S-a mai așezat praful după furtuna violentă care a cuprins lumea în ultimele două luni. Acum e mai clar care e narativul dominant în privința coronavirusului. Cu toate că, de multe ori, oamenii nu sînt capabili să învețe din lecțiile istoriei, există se pare o memorie a epidemiilor care de peste două mii de ani tot aduc suferință și pierderi. Memoria aceasta s-a manifestat, s-a deșteptat și, în plus, a mai fost ceva: am avut mijloacele de a reacționa în consecință. Nu le-am avut, cel puțin în această măsură, în 430 î. H., la Atena, nici în 541, la Constantinopol, nici în Evul Mediu, nici după Primul Război Mondial, cînd s-au mai dezlănțuit molimele. Acum însă, am putut și am și acționat preventiv.

Reacțiile stîrnite de coronavirus au fost probabil mai întinse chiar și decît teritoriul în care acesta a ajuns. Și iarăși e acum mai clar că ele au fost de trei tipuri. La o extremă este modelul asiatic, unde domină regimurile de tip autoritar. Tot aici, experiențele cu epidemiile au fost mai recente decît cele trăite de Occident, unde igiena și cercetările medicale le-au mai scos din actualitate. Ilustrativ în acest sens este Vietnamul, care susține că nu are niciun deces de Covid-19. Vietnamul este o țară comunistă de o sută de milioane de locuitori care a trecut în ultimele decenii prin epidemii de SARS, gripă aviară, pojar și febră hemoragică. Partidul a reacționat rapid și decis, a închis școlile încă din ianuarie și a introdus carantina instituționalizată pe scară largă. În Vietnam s-au luat decizii colective impuse individual, fără crîcnire și împotrivire.

La celălalt capăt este Suedia. Aici oamenilor li s-a explicat și au înțeles pericolul. Au decis să păstreze distanța și să asculte de sfaturile oamenilor de știință. Guvernul nu a avut ce să impună, decizia reacției a fost asumată de public. În Suedia s-au luat decizii individuale rezultînd într-o atitudine comună. Viața obișnuită nu a fost afectată, activitățile economice și sociale au continuat, cu modificări și adaptări făcute din mers. Reacția suedeză nu a fost lipsită de riscuri. Oamenii din centrele de îngrijire a vîrstnicilor și unii imigranți, pentru care distanțarea socială este un lux pe care nu și-l puteau permite, au fost mai afectați de coronavirus decît persoanele din alte categorii.

Între cele două modele de la extremități, există planurile intermediare. Ele exprimă destul de fidel concepția curentă locală despre relația dintre individ și colectiv. Unele variante au prezentat trăsături asiatice mai pregnante: amenzi mari, carantină instituționalizată, supraveghere brută sau electronică. Alte variante au mers spre modelul suedez, cu oameni care au ținut distanța și guvernul care legifera din urmă ceea ce populația începuse. În Europa, în mare, zona sudică a fost mai orientală, cea nordică mai occidentală în raport cu modelele de reacție la pandemie.

Unde ne-am situat noi pe această axă? Dacă și-a făcut cineva iluzii în privința asumării profunde a unor practici democratice, acum ar fi momentul să și le revizuiască. Modelul românesc rămîne o enigmă, în care de pildă amenzile la început sînt astronomic-asiatice, pentru ca la final să dispară cu totul, ca în Occident. E un hibrid în care nimeni nu pune în discuție acțiunile guvernului în prima lună de situație de urgență, pentru ca acum să apară partide întregi de denunțători ai abuzurilor. E o versiune în care la început politicienii se prezintă ca salvatori atotștiutori, iar la sfîrșit invocă un corp de experți de care nimeni nu a auzit pînă acum.

Între cele două modele de reacție extreme nu s-a tranșat încă un cîștigător. Vietnamul a început relaxarea, dar trăiește cu perspectiva următorului val al epidemiei. Suedia a înregistrat decese premature determinate de îmbolnăvirea de Covid-19, dar se apropie de o imunizare de masă care îi va ușura confruntarea umană și economică cu valul doi. Decisiv în această cursă este găsirea unui tratament eficient și a unui vaccin. Cu cît acestea întîrzie, cu atît modelul suedez va fi mai tentant.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Relaxare în București, în biserici. Oamenii au putut participa la slujbele oficiate în aer liber, păstrînd însă distanța dintre ei și purtînd măști faciale. Credit: Arhiva autorului.