Gunoaiele

Publicat în Dilema Veche nr. 813 din 19-25 septembrie 2019
Gunoaiele jpeg

Am înțeles de la bun început că titlul este riscant. Nu mi-a plăcut niciodată să atrag cititorii prin titluri derutante, care sugerează altceva decît ceea ce vor citi în puținele rînduri ale articolelor mele. Acum riscul vine de la confuzia cu privire la cheia de lectură. Titlul nu este o metaforă care va antrena o dezvoltare demolatoare la adresa cuiva, ci are un caracter pur denotativ. Voi vorbi despre gunoi și atît, asumîndu-mi faptul că, dincolo de paragraful introductiv, nu va mai dori nimeni să continue lectura. S-ar putea ca aceasta, detaliind aspecte ale vieții cotidiene de care orașele noastre ne scutesc mai puțin decît orașele altora, să pută după numai 100 de cuvinte!

Este greu să evaluezi un oraș și să scapi din vedere criteriul curățeniei. Uneori mizeria care nu se face văzută impresionează prin absență și auzi pe mulți constatînd cu respect și ușoară invidie: „Ce oraș curat!“ ori „Aici mătură strada, apoi o spală… La noi…“ La noi, avea Constantin Tănase o vorbă: „La noi în București / Singurul măturător e vîntul / De cînd lumea și pămîntul“. Înaintea lui, Caragiale observa cu luciditate neputința de a curăța orașul. Orice bucureștean care pune piciorul în altă urbe constată cu durere că aceasta este mai curată, florile mai frumoase, aerul mai respirabil și parcă și soarele lucește nu-știu-cum. Și atunci, în timp ce-și aruncă chiștocul pe trotuar, blamează municipalitatea care se luptă cu gunoaiele precum se luptă șoarecele cu uliul ori Naționala de fotbal în calificări.

Gunoaiele ne sufocă. Literalmente, din munții de deșeuri provenite din construcții, care cresc prin locurile virane ori în spatele gardurilor unor proprietăți insuficient păzite, se revarsă tone de praf îmbogățit cu crom hexavalent, var și cobalt. Măcinișul lemnos e plin de formaldehide, lacuri, vopsele și diluanți întăriți, un cocktail la care se adaugă, la început de toamnă, gingășia ambroziei. De cîțiva ani încoace, Bucureștiul a început să găzduiască ambrozie întîi pe marginile drumurilor, apoi prin cîmpurile virane care mărginesc Splaiul Unirii. Deși este cunoscut și bine documentat efectul alergen al polenului de ambrozie asupra căilor respiratorii, culturile spontane de ambrozie bucureștene întrec acum ca suprafață municipiul Slobozia. Sînt însă pe terenuri proprietate privată, deci municipalitatea este neputincioasă.

Toxicitatea gunoiului din aer este întrecută doar de hidoșenia gunoiului generat de supraconsum, revărsat în spatele blocurilor, restaurantelor, la colțurile străzilor… Dacă mergi la supermagazin și cumperi două sacoșe cu mîncare, pe una o arunci cu ambalajele rezultate în urma operațiunii, adesea anevoioase, de extragere a mărfii. Ca să ajungi la patru biscuiți, trebuie întîi să desfaci un ambalaj viu colorat, menit să-l convingă pe cumpărător să întindă mîna. Apoi, în interior, se află un alt ambalaj, transparent de această dată, înlăuntrul căruia, într-o caserolă din plastic, stau tupilați cei patru biscuiți. După ce îi mănînci, ai de aruncat trei ambalaje din plastic. Supraambalarea produselor sugerează faptul că producătorii doresc să ne vîndă obligatoriu și plastic, nu doar mîncare. Pierdem ore din viață desfăcînd ambalaje ingenioase care, în secunda a doua, ajung într-un coș de gunoi din ce în ce mai neîncăpător. Despre trei sau patru coșuri nu poate fi încă vorba.

După orice festival rezultă tone de ambalaje, majoritatea nesortate ori imposibil de sortat, care ajung la groapa de gunoi. Tot la groapa de gunoi ajung toate gunoaiele amestecate, care nu intră în circuitul reciclării: deșeuri alimentare, haine vechi, baterii folosite, geamuri sparte, bucăți din case vechi. Iar groapa crește, crește, pînă cînd ajunge, în cîteva zeci de ani, o formă de relief în sine, un deal de 60-70 de metri în înălțime. Un ­deal de gunoi, se înțelege! Filosofînd superficial pe tema gunoiului, aș putea spune că groapa care se transformă în ­deal își depășește condiția, deci trebuie să piară, conform tiparelor tragediei. Atunci este momentul cînd municipalitățile declară că gata, este de ajuns, nu putem sta cu gunoiul în casă, mai ales că orașul s-a extins, deci închidem groapa și o ecologizăm. Lumea se bucură, orașul va fi mai curat! Și, într-adevăr, groapa se închide, este echipată cu dispozitive de ecologizare, iar mașinuțe verzui încep să-și facă treaba cu meticulozitate de insectă.

Rareori închiderea unei gropi de gunoi coincide cu încetarea producției de mizerie într-un oraș. Căci modul de viață bazat pe consum, pe desfacerea de ambalaje și aruncarea acestora la grămadă cu orice altceva continuă, în ciuda eforturilor de a conștientiza importanța responsabilității individuale și a reciclării. Este greu să reciclezi, iar noi vrem să trăim ușor, nu i așa, pentru că oricum viața are destule greutăți! Și atunci, ceva mai departe de oraș și mai aproape de un sat mai puțin vigilent, o nouă groapă de gunoi, mai mare, își începe drumul lent, dar sigur, către cerul din ce în ce mai prăfuit, către depășirea propriei condiții, pe care doar nebunia colectivă a consumului individual nesăbuit o face posibilă… 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.