar în America de Sud. Avem de-a face cu o monedă de schimb folosită peste tot în lume." Mario Vargas Llosa este un liberal înverşunat. Dar el nu împărtăşeşte iluzia liberală că toate problemele politice ar trebui lăsate în voia pieţei libere şi tratate cu mijloace economice. "Această viziune nu este deloc mai înţeleaptă decît ceea ce au predicat cîndva marxiştii. Marxiştii explicau totul în termeni economici, iar unii liberali cred că piaţa liberă rezolvă toate problemele - dar nici un mare gînditor liberal nu a argumentat atît de primitiv. "Liberalismul bine înţeles nu este ideologie, ci un sistem deschis de idei, supus autocriticii. Puterea sa modernizatoare rezidă, fără nici o îndoială, în faptul că dintr-însul au izvorît ideile ce stau la baza societăţilor democratice: drepturile omului, dreptul la liberă exprimare, recunoaşterea diversităţii, toleranţa, separarea puterilor şi scepticismul faţă de orice putere discreţionară." De abia acum vine vorba despre terorism. Pentru Vargas Llosa, nu e deloc o experienţă nouă. În Peru a trăit destule asemenea atacuri. În 1983 a preluat şefia unei comisii care, la cererea preşedintelui de atunci, Belaunde Terry, trebuia să ancheteze masacrul de la Uchuraccay, căruia i-au căzut victime mai mulţi jurnalişti. Raportul redactat atunci de Vargas Llosa mai merită citit şi astăzi datorită formidabilei sale precizii etnologice. Este o încercare disperată de a explica, cu mijloace raţionale, întîmplări complet iraţionale. Un lucru e cert pentru Vargas Llosa: "Poţi să înfrîngi armate şi să cucereşti ţări. Terorismul este însă de neînvins atunci cînd este practicat de mici grupări fanatice, ale căror membri se declară martiri şi acceptă, ba chiar îşi doresc, să fie omorîţi, ucişi". Pentru agnosticul Vargas Llosa, culoarea religioasă a majorităţii mişcărilor teroriste constituie o provocare. "Ne-am înşelat atunci cînd am afirmat că oamenii nu ar putea trăi fără religie. Însă doar o minoritate este capabilă să înlocuiască religia prin cultură. Cel puţin aceasta este experienţa mea în lumea mică pe care o cunosc. Marea majoritate a oamenilor au nevoie de transcendenţă, credinţa într-o altă lume. Tocmai de asta nu ai cum să te pui cu religia. Comunismul a încercat-o - şi poate că tocmai de aceea a şi eşuat. În democraţii, religia trebuie însă să devină o chestiune privată. Important e ca religia să nu se amestece în treburile statului sau, invers, ca statul să nu se identifice cu scopuri religioase." Mario Vargas Llosa, care a susţinut politica actualului Guvern american, îl critică pe George W. Bush: "Bush a mers prea departe, mult prea departe. Raportarea la credinţă ocupă un loc prea mare în discursul Casei Albe. ŤEvanghelicii» care au intrare la Casa Albă sînt profund nedemocratici şi obscuri prin atitudinea antiştiinţifică. Totuşi: aceste mişcări nu reprezintă un pericol real, căci rădăcinile democraţiei americane sînt suficient de puternice". La finalul plimbării de seară, care ne duce către fosta locuinţă a lui Arthur Koestler, ne întîlnim într-un pub cu fiica lui Mario Vargas Llosa, fotografă. A venit de la Madrid la Londra pentru a pregăti, alături de tatăl ei, un reportaj. La comanda ziarului El Pais, cei doi vor pleca în Israel, pentru a relata despre eliberarea de către evrei a localităţilor din Fîşia Gaza. Va mai dura ceva vreme pînă cînd romanul de dragoste al scriitorului politic Mario Vargas Llosa va fi gata. (Die Welt, 31 august 2005)