Gura de Rai

Publicat în Dilema Veche nr. 809 din 22-28 august 2019
Gura de Rai jpeg

Vara aceasta am stat o săptămînă la Casa cu Blazoane din Chiojdu. Foarte rar scriu impresii din călătorii pentru că, mai ales în sezonul vacanţelor, toată lumea vine entuziastă de undeva şi toţi povestesc pe unde au fost, fără ca vreunul să asculte cu adevărat. Fiecare îşi aşteaptă, de fapt, rîndul să povestească. Aşa că fac această excepţie întrucît sînt sigur că puţinii mei cititori merită să afle ce este acolo şi să facă, de ce nu, o vizită în ceea ce eu, căutînd o sintagmă care să poată da seama de natura locului, găsesc că nu poate fi altceva decît o „gură de Rai“. O să vorbesc despre lucruri foarte simple, care însă nu ne mai sînt la îndemînă, le-am uitat pe multe dintre ele.

Iniţial, Casa cu Blazoane a fost gospodăria unei familii înstărite din Chiojdu, apoi a căzut în paragină pînă cînd Uniunea Arhitecţilor din România a achiziţionat-o şi a restaurat-o după toate regulile artei, completînd ansamblul cu un mic centru cultural şi transformînd întregul într-un complex muzeal unde poţi dormi şi peste noapte. Restaurarea arhitecţilor Călin şi Daniel Hoinărescu, de mare fineţe, redă casei eleganţa şi supleţea formelor iniţiale. Nu o să intru în detaliile de arhitectură care i-au fascinat pe studenţii UAUIM, participanţi la Școala de vară Arhipera, ediţia a opta, împreună cu care am mers la Chiojdu, ci o să încerc să transcriu senzaţiile pe care acest loc mi le-a produs.

Gospodăria este împrejmuită cu un gard de piatră de rîu. Vizitatorii vin şi pleacă, iar după ora şase seara se aşterne liniştea. O linişte de mult pierdută, care continuă şi ziua, întreruptă de cîntecul păsărilor şi de lătratul moderat al lui Blazon, cîinele uriaş şi blînd care stă de pază. Și nu este vorba doar de confortul acustic. Cînd am venit, am întrebat, ca tot orăşeanul, unde sînt cheile, cum încuiem, unde lăsăm aparatura, cum ne ferim de hoţi. „Aici nu sînt hoţi“, ne-a răspuns calm domnul Drăgulin. „Aici sîntem doar moşneni, ţărani liberi şi cu pămînturi, din bătrîni. Nimeni nu fură. Puteţi lăsa descuiat, iar electronicele oriunde.“ Nu aveam doar linişte, eram şi liniştiţi, în acea oază de pace.

Privind de jur împrejurul curţii am observat piatră, lemn, var, iarbă, nuiele, pomi, toate îmbrăcate într-o curăţenie pe care ultima ploaie nu făcuse decît să o desăvîrşească. Nimic din tencuielile decrepite, betoanele exfoliate, maldărele de gunoaie, stîlpii ruginiţi, rotocoalele de cabluri şi stridenţele oraşelor noastre pe care nici măcar nu le mai observăm, pentru că asta ne-ar măcina sufletul. Nu ne înconjura decît frumos, un frumos care izvora din armonia între părţi şi cu natura din care se plămădiseră toate. Verdele ierbii, brunul lemnului, albul varului, cenuşiul pietrelor şi albastrul cerului sînt toate culorile pe care le poţi vedea în incintă, punctate de roşul discret al florilor. Și cred că absenţa firmelor luminoase intermitente şi a claxoanelor ne-a ajutat să ne simţim protejaţi şi ocrotiţi de mărginirea din piatră care, contopită cu natura, nu te îngrădeşte, ci, dimpotrivă, te eliberează.

Locul se află într-o zonă înaltă, lîngă biserică, iar din foişorul amplu, aflat la primul cat, poţi contempla atît satul, cît şi relieful care îl înconjoară. Și privind dealurile scăldate în lumina blîndă a serii, am avut revelaţia asemănării izbitoare dintre geometria acoperişului casei şi umerii plaiurilor. Am întrezărit modestia obţinută prin decantarea cunoaşterii însușite după secole de experiment a meşterilor locali. O modestie care spune că, dacă muntele a fost atît de înţelept ca să se şlefuiască în acest mod sub acţiunea vînturilor care bat aici, atunci este prudent să faci acoperişurile la fel, şi vor rezista şi ele. Iar acoperişul Casei cu Blazoane se încăpăţîna să reziste, aşa cum ne-a povestit gazda noastră, moşneanul din bătrăni Florin Drăgulin, chiar şi atunci cînd, în timpul restaurării, majoritatea căpriorilor putrezi care îl susţineau fuseseră demontaţi, pentru a fi înlocuiţi. Vîntul comprima acoperişul, iar acesta se strîngea parcă în el însuşi. De fapt, vîntul îi venea în ajutor…

Iar acesta este lucrul cel mai valoros pe care l-am învăţat în cele şapte zile petrecute la Chiojdu: să te aşezi într-un loc şi să laşi locul să-ţi vorbească, să ai răbdarea să te înveţe, ca să îţi fie bine. Colonistul care îşi lasă locul în căutarea unuia mai bun, iar atunci cînd îl descoperă, îi impune propria lege, este opusul ţăranului care, din vechi, îşi cultivă ogorul şi trăieşte în pace cu locul lui. Copacul pe lîngă care trece va deveni căruţă, dar numai cînd îi va veni sorocul. Din murmurul rîului îi vorbesc bătrînii, iar puzderia de stele de pe cerul nopţii sînt îngeri… Moşneanul care a construit Casa cu Blazoane, în secolul al -XVIII lea, ştia să asculte vîntul, muntele, rîul, pădurea, iarba, ştia să înveţe de la ele, ştia să trăiască frumos şi ne arată şi nouă cum să facem, cu o generozitate dătătoare de speranţă care transcende veacurile. 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.