La stînga sau la dreapta?

Publicat în Dilema Veche nr. 940 din 14 – 20 aprilie 2022
La stînga sau la dreapta? jpeg

Într-o carte pe care am tradus-o anul trecut, dar nu e publicată încă, Mijn brein denkt niet, ik wel (literal „Nu creierul meu gîndește, ci eu”), medicul și neurofilozoful olandez Arie Bos spune: „Dacă cineva îți arată o mișcare pe care nu ai mai făcut-o vreodată, îți vine mai ușor să o imiți dacă îți scoți intelectul din funcțiune decît dacă te-ai gîndi cum să o faci. Știm toți asta încă de pe vremea cînd am învățat sporturile pe care le practicăm în prezent”. Talentul nostru de a-i imita pe ceilalți e remarcabil, e înnăscut și stă la baza oricărei învățări (cum mergem, cum vorbim, cum ne exprimăm emoțiile), spune autorul, aducînd ca argumente cele mai noi descoperiri privitoare la rolul, în acest proces, al neuronilor-oglindă (despre care am scris, cu detalii, în „Gîndire și baze neurale“).

Neuronii-oglindă, baza transmiterii cunoștințelor între oameni, sînt produși prin interacțiune directă, inclusiv la vîrsta adultă. Din moment ce orice bebeluș imită mișcările mîinilor și gurii celor din jur, se presupune că ne naștem cu un oarecare număr de astfel de celule, care crește proporțional cu gradul de interacțiune umană. În cazul vorbirii, experții în neuroștiințe cred că, prin gîngurit și bolboroseală, micuțul ar asocia inconștient  „sunetele pe care aude că le scoate cu programul motor al mușchilor gurii și gîtului pe care îi folosește cînd produce sunetele respective”, proces care ar duce la „constituirea unei rețele de neuroni-oglindă care îi va permite copilului să imite mai tîrziu sunetele emise de părinți”. S-a descoperit recent că aria lui Broca e plină de neuroni-oglindă. Situată în partea inferioară a cortexului motor din lobul frontal al emisferei cerebrale stîngi, această zonă e instrumentală în formarea limbajului (dar e rezervată și gesturilor, ceea ce explică de ce gesticulăm cînd vorbim!). În ea și în cealaltă arie, a lui Wernicke, implicată în înțelegerea limbajului, cercetătorii se așteptau să găsească sediul „instinctului” limbii. Deși Noam Chomsky, prin ipoteza Gramaticii Universale (îndrum aici cititorul către un articol anterior, intitulat „Gramatica Universală“), combate ideea imitației ca procedeu prevalent de achiziție a limbii materne, Bos spune: „Pare tot mai mult că învățăm să vorbim prin imitație, lucru care cere neapărat atenție și motivație – pe care copiii le au din plin în mod natural, pentru că au un interes vital să învețe ce le spun părinții”.

Bos e de părere că toate acestea ar contrazice perspectiva limbajului ca instinct, susținută de Noam Chomsky și de alți titani ai lingvisticii și psiholingvisticii, printre care Ray Jackendoff și Steven Pinker. Primul spune: „Copiii caută limbajul”. Al doilea are o carte intitulată chiar așa, The Language Instinct. Din acest unghi, omul ar avea o predispoziție către comportamentul verbal; un impuls, o motivație înnăscută, în linie cu somnul, hrănirea sau reproducerea organismului viu. Dar neurologia și studiile imagistice ar confirma că ariile dedicate limbii, din emisfera stîngă, nu îl acoperă. Psihiatrul britanic Iain McGilchrist, despre cartea căruia am scris de curînd, spune: „...limba referențială, cu vocabularul ei uriaș și sintaxa sofisticată, nu izvorăște din dorința de comunicare (...). Dorința de a vorbi nu vine din aria lui Broca, unde își are originea actul motor al vorbirii. Acest lucru se vede clar din faptul că pacienții cu leziuni în aria lui Broca par de obicei disperați să comunice. Nu, ea vine din cortexul cingular anterior, o regiune situată mai adînc, profund implicată în motivația socială. Cei care au leziuni aici prezintă mutism akinetic – lipsa dorinței de a comunica, în ciuda funcției vorbirii intacte. Acest lucru întărește concluzia că vorbirea e un act fundamental social”.

p23 jos iain mcgilchrist wc jpg jpeg

                                                      Iain McGilchrist (wikimedia commons)

Date recente din neurologie demonstrează că ariile Broca și Wernicke pot chiar să lipsească cu totul, și vorbirea tot să apară: în literatura de specialitate există descrise multe cazuri, printre care cel al unei fetițe de trei ani din Olanda, fiică de emigranți turci, a cărei jumătate cerebrală stîngă a fost extirpată în întregime, la vîrsta de trei ani. Cînd a împlinit șapte ani era deja fluentă în olandeză și turcă. Relevanța acestor informații pentru discuția de față este aceea că, din moment ce limbajul reușeste să se lateralizeze oriunde găsește spațiu cerebral disponibil, ar trebui să arătăm aceeași flexibilitate în judecată: dacă limba e un instinct, atunci e unul de tip superior, nu deservește simpla supraviețuire, are o finalitate diferită de celelalte și poate nu ar trebui să nu conteze atît de mult faptul că nu își are sediul în ariile Broca și Wernicke, cînd ea însăși nu se „împiedică” de faptul că i-au dispărut „teritoriile”. Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două, iar delimitarea lor (Cît e una? Cît e alta? Cînd începe una? Cînd începe alta?) e o sarcină iluzorie. Ar fi mai bine să acceptăm că, în toată această poveste, creierul e doar un instrument dirijat de un alt tip de forță, care își duce la îndeplinire planul cu ajutorul culturii.

Cultura, interacțiunea cu mediul ne condiționează biologic din viața intrauterină, pregătindu-ne pentru limba vorbită încă de atunci: se știe de mult că un nou-născut recunoaște vocea mamei și distinge limba maternă de alte limbi (mai ales vocalele). Studierea unor trăsături care ne impregnează fiziologia și pe care le regăsim atît în limbă, cît și în muzică și dans, scoate la iveală lucruri remarcabile despre specia umană. Astfel, în volumul Secrets of the Human Body, autorii –   frații gemeni Chris și Xand van Tulleken și Andrew Cohen – descriu experimentele pe care Reyna Gordon și echipa acesteia le fac la Universitatea Vanderbilt (din Nashville, Tennessee), cu scopul de a evidenția strînsa legătură dintre facultatea limbajului și ritm. Cînd bebelușilor aduși în laboratorul de cogniție muzicală li se pune muzică ritmată variat, toată lumea începe să se bîțîie, străduindu-se – cu mai mult sau mai puțin succes – să țină ritmul. Reacția e instinctivă, marcînd o abilitate înnăscută considerată universală. Mai mult: la fel cum capacitatea de a vorbi este exclusiv umană, tot așa numai omul (spre deosebire de cimpanzei) e în stare să răspundă flexibil și previzibil la schimbarea de ritm. Se crede că acest fenomen, numit „aliniere în fază”, este expresia unei abilități strîns legate de capacitatea creierului de procesare a limbajului. Cortexul auditiv începe să funcționeze în a 24-a săptămînă de viață intrauterină, iar primul lucru perceput sînt bătăile inimii mamei, moment-cheie în procesul de învățare a limbii materne. Cercetătorii sînt de părere că familiarizarea cu ritmul ne ajută să facem față complexității limbajului, să prezicem ceea ce urmează să fie spus și astfel să înțelegem mai bine un mesaj: percepția ulterioară a ritmului lingvistic facilitează „automatizarea” procesului de producere și înțelegere a enunțurilor. Interesant, concluziile Reynei Gordon menționează legătura dintre performanța lingvistică și cea ritmică: copiii care țin mai bine ritmul devin și vorbitori mai buni decît ceilalți.

Ritmul dintr-o poezie, dintr-un cîntec, din discursurile noastre are, deci, rădăcini fiziologice. Definit ca „întoarcere periodică a aceluiași fenomen”, ritmul vorbirii face parte, la fel ca ritmul cardiac și respirator, din fenomenele naturii umane, spune foneticianul Al. Rosetti, care continuă: „S-a observat că muncitorii cu brațele, de ex. tăietorii de lemne, își execută munca într-un ritm anumit: loviturile de topor se succed într-o cadență determinată și formează un ritm sonor”. Apoi conchide: „Există tendința subconștientă, la om, de a transforma orice mișcare în mișcare ritmică”. Nu există mișcare fără ritm pentru că omul caută reflex simetria, armonia. Astfel, de la ritmicitate la muzică și dans nu e decît un pas. Iain McGilchrist observă: „Muzica are o natură profund legată de gestică: dansul și trupul sînt implicate pe deplin. Chiar atunci cînd nu ne mișcăm, muzica activează cortexul motor al creierului”. Cînd vorbim și gesticulăm ne sincronizăm instinctiv gesturile cu accentuările din intonație. Dar, mai mult decît atît, unele studii sugerează că între gesturile corporale și limbaj în ansamblul lui există o legătură atît de strînsă (neurofiziologia sintaxei arată că ea pare să fie legată de zone ale creierului implicate în controlul motor ierarhic) încît se poate spune că elementele lingvistice cele mai vizibil formale și logice își au originea în trup și emoții.

Recapitulînd cele de mai sus: implicarea masivă a neuronilor-oglindă în învățarea prin imitație (și empatie – capacitatea de a te pune în locul celuilalt), originea corporală pînă și a celor mai abstracte noțiuni, elementele pe care exprimarea de tip lingvistic le are în comun cu cea de tip muzical și gestual, plus faptul că aceste activități, îndeplinite la nivel cortical, sînt tributare unor structuri cerebrale subcorticale, toate acestea, coroborate, îl determină pe McGilchrist să tragă concluzia că vorbirea este o abilitate (skill) întrupată, învățată prin exemplul personal, a cărei funcție primordială, originară, nu e transmiterea informației, ci a emoției (de aceea el și fixează originea limbajului în muzică, așa cum am arătat într-un articol anterior). El explică apoi cum, în timp, această destinație, care promova non-competitivitatea și colaborarea, a fost deturnată în favoarea celei referențiale – strict utilitară, competitivă, dominantă –, arătînd că diferențele dintre cele două emisfere cerebrale, stîngă și dreaptă, reprezintă, ultimativ, „două viziuni asupra lumii, individual coerente, dar incompatibile una cu cealaltă”. Marea provocare pentru om, dar și pentru societate, este armonizarea lor: nici prea la stînga, dar nici prea la dreapta.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Bătaie ca în filme între fanii Angliei și Serbiei la Gelsenkirchen înaintea meciului celor două echipe de la Euro 2024. Meci cu grad ridicat de risc VIDEO
Un fan al Angliei și un ofițer de poliție din Germania s-au ales cu răni grave după ce huliganii au atacat un bar în care suporterii Serbiei sărbătoreau înaintea meciului Serbia - Anglia de la Euro 2024, care va începe la ora 22.00.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.