Complicaţiuni inutile

Publicat în Dilema Veche nr. 801 din 27 iunie – 3 iulie 2019
Complicaţiuni inutile jpeg

Uneori am sentimentul că progresul a luat-o, cumva, pe o scurtătură şi a ajuns să fie cu un pas înaintea oamenilor pe care ar trebui să-i slujească. Mi se întîmplă să gîndesc aşa atunci cînd văd, la casieria magazinului de bricolaj, cum factura nu poate fi emisă pentru că articolele din lemn au alt statut, trebuie făcut un retur şi apoi o revînzare, lucruri pe care doar şefa de raion ştie să le facă. Emiterea facturii durează 30 de minute şi generează o coadă nervoasă. Sau atunci cînd o centrală termică nouă nu poate fi pusă în funcţiune pentru că s-a schimbat interfaţa automatizării faţă de modelele anului trecut, iar specialistul care trebuie să realizeze dificila întreprindere ia manualul la puricat, încercînd să afle cum se face, apoi dă cîteva telefoane inutile la colegi, te întrebi de ce era atît de urgent să le schimbe.

Mărturisesc că sînt un utilizator de tehnologie leneş. Nu îmi place să citesc prospecte şi instrucţiuni de montaj. Mi se pare absurd să învăţ o cărticică pentru a folosi o telecomandă inteligentă. Nici nu îmi înnoiesc parcul tehnologic prea frecvent, întrucît consider că prietenia mea cu aparatele pe care le întrebuinţez trebuie să dureze mai mult de un an sau doi. Înțeleg nevoia de a îmbunătăţi produse, de a le face mai fiabile, mai prietenoase cu mediul etc., însă mă trec sudori reci doar gîndindu-mă că aş fi în pielea unui specialist care instalează centrale termice şi fiecare vine cu propriul manual, propria interfaţă, propriile probleme, iar acestea se schimbă anual, uneori chiar de două ori pe an.

Știu, sînt un imigrant digital, aşa cum mi-a spus, odată, un student care îşi însuşise cu temeinicie un soi de clasificare a oamenilor în funcţie de expunerea la tehnologia digitală, din naştere sau nu. Adică, dacă la doi ani furai de pe masă telefonul mamei, eşti un nativ digital, iar dacă la doi ani te jucai cu lopăţica în ţărînă, eşti fatalmente un imigrant digital, privit cu condescendenţă de nativii cumsecade care gîndesc politici publice ca să te integreze şi pe tine în brava societate digitală. Imigranţii digitali obişnuiau să citească o carte pentru puterea transformatoare a acesteia, pentru experienţele de necuprins într-o viaţă pe care cărţile le puteau conţine, pentru alegerile pe care îi obligau să le facă atunci cînd le citeau, chiar dacă nu erau confruntaţi, în mod real, cu situaţia dată. Acum, fiecare dispozitiv pe care avem obligaţia să l folosim vine însoţit de propria carte, de propria poveste, tehnică şi searbădă, a cărei înţelegere necesită eforturi cognitive, iar răsplata este abilitatea de a-l folosi. Acesta ne face viaţă mai uşoară, ne face mai capabili, mai rapizi, mai eficienţi. Participarea literaturii la viaţa noastră rămîne o opţiune, cu excepţia lecturilor obligatorii din şcoală, în timp ce, cu privire la manualele de instrucţiuni, avem o normă clară de minimum trei pe an, iar numărul creşte de la un an la altul. Cîte manuale de instrucţiuni putem citi într-o viaţă, şi la ce bun?

Aşa cum există literatură parşivă, care, pe lîngă că îţi răpeşte banii, îţi iroseşte şi timpul, aşa există manuale făcute doar pentru a exonera producătorul de defecte în utilizare. Adică ar trebui să stai non-stop şi să deretici la aparatul respectiv ca să meargă el bine şi să-i funcţioneze garanţia, ar trebui să te transformi într-un sclav al maşinăriei pentru ca aceasta, triumfală, să-şi facă treaba pentru care ai cumpărat-o. Iar la sfîrşitul zilei, ar trebui să fii un utilizator mulţumit, încîntat de alegerea făcută.

Dar nimic nu este mai sîcîitor decît obligativitatea creării de conturi pentru orice fleac de pe Internet. Pentru a ne fi protejate datele, este necesar să creăm cont peste cont, fiecare cu parole. Ca să introduci o parolă valabilă, trebuie să încerci de cîteva ori căci, de fiecare dată, afli că eşti prea relaxat şi superficial. Prima oară introduci, firesc, o parolă pe care ai putea, ulterior, să ţi-o şi aminteşti. Nu e bună, pentru că nu are majuscule. Introduci o majusculă, apoi afli că nu e bună pentru că nu are semne speciale. Bagi şi un semn special, deşi deja ţi-e clar că nu ţi-o vei aduce aminte niciodată şi nici nu-ţi mai pasă, dar tot nu e destul, pentru că nu conţine cifre. Stresul de a inventa parole este un coşmar digital care se poate rezolva fie lăsînd calculatorul să memoreze parola, ceea ce o anulează ca parolă, fie să inventezi o parolă „tare“ pe care să o foloseşti la multe conturi şi, cînd cade unul, să cadă toate. Şi mai este varianta să ţi le notezi în telefon, dar atunci intri direct în coşmarul de a-ţi uita telefonul acasă sau de a nu fi sigur dacă l-ai pierdut ori nu.

Îmi aduc aminte de vremurile cînd, dacă te supăra cineva la telefon, puteai buşi receptorul în furcă ori, în cazuri extreme, trînti tot aparatul. Paguba era mică, cînd te calmai îl desfăceai cu şurubelniţa, lipeai ce se desprinsese şi telefonul funcţiona iarăşi. El nu era acea parte inteligentă a ta care te organizează, îţi spune ce ai de făcut zilnic, te ţine pe traiectorie, te ajută să fii mai informat, mai deştept, mai tonic, mai actual, mai frumos, cu fiecare nou selfie. Îndepărtîndu-se de utilizator, printr-un avans din ce în ce mai consistent, tehnologia nu mai poate fi reparată, ci doar înlocuită. Vremurile cînd imigranţii digitali şurubăreau pe sub Dacii a apus de mult. Acum consumatorii înlocuiesc produsul la cea mai mică nemulţumire sau rateu. Ceea ce vine la pachet cu mutarea unei baze de date, învăţarea unui nou manual, experimentarea unor funcţii noi şi entuziasmul -inerent unei noi achiziţii. În final, consumatorul este satisfăcut, pentru că fericit a uitat de mult ce înseamnă. 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.