Joaca în forme fixe

Publicat în Dilema Veche nr. 805 din 25-31 iulie 2019
Joaca în forme fixe jpeg

Bandele de băieţi care hălăduiau prin Montmartre în 1956, încercînd să spargă balonul roşu din capodopera lui Albert Lamorisse, au dispărut cu desăvîrşire, spre liniştea părinţilor care au copii cuminţi şi nonbeligeranţi. Maidanele străjuite de două calcane au fost construite, iar terenurile virane asanate. Similar, a dispărut specia copiilor care se jucau pe stradă ori pe la colţurile blocurilor, făcînd şotroane pe asfalt, jucînd „elasticul“, „frunza“, „leapşa“, „gardiana 10“ ori „lapte gros“.

Spaţiile care puteau fi „colonizate“ de copii, organizate după bunul lor plac sau după regulile unor jocuri învăţate de la cei mai mari, au dispărut cu desăvîrşire, fiind înlocuite peste tot cu terenuri de sport, cu locuri de joacă atent amenajate, prevăzute convenabil cu bănci perimetrale, de unde copiii pot fi uşor supravegheaţi pentru a fi mereu în siguranţă.

La anumite ore, locurile de joacă sînt frecventate de copii mici, însoţiţi de adulţi, liberi fiind să se dea în leagăne, balansoare, tiribombe anume puse pentru a creşte satisfacţia şi siguranţa utilizatorului, ca să nu mai vorbim de o experienţă indimenticabilă. Spaţiul de joacă este deja acolo, atent gîndit de proiectanţi specializaţi. Copiii trebuie doar să folosească spaţiul, fără a putea inova, fără a avea şansa creativităţii.

La începutul anilor 1980, patru băieţi puteau decide să joace fotbal cu o castană în colţul creat de două aripi ale şcolii, avînd porţile dispuse perpendicular una pe cealaltă. Jucau pînă îşi rupeau pantofii sau pînă cînd unul dintre ei, în vîltoarea jocului, călca decisiv şi zdrobea castana. Din fericire, unde găseşti o castană, o găseşti şi pe a doua, aşa că jocul continua pînă la epuizare. A doua zi, băieţii se revedeau cu uniformele cîrpite precar de părinţi, dornici să-şi reia jocul.

Tot prin anii 1980, curţile şcolilor erau îngrădite cu garduri joase, iar terenurile de sport şi spaţiile verzi erau folosite pentru jocuri autoorganizate de copii. Desigur, la un ritm de utilizare intens, gazonul dispărea, iar meciurile se jucau într-un nor de praf, dar asta nu conta prea mult. Cînd cădeai, te ridicai cu genunchiul acoperit de praf şi doar după usturime puteai ghici că ai făcut o bubă. După un minut, sîngele îşi croia drum prin stratul de praf fixat de transpiraţie, iar acesta era semnul că puteai lipi o frunză pe genunchi şi continua meciul. La sfîrşitul unei zile de joacă, singurele părţi neprăfuite erau cele ascunse sub şosete.

Încet-încet, gardurile şcolilor s-au înălţat, intrările au fost fortificate cu gherete de pază, iar copiii au început să se joace la calculatoare, fascinaţi de spaţiile infinite de explorat şi de forţele extraordinare pe care le posedau virtual. Rezultatele catastrofale ale acestei schimbări au fost amplu constatate şi comentate, aşa încît administraţiile au făcut efortul de a construi terenuri de joacă cu acces liber în oraşe şi sate: leagăne pentru cei mici şi sport pentru cei mai mari.

Diferenţa de utilizare este vizibilă. Pe cei mici îi scot la joacă părinţii care au crescut mai mult afară, fideli unui mod de însuşire ludică a spaţiului urban. Pe cei mai mari nu-i poate scoate nimeni cu forţa la fotbal, aşa încît terenurile de sport stau goale în majoritatea timpului şi, mai ales, în vacanţe, atunci cînd ar trebui ca densitatea de copii să fie maximă. Într-un amplu parc din Capitală, un copil de 10 ani putea fi văzut zilele trecute mergînd cu mingea în mînă de la un teren de sport la altul, în speranţa că va găsi tovarăşi de joacă. Aceştia însă erau mult prea ocupaţi să facă victime, să cucerească oraşe, să scufunde vapoare, fără să observe nimic altceva în afara monitorului. Și m-am gîndit, din nou, la anii 1980, atunci cînd mingile erau rare, iar cel care avea o minge de 35 de lei era un soi de sacerdot al cartierului, păzitorul vîscului veşnic verde. Chiar dacă stătea în casă, pierzînd vremea cu vreo lectură nepotrivită cu vîrsta lui, un grup de copii din bloc suna insistent la uşă chemîndu-l la joacă, iar el avea obligaţia morală de a merge, căci nimic nu era mai important decît joaca. Erau ani în care, în sfîrşit, copiii nu mai munceau, iar joaca era munca lor, conform Cartei Drepturilor Copilului. Să te sustragi jocurilor de grup era scandalos, iar copiii care făceau asta erau uneori sancţionaţi prin excluderea din joc, atunci cînd apăreau prea tîrziu pe teren. Acum, după nici 40 de ani, copilul evocat a făcut cîteva drumuri inu­tile între terenuri, apoi a plecat abătut acasă. Nimeni nu a venit pe teren, în interval de o oră.

Extincţia unei specii se produce atunci cînd ultimul individ moare, dar ea începe uneori atunci cînd adulţii se împuţinează atît de mult încît nu se mai întîlnesc pentru a se împerechea. Poate că joaca va dispărea atunci cînd copii vagi vor bîntui între terenuri de joacă pustii, fiind atît de puţini încît să nu mai poată juca nici măcar tenis cu piciorul. Absenţa de la joacă are multe cauze, iar jocul în spaţiul virtual este una dintre ele. Dar poate şi faptul că noi, adulţii, îi obligăm pe copii să se joace după mintea noastră, în spaţii constrîngătoare şi atent gîndite, este o altă cauză. Căci ce este joaca fără libertate, spaţială în primul rînd? 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Secretele şi costurile unei case ecologice din paie. Este ca pe vremea bunicilor şi are consum de garsonieră
O familie din Botoşani îşi construieşte propria casă eco, din lut şi baloţi de paie, după modelul locuinţelor ţărăneşti de acum un secol. Avantajele sunt nenumărate, spune bărbatul, inclusiv costurile la utilităţi fiind comparabile cu cele ale unei garsoniere.
image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.