Paris, Montmartre. Urcînd sau coborînd străzile în trepte, cu balustrade metalice inconfundabile pe mijloc, ajungi uneori în piațete plate unde poți să-ți tragi răsuflarea.
Biserica mănăstirii Rîşca are o atmosferă aparte, dată de armonia dintre părţile bisericii, de fresca exterioară, de liniştea locului, de comunitatea monahală.
Pe măsură ce crește, copilul începe să observe că, excluzînd excepțiile, cadourile sînt produse în fabrici de jucării și ele se găsesc pe rafturile magazinelor, acolo unde le vede în timpul anului, cînd își însoțește părinții la cumpărături.
Istanbul, Turcia. Un tînăr, care tocmai a intrat la Arhitectură, păşeşte într-un magazin de rechizite pentru a-şi cumpăra mai multe rapidografe Rotring şi alte instrumente.
Soarele coboară și acum scaldă într‑un nimb auriu statuia gigantică a lui Cristo Rei, ce domină Almada, binecuvîntînd întreaga Lisabona. Cărarea urmează țărmul.
Paradigma vitezei de circulaţie a modernităţii, abandonată de oraşele avansate din nordul Europei, dar în plină vogă la noi şi la alţii ca noi, a fost înlocuită însă de o paradigmă şi mai primejdioasă pentru locuitorii cetăţii, aceea a vitezei de circulaţie a informaţiei.
Spaţiul construit este generator de emoţie atunci cînd reuşeşte să ne transmită ceva dincolo de pavaje, faţade, ferestre, statui, ancadramente şi cornişe. Acestea sînt doar cuvintele frazei cu care locul ne întîmpină. În funcţie de topică, el ne poate înjura gros, saluta indiferent sau oferi un poem. Atunci cînd intri într-o piaţetă, faţadele clădirilor mărginesc un perime
În faţa primăriei, drumul este pavat cu o piatră cubică din bazalt, atent pusă în operă de meşterii iscusiţi ai armatei germane, pe cînd se retrăgea spre Dunăre. Strada coboară lîngă şcoală şi ajunge la monumentul eroilor căzuţi în război, apoi la
Orişicît, atunci cînd te dai jos din mijloacele de transport în comun, realitatea de pieton îţi arată rictusul reclamelor gigantice, lăţite peste faţade care supurează bucăţi de tencuială. Feţe fericite privesc languros spre recipiente cu lichide pe c
După orice festival rezultă tone de ambalaje, majoritatea nesortate ori imposibil de sortat, care ajung la groapa de gunoi. Tot la groapa de gunoi ajung toate gunoaiele amestecate, care nu intră în circuitul reciclării: deșeuri alimentare, hain
Nici pe vînzătorii venali care îi pîndesc la tot pasul pe turiștii anesteziați de frumusețea letală a logiilor nu vreau să-i pomenesc, ori pe chelnerii care cer 15 euro pe o mini-pizza decongelată, cumpărată din acele supermercato foarte ieftine car
Casa cu Blazoane a fost gospodăria unei familii înstărite din Chiojdu, apoi a căzut în paragină pînă cînd Uniunea Arhitecţilor din România a achiziţionat-o şi a restaurat-o după toate regulile artei, completînd ansamblul cu un mic centru cult
Își tîrșîi papucii spre fereastra de unde, cînd se trezea noaptea îngrozit, se putea liniști privind la luminile orașului care luceau mai viu în aerul curat al nopții. Doar că acum, în loc de firme luminoase atrăgătoare și vitrine cochet aranjate, Ion conte
La anumite ore, locurile de joacă sînt frecventate de copii mici, însoţiţi de adulţi, liberi fiind să se dea în leagăne, balansoare, tiribombe anume puse pentru a creşte satisfacţia şi sigura
Să luăm, de pildă, parcările publice care, peste noapte, îşi măresc tariful de șase ori, iar o zi de staţionat în faţa locului de muncă ajunge să coste 20 de euro, în loc de 3.
Îmi aduc aminte de vremurile cînd, dacă te supăra cineva la telefon, puteai buşi receptorul în furcă ori, în cazuri extreme, trînti tot aparatul. Paguba era mică, cînd te calmai îl desfăceai cu şurubelniţa, lipeai ce se desprinsese şi telefonul funcţiona iarăşi.
Comportamentul şoferilor bucureşteni este aspru criticat pretutindeni, iar deprinderile din Capitală nu dispar nici în cele mai paşnice orăşele, acolo unde maşinile cu numere de B sau IF claxonează, demarează, coboară geamul şi se bagă la risc, spre stu
Domnul cu costum scump, din teflon, contemplă atent vitrina cu costume scumpe, iluminate profesional. Sub razele piezişe, cu unghiul de incidenţă fixat astfel încît să pună în evidenţă fineţea materialului, manechinele par idoli păgîni, frizînd perfecţiu
Bucureşteanului care îşi fereşte ochii şi gura îi este cu desăvîrşire imposibil să observe, în vîrtejurile şi turbioanele de praf care mătură oraşul, un alt oraş, fărîmiţat în miliarde de particule, care încearcă în zadar să se agrege, să prindă viaţă,
Ieşim în stradă şi ne îndreptăm spre biserică. Pe drum ne salutăm cu vecini care merg în aceeaşi direcţie cu noi, doar că au un ritm diferit. Sînt îmbrăcaţi frumos şi fiecare poartă o lumînare sau o candelă, momentan neaprinsă. Se me
Casele noi sînt albe şi au mobilier minimalist, colţuri agresive, melamină lucioasă, sticlă fumurie şi metal. Bibliotecile vechi din lemn, cu coloane cioplite, încrustate cu simboluri heraldice, găzduind sute de volume, s-au mutat într-o tabletă
Blocurile de locuit bucureștene din perioada interbelică se adresau populației înstărite, intelectualilor, antreprenorilor. Imaginea lor era una cosmopolită, iar ele se supuneau regulilor unei piețe libere și dinamice. Trebuiau să fie frumoase și cre
Mătuşa îi explicase că jocul de şah este asemenea unei lupte între două armate rivale, albul şi negrul, care încearcă să se anihileze reciproc, ghicindu-şi intenţiile. Copilul a acceptat ideea, deşi nu putea pricepe de ce regina trebuia să alerge de colo-colo pe eşichier, doar ca să-l protejeze pe rege, şi de ce acesta se mişca cel mai puţin şi mai anevoie, de parcă ar fi fost lovit de gută. De profesie urbanistă, mătuşa obişnuia să compare oraşul cu un joc de şah, în care, deşi p
Ieșea mereu cu teamă din apartament pentru că scara blocului era foarte slab luminată și, în timp ce încuia ușa, unui agresor i-ar fi venit foarte ușor să iasă din umbră și să-i dea la cap, să o bage înapoi în casă, să o lege de scaun și să o tortureze p
La vacă şi la om, deopotrivă, calitatea vieţii înseamnă să trăiești în armonie cu natura, controlînd-o fără a o înjosi, înseamnă să te poți baza cei din jurul tău, să ai prieteni, afecțiune, să iubești și să fii iubit, să fii apreciat și să ai stimă de sine. O calitate a vieții bună implică u
Cartierul Eixample al Barcelonei, construit după planurile lui Ildefons Cerdà din 1855, cu modificările ulterioare, impresionează prin amenitate. Nu întîmplător, căci districtul a fost gîndit astfel încît distanța de proximitate, adică acea distanță pe
Am aranjat casa și am făcut curățenie ca în acceleratorul de particule. Apoi am făcut ordine, cu ruleta în mînă. După care am făcut puțină dezordine, pentru că garsoniera mea începuse să semene cu o scenografie de filmat reclame,
Anul Nou în care am intrat este 2019, adică 2772 ab urbe condita, sau 5779-5880, după calendarul ebraic. Pentru creştini, şi nu numai, punctul de referinţă este Iisus Hristos, prin naşterea sa. Îi datorăm asta călugărului Dionisie cel Mic, dobrogeanul. De
Odată cu Revoluţia, au început să moară şi ultimii martori ai Unirii, ultimii veterani ai Primului Război Mondial şi, odată cu ei, a început să moară şi Unirea, puţin cîte puţin, deşi ziua naţională a devenit 1 Decembrie. Pentru început, Unirea a devenit băutură spirtoasă, apoi doar prilej de mini-vacanţă, de turism, cumpărături sau relaxare. Nimeni nu mai ştie de ce unele străz
Iscusit zidar, tînăr, încrezător, Natale începe în forță, ajutat de colegii de la muncă, dar o casă are fundații, pentru care trebuie săpătură, are pereți, buiandrugi, centuri, iar noaptea este întuneric, oamenii se împiedică și dărîmă ce au construit.
Deși demolarea orașului medieval părea o axiomă a restructurării urbane, urbaniștii vremii au încercat salvarea cît mai multor clădiri și străzi care conservau arhitectura veche. Astfel, Rue du Grenier sur L’Eau, Rue Volta, Rue Saint Denis, Rue des Lombards,
Faci instinctiv o eschivă în lateral, dar umbra balconului cu balustradă din inox se prăvale ca-naripata Cotîrjacă și traversezi năuc să vezi mai bine monstrul hulpav, atent să nu te împiedici de rădăcinile unei buturugi foarte groase, care încă mai împung asfaltul
Nu mai vedeam nimic prin hubloul lui. Bărbații nu observară că tînărul nu mai participa la conversație. Se pregăteau de contactul cu solul. Fetița era invidioasă și își sîcîia mama cu întrebări. După aterizare și aplauzele ușurate ale pasagerilor, băiatul porni telefonul mobil și sună pe cineva
Pisică e mult spus, pentru că, deși intact, animalul se mumificase între cele două construcții. Privind atent peretele vecin, pentru a identifica posibile fisuri de remediat înainte de a începe construcția nouă, am descoperit, cam la doi metri de la sol, într-o adîncitură, un pisic, mumificat și el. După dimensiuni, părea de cel mult două săptămîni.
Ne plac spaţiile publice şi monumentele altora, dar nouă nu ne prea trebuie. Pentru că alţii le-au făcut întrucît ei practicau cultul morţilor. Îi luau pe lari şi penați oriunde se mutau, li se rugau. La noi cresc bălării în cimitire şi se şterge vopseaua pe cruci.
Cînd am pășit pe ulița principală a micului sat din Bărăgan, pierdut printre cîmpuri, colbul s-a ridicat ușor, parcă supărat de o intruziune neașteptată. Apoi s-a coborît, la fel de domol: evaluase situația și nu merita deranjul. Fondat în scopuri eminamente agricole
În lungul pereților, vrafuri de cărți, tomuri legate, ziare, reviste. Pe covorul ros zăceau dicționare deschise, puse cu cotorul în sus. Dintr-un dulap întredeschis, evada o cămașă. Baia, ei bine, n-am să descriu baia, voi spune doar că era, în întregime, galbenă ca sulful.
Într-o casă cu fațadele neterminate, dar deja coșcovite, m-am strecurat printre papuci, pantofi, rucsacuri și haine azvîrlite pe jos, la intrare. Un cățel și un motan au profitat de deschiderea ușii și au țîșnit, oportuniști, înăuntru, încercînd, fiecare, să-i ia fața celuilalt.
Se făcuse cald pe terasă, așa că am mers în camere să mai lucrăm, deși era foarte greu, în gălăgia aceea. Poliția urla în megafoane, pe românește, n-o înțelegeau decît localnicii, Salvările vuiau din sirene, cei doborîți de insolație erau purtați pe palme, ca starurile rock la concerte. La prînz am coborît să mîncăm, dar nu mai era nimeni din personal la restaurant: reușiseră să iasă cumva, ca să-și protejeze familiile. Nu se mai știa nimic de ei de trei ore…
Era 7, am coborît la micul dejun și ne-am ghiftuit, devorînd literalmente cîteva platouri cu șunci, de teamă că o să rămînă hotelul fără aprovizionare în zilele ce urmau. Ceilalți turiști procedau la fel, unii începuseră să bea cafeaua din termos,
Băieţelul deschise vesel săpuniera și așteptă ca rădașca să-și facă înviorarea, numai că insecta avea capul separat de trup printr-o tăietură precisă de briceag, aplicată, așa cum avea să afle mai tîrziu, de un coleg invidios.
Am început să ascult pe la uşile învecinate, sperînd din suflet să recunosc vocea fratelui meu sau pe-a mamei. Numai voci străine, peste tot. Ori linişte. Timpul trecea, mi se făcuse foame, situaţia era suprarealistă (cum aveam să aflu la liceu).
Un voiaj al arhitecților, poeților și filozofilor de la Punta Arenas (Argentina) și pînă la Santa Cruz de la Sierra (Bolivia), menită să găsească propriul nord, printr-o suprapunere magică a Crucii Sudului peste continentul sud-american.
În Numele trandafirului, Umberto Eco descrie un Edificiu, al cărui ultim nivel, al patrulea, interzis cu desăvîrşire neofiţilor, adăposteşte o bibliotecă vastă, poate cea mai amplă bibliotecă a creştinătăţii la momentul acţiunii romanului, rivalizînd cu magnificele biblioteci arabe din Tripoli şi Cairo.
