Bridget Jones: Jurnal de Coronavirus
Prozatoarea și jurnalista britanică Helen Fielding (n. 1958), absolventă de Oxford și documentaristă pentru BBC, este autoarea romanului de succes, ecranizat în 2001, Jurnalul lui Bridget Jones, tradus la Editura Polirom împreună cu celelalte romane ale sale: Bridget Jones: La limita rațiunii, Olivia Joules și imaginația hiperactivă, Bridget Jones, topită după el și Celebritate pentru o cauză nobilă.
***
Joi, 27 martie
Căutări pe Google despre Coronavirus pe oră: 247. Telefoane că, deh, așa se cuvine, la vecina în vîrstă să văd dacă are nevoie de ceva: 7. Nr. de texte stil Uber de la Linia de asistență pentru voluntari, care mă cheamă să mă înrolez: 0. Minute petrecute deschizînd videouri virale amuzante și forwardîndu-le tututor cunoscuților: 2.457. Mirosit zambilele ca să văd dacă mi-am pierdut simțul mirosului și am Coronavirus: 282. Minute de făcut curat în dulap și citit literatură clasică: 0. Minute de privit în gol peretele îngrozită, cu gura deschisă: 4.765. Calorii: 8.765, unități de alcool: 12. Muncit: 0. Sport: 0. F. rău.
7 am. Tocmai m-am trezit. E timpul să plec la serviciu și să-mi iau o cafea și un croasant.
7.01 am. O, Doamne. O, DOAMNE!!! Viața, așa cum o știam, s-a terminat și ne aflăm în plină Apocalipsă.
7.02 am. Calmă și echilibrată. Cei care au putere interioară și sînt calmi vor răzbate. Ca mine.
7.03 am. Aaah! Mă contactează cineva pe Face-Time. Poate e Boris, care-mi spune să mă bag sub pat și să rămîn acolo.
8.00 am. Era Miranda.
— Mă epilez, mi-a șoptit stresată.
M-am uitat la ecran. E-adevărat, i se cam împreunaseră sprîncenele și-i crescuse mustața, ca un ghidon de bicicletă.
— Să nu spui nimănui că mă gîndesc la așa ceva, dar tu-ți dai seama că ne întoarcem la starea naturală? Nu tu coafor, nu tu manichiură, nu tu epilat…
M-am apucat bine de masă, în timp ce toate lucrurile pe care pînă acum le luasem de bune continuau să se dezintegreze.
— Fir-ar! Trebuie să te las! a zis ea. Avem ședință pe Zoom, în gros-plan oribil. De ce și-au găsit și convorbirile audio tocmai acum, cînd redevenim sălbatici, momentul să fie perimate și nepoliticoase?
— Și eu la fel, am zis. Am Zoom cu Sit Up Britain la 9. Vorbim mai tîrziu.
7.30 am. O, Doamne. Stai așa. N-am să mă ascund în vizuină, ca un iepure. O să fiu cît se poate de pregătită pentru ședință: yoga online, ou fiert, haine adevărate și o să-mi spăl „părul“ – chestia asta ciudată din cap – și o să-ncerc să rezolv problema cu lipsa de sonor a camerei video.
7.45 Cum e posibil ca totul să se schimbe complet într-un timp atît de scurt? Nu mai departe de săptămîna trecută încă ieșeam în oraș și interacționam cu oameni în carne și oase?
Uite, răsfoiesc jurnalul de săptămîna trecută…
ÎNAINTE DE CARANTINĂ
Duminică, 22 martie
4 pm. Tocmai m-am întors de la plimbarea pe Primrose Hill cu prietenii. Înfricoșător: toată lumea are aceeași expresie, de om lovit cu leuca. Prea mulți oameni, dar mă simțeam aiurea să mă feresc de ceilalți. A, ce bine. Face-Time.
— Ies pînă în sat, draga mea. Am nevoie de o prăjitură cu fructe și aluat fraged – mama. Pîinea aia de fițe, cu maia, e tare ca piatra!
Aaah, tare mi-aș dori să nu mai critice atîta alimentele pe care i le livrez ca o sfîntă ce sînt.
— Mamă, ai peste șaptezeci de ani – n-ai voie să ieși.
— Ba n-am peste 70 de ani, draga mea! Mă rog, nu arăt de 70 de ani, iar vîrsta mea fizică e de 43.
— Mamă…, am început, amenințătoare.
— În orice caz, ideea e că Una și cu mine avem bastoane.
— Exact. Sînteți în vîrstă.
— Nu. Avem bastoane de 2 metri, așa că dacă se apropie cineva, îl altoim.
4.50 Mai sînt 10 minute pînă la Boris. Chiar îmi place că ne vorbește în fiecare zi. Nu se pune problema că e cineva perfect sau face totul perfect. Dar asta ne dă sentimentul că facem cu toții parte din aceeași poveste.
6 pm. Are dreptate. E timpul să fim responsabili. Iar eu am să încep chiar acum!
11 pm. Analiza nocturnă a crizei pe Face-Time cu Tom, Shaz și Miranda, fețe încețoșate și sentimentaloide discutînd despre Argor Es și disoluția valorilor. E ca în Vechiul Testament, le-am explicat. Dumnezeu s-a hotărît să curețe pămîntul prin foc, potop și molimă.
— Da! Pentru că am distrus planeta cea frumoasă! a articulat Shaz cu efort.
— A văzut cum ni se tot strică Mini-urile și ne-a URGISIT!
— Ne-a urgisit, Bridge?
— Da! A fost invazie de lăcuste și am furnici în cereale.
— Asta-i din cauză că nu le ai deloc cu curățenia.
— E ca potopul lui Noe. Trebuie să ne facem un soi de arcă și să luăm cu noi cîte două exemplare din fiecare specie.
— Nu! Exact așa a și-nceput toată chestia asta: un crocodil aruncat peste un pui de lup, pus peste un păun, călare pe un pangolin.
— Eu am nevoie de UN SCOP. Vreau să ajut. Aș putea livra mîncare oamenilor. Aș putea găti!
— Nuuuu! a strigat Tom. Ultimul lucru de care avem nevoie e să gătești tu. Du-te să te culci.
Luni, 23 martie
Am urcat iar pe deal. Toată lumea merge frumos, la distanță, ca șeful cel mare să nu închidă parcurile și să ne oblige să stăm în case.
5 pm. O, nu! Boris nu ne spune nimic azi. Pariez că bea whisky la el în cadă și se gîndește la discursuri, ca Winston Churchill.
7 pm. Boris se adresează națiunii la 8.30. Mi se strînge stomacul, ca atunci cînd ai un iubit și el îți scrie un SMS: „putem vorbi?“.
9 pm. Sîntem în carantină. Dumnezeule, chiar se întîmplă asta? Ce-o fi fost în mintea noastră? Atîta timp irosit făcîndu-ne griji complet aiurea, anii de Brexit cu toată lumea agitîndu-se pentru detalii pe care de fapt nu le înțelegea nimeni, iar acum decizii radicale sînt luate în cîteva ore și pierdem tot ce aveam. Ce-o fi fost în mintea noastră?
Marți, 24 martie
Cel mai ciudat lucru e liniștea asta. E atît de ireală, cu soarele strălucind pe cer și narcisele înflorite. Așa trebuie să se fi simțit cei de acasă, în Primul Război Mondial, cînd trupurile neînsuflețite și răniții au început să sosească de pe front. Am sentimentul că toți cei care lucrează în domeniul medical, pe care-i vedem plîngînd pe net, sînt primul semn al iadului care ne așteaptă.
Mesaj SMS: ALERTĂ GUV. CORONAVIRUS. Noi reguli ale stării de urgență. Trebuie să stați acasă.
Ireal. Se aud o sirenă și un elicopter. Dacă ies pe-afară, ce, mă împușcă?
Termină nu trebuie să gîndești fatalist ci să-ți păstrezi un spirit războinic optimist și să te îmbărbătezi (adică să încep să beau înainte să apară Boris pe ecran).
Întotdeauna mi-am dorit să mă uit la televizor în pijama, mîncînd înghețată. Dar e atît de bulversant să te gîndești că, nefăcînd nimic, îți faci datoria.
Simt un sentiment jenant de ușurare că, o dată-n viață, nu e vorba de o dramă pe care am provocat-o singură.
Poate n-ar fi rău să desemnez anumite zone din casă drept „speciale“ și să nu le folosesc decît cu ocazii speciale. Cum ar fi, să zicem, dușul?
Raftul din frigider a căzut din senin și sticla de lapte a explodat. Tocmai voiam să arunc restul de lapte, așa cum nu fac de obicei, cînd m-a pălit gîndul: „Nuuu! E singurul lapte pe care-l mai am!“.
Tocmai am dat iar play la serialul Eastenders și m-am trezit criticînd personajele care intră în bar și se îmbrățișează. Îmi venea să le strig: „Nu! Stați acasă! Protejați sistemul medical“.
Încerc să nu mă uit întruna pe WhatsApp, ca să pot jeli tot ce am pierdut, și lumea, și eu. O, Doamne, dar ai văzut-o pe-aia cu mama aia simandicoasă perorînd despre Învățămîntul la distanță? Mori de rîs!
Ce ciudat, cît de repede acceptăm noua realitate, ca broaștele în apa clocotită.
Miercuri, 25 martie
6pm
— Of, f***-m-aș, a zis Miranda. Ne chinuiam să ne înscriem ca voluntari la NHS. În loc de codul de voluntariat, am băgat un cod vechi de verificare pe Tinder. A, stai, asta e Crucea Roșie.
Brusc, am văzut-o pe Shaz pe ecran, ținînd în mînă o hîrtie pe care scria „Ajutor!“. Ca un meme al Melaniei Trump. A ridicat altă hîrtie, pe care scria „Nu te aud!“.
Naiba s-o ia de tehnică! Nu pot să mă înscriu pe site-ul NHS. De ce să crezi c-aș fi un robot? Cum aș putea ajuta ca voluntar NHS dacă nu sînt în stare nici măcar să-mi dau seama în cîte pătrate apare un hidrant de incendiu?
2am Ura! Am reușit!
Din nou azi, joi, 26 martie
8.45 am. Trebuie să încetez să-mi recitesc jurnalul și să mă pregătesc pentru ședința pe Zoom. O, ce bine, Tom, Shaz și Miranda apar pe Face-Time.
— Așa. Avem nevoie de un șef și de o conferință de presă despre autoîngrijire. E o problemă de stimă de sine.
— Da! Am zis cu entuziasm. Lasă-ți părul să crească în voie – ăsta ar trebui să fie noul slogan de sprijin pentru NHS.
— Țara ta are nevoie de tine nepensată! a zis Tom. Prințesa Kate ar trebui să facă un testimonial.
— Stai acasă. Prinde rădăcini și lasă-le la vedere. Sprijină sistemul medical! am zis. Poate-ar fi bine să-și înnegrească și Boris rădăcinile.
— Stai, a zis Tom. Fără epilat înseamnă și fără epilat inghinal. Ce vrei să spui, adică o să revină iar moda tufiș?
— Și cele care s-au epilat cu laser? s-a panicat Miranda.
— Vai de mine! O grădină feminină ca pe timpuri! a zis Tom.
— E o apocalipsă biblică de o gravitate incalculabilă! Cum poți să fii atît de superficial? a răcnit Shaz, cu o seriozitate demnă de epoca virusului Corona, punînd capăt conversației noastre.
Hm. Mai bine rîzi decît să plîngi. Știm cu toții că ne așteaptă niște vremuri cumplite. În tot coșmarul ăsta, sînt și cîteva lucruri bune:
*Toate porcăriile în care ne-am scufundat pînă la gît – emisii de carbon, risipă, consumerism excesiv, iluzia perfecțiunii – au dispărut ca printr-o vrajă făcută de delfini înțelepți.
*Țările și companiile își dau seama că pot renunța la birocrație și la rivalități și pot face lucrurile rapid.
*400.000 de oameni s-au oferit voluntar să se ajute unii pe alții, în doar 24 de ore.
*Oamenii încep să-și dea seama că esențiale sînt sentimentul apartenenței la o comunitate și bunăvoința.
*Apa din canalele Veneției e acum extrem de limpede, au apărut turturelele și… aoleu! Începe Sit Up Britain pe Zoom și eu sînt tot în cămașă de noapte și am părul vîlvoi.
Nu contează! O să dau camera video pe mute și-o să mă spăl rapid pe cap în timp ce Richard Finch bălmăjește intro-ul.
Am auzit vocea asurzitoare a lui Richard:
— Mama mă-sii de treabă, Bridget, te vedem cu toții la duș. Oricît de fermecătoare ai fi, totuși nu e un comportament adecvat pentru apocalipsă.
Hai că totul merge cum nu se poate mai bine.
Vineri, 27 martie
11.15 am. O, Doamne. Boris are și el Coronavirus. BoJo, nu! Avem nevoie de tine.
SFÎRȘIT
traducere de Vali Florescu
© 2020 Helen Fielding
© 2020 Editura Polirom pentru traducerea în limba română
