Locuri bune

Publicat în Dilema Veche nr. 819 din 31 octombrie – 6 noiembrie 2019
Locuri bune jpeg

În urmă cu cîteva zile eram la poalele unui deal din Moldova. Drumul trecuse prin ultimul cătun, apoi se transformase într-o potecă ce şerpuia în lungul unui pîrîiaş limpede, la liziera pădurii. Cîţiva dintre noi am urcat versantul către est, atît cît să ajungem în lumina blîndă a unui apus de octombrie, dincolo de umbrele copacilor. Spre vest şi sud, locul era mărginit de drum, albia pîrîului şi arbori. Spre est şi nord, terenul urca în pantă spre vîrful dealului, acolo unde, mai demult, sătenii aşezaseră o cruce înaltă, din piatră, încrustată cu slove adînci. Spaţiul avea aceste limite naturale care îl fereau de vînt şi îi ofereau protecţie, dar şi o însorire ideală. Undeva, lîngă drum, odihneau trei căpiţe şi, la distanţe prudente, erau priponiţi trei cai voinici care păşteau agale, neavînd nimic altceva de făcut. Se bucurau de căldura soarelui, de iarba grasă şi de absenţa muştelor. Aveau coame bogate şi ochi limpezi, iar din boturile lor ieşeau aburi care se amestecau cu ceaţa uşoară respirată de pămînt. Toate culorile erau calde, felurite tonuri de galben şi ocru. Tufele de măceşe aduceau un foarte delicat accent de roşu aprins, totul în contrast cu albastrul cerului, străbătut de nori albi, plini de viaţă. Cîteva păsări îşi răspundeau din copaci, în rest era doar liniştea frunzişului. Mirosea a iarbă, a frunze, a pămînt, a pace. Toate elementele care compuneau acest cadru bucolic se aflau în relaţie unul cu celălalt, iar asta contribuia la senzaţia copleşitoare de perfecţiune a scenei, de compoziţie măiestrită de un artist omnipotent. Cînd am plecat, cineva s-a uitat înapoi şi a izbucnit în lacrimi. Eu, personal, i-am invidiat pe cai.

Arhitectura clasică ne învaţă faptul că două coloane nu pot sta la orice distanţă una de cealaltă. Este nevoie, în funcţie de ordin, de o distanţă anume, pentru ca rezultatul să fie armonios: una mai mică pentru stilul doric şi una mai mare pentru stilul corintic. Iar armonia templului era, pentru grecii din vechime, o mărturie despre divin, o formă de cunoaştere a nevăzutului. Parcurgem mii de kilometri pentru a vizita acele temple şi, în faţa lor, ne simţim cîştigaţi, fără a fi neapărat conştienţi de importanţa sau cuantumul cîştigului realizat. „Și ce ai văzut în Grecia, în afară de greci?“, m-a întrebat, odată, un sceptic. Mi-a fost greu să-i răspund, pentru că emoţia avută era bunul cel mai de preţ şi să-ţi descrii emoţiile este, cel mai adesea, măcar anevoios, dacă nu imposibil.

Spaţiul construit este generator de emoţie atunci cînd reuşeşte să ne transmită ceva dincolo de pavaje, faţade, ferestre, statui, ancadramente şi cornişe. Acestea sînt doar cuvintele frazei cu care locul ne întîmpină. În funcţie de topică, el ne poate înjura gros, saluta indiferent sau oferi un poem. Atunci cînd intri într-o piaţetă, faţadele clădirilor mărginesc un perimetru definit, nici prea mare, dar nici prea mic, în care oamenii se simt ocrotiţi. Dacă este soare sau plouă, porticele clădirilor le oferă adăpost, iar capitelurile coloanelor ceva în plus. Fîntîna din centru clipoceşte, păsări fîlfîie din aripi, oamenii sporovăiesc la mese, iar vîntul uneşte toate aceste zgomote, le suprapune şi le orchestrează, umflînd perdelele de la ferestre. Într-o casă, un copil exersează la pian. Miroase a cafea şi a pateuri. Limitarea spaţiului creează sentimentul de siguranţă. Fiecare casă vorbeşte despre sine, unită -fiind cu vecinele sale. Se susţin reciproc, se ajută, înfruntă împreună timpul care, în piaţetă, curge mai încet, mai îndurător. Aici, oamenii încetinesc pasul, se opresc să răsufle. Simt că îşi pot permite o pauză. Logica spaţiului este aceeaşi cu logica vieţii care palpită înlăuntrul lui, iar asta îl transformă într-un loc. Un loc bun, în acest caz, un loc în care oamenii se opresc pentru a se bucura de el.

O piaţetă în oraş, o poiană la marginea unui deal. Prima, construită de oameni, pentru bucuria lor şi a celorlalţi. A doua, frumoasă ca o epifanie, modelată de orientarea faţă de punctele cardinale, topografie, apă, o piaţetă în care porticele copacilor au găsit armonia perfectă cu fîntîna pîrîului, deschiderea pajiştii, melodia păsărilor, mirosul fînului şi biserica dealului. Mi-a venit în minte Mioriţa: „Preoţi, munţii mari, / Paseri, lăutari…“ Și acolo, la poalele dealului, am înţeles pentru prima oară familiaritatea păstorului moldovean cu un Univers care îi vorbea şi din care ştia că este parte, în viaţă şi dincolo de ea, fără deosebire. 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: wikimedia commons, Piazza della Libertà, Udine

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.