Oraşul – manualul utilizatorului
Scriam că obiectele care ne înconjoară au ajuns să fie atît de inteligente încît au toate nevoie de un manual de utilizare, plin de instrucţiuni şi proceduri care să ne ajute să le folosim. Prin utilizarea lor devenim mai capabili, mai rapizi, mai eficienţi, mai frumoşi. Problema semnalată în articolul evocat era legată de ritmul accelerat de înnoire a obiectelor, ceea ce implică o luare în arest a utlizatorului. Pereţii strîmtei sale celule sînt construiţi din manuale de utilizare, broşuri, pliante cu instrucţiuni. Mulţimea acestora ne acoperă vederea şi ne îndepărtează de realitate. Nu altfel stau lucrurile atunci cînd încuiem uşa pe afară şi ne aventurăm în oraş.
Acesta a încetat de mult să fie doar o formă complexă de aşezare umană, a cărei înţelegere se făcea prin experienţă directă, prin educaţia celor şapte ani de acasă, prin cunoaşterea cutumelor şi pravilelor locale. Acum, înţelegerea oraşului este un efort continuu, căci oraşul, la fel ca obiectele inteligente de acasă, se înnoieşte constant şi din ce în ce mai frecvent. Dacă, în ceea ce priveşte televizorul, ai opţiunea, măcar teoretică, de a-l păstra cît mai mult pe cel vechi, cu lămpi şi fără telecomandă, chiar şi în era transmisiunilor digitale, cîtă vreme acesta nu se strică şi se încăpăţînează să funcţioneze, oraşul nu ne oferă aceeaşi îngăduinţă. El se schimbă fără ştirea locuitorilor săi, mai ales acolo unde democraţia participativă este doar o sintagmă bună de vînturat în faţa reprezentanţilor europeni. Fiecare update vine, la pachet, cu un manual al utilizatorului, scris, ca orice astfel de manual, într-o limbă ale cărei cuvinte le înţelegi, dar sensul îţi scapă, se furişează printre degete ca un săpun subţiat.
Să luăm, de pildă, parcările publice care, peste noapte, îşi măresc tariful de șase ori, iar o zi de staţionat în faţa locului de muncă ajunge să coste 20 de euro, în loc de 3. Cînd ajungi, parcarea este goală, iar indicatoare noi te informează, politicos şi profesionist, că eşti prea sărac pentru a te mai folosi de parcarea publică. Nimic altceva nu s-a schimbat în parcare, de pe o zi pe alta, în afara instrucţiunilor de folosire. Trebuie atunci să cauţi un loc de parcare „la liber“, ceea ce fac toţi ceilalţi automobilişti siliţi să staţioneze în zonă. Găsirea unui loc de parcare devine o aventură contra cronometru şi eşti forţat să cauţi soluţii alternative. Observi că peste noapte nu au apărut noi linii de metrou, noi mijloace de transport în comun, doar nişte trotinete verzi, foarte grele şi cu un preţ de folosire prohibitiv, pe care cetăţeni cu conştiinţă civică şi preocupaţi de încălzirea globală le opintesc, cu mare dificultate, peste bordurile incredibil de înalte ale oraşului.
Urbea te ţine mereu informat cu privire la oportunităţile pe care le ai în ceea ce priveşte traficul pe Internet, cele mai recente seriale şi nu numai. Ultimele modele de costume de baie îţi răsfaţă privirea de la un kilometru distanţă. Afli uşor unde poţi să-ţi faci implanturi nedureroase în doar 24 de ore. Banner-ul înfăţişează grăitor o tînără de maximum 25 de ani cum zîmbeşte stomatologului cu două şiruri de dinţi impecabili şi care, evident, nu are nevoie de nici un implant dentar. În schimb, dacă vrei să te asiguri că ai făcut dreapta pe un anume bulevard, nu ai nici cea mai mică şansă să observi un indicator cu numele acestuia, ceea ce sugerează faptul că primăria ştie sigur că progresul şi-a pus amprenta pe fiecare maşină şi că toţi şoferii care străbat oraşul au un GPS activat lîngă ei. La fel gîndesc şi poliţiştii care te dirijează obligatoriu în faţă, cînd tu trebuie să faci stînga.
Peste tot, mari monitoare te invită la concerte, te învaţă să fumezi sănătos, să eviţi consumul de sare, zahăr şi grăsimi, te îmbie să mănînci salam, să pleci cu gaşca şi să faci nebunii, să fii docil şi să schimbi maşina la fiecare cinci ani. Actori celebri şi fotomodele colantează autobuzele, judecîndu-te aspru pentru faptul că nu eşti îmbrăcat după ultima modă şi nici indicele de masă corporală nu se simte prea bine.
Mijloacele de taxare evoluează şi ele, se digitalizează. Biletul de autobuz se transformă în card magnetic, trebuie să faci bip şi să aprinzi becul verde cînd te sui, iar la metrou trebuie să bagi cardul pe dos ca să ţi-l citească noile porţi de acces. Contraintuitiv, dar folositor pentru antrenamentul emisferelor cerebrale! Odată urcat, voci suave te instruiesc ce să faci pentru siguranţa ta, îţi explică unde să cobori şi ce conexiuni ai, te îndeamnă să fii vigilent şi să raportezi orice ţi se pare suspect.
Nevoia de a ţine cetăţeanul la curent cu viaţa urbei înseamnă multe puncte electronice de informare ultramoderne amplasate ici şi colo prin oraş. Combinaţia de inox, plexiglas, panouri fotovoltaice şi monitor le fac să pară paraşutate direct din viitor, şi chiar aşa şi este, căci nimeni dintre cei care ar trebui să se slujească de ele nu ştie la ce ar putea folosi. Device-uri extravagante şi lipsite de instrucţiuni de folosire, ele împărtăşesc soarta tristă a cărţilor extrem de inteligente oferite cadou la conferinţe. După doar o săptămînă de serviciu, sînt scoase din uz, vandalizate, terfelite şi adunate de primărie într-o curte mare, situată la periferie.
Îmbrăcîndu-se în informaţii şi instrucţiuni folositoare, oraşul se îndepărtează de omul care l-a creat. Acolo unde mai deunăzi puteai mîngîia o coloană, acum spînzură un monitor, iar faţada clădirii în care locuieşti este ocultată de un fund bronzat şi sexy, acoperit, exact atît cît să fie permisă afişarea, de un chilot ce costă doar 19,99 lei, oferta verii.
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
