„În stare de bine”, donații pentru laboratoare și spitale, școli de vară pentru elevi

6 iulie 2020
„În stare de bine”, donații pentru laboratoare și spitale, școli de vară pentru elevi jpeg

Ca întotdeauna, dincolo de valul de știri negative se petrec și lucruri bune. Trebuie doar să fim receptivi și, pe cît posibil, să contribuim. 

● Salvați Copiii ajută mii de elevi români care au rămas în urmă cu școala să recupereze lecțiile pierdute din cauza pandemiei.  

● ING Bank România a finanțat cu un milion de euro Mediclim, o companie de distribuție de aparatură și reactivi de laborator, pentru dotarea și punerea în funcțiune a unor noi laboratoare de biologie moleculară în testarea COVID-19. 

● Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a fost dotat cu 5 noi concentratoare de oxigen, destinate tratării pacienţilor infectaţi cu COVID-19, în urma unei donaţii făcute de Asociaţia Rotary Club Miercurea Ciuc şi Gedeon Richter România S.A. 

● Kaufland România continuă pentru al treilea an la rînd programul „În stare de bine” și oferă finanțare de peste 450.000 euro pentru proiectele organizațiilor neguvernamentale.  

● Peste 14.000 de copii de la sate vor participa la școala de vară organizată de World Vision România. 

● Fabulosul traseu Via Transilvanica: cînd ar fi gata, în ce stadiu este acum și cîți bani s-au strîns din donații.  

● Un donator de la Banca de Haine tocmai a donat mobila unui apartament întreg către o familie rămasă fără locuință în urma unui incendiu. 

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber. 

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Parteneri

judecatori magistrati bani venituri pensii shutterstock
ÎCCJ decide joi în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților. Soarta celor 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este așteptată să pronunțe joi decizia definitivă în procesul intentat Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor restanțe salariale către magistrați, rezultate din majorări salariale acordate retroactiv prin hotărâri judecătorești.
castel hasdeu jpg
Castelul Iulia Hașdeu, restaurat cu peste 3 milioane de euro, intră din nou în reparații. Este în perioada de garanție
Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina, restaurat printr-un proiect european de peste 3 milioane de euro, intră din nou în reparații după apariția unor deficiențe constatate la scurt timp de la finalizarea lucrărilor: infiltrații, probleme la pardoselile din lemn, urmele de umezeală. Fiind în perioada de
shutterstock 2524089741 jpg
4 lucruri pe care să le faci seara, dacă ai colesterolul mărit
Colesterolul mărit afectează milioane de oameni și, de multe ori, trece neobservat. Acest lucru se întâmplă deoarece este considerat o afecțiune „tăcută”, care evoluează lent, fără simptome evidente, până când apar probleme mai serioase, precum ateroscleroza.
Nadia Comaneci, Getty Images jpg
De ce scriu despre sport? Pentru că sportul ne arată ce poate deveni omul
Mai mulți cititori m-au întrebat, de-a lungul timpului, de ce scriu atât de des despre sport.
volodimir zelenski mihailo fedorov2 jpg
Zelenski pierde teren în fața lui Fedorov. Ce arată cele mai noi sondaje din Ucraina
Nivelul de încredere de care se bucură Mihailo Fedorov, fostul ministru ucrainean al Apărării, a crescut cu 30 de puncte procentuale într-o singură săptămână, depășindu-l pe ce al președintelui Volodimir Zelenski.
Egalitate de gen FOTO Shutterstock jpg
Bulgaria deblochează procedura schimbării sexului în documentele oficiale
Curtea de Casație a Bulgariei, cea mai înaltă instanță în materie civilă și penală din țară, a autorizat schimbarea sexului în actele de stare civilă în patru cazuri, marcând prima astfel de decizie de acest fel din ultimii cinci ani.
Adevărul png
Ultima grevă - de ce sindicatele și patronatele dispar în era inteligenței colective. Obsolescența reprezentării de clasă în era acceleraționismului cognitiv
Ultima grevă: În era inteligenței colective și a platformelor, sindicatele și patronatele industriale devin obsolete. Trecem de la reprezentarea de clasă la o guvernanță cuantică bazată pe cooperative cognitive, fonduri suverane de date și o tranziție umanistă spre rețele de ecosisteme integrate.
daniela nane octavian ene jpg
Ce spune Daniela Nane la șase luni de la despărțirea de Octavian Ene: „E pierdere de timp”
La aproape șase luni de la despărțirea de tenorul Octavian Ene, actrița Daniela Nane vorbește deschis despre perioada pe care o traversează și despre felul în care privește acum iubirea.
bani portofel jpg
Nu te uita doar la salariu! Orașele care plătesc bine, dar îți pot goli buzunarele
Mulți angajați aleg să se relocheze în marile centre economice convinși că un salariu mai mare le va aduce automat și un nivel de trai superior. În realitate, costul vieții, productivitatea economiei locale și oportunitățile de dezvoltare profesională pot face diferența dintre o mutare inspirată și