Este incestul între fraţii adulţi un delict?

Luna trecută, Consiliul German de Etică, un organism consultativ care dă raportul Bundestag-ului, a recomandat dezincriminarea relaţiilor sexuale între adulţii care sînt fraţi. Recomandarea vine după o decizie din 2012 a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care s-a pronunţat în favoarea condamnării unui bărbat din Leipzig pentru că întreţinuse relaţii sexuale cu sora lui. Bărbatul a făcut mai mulţi ani de închisoare, în urma refuzului său de a renunţa la această relaţie. (Sora lui a fost considerată mai puţin responsabilă şi nu a fost închisă.)

Incestul între adulţi nu este un delict în toate jurisdicţiile. În Franţa, infracţiunea a fost anulată odată cu introducerea noului cod penal de către Napoleon, în 1810. Incestul consensual între adulţi nu este un delict în Belgia, Olanda, Portugalia, Spania, Rusia, China, Japonia, Coreea de Sud, Turcia, Coasta de Fildeş, Brazilia, Argentina şi alte cîteva ţări din America Latină.

Consiliul de Etică şi-a luat investigaţia în serios. Raportul său (disponibil deocamdată doar în limba germană) începe cu mărturiile celor aflaţi într-o relaţie interzisă, în special ale surorilor şi fraţilor vitregi care s-au cunoscut între ei de-abia la maturitate. Aceste cupluri descriu dificultăţile create de incriminarea penală a relaţiei lor, inclusiv încercări de extorcare şi ameninţarea cu pierderea custodiei unui copil dintr-o relaţie anterioară.

Raportul nu încearcă să ofere o evaluare definitivă a moralităţii relaţiilor sexuale consensuale între fraţi. Mai degrabă, se întreabă dacă există o bază adecvată pentru ca dreptul penal să interzică astfel de relaţii. Raportul indică faptul că în nici o altă situaţie nu mai sînt intezise relaţiile sexuale voluntare între persoane capabile de autodeterminare. Este nevoie – susţine raportul – de o justificare clară şi convingătoare pentru a da buzna în miezul vieţii private.

Raportul examinează temeiurile în baza cărora s-ar putea pretinde că această justificare există într-adevăr. Riscul naşterii copiilor cu malformaţii congenitale e un astfel de motiv; dar, chiar dacă ar fi suficient, el ar justifica doar o prohibiţie care e în acelaşi timp mai restrînsă şi mai largă decît prohibiţia curentă referitoare la incest.

Prohibiţia ar fi mai limitată, pentru că s-ar aplica numai în cazul în care copiii sînt posibili: bărbatul din Leipzig al cărui caz a adus această chestiune în atenţia opiniei publice şi-a făcut operaţie de vasectomie în 2004, dar asta nu i-a redus răspunderea penală. În acelaşi timp, scopul evitării malformaţiilor congenitale ar justifica extinderea prohibiţiei asupra relaţiilor sexuale între toate cuplurile care prezintă riscul de a avea copii cu malformaţii. Avînd în vedere trecutul nazist al Germaniei, e dificil pentru cetăţenii Germaniei de azi să trateze oportunitatea acestui ţel altfel decît ca posibilitatea statului de a determina cine are voie să se reproducă şi cine nu.

De asemenea, Consiliul a luat în considerare şi nevoia de protejare a relaţiilor familiale. Raportul notează că incestul între fraţi e rar, nu pentru că e o crimă, ci pentru că a creşte împreună într-o familie sau într-un mediu similar familiei (inclusiv kibuţurile israeliene, unde copiii neînrudiţi între ei sînt crescuţi la un loc) tinde să elimine atracţia sexuală.

Totuşi, raportul recunoaşte legitimitatea obiectivului de protejare a familiei şi îl foloseşte pentru a limita domeniul de aplicare a recomandărilor la relaţiile sexuale dintre fraţii adulţi. Relaţiile sexuale între alte rude apropiate, cum ar fi părinţii şi copiii lor adulţi – susţine raportul – intră într-o altă categorie, din cauza relaţiilor de putere diferite dintre generaţii şi a potenţialului crescut de a dăuna altor relaţii familiale.

Tabuul incestului are rădăcini adînci, aşa cum a demonstrat-o psihologul social Jonathan Haidt cînd le-a povestit subiecţilor experimentului său despre Julie şi Mark, fraţi adulţi care pleacă împreună în vacanţă şi decid să facă sex doar ca să vadă cum e. În poveste, Julie ia deja anticoncepţionale, dar Mark foloseşte prezervativul, ca să fie sigur. Amîndurora le place experienţa, dar decid să nu o repete. Rămîne un secret care îi apropie încă şi mai mult.

Haidt i-a întrebat apoi pe subiecţi dacă li se pare în regulă ca Julie şi Mark să facă sex. Mai toţi au spus că nu, dar, cînd Haidt i-a întrebat de ce, au oferit motive deja excluse de poveste – de exemplu, pericolele consangvinizării sau riscul ca relaţia lor să aibă de suferit.

Poate nu întîmplător, atunci cînd o purtătoare de cuvînt a creştin-democraţilor cancelarului german Angela Merkel a fost rugată să comenteze recomandările Consiliului de Etică, aceasta a spus şi ceva cu totul pe lîngă subiect, referindu-se la nevoia de a proteja copiii. Însă raportul nu făcuse nici o recomandare referitoare la incestul care implică copii, iar unii dintre cei vizaţi de dreptul penal nici măcar nu se ştiau între ei cînd erau copii.

Cînd Haidt le-a atras atenţia subiecţilor săi că motivele pe care le oferiseră nu se aplicau în cazul respectiv, cei mai mulţi dintre ei au răspuns: „Nu pot să explic, pur şi simplu ştiu că e greşit.“ Pentru Haidt, reacţia este „consternantă din punct de vedere moral“.

În cazul tabuului referitor la incest, răspunsul nostru are o explicaţie evidentă din punct de vedere al evoluţiei. Dar ar trebui oare să permitem ca judecata noastră asupra a ceea ce e un delict să fie determinată de sentimente de repulsie care ar fi putut întări aptitudinile evoluţioniste ale strămoşilor noştri care erau lipsiţi de mijloace de contracepţie?

Pînă şi discutarea acestei chestiuni s-a dovedit controversată. În Polonia, Jan Hartman, profesor de filozofie la Universitatea Jagiellonian din Cracovia, a postat online un comentariu care prezenta opiniile Consiliului German de Etică. Conducerea universităţii a spus că declaraţia lui Harman „subminează demnitatea meseriei de profesor universitar“ şi a încredinţat chestiunea unei comisii disciplinare.

Uitînd atît de uşor că demnitatea meseriei cere libertatea de expresie, o universitate de renume pare să fi sucombat în faţa instinctului. Ceea ce nu poate fi deloc de bun augur pentru o dezbatere raţională care îşi propune să stabilească dacă incestul între fraţii adulţi ar trebui să rămînă o infracţiune sau nu.

© Project Syndicate, 2014 - www.project-syndicate.org

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor emerit la Universitatea din Melbourne. Printre cărţile sale se numără Practical Ethics, Rethinking Life and Death şi A Companion to Bioethics and Bioethics: An Anthology (coeditor alături de Helga Kuhse).

traducere de Luiza VASILIU