Pentru România, COVID-19 nu a adus doar o criză sanitară și economică, ci a și expus limitele unui fel de a gestiona statul și societatea. Reziliența scăzută demonstrată în ultimul an scoate în evidență încă o dată epuizarea unui model de gîndire și „pregătire” care ne-a însoțit după aderarea la UE și NATO. În mod constant, s-a vorbit despre proiecte de țară, fiecare candidat major în alegerile prezidențiale a propus așa ceva, însă politicul nu a fost suficient de organizat, de convingător sau de hotărît pentru a duce în concret astfel de metanarative. Ce trăim astăzi arată necesitatea unor noi abordări pentru a reuși să trecem cu bine de această criză și de cele care vor tot veni, într-o lume care se schimbă mult mai rapid decît sîntem noi pregătiți.

Trebuie să avem capacitatea de a merge dincolo de strategia „morcovul și bățul” care ne-a ghidat pașii către NATO și UE. Mai mult ca oricînd, se cere un nou val de energie și ambiție. Știu că discursul cu tente motivaționale nu prinde foarte mult într-o Românie cu un grad redus de încredere instituțională și interpersonală, dar soluția este deschiderea ochilor, înțelegerea mai profundă a dinamicii lumii în care trăim și adaptarea la noua realitate, care presupune internaționalizarea actorilor noștri economici și nu numai.

Pentru că trăim sub fascinația cinema-ului românesc, avem nevoie de un nou val românesc, nu doar cultural, ci și economic, politic, social sau ideațional. Dincolo de amenințările deja cunoscute, cel mai mare risc pentru România de astăzi este comoditatea. Culcarea pe o ureche. Putem continua, evident, să credem că piața internă este suficient de mare și de bogată pentru a fi loc pentru toți, dar criza o va face mai mică și mai dificilă. În plus, vom avea de înfruntat concurența altora care se „internaționalizează” pe aici, pe la noi. Nevoia de a ne schimba și îmbunătăți abilitățile de a performa în această nouă lume (vom vedea cît de minunată va fi ea!) este acută, rămîne doar să o sesizăm și noi.

De ce insist pe internaționalizare? Pentru că în România ne-am obișnuit să discutăm doar despre unul dintre motoarele care nu funcționează: urbanizarea și creșterea nivelului de trai în mediul rural. În mod cert, această jumătate de țară susținută pentru a reduce diferențele față de mediul urban. Dar, așa cum spuneam, n-ar trebuie să ignorăm un alt motor care poate aduce inovație, competitivitate și transformarea profilului economiei românești: un pas mai hotărît către conectarea cu externul. În fond, dacă putem funcționa mai bine cu trei motoare, de ce ne-am limita la doar două?

Pentru a fi mai concreți, cifrele de astăzi despre internaționalizarea business-ului românesc n-ar trebuie să ne rușineze, ci să ne motiveze să acționăm. Potrivit UNCTAD, valoarea investițiilor românești în străinătate (FDI outflows) a fost doar de 38 de milioane de dolari în 2019, față de 2.132 de milioane de dolari în Polonia, 2.626 de milioane de dolari în Ungaria și 4.918 milioane de dolari în Cehia. În același an, Bulgaria a fost la 332 de milioane de dolari. Un studiu al Start-Up Bridge din 2019 dezvăluie că trei sferturi (74%) din antreprenorii români vor ca statul să se implice în promovarea în străinătate a firmelor autohtone, iar 59% afirmă că au nevoie de acces la informații de business din piețele-țintă. În plus, 72% din antreprenorii români își doresc sprijin pentru internaționalizare prin mecanisme finanțate din fonduri europene, iar 57% se așteaptă ca băncile să ofere sprijin în procesul de internaționalizare. De la aceste puncte se poate scrie o poveste care să ofere argumente solide pentru narativul liderului regional, banalizat prin inadecvare.

În plus, cred că business-urile românești pot explora Republica Moldova pentru a-și testa potențialul și competitivitatea. Într-un mediu politic care este pe cale să devină mai prietenos după alegerile parlamentare anticipate, antreprenorii români pot păși mai curajoși și construi ceea ce este necesar pentru a reuși regional și global. Moldova este doar un punct, celălalt, pentru un contrast puternic, poate fi Silicon Valley, sau New York, apropo de listarea recentă a UiPath.

Internaționalizarea business-ului este doar o dimensiune. La fel de bine putem furniza expertiză prin societatea noastră civilă sau insista mai multe pe internaționalizarea universităților, prin parteneriate și cercetare care să evidențieze lucrurile la care ne pricepem cel mai bine. Este bine că ne uităm la topurile academice internaționale, dar e momentul nu doar să le așteptăm ca pe niște sentințe, ci să începem escalada.

În România, factorul extern vestic a fost întotdeauna un catalizator pentru progres. Așa și trebuie să rămînă. A venit momentul doar să ajustăm puțin sensul, să fim mai ambițioși și mai strategici. Nu mai trebuie să zăpăcim pe nimeni, acum trebuie să convingem și să livrăm rezultate. Internaționalizarea nu e un scop în sine, dar este o soluție pentru multe.

Radu Magdin este analist politic global și un pasionat de comunicare.

Foto: wikimedia commons