Classical music for all - şi în România

Avertizez de la început că am încercat să scriu acest articol într-o nuanţă neutră; dar nu-mi va reuşi, aşa că sînt sinceră şi spun: sînt extrem de entuziasmată de faptul că Dilema veche a avut iniţiativa de a oferi împreună cu revista, pe perioada Festivalului „George Enescu“, discuri cu muzică clasică. Şi nu orice fel de discuri cu muzică clasică, ci 10 dintre cele mai cunoscute concerte pentru pian şi orchestră, în interpretări semnate de două dintre cele mai mari nume care vin la Festivalul „Enescu“ 2013: Daniel Barenboim şi Radu Lupu.

Nu pot fi decît entuziasmată că între 29 august şi 3 octombrie vom avea cu toţii ocazia să cumpărăm aceste albume, adevărate bijuterii discografice puse la dispoziţie de Universal Music România.  

Se vor găsi cîrcotaşi să spună că au mai existat şi alte publicaţii cu suplimente de muzică clasică; le răspund că niciodată nu au fost publicate pînă acum discuri-supliment de o asemenea calitate, referindu-mă aici nu doar la repertoriul propus, cît şi la interpretarea de cea mai înaltă clasă. 

Judecaţi singuri: integrala concertelor pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven, cu Daniel Barenboim, solist şi dirijor al Capelei de Stat din Berlin, apoi Concertul nr. 1 de Johannes Brahms, Concertele nr. 21 şi 12 de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul op. 16 de Edvard Grieg şi Concertul op. 54 de Robert Schumann – toate cu Radu Lupu.

Sînt atît de multe lucruri pe care le pot spune, chiar şi numai din punct de vedere personal, despre aceste muzici de pe respectivele CD-uri, despre interpreţii lor. Voi încerca să le ordonez metodic şi voi începe cu lucrările.

Everestul pianisticii – integrala concertelor pentru pian de Beethoven

Nu există pianist care să nu fi visat să cînte măcar unul dintre cele cinci concerte pe care le-a lăsat cel numit şi astăzi „Titanul de la Bonn“; Beethoven – „Noul Testament al muzicii clasice“, faţă de Bach – „Vechiul testament al muzicii clasice“, această descriere atît de plastică a unei realităţi prezentate de Daniel Barenboim. Beethoven – considerat de mulţi cel mai important compozitor din istoria muzicii clasice;

Beethoven – pe care eu îl văd nu neapărat ca cel mai important, dar, cu siguranţă, unul dintre marii vizionari ai muzicii. El nu este doar un clasic (deşi, şcolăreşte, îl plasăm între compozitorii clasici, ai primei şcoli vieneze): cu un ochi, el poate privi în trecut, cînd îi ascultăm extraordinarele fugi, însă în ultimele lui cvartete găsim prefigurări ale muzicii care avea să fie scrisă abia la 100 de ani după moartea lui.

Acesta este, deci, Beethoven – gîndiţi-vă cît de important trebuie să fie, atunci, pentru Beethoven, creatorul de lucrări pentru pian, instrumentul la care el însuşi cînta; şi să nu uităm că primele audiţii ale concertelor 1-4 au fost susţinute chiar de Beethoven – pianistul.

Cele cinci concerte pentru pian surprind un interval de timp relativ restrîns din viaţa componistică a lui Beethoven: primul a fost scris între 1796-1797, iar ultimul, între 1809-1811. Tot în 1796, Beethoven a început, progresiv, să surzească; tocmai datorită bolii, nu a mai putut să-şi interpreteze singur premiera ultimului său concert pentru pian.

Este însă şi perioada cînd Beethoven îşi scrie mare parte din creaţie: opt simfonii, sonate pentru pian, cvartete, opera Fidelio. Primele două concerte pentru pian ni-l relevă pe tînărul şi mai exuberantul Beethoven: forme clasice, o melodică luminoasă, o anumită înclinare pentru virtuozitate, mai ales în Concertul nr. 2, pe care l-a scris special pentru debutul său pianistic la Viena.

Ultimele trei ni-l relevă pe Beethoven în perioada sa de maturitate şi reflectă zbaterile interioare ale compozitorului care surzea treptat. Concertul nr. 3 este tipic: în tonalitate minoră, cu teme conflictuale, cu numeroase schimbări de dispoziţie; Concertele 4 şi 5, cele mai cunoscute, de altfel, reflectă mai curînd o împăcare a compozitorului cu sine însuşi – mie îmi trezesc imaginea unui împărat care reflectă la deşertăciunea lumii. Cred că acelaşi lucru a avut în cap şi editorul englez al celui de-al cincilea concert, cel care i-a dat denumirea de Imperialul.

Daniel Barenboim şi „Beethoven for all“

Interpretările concertelor beethoveniene pe care le veţi găsi pe acest disc au fost realizate de Daniel Barenboim şi Capela de Stat din Berlin, în timpul unor concerte live din mai 2007, susţinute la Bochum – înregistrările au apărut iniţial la casa Decca în seria „Beethoven for all“ prin care Barenboim şi-a aniversat, în 2012, împlinirea a 70 ani.

Cred că oricine a auzit pînă acum de Daniel Barenboim, charismaticul dirijor şi pianist care a schimbat faţa lumii clasice de astăzi. Este tipul artistului universal: născut în Argentina, din părinţi evrei ruşi, stabilit apoi în Israel şi după aceea la Londra, dar cu o viaţă care se desfăşoară, de fapt, în funcţie de numeroasele concerte susţinute pe întregul mapamond.

Daniel Barenboim este cu adevărat un vrăjitor: cînd veţi asculta aceste cinci concerte de Beethoven, veţi înţelege de ce spun asta (cît aş vrea, nu pot, dar nici nu vreau, să explic magia muzicii în cuvinte). Este atîta poezie, dar şi virilitate în interpretarea sa, toate ingredientele unei interpretări fascinante sînt măsurate, parcă, în cantităţi farmaceutice, dar stau în echilibru şi, în plus, creează parcă mici focuri de artificii în momentele de climax.

Barenboim l-a iubit pe Beethoven întreaga lui viaţă; de aceea, a şi ales să-şi sărbătorească cei 70 ani cu această serie intitulată sugestiv „Beethoven for all“, care include integrala sonatelor pentru pian, a concertelor pentru pian, dar şi a simfoniilor înregistrate alături de ansamblul pe care el însuşi l-a fondat – West Eastern Divan, alcătuit din muzicieni evrei şi arabi, o încercare reuşită de a arăta că există şi soluţii paşnice pentru a reconcilia popoare aparent ireconciliabile.  

Radu Lupu – un clasic genial al vremurilor noastre

Spun de la început: nu a existat mare muzician străin pe care să nu-l întreb ce interpret român cunoaşte şi admiră şi să nu-l amintească primul pe Radu Lupu. Deşi a părăsit România de mai bine de 40 ani, Radu Lupu continuă să se recomande drept „pianist român“, şi asta spune ceva despre el, în ciuda faptului că a ezitat să revină mai des să cînte în ţara în care s-a născut.

L-a convins anul acesta bunul lui prieten, Daniel Barenboim, alături de care a debutat în America, după ce a părăsit România: se întîmpla în 1972, într-un concert cu Cleveland Orchestra.

Radu Lupu are puţine discuri, însă toate au fost admirate şi descrise elogios de cronicarii internaţionali; de altfel, chiar la începutul lui 2013, un jurnalist american de la San Francisco Chronicle îl descria pe Radu Lupu drept „un pianist genial“.

Ascultînd înregistrările lui Radu Lupu, realizezi de ce este atît fascinată întreaga lume de acest pianist retras, în total contrast cu universul sub reflectoare al artiştilor de astăzi. El cîntă numai anumiţi compozitori, nu abordează decît anumite lucrări, pe care le şlefuieşte pînă la perfecţiune. La Radu Lupu nu vom întîlni focuri de artificii, ca la Barenboim, ci o interiorizare, o spiritualizare a muzicii, care nu poate decît, în cele din urmă, să emoţioneze, să te transporte către lumi despre care nici nu ştiai că există.

În 2011, casa Decca a reeditat o colecţie a tuturor lucrărilor concertante înregistrate de Radu Lupu – şase discuri, dintre care trei vor putea fi achiziţionate, începînd cu 19 septembrie 2013, împreună cu Dilema veche. 

Sînt interpretări de referinţă, la care se raportează toţi marii pianişti şi critici: de la masivul şi masculinul Concert nr. 1 de Brahms, la seraficele Concerte nr. 21 şi 12 de Mozart (concertul 21 este binecunoscut datorită includerii sale pe coloana sonoră a filmului Elvira Madigan) şi, în fine, la două dintre cele mai cunoscute concerte romantice din întreaga literatură pianistică – concertele de Schumann şi Grieg, ambele în La minor, însă fiecare altfel; Schumann – cu expresia romantică germană, Grieg – descriind parcă, în sunete, fiordurile nordului.

„Classical for all“ şi... poveşti – a mea, a dumneavoastră

Nu ştiu dacă v-am convins că Dilema veche şi Universal Music România vă oferă ocazia unică de a vă crea, la preţuri accesibile, o colecţie cu zece dintre cele mai frumoase concerte pentru pian, în interpretări dintre cele mai bune care au existat vreodată şi în condiţii tehnice excepţionale.

Susţin că a asculta muzică (dar în special în cazul muzicii clasice se potriveşte asta) este o modalitate de a crea poveşti de viaţă, de a te îmbogăţi cu ceva ce nu poate fi înlocuit, dincolo de a-ţi crea un ambient plăcut şi liniştitor, ceea ce, de fapt, nici nu este de neglijat în condiţiile în care trăim astăzi.

Pentru mine, partea a II-a din Concertul nr. 5 de Beethoven va vorbi mereu despre prima iubire, aşa cum părţile lente din Concertul nr. 21 de Mozart, concertele lui Schumann şi Grieg îmi amintesc de primii ani ai studenţiei şi despre chinurile facerii unui om adult.

Sînt sigură că şi dumneavoastră, celor care citiţi Dilema veche şi, poate, iubiţi muzica clasică, Beethoven, Mozart, Schumann sau Grieg au să vă spună ceva numai de dvs. înţeles şi să rămînă mereu în memoria dvs. afectivă, alături de o poveste de viaţă.

Rămîne să alegeţi nu doar Beethoven, ci „Classical for all“... 

Cristina Comandaşu este critic muzical.

Încă o Colecție cu dichis

Pe parcursul lunii septembrie, Dilema veche vă propune o colecţie de capodopere al muzicii universale, interpretate de doi mari artişti invitaţi la Festivalul Enescu - 10 concerte pentru pian şi orchestră cu Daniel Barenboim şi Radu Lupu: Mozart, Beethoven, Schumann, Grieg şi Brahms, într-o „Colecţie cu dichis” garantată de Dilema veche   și produsă de Universal Music România.   Dacă nu puteţi merge la concertele din cadrul Festivalului Enescu - partenerul nostru cultural în acest proiect - puteţi măcar să ascultaţi acasă doi mari artişti care vor deschide, pe 1 septembrie, ediţia din acest an a Festivalului. 6 CD-uri de referinţă şi de colecţie.