Contabilitatea schimbărilor climatice
„COP26”, Conferința ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, a adus o importantă mutare de accent de la responsabilitatea guvernelor la puterea sectorului privat. Dacă guvernele naționale nu pot găsi o cale ca să împace propriile interese cu angajamentul unei acțiuni colective, poate oare sectorul privat să compenseze acest fapt?
Nu e o doar o întrebare despre cît de mare e diferența dintre reducerea individuală a emisiilor și cea coordonată, a companiilor, deși probabil că diferența e semnificativă. Întrebarea vizează mai degrabă potențialul pieței. Poate fi ea „înhămată” pentru a livra bunul public esențial al unei reduceri rapide și pe scară largă a emisiilor?
Lipsa capitalului financiar nu pare să fie o problemă. Mark Carney, trimisul special ONU pentru probleme de climă și finanțe, a făcut senzație la întîlnirea COP26, anunțînd un angajament în valoare de 130 de bilioane de dolari în vederea scopului zero net (realizarea unui echilibru între cantitatea de emisii produse și cele eliminate din atmosferă – n. trad.). Această sumă seducătoare va fi pusă la dispoziție de Alianța Financiară pentru Zero Net Glasgow (GFANZ), o coaliție condusă de Carney care include cca. 450 de instituții financiare, reprezentînd 40% din totalul activelor planetare.
Dar acest angajament financiar ridică el însuși o serie de întrebări. În primul rînd, cum vor fi cheltuiți acești bani? Vor reflecta aceste eforturi în mod adecvat și echitabil interesele populației globale – consumatori, muncitori, deponenți și investitori deopotrivă?
Date fiind aceste întrebări, ar trebui să ținem seama și de un alt eveniment, poate chiar mai important, din cadrul COP26. Erkki Likannen, președintele membrilor consiliului de administrație al Fundației Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), a anunțat formarea unui Consiliu pentru Standarde Internaționale de Sustenabilitate (ISSB) care va reglementa, înainte de toate, modul în care sînt raportate informațiile pe teme climatice. Ceea ce reprezintă un important pas înainte, deoarece, după cum spunea Peter Drucker, „Ceea ce se măsoară se și administrează”.
Deja, Fundația IFRS emite standarde de contabilitate financiară necesare în peste 140 de țări. Aceste standarde, care constituie baza regulilor de raportare internă ale țărilor, au devenit între timp lingua franca a piețelor de capital globale. Motivul e simplu: standardele clare asigură informații transparente, comparabile, cu care analiștii, auditorii, investitorii, creditorii, entitățile de reglementare și directorii de companii pot lucra.
În acest sens, dezvoltarea unor standarde de raportare comune a fost vitală pentru globalizarea piețelor de capital; acest trend a făcut ca o tot mai mare parte a antreprizelor comerciale ale lumii să se supună disciplinei impuse de capitalul privat cu circulație liberă. Și totuși, această disciplină nu se extinde și asupra factorilor climatici.
Companiile sînt deopotrivă făptașe și victime ale degradării mediului. Ele vor fi afectate de urmările schimbărilor climatice, precum fenomenele meteorologice extreme tot mai severe și mai frecvente, dar și de măsurile de reducere a emisiilor și de protecție și restaurare a mediului luate de guverne.
În momentul de față, nu știm cu exactitate cît de ridicate vor fi aceste costuri – sau cît de mult afectează mediul activitățile unei anumite companii – deoarece nu există un sistem comun de raportare cu privire la variabilele relevante. Ceea ce e o problemă chiar și din punct de vedere strict financiar. Aceste variabile legate de climă și de politicile climatice reprezintă riscuri majore, dar în lipsa unui sistem de raportare consecvent și cuprinzător, aceste riscuri nu pot fi măsurate și cu atît mai puțin diminuate.
În acest punct intervine ISSB. E adevărat, aria de competență a acestei instituții este foarte ambițioasă: va fi globală de la bun început și va furniza standarde care să acopere un set de indicatori de o complexitate imensă. O alternativă, evident, nu există: măsurarea riscurilor climatice nu este o sarcină ușoară, iar provocarea pare să fie cu atît mai descurajantă cu cît standardele actuale de raportare financiară s-au dezvoltat de-a lungul multor ani.
Și totuși, avem motive să sperăm că ISSB va reuși.
ISSB va stabili un „nivel de referință” global al standardelor minime, la care companiile vor trebui să se alinieze atunci cînd raportează despre riscuri climatice. Acest nivel de referință le va permite investitorilor să compare astfel de riscuri în rîndul mai multor companii, la nivel global. Standardele ISSB nu vor stabili sisteme de măsură referitoare la politici publice prescriptive care, cel mai probabil, vor fi specifice fiecărei țări în parte. Dacă o țară are o anumită țintă sau politică în vigoare, normele ISSB pot fi adăugate ca o cerință suplimentară. Esențial aici este ca cerințele locale să nu ducă la o structură de raportare cu totul diferită, ci să fie cumulative.
Modul de guvernare va fi o parte integrantă a succesului ISSB. Experiența a arătat că o axare excesivă pe un stil descendent, „de sus în jos”, de guvernare poate bloca evoluția standardelor. De aceea, fundația IFRS a stabilit un sistem de guvernare în trei trepte: un consiliu de monitorizare compus din reprezentanți ai autorităților piețelor de capital din întreaga lume, un consiliu de administratori independenți și Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB), o entitate independentă care stabilește standarde. La procesul de stabilire a standardelor contribuie și autorități care definesc standarde naționale, organizații multilaterale și companii private, prin intermediul mai multor comisii de experți.
ISSB e gîndit să reproducă abordarea pe baze largi a Fundației IFRS. El există ca un consiliu-„frate” al IASB, iar Fundația IFRS se așteaptă ca noua entitate să colaboreze îndeaproape cu Organizația Internațională a Comisiilor de Valori – apropiere menită să faciliteze adoptarea standardelor la nivel local. În plus, ISSB va avea mai multe filiale fizice în întreaga lume.
Crearea ISSB reflectă o nouă combinație de inițiative ascendente („de jos în sus”) și descendente („de sus în jos”), și o convergență a unei game variate de organizații și persoane. Și ea nu ar fi fost posibilă fără efortul deschizător de drumuri al mai multor actori, care au înțeles – cu mult înainte ca acest subiect să ajungă la ordinea zilei – că piețele de capital aveau nevoie de standarde de sustenabilitate. Aceste organizații – Value Reporting Foundation (Fundația de Raportare a Valorii) și, mai ales, Climate Disclosure Standards Board/CDSB (Consiliul Standardelor de Informare Climatică) – au definit primele concepte de raportare și au reușit în parte să asigure adoptarea lor de către companii. O contribuție importantă au avut și Grupul Operativ pentru Informări Financiare pe Teme Climatice (TCFD), precum și Forumul Economic Mondial (WEF).
Chiar dacă toate aceste eforturi „au pus roțile în mișcare”, ele au dus totodată la un talmeș-balmeș de standarde și de sisteme de măsură, bulversant pentru companii, și au făcut posibil fenomenul greenwashing (dezinformare ecologică prin folosirea în exces, fără acoperire, a termenilor „verde”, „eco”, „bio” etc. – n. trad.). Pentru a combina aceste inițiative într-un unic cadru comun e nevoie de o abordare descendentă, coordonată de o autoritate credibilă. Entități de reglementare, organizații internaționale și guverne au încurajat Fundația IFRS să preia acest rol, ținînd cont de palmaresul ei solid ca autoritate de definire a standardelor de raportare financiară.
Crearea ISSB constituie urmarea firească și indispensabilă a apariției standardelor financiare pentru domeniul climatic. Iar amestecul pragmatic de inițiative descendente și ascendente, împreună cu acțiunea unei „coaliții a voințelor”, care au făcut posibil acest consiliu, ar putea avea o însemnătate de durată pentru eforturile mai ample ale omenirii de a furniza bunuri publice.
Lucrezia Reichlin, fost director de cercetare la Banca Centrală Europeană, este profesor de Economie la London Business School și unul dintre administratorii Fundației Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.
Copyright: Project Syndicate, 2021
traducere de Matei PLEŞU
Foto: wikimedia commons
