Oraşul bine temperat

Publicat în Dilema Veche nr. 821 din 14–20 noiembrie 2019
Oraşul bine temperat jpeg

Vitruviu ne învaţă ştiinţa străveche a întemeietorilor de oraşe, care aveau datoria de a trasa limitele şi de a pune fundaţiile unei urbe care să dăinuie întru prosperitatea, sănătatea şi binele locuitorilor săi. Aşezarea trebuia să fie lîngă o apă curgătoare, potabilă, pe pămînt ferm, unde iarba creşte grasă. Locul trebuia să fie însorit şi uscat, ferit de vijelii, dar expus vînturilor care aveau să-l primenească. Pentru a fi siguri că locul e bun, arhitecţii căutau în măruntaiele vieţuitoarelor şi le cercetau ficatul. Dacă acesta era sănătos, atunci locul unde păşteau, care întrunea deja celelalte exigenţe, era optim şi se putea construi. Casele se aşezau la distanţă potrivită una de cealaltă, cu o orientare fericită spre luminătorul zilei. Oraşul creştea în interiorul unui perimetru sacralizat care despărţea cosmosul de haos, ordinea de dezordine. Buna rînduială însemna armonie între locuinţe, instituţii, străzi. Semnificaţiile distincte ale spaţiilor oraşului dădeau sens întregului. Iar sensul stătea, într-o foarte mare măsură, în ceea ce latinii numeau temperies, adică armonie, justa măsură între părţi, ce proteja oraşul de in-temperii ca viiturile, vijeliile, inundaţiile. Acestea erau rodul otrăvit al unei proaste proiectări, al unei gîndiri rău temperate. Temperiile au dispărut din vocabularul limbii române. Au rămas în schimb, ironic, readuse din franceză, intemperiile…

La două mii de ani de la moartea lui Vitruviu, oraşele moderne au uitat şi ele, de mult, cuvîntul temperies. Superstrăzi străbat megalopolisurile în superviteză, pentru a muta oamenii din superblocuri în fabrici şi zgîrie-nori. Urbanismul igienic, avînd în centrul preocupărilor buna circulaţie, a produs străzi mărginite de garduri de fabrică, fără locuinţe, fără oameni, fără viaţă, pe care le străbaţi cu frica-n sîn şi unde şansele de a fi tîlhărit sînt atît de mari încît iuţeşti pasul. Nu ai unde te adăposti, vîntul şuieră, cîinii latră a pustiu, iar acestor zgomote sinistre li se adaugă ritmul sacadat al propriilor paşi. Gunoaie se revarsă de nicăieri, mai bine îţi ţii respiraţia, atît cît se poate. Eliminarea omului din proiect naşte non-locuri. Astfel, zone mari de pe harta oraşului pot fi şterse, căci nimeni nu le foloseşte. Atunci cînd oamenii nu proiectează avînd în minte oameni, rezultă pasaje subterane dezolante, periculoase, pustii şi întunecate care asigură, eficient, legătura dintre două trotuare ale unei străzi prea circulate de maşini pentru a putea instala un semafor. Ori clădiri cu faţade lungi şi oarbe, lipsite de măsură şi relaţie cu restul oraşului, care nu oferă trecătorului decît anxietate. Construcţii enorme umbresc clădirile înalte care au furat orizontul caselor vechi, construite pe cînd oraşul însemna şi lumină, şi arbori, şi adiere, iar apa se lua de la cişmeaua unde îţi întîlneai vecinii.

Paradigma vitezei de circulaţie a modernităţii, abandonată de oraşele avansate din nordul Europei, dar în plină vogă la noi şi la alţii ca noi, a fost înlocuită însă de o paradigmă şi mai primejdioasă pentru locuitorii cetăţii, aceea a vitezei de circulaţie a informaţiei. Orice om este conectat, acasă şi la muncă, zi şi noapte, la telefon, cablu TV, Internet prin fibră optică, reţele electrice de curenţi tari şi slabi, unde electromagnetice, semnale radio de tot felul. El sau informaţia se deplasează repede, în mare viteză. Cu maşina, prin oraş, 60 km/h. Cu metroul, 80 km/h. Cu trotineta electrică, 25 km/h. Cu telefonul, 1 Gb/s. O sumedenie de motoare şi motoraşe, un exces de tehnologie per capita, îi asigură, permanent, contactul cu restul mapamondului. Senzorii simt, creierele artificiale analizează şi iau decizii pentru ca el să poată face cît mai multe, în cît mai scurt timp, începînd cu drumul pînă la seviciu şi terminînd cu vacanţele. Să pleci cît mai departe şi să faci cît mai multe în acele zece zile, producînd şi transferînd enorm de multă informaţie, conectat fiind la cei de acasă, la colegii de la muncă, la partenerii de afaceri, iată visul de aur al omenirii transformat în realitate! Alergînd frenetic de la o oportunitate la alta, presat din toate părţile, monitorizat atent de parteneri, locuitorul cetăţii se sufocă cu bunuri şi informaţii, victimă a unei bulimii de neoprit.

Asemenea lacomului rege Midas, ale cărui mîini transformau totul în aur, orăşeanul contemporan şi-a sporit productivitatea încît poate cumpăra tot ce-şi doreşte. Spre deosebire de agricultură, care încă mai respectă (ce-i drept, din ce în ce mai rar) ritmurile naturii şi anotimpurile, producţia urbană nu mai are nici o legătură cu acestea. La oraş se poate produce oricît de mult, oricît de repede, numai cerere să fie. Însă, la fel ca blestematul rege, care nu mai putea mînca şi bea pentru că transforma în aur chiar şi mîncarea, şi băutura, nici omul oraşului informaţional, al oraşului smart, nu se poate bucura de ceea ce are, pentru că nu mai are timp. Timpul său, chiar şi cel liber, se transformă, mereu şi inexorabil, în aur.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.