Nicăieri de neînțeles, construit pentru nimeni

Publicat în Dilema Veche nr. 789 din 4-10 aprilie 2019
Nicăieri de neînțeles, construit pentru nimeni jpeg

Blocurile de locuit bucureștene din perioada interbelică se adresau populației înstărite, intelectualilor, antreprenorilor. Imaginea lor era una cosmopolită, iar ele se supuneau regulilor unei piețe libere și dinamice. Trebuiau să fie frumoase și creativ proiectate pentru a se situa la nivelul exigențelor unui public înlesnit, sedus de avangarda vremurilor, de Tristan Tzara și Marcel Iancu. Cu casele de scară generos luminate, cu ascensoare moderne, cu apartamente spațioase și confortabile, cu circuite separate pentru servitori și pentru evacuarea gunoiului, noile imobile de apartamente aduceau locuirii tradiționale un plus de confort și sofisticare, la care se adăuga poziția ultracentrală în oraș. Inovația tipologică era o condiție sine qua non, cîtă vreme programul ca atare nu existase în România.

Trecînd, după război, prin multiple variații tipologice, blocurile de locuințe au ajuns să se plieze exclusiv unor exigențe străine de arhitectură, cum ar fi rapiditatea execuției, economia de materiale, tipizarea elementelor ș.a.m.d., în contextul unei urbanizări forțate care a strămutat, adesea cu anasîna, mari mase de populație rurală în mediul urban. Consecințele nu au întîrziat să apară. Pentru țăran, casa are o față și un spate. În față se află grădina cu flori. Tot spre față se deschide casa, cu prispă și ferestre, privind ulița. În spate se află polata. Și mai în spate sunt buda și grămada de bălegar. La bloc, intrarea în casă, în apartament, este pe partea opusă ferestrelor, un nonsens tipologic perfect. Mai mult decît atît, în partea opusă intrării se află balcoanele, transformate rapid și practic în polate, acolo unde rezidenți îmbrăcați sumar, în maiouri găurite, puteau fi zăriți stivuind lucruri de aruncat, spre dezolarea arhitecților și urbaniștilor. Ei le-ar fi văzut debordînd de flori, împodobite cu piese ceramice smălțuite, cu mese și șezlonguri din tec, unde locatarii să joace un bridge sau o canastă, îmbrăcați în costume și cămăși albe, scrobite…

Dar cea mai perversă lovitură dată bunului-simț rural se ascundea în conformarea palierului de nivel, acolo unde, pe lîngă ușile de intrare la apartamente, se mai afla o ușă, tot din lemn, dar mai mică, veșnic întredeschisă spre o lume a pestilenței, spre intestinul gros al blocului – spre ghena de gunoi, adică, dragi tovarăși și pretini (sic!). Distanțîndu-se de clasa mamiferelor, din care și omul face parte, animale evoluate care au gura pe aceeași parte cu ochii, iar anusul pe partea opusă, cît mai departe de ochi și gură vasăzică, blocul clasei muncitoare împrumuta ceva din versatilitatea hidrei, celenterat care, în simplitatea lui eficientă, este înzestrat cu un orificiu buco-anal. Contaminîndu-se cu putoare, palierul de nivel și scara blocului au devenit spațiile nimănui, non-locuri traversate cu grabă și scîrbă, numai bune de scrijelit măscări pe pereți. Ce diferenţă, în comparaţie cu grădinile cu cireşi în floare, din satul natal! Ascensorul, zemuind și îmbibat cu miasme greu de suportat, a devenit curînd o fecioară de fier în care nefericiții de la etajul 6 în sus erau condamnați să-și ispășească minute bune din viață, minute lungi ca orele căci, în fiecare secundă din cele 60, se putea „lua curentul“ în cartier, prelungindu-le astfel caznele indefinit.

Împuțit și cufundat în beznă, palierul de nivel era luminat uneori de patru, șase sau opt oceli minusculi, vizoarele cu care ușile apartamentelor erau înzestrate nu atît pentru a vedea cine sună, căci nu puteai vedea în întuneric, cît mai ales pentru a putea observa, atunci cînd ușa de vizavi se deschidea, cine vine la vecin, la ce oră și cu ce pachete. Întîlnirile fortuite de pe scara blocului, între oameni perfect necunoscuți, creșteau angoasa străbaterii unui spațiu întunecat, urît mirositor și neprietenos, deposedîndu-i pe locatari de siguranța vecinătății. Departe de a oferi cadrul cunoașterii reciproce, blocurile socialiste cu panouri mari au privat locuința de spațiul ei exterior, de tranziția de la privat către public, de gradient. În fața apartamentului se căsca un nicăieri întunecat, primejdios. În afara lui, pe fațadă, nu puteai interveni fără schelă.

Captiv între pereții prin care vecinii auzeau ce se vorbește, după o zi epuizantă şi toxică la fabrica de cauciucuri, omul cel nou visa la pierduta uliță a satului, luminoasă și aerisită, cu stănoagele sale de unde puteai saluta trecătorii. Rememora grădina de flori și prispa şi, ce-i drept, mai rar, se gîndea cu nostalgie la porcul din coteț, la vacă și păsări. Realitatea era însă cu totul alta: sufocat de betoane, proletarul recent privea resemnat spre pata de umezeală care se lățea în colțul dormitorului, coborînd pe perete. Vecinul de sus lipsea de cîteva zile, așa că nu era nimic de făcut. Reclamase incidentul la ICRAL, de cîteva ori, sperînd într-o intervenție miraculoasă, pe măsura acronimului instituţiei, pînă cînd o voce agasată, de la capătul celălalt al firului, îi spusese că nu preia reclamații de la un nimeni ca el, căruia degeaba îi dăduse statul telefon dacă sună pentru nimicuri, ca toţi mocofanii. „Țărane“, adăugase nemiloasă vocea înainte să trîntească receptorul în furcă, iar omul se întrebase prostit de ce „ţărane“ sunase ca o insultă, din moment ce el, ca orăşean, trăia într-un nicăieri de neînţeles, o caricatură perversă a casei părinteşti, pe care și-o amintea înconjurată de un sat protector, cu flori la intrare şi stele aproape. 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.