Despre fascinație cu pianistul Grigory Sokolov
Unii îl consideră cel mai mare pianist în viață; alții, drept unul dintre cei mai buni pianiști actuali. În orice caz, oricare apariție a lui Grigory Sokolov este un eveniment în sine. Are fani care obișnuiau să călătorească pentru a fi de față la cît mai multe dintre recitalurile lui. Nu (mai) cîntă cu orchestra, apare doar în recitaluri solo. Nu înregistrează discuri: timp de 20 ani nu a apărut nici unul cu numele lui pe copertă; în 2014 a semnat un contract cu casa Deutsche Grammophon, și în 2015, 2016, 2017 au fost lansate albume cuprinzînd evoluții din recitalurile lui live.
În 8 mai 2020, a fost lansat al patrulea album editat de Deutsche Grammophon cu înregistrări din recitalurile lui Grigory Sokolov. Mai precis, recitaluri susținute în vara anului 2019 la Zaragoza (Spania), Wuppertal (Germania) și Rabbi (Italia) – două discuri cuprinzînd lucrări de Ludwig van Beethoven și Johannes Brahms, alături de 7 miniaturi oferite ca bis. Pentru că da, la fiecare recital, Grigory Sokolov obișnuiește să ofere ca bis publicului entuziast un număr considerabil de piese – este un specialist al bis-urilor cu lucrări de Jean Philippe Rameau, de pildă!
Cu siguranță, casa de discuri își propusese să facă un eveniment din această lansare, ținînd cont și că pe 18 aprilie Grigory Sokolov a împlinit 70 ani. Pandemia a anulat aceste planuri: oricare eveniment artistic pare că și-a pierdut din strălucire, însă, de fapt, mai ales acum, ar trebui să profităm și să ne bucurăm de mici delicii care ne fac viața mai frumoasă.
Afirmații de genul „cel mai bun pianist în viață” mi se par mult prea categorice, cînd sînt atîția pianiști excepționali în viață. Însă este adevărat că Grigory Sokolov are o carismă specială și darul mai rar întîlnit de a-și muta auditoriul într-o lume paralelă, creată de el.
Cu siguranță, nu este pianistul perfect – probabil că nici nu caută în mod special perfecțiunea tehnică și, să nu uităm, toate înregistrările de pe discurile sale sînt captate din recitaluri live, unde mici accidente sînt mereu posibile. Însă, de fapt, cum am putea defini perfecțiunea în muzică? Probabil că și un robot ar putea cînta perfect niște sunete, însă asta nu-l face, în niciun caz, un mare pianist.
Să aruncăm o privire pe acest nou album: Sonata op. 2 nr. 3 de Beethoven – unul dintre opusurile des abordate de pianiști, cele 11 bagatele op. 119 de Beethoven, dimpotrivă, foarte rar cîntate astăzi și ciclurile de piese op. 118 și 119 de Johannes Brahms, alături de 7 miniaturi oferite ca bis.
Așa cum observa și un cronicar de la The Guardian, contururile interpretative pentru Beethoven sînt mai clare: toate tempo-urile sînt mai rare decît cele propuse de alți pianiști, însă liniile sînt construite cu maturitate și profunzime.
Partiturile lui Brahms, ultimele compuse de creatorul german pentru pian, sînt o altă lume: melancolia unui final de secol XIX și de lume, practic, se simte pregnant în aceste opusuri; ajuns la finalul vieții, Brahms se uită în urmă cu detașarea celui care nu mai are nimic de demonstrat lumii. Sokolov înțelege această viziune și o acordă cu propria lui lume de magician – pe unii îi poate absorbi total, pe alții, poate să nu-i impresioneze deloc. În orice caz, Sokolov rămîne un filosof al pianului, și cred că atît cît mai avem șansa, este bine să-i cunoaștem înregistrările și, de ce nu, cînd va fi posibil, să-l vedem și pe viu într-un recital. Pentru că, de fapt, acel „pe viu” este de neînlocuit, mai ales în cazul unui artist de tipul lui Grigory Sokolov, care mizează atît de mult pe emoția pe care o trezește în auditor; iar vremurile distanțării sociale și ale lipsei totale de acces la cultura vie ne demonstrează încă o dată că oamenii în carne și oase și comunicarea dintre ei, mai ales cea artistică, nu poate fi înlocuită cu nimic.
Noul album al lui Grigory Sokolov este difuzat la Radio România Muzical în două episoade, pe 11 și 18 mai, de la ora 19.00, și poate fi reascultat oricînd aici.
