Muzeul de artă – omagiu lui Cortázar

Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Muzeul de artă – omagiu lui Cortázar jpeg

Eram în Poiana cu Irina și Andrei, iar într-o după-amiază de vineri ne-am propus să vizităm muzeul de artă al municipiului. Am întrebat doi localnici, însă nici unul nu știa de existența lui. De bună-credință, ne-au îndrumat spre cele două galerii de artă comercială, aflate pe bulevardul Nicolae Titulescu. Și totuși, am insistat noi, muzeul este altceva decît o galerie, el se află pe strada Nicolae Bălcescu, la nr. 21, știm strada Bălcescu, dar nu știm muzeul, răspundeau ei, așa încît a trebuit să apelăm la bătrînul GPS, oricît ne-ar fi displăcut această modalitate prozaică de a dibui un muzeu de artă. Am ajuns la nr. 21 pe la ora 17,30, iar privirii i s-a înfățișat o clădire cu fațadele austere, tencuite gri, cu ferestre puține și zăbrelite, dispuse pe înălțime, o construcție care s-ar fi pretat la fel de bine ca fortăreață sau arestul poliției, dacă n-ar fi fost intrarea recent renovată, din tîmplărie albă, cu geam dublu-termoizolant (pe românește termopan). În curte, cîteva statui stăteau frumos rînduite, iar un copac rămuros le umbrea. Discreția amplasării, secondată de introvertirea clădirii și de umbra din curte păreau a fi cheia camuflării perfecte a muzeului în peisajul urban, care-l făcea de negăsit chiar și pentru cei de-ai locului. Lăcașul muzelor era însă închis, cu un program de funcționare ciudat, de fabrică: 8-16. Ne-am întrebat stupefiați cîți vizitatori or da buzna la ora 8 în muzeu. Pe perete, un afiș mare menționa cîți pictori interesanți am fi putut vedea, în eventualitatea în care acesta ar fi fost deschis… Am plecat să vizităm muzeul de arheologie, dar l-am găsit închis și pe acesta, numai la străvechea biserică am găsit o ușă deschisă care ne-a salvat seara culturală, la fel cum, odinioară, salva azilanții care îi băteau la poartă pentru a le fi cruțate viețile.

A doua zi, dis-de-dimineață, ne-am trezit într-un vacarm de nedescris. De la etajul al cincilea al Hotelului Traian am putut constata cum numeroase autocare parcau te miri unde, chiar și de a curmezișul străzii, și din ele izvorau șuvoaie de turiști, majoritatea chinezi și indieni, dar și italieni, englezi și germani, cu stegulețe, aparate foto, selfiestick-uri, pălării de pai, umbrele de soare, în fine, tot arsenalul indispensabil turistului contemporan, aflat la munca de documentare a vacanței pentru care a tras tot anul. Cu toții mergeau (unii chiar alergau) în direcția muzeului de artă, însă nu puteau avansa prea mult din pricina mulțimii compacte care încerca același lucru. Masele de oameni tălăzuiau printre mașinile izolate care claxonau nervos, surprinse de acest aflux neobișnuit de oameni. Am renunțat să mai ieșim din hotel, am vorbit la telefon cu partenerii noștri locali, nici ei nu înțelegeau nimic, dar ne-au sfătuit să nu coborîm, aveți minibar, ne-au întrebat, avem, mîncați la restaurant cît se poate, apoi treceți pe alune, dar drămuiți-le bine, că nu s a mai văzut așa ceva, nu știm cît durează. Era 7, am coborît la micul dejun și ne-am ghiftuit, devorînd literalmente cîteva platouri cu șunci, de teamă că o să rămînă hotelul fără aprovizionare în zilele ce urmau. Ceilalți turiști procedau la fel, unii începuseră să bea cafeaua din termos, chit că nu era cine știe ce și mai și frigea. De afară, peste vacarmul asurzitor, zumzăia un elicopter de la Jandarmerie. Cîțiva turiști au bufnit înăuntru, din greșeală, prin tamburul rotativ de la intrare, dar electricienii hotelului i-au respins cu ușurință și au început să bată în scînduri vitrinele de la parter. Neavînd altceva de făcut, în afară de o digestie anevoioasă, ne-am retras la etaj și am început să privim de la balcon evoluția fenomenului și să facem poze.

Situația arăta și mai rău ca înainte. Cît vedeai cu ochii, omenire pestriță, luînd-o spre muzeu, cu agitația veselă a turiștilor care se încolonează, disciplinați, la cozile interminabile ale marilor muzee europene. Am luat liftul și, de pe terasă, am privit spre sălașul artei. Strada Nicolae Bălcescu era complet blocată, iar gardurile gospodăriilor păreau că cedează mulțimii. Evenimentul s-a petrecut la ora locală 7,45, cînd rezidenții au abandonat aparatele foto și au pus mîna pe cazmale, lopeți și ce mai aveau prin curți ca să-i alunge pe turiștii care le călcau cu nesimțire straturile de flori, arpagicul, cîinii mici și cu picioare scurte care nici nu mai îndrăzneau să latre la miriapodul uriaș, nedeslușit, mirosind a apă de colonie ieftină și transpirație. Blitzurile te orbeau mai mult ca soarele care, arzător, se înălța într-o nouă zi caniculară de mai – cum va fi în iulie? Ușa muzeului era încă închisă și, prin geamul dublu-termoizolant (pe românește termopan, știu, am mai zis asta), o angajată încerca să explice că muzeul se deschide în cîteva minute, se spală pe jos cu mopul, se aerisește, nu se poate intra.

(va urma) 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

palate jpg
Palatele Copiilor, pepiniere de campioni și artiști, în fața reducerilor de personal. Mii de elevi riscă să piardă cursurile gratuite
În timp ce copiii petrec tot mai multe ore în fața ecranelor, statul reduce posturile profesorilor care îi învață șah, pictură, muzică și sport, în cadrul palatelor și cluburilor copiilor. „Weekend Adevărul“ a aflat ce soluții au Ministerul Educației și profesorii pentru ca mii de copii să-și poată
image png
Atacatorul din Cracovia este cetățean polonez. Anchetatorii respinge scenariul privind existența unui al doilea autor. Printre răniți se numără și doi polițiști
Bărbatul care a deschis focul în centrul istoric al orașului Cracovia, provocând moartea a cel puțin cinci persoane și rănirea altora, este cetățean polonez.
marian neacsu la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
Marian Neacșu dă asigurări după atacul armat din Cracovia: „Asemenea manifestări sunt atent urmărite pentru a preîntâmpina orice formă de agresiune”
Ministrul de Interne, Marian Neacșu, a asigurat sâmbătă, 7 noiembrie, după atacul armat din Cracovia, că forțele MAI sunt pregătite să facă față oricăror amenințări, precizând că autoritățile monitorizează atent posibilele riscuri la adresa siguranței cetățenilor.
Design fără titlu (5) png
Actrița care s-a înscris pe OnlyFans la 76 de ani. Ce conținut va publica vedeta
Morgan Fairchild, actrița care a jucat-o pe mama lui Chandler în „Friends”, și-a făcut cont pe OnlyFans la 76 de ani. Ce conținut va publica vedeta
image png
Atacul armat din Cracovia, între o crimă multiplă și ipoteza teroristă. Ce spune un general român
Atacul armat din centrul Cracoviei, soldat cu cinci morți și peste zece răniți, ridică numeroase întrebări privind motivația și natura violențelor. Generalul Mircea Mîndrescu avertizează că este prematur să fie stabilit un scenariu și că nu poate fi exclus nici cel terorist.
pescobar si sotia lavinia jpg
Primele imagini de la nunta lui Pescobar cu Lavinia. Cum au apărut cei doi în fața altarului
Primele imagini de la nunta lui Pescobar. Cum a arătat Lavinia în rochia de mireasă și ce ținută a ales afaceristul
ro alert webp
RO-ALERT transmis din greșeală în Brăila și Galați. O eroare de soft a declanșat alerta privind deversarea unui baraj din Neamț
Un mesaj RO-ALERT privind o deversare controlată de apă la Barajul Reconstrucția din județul Neamț a fost transmis sâmbătă, 7 noiembrie, și populației din județele Brăila și Galați, din cauza unei erori de soft a sistemului de alarmare.
Telefon - factura FOTO Shutterstock
Cât plătește o familie de români din SUA factura la curent. Sumă neașteptată pentru o locuință de 140 mp
Cât costă să încălzești o casă în America. O familie de români a publicat facturile la curent pentru o casă de aproape 140 de metri pătrați.
mihail si gavriil jpeg
Cine au fost Sfinții Mihail si Gavriil și de ce sunt sărbătoriți împreună. Povestea celor doi Arhangheli prăznuiți pe 8 noiembrie
Află povestea Sfinților Mihail și Gavriil, cine au fost cei doi Arhangheli sărbătoriți pe 8 noiembrie, de ce sunt cinstiți împreună și ce tradiții respectă românii de această zi.