A Bloomsday Letter
Nord. Clontarf Castle, în jurul orei zece. Arunc o ultimă privire castelului din spatele casei şi îi spun că mă îndrept spre un altul, în sudul Dublinului. Prea greu să încep de pe Eccles Street - nici măcar pentru stră-străbunica mea Virag. Prea tîrziu. Intru în curtea interioară a lui Trinity College cînd ceasul clopotniţei bate orele unsprezece ale unei dimineţi ireal de însorite. Mă uit la ceasul dinspre est şi zîmbesc pentru că începe Bloomsday. O scurtă vizită la catedra de literatură engleză, un mic dejun italienesc şi, cu o cafea neagră, aromată, mă îndrept spre Sandycove (and Glasthule) şi al ei Martello Tower. Sud. Culoarea urbană a Dublinului semi-ultramodern păleşte treptat, pentru ca apoi, pe neaşteptate, ca de fiecare dată, marea să îşi facă apariţia nespectaculoasă dar impresionantă. În dimineaţa ce păşeşte molcom într-o după-amiază cam ceţoasă şi caldă, Golful Dublinului e gol, însă plin de oameni care se plimbă pe fundul mării. Booterstown, Irish Times: We Look at Life. You Live It. Zidul ce mărgineşte linia de tren îmi răpeşte marea pentru cîteva minute. Portul Dun Laoghaire: zeci de pînze galbene întrecîndu-se. Peronul spune: Keep behind the yellow line. Legănată mai departe spre sud; lumină gri-verzuie. Uşoară ceaţă în zare. Soarele se luptă pentru a ieşi dintre norii albi, inofensivi ce planează cu ultimele puteri deasupra golfului, care se umple încet. Ceaţă pe malurile golfului şi în larg. Aprins încă, farul din Howth. Sandycove în focul renovării: Pedestrians this way. Summerhill Road. Eden Park: déjeuner sur l'herbe, cu porumbei. Un turist se opreşte să mă felicite ... You feed the pigeons, das ist gut. Ultimele sorbituri de cafea. Primele costume joyceene la Juggy's Well. Doamne cu umbreluţe şi broşe, domni cu pălării şi bastoane îşi fac plimbarea oficială de Bloomsday prin centrul văratic al Sandycove-ului. La colţul străzii, în faţa pub-ului Eagle House, Marty îmi povesteşte preţ de o ţigară că noi toţi călătorim tot timpul şi mai ales cu gîndul. Şi că venim de altundeva, dar am evoluat minunat pe această planetă pe care o vom lăsa în urmă cînd nu ne va mai fi de folos. Privesc circumspectă la el, la tramvaiul de muzeu şi la maşinile de epocă din care ies rîzînd zgomotos doamne şi domni... de epocă, ce îşi iau rolul foarte în serios. Îl atenţionez să nu-mi spună că ne tragem din imaginaţia cuiva şi mă îndrept spre faleză, pregătind deja aparatul. Mă irită faptul că arăt astăzi ca o turistă scribăluind ocoşă în carneţel şi plimbîndu-mă prin locuri familiare, pe care, după atîţia ani de contemplat, vreau să le transform în cuvinte. The dictates of common sense. Primele poze întîrzie pentru că nu pot ocoli partea excesiv de modernizată a malului mării. Găsesc cîteva secunde de inspiraţie sub privirile severe ale unui matelot bătrîn citind ziarul cu ochii la mare. Aud primii turişti ce-l discută intens pe Joyce, venind dinspre turnul spre care eu mă îndrept: ...il avait une tr
