Donații pentru echipamente, Telefonul Vîrstnicului, Dăruiește ziua ta

13 aprilie 2020
Record la plantări, aplicații care pot salva vieți, Harta Serviciilor Sociale jpeg

Ca întotdeauna, dincolo de valul de știri negative se petrec și lucruri bune. Trebuie doar să fim receptivi și, pe cît posibil, să contribuim. 

● Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Lidl România, achiziționează prima secție de terapie intensivă mobilă din țară, în valoare de 264.930 de dolari, care va putea prelua pacienții în stare critică ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2. 

● Rompetrol și Crucea Roșie achiziționează o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi pentru Departamentul pentru Situații de Urgență. 

● Bitdefender, Banca Transilvania, eMag și Mobexpert au donat cumulat 4 milioane de lei pentru echipamente medicale și de protecție și s-au implicat în achiziții și distribuție. Pînă acum au fost contractate peste 40 de milioane de măști, mănuși, combinezoane și peste 2 milioane de măști FFP2.  

● Organizatorii UNTOLD şi NEVERSEA au lansat un fond de 100.000 de euro din care s-au făcut diverse achiziții urgente, solicitate de autorități, urmînd ca acest fond să crească odată cu alăturarea altor parteneri.

● Asociația SAMAS lansează un program social pentru femeile diagnosticate sau suspecte de COVID-19 care nasc și le pune la dispoziție un număr de  telefon special, la care pot primi gratuit consiliere pentru menținerea lactației și consiliere psihologică. 

● Platforma Galantom a lansat proiectul „Dăruiește ziua ta”, prin care, în loc de cadouri, de ziua voastră vă puteți îndemna prietenii să facă o donație pentru o cauză pe care o susțineți. 

● Telefonul Vîrstnicului a răspuns unui număr record de solicitări în perioada pandemiei. Dacă știți persoane în vîrstă care au neapărată nevoie de interacțiune, spuneți-le despre el. 

Nu uitați de formularul 230, dacă încă nu l-ați trimis, prin intermediul căruia puteți redirecționa o parte din impozitul anual către orice ONG. 

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber. 

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Parteneri

nuci shutterstock 2502859 jpg jpeg
Cum să-ți menții creierul tânăr. Ce legătură au orele la care mănânci cu sănătatea
Orele la care mâncăm ar putea avea un efect neașteptat asupra creierului. Un studiu recent a arătat că, după o lună în care au mâncat doar opt ore pe zi, participanții au slăbit, au avut rezultate mai bune la unele teste de memorie, iar creierul lor părea cu aproximativ nouă luni mai tânăr
vin rosu jpg
Cum răcești vinul rapid. Trucuri simple care te ajută să obții temperatura ideală în câteva minute
Temperatura la care este servit vinul influențează semnificativ aromele, gustul și experiența de degustare. De aceea, atunci când ai uitat să pui sticla la rece înainte de o masă sau de sosirea invitaților, nu este nevoie să aștepți ore întregi până când băutura ajunge la temperatura potrivită.
Marco Rubio FOTO Profimedia
În tabăra lui Trump se discută despre reorganizarea conducerii Departamentului de Stat. Cine l-ar putea înlocui pe Marco Rubio?
La Washington au început discuțiile privind posibile schimbări în conducerea administrației președintelui Donald Trump, după înfrângerea categorică a republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului.
shlomaster little boy 731165 jpg
Copiii care devin „terapeuții” părinților pot plăti un preț greu la maturitate. Ce arată un nou studiu
Copiii care ajung să-și consoleze părinții și să se simtă responsabili pentru problemele lor emoționale pot resimți efectele și la maturitate. Un studiu recent asociază această inversare a rolurilor cu simptomele depresive.
BEYONCE INSTAGRAM jpg
Beyoncé are o vilă de 200 de milioane $! Reședința din Malibu este una dintre cele mai scumpe din SUA
Nu se uită la bani! Beyoncé (45 de ani) și soțul ei, rapperul Jay-Z (56 de ani), dețin una dintre cele mai scumpe proprietăți rezidențiale din Statele Unite.
noua casa prima casa credit ipotecar
Bucureștiul și Transilvania, cele mai scumpe piețe pentru cumpărătorii cu credit. Unde sunt cele mai ieftine locuințe
Prețurile locuințelor cumpărate prin credit ipotecar diferă considerabil în România, în funcție de regiune. În București-Ilfov și Transilvania, cumpărătorii plătesc în medie peste 121.000 de euro pentru o proprietate, în timp ce în Muntenia prețul mediu este de puțin peste 90.000 de euro.
Uricani, decembrie 2022  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (23) JPG
De la „El Dorado” al cărbunelui la paradisul montan. Cum se transformă Valea Jiului după aproape două secole de minerit
După aproape două secole de minerit, cele șase orașe ale Văii Jiului păstrează urmele adânci ale industriei cărbunelui, dar și resurse naturale care le pot oferi noi șanse de dezvoltare.
evo robot londra profimedia jpg
Robotul turist s-a plimbat prin Londra! EVO a interacționat cu trecătorii și a făcut poze cu ei
Un turist venit parcă din viitor a apărut pe străzile Londrei! Trecătorii au avut parte de o surpriză de proporții când au dat nas în nas cu EVO, un robot umanoid care pare desprins din filmele SF
the history files jpg
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
Unul dintre cele mai bizare cazuri din istorie este cel al unei englezoaice care, după un accident suferit în copilărie, a început să susțină că este reîncarnarea unei tinere care trăise în urmă cu peste 3.000 de ani. Femeia i-a uimit pe specialiști cu detaliile pe care le oferea despre acea epocă.