A fost una dintre cele mai așteptate vedete ale ediției de anul acesta a Festivalului Enescu: pianistul rus de 26 ani Daniil Trifonov. Era de așteptat: nu doar că a cîștigat concursuri prestigioase pentru competiţiile „Ceaikovski” de la Moscova și „Arthur Rubinstein” de la Tel Aviv, dar Martha Argerich, una dintre marile pianiste ale timpurilor noastre, a spus el despre că „nu a ascultat niciodată ceva asemănător, că are totul și încă mai mult”.
În 25 august, au apărut două albume care mi s-au părut ieșite din comun, semnate de doi dintre cei mai mari pianiști ai timpurilor noastre: Evgheni Kissin și Nelson Freire. Două albume care impun etaloane, astăzi, pentru interpretarea muzicii lui Beethoven și Brahms.
Cred că Festivalul Enescu este important (şi) pentru că îi aduce în România pe acei muzicieni care astăzi sînt în vîrful carierei lor internaţionale, muzicieni pe care altfel nu am avea ocazia să-i ascultăm live vreodată.
Să lansezi un disc care cuprinde muzică de esență filozofico-religioasă în toiul verii, poate părea o eroare. Nu și dacă protagonist este Daniel Barenboim și lucrarea de pe disc este semnată de un cunoscut compozitor englez, iar lansarea discului precede cele două concerte pe care Barenboim le-a dirijat în festivalul londonez BBC Proms.
500 de ani de la momentul declanșării Reformei protestante sărbătoriți în 2017, inclusiv cu muzică: casa Deutsche Grammophon dedică acestei sărbători albumul conținînd integrala simfoniilor de Felix Mendelssohn Bartholdy, înregistrate de Orchestra de Cameră a Europei, condusă de canadianul Yannick Nezet Seguin.
În 15 mai s-au împlinit 450 ani de la nașterea lui Claudio Monteverdi, unul dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Un nume de care merită să ne reamintim și a cărui muzică, în iureșul vieții de astăzi, capătă noi semnificații.
Doi muzicieni tineri, foarte talentați, ambițioși și frumoși: o rețetă de succes. Numele lor: Andreas Ottensamer și Lucie Horsch. El a înființat o echipă de fotbal, dar este și prim-clarinetist al Orchestrei Filarmonicii din Berlin; ea, o olandeză de 17 ani devenită deja o vedetă.
Îi vedem în România cel mult odată la doi ani, atunci cînd se desfășoară Festivalul internațional George Enescu. Altfel, nu avem acces la muzica pe care o cîntă decît de pe discuri sau la Radio România Muzical. Sînt muzicienii care polarizează atenția lumii.
Aida Garifullina și Julia Lezhneva – două voci venite din est, două soprane ruse care au atras atenția criticii și publicului; două voci tinere (Aida Garifullina are 29 ani, Julia Lezhneva – 27 ani) care deja fac o importantă carieră internațională. Ambele au contract cu casa londoneză de discuri Decca și ambele și-au lansat în prima parte a anului 2017 un nou album.
Rețeta se pare că o caută marile case de discuri care încearcă noi soluții de a păstra treaz interesul publicului, într-o lume extrem de concurențială. Sigur, poate fi o provocare să încerci să vinzi a o suta versiune a Simfoniei a V-a de Beethoven (deși eu cred că oricînd e nevoie și de versiuni contemporane ale unei capodopere din veacul trecut); poate fi mai simplu să oferi o muzică de care oamenii să aibă nevoie.
Nu sînt prea multe opțiuni: concursuri, șansă, discuri; sigur, talent și multă muncă. Este o lume foarte competitivă, în care ca să reziști trebuie să ai nervi tari, rezistență fizică și mai ales să-ți placă foarte mult ceea ce faci, altfel, nu poți ține pasul cu un asemenea ritm.
Nu sînt prea multe căi prin care tinerii muzicieni pot accede către o carieră internațională, de fapt, niciodată nu au fost. Una este cea a concursurilor de înalt nivel: unele dintre ele sînt cu adevărat o rampă de lansare în viața mare de concert.
Se poate pune o astfel de întrebare cînd vezi cîte proiecte noi dezvoltă muzicieni care au trecut de 70 ani și care par să dețină o sursă inepuizailă de energie. Doar două nume acum: Daniel Barenboim și Gidon Kremer.
Discul care a primit cele mai multe voturi din partea publicului în cadrul campaniei Radio România Muzical este albumul Bach to basics semnat de violonistul Alexandru Tomescu.
Un film documentar despre geneza unei viori, un album cu lucrări solo de mare virtuozitate și un violonist român de 30 ani cu o frumoasă carieră internațională, plus o lansare programată în 12 ianuarie 2017 cu ocazia unui concert de Anul Nou de la Sala Radio: ingrediente pentru un succes.
Nu știu dacă există o perioadă mai potrivită pentru ascultarea muzicii lui Bach, decît înainte de Crăciun: în iureșul cadourilor, meselor, nervilor, traficului infernal din marile orașe, lucrările lui Bach aduc acea stare de liniște sufletească cu care ar trebui să întîmpinăm, de fapt, Nașterea Domnului.
Cît de multe mai are de spus astăzi muzica lui Johann Sebastian Bach? Foarte multe, ar replica unii. Cine este Johann Sebastian Bach, ar întreba alții.
Nu-mi place să fac pronosticuri, dar cred că aceste două discuri vor primi premii importante ale industriei discografice în perioada următoare: concerte de Ceaikovski și Sibelius cu violonista Lisa Batiashvili și concertele de Șostakovici cu violoncelista Alisa Weilerstein.
Ei bine, moda Halloween-ului ajunge și pe un disc de muzică clasică, însă chiar în ajunul Halloween-ului se lansează și un antidot, un disc cu muzică de Mozart. Ambele, foarte bine cîntate.
Nume dintre cele mai mari au fost de-a lungul istoriei laureați ai Concursului „George Enescu“, sigur, mulți dintre ei români, însă acest lucru arată, cred, în primul rînd, că școala românească interpretativă a fost – și sper că va mai fi – de foarte înalt nivel.
Unul are 24 ani, celălalt 25 ani; ambii au deja în spate o carieră pe care alții visează să și-o construiască într-o viață; unul este britanic, celălalt un rus cu o intensă activitate în Statele Unite ale Americii, unde încă studiază. Amîndoi amintesc de pianiști legendari ai secolului XX. Este bine, deci, să-i cunoaștem: Benjamin Grosvenor și Daniil Trifonov.
Pianista Maria Răduțu și violonistul Ștefan Tarara au lansat anul acesta, în luna iunie, două proiecte discografice; fiind vorba despre numele a doi muzicieni români (sau de origine română), interesul este, evident, cu atît mai mare.
La începutul lunii septembrie, două noi apariții discografice: una, plină de glamour, a unui album semnat de soprana Anna Netrebko, altul, mult așteptat de fanii, nu puțini, ai unei pianiste tinere care stârnește senzație: Wonderland cu Alice Sara Ott.
20 ani de carieră, reflectați în muzica secolului XX – pe noul disc premiat cu Echo Klassik descoperim o interpretare model pentru cîteva dintre opusurile care ar putea fi accesibile și pentru iubitorii de muzică cultă mai puțin avizați. În orice caz, simt nevoia să scriu și să spun: felicitări, Corina Belcea!
Luna august – timp de relaxare, vacanță, lenevie (pentru cei care nu și-au luat deja concediul). Și timp de reflecție și noi descoperiri, inclusiv muzicale; luna cînd se anunță și evenimentele toamnei. Pentru mine, prilej de a o descoperi pe Ksenija Sidorova, o femeie tînără și frumoasă care cîntă la... acordeon.
Ea este un adevărat monstru sacru al pianisticii de astăzi, strălucitoare și la 75 ani; el, deținător al unui premiu Grammy, este considerat la 37 ani unul dintre marii dirijori ai timpurilor noastre. Și amândoi se pot lăuda cu discuri apărute în ultima vreme.
Mi se pare esențial că fiecare dintre acești mari muzicieni spun prin înregistrările lor și o poveste interesantă pentru oamenii de astăzi; muzica, mai ales muzica clasică, nu este doar un prilej pentru clipe de liniște, ci și un pretext pentru a intra într-un univers destul de îndepărtat de obișnuitul nostru cotidian.
Tinerii muzicieni de astăzi (unii dintre ei) nu încetează să uimească și astăzi. M-am gîndit la acest lucru în timp ce ascultam concertul susținut de violoncelistul Andrei Ioniță la Sala Radio sau noul CD al unei pianiste georgiene, Khatia Buniatishvili. Ca și noul album al violonistei Esther Yoo.
Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tînăr – proiectele sînt multe și împlinirile pe măsură.
Pentru cei care nu sînt pasionați de scandal, ci de muzica operă în sine, amintesc de cîteva lansări de discuri care mie mi-au atras atenția; unul dintre ele mi se pare că este unul dintre cele mai bune pe care le-am ascultat anul acesta.
Din 2013, 21 martie a fost declarată Ziua europeană a muzicii vechi; este chiar ziua cînd s-a născut în 1685 cel mai important reprezentant a ceea ce numim astăzi muzica veche: compozitorul Johann Sebastian Bach.
Două discuri, foarte deosebite între ele – fațete ale unei evidente iubiri față de muzică, pusă în slujba activismului social și de mediu sau în slujba ludicului.
În 22 aprilie se vor împlini 100 de ani de la nașterea lui Yehudi Menuhin, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți interpreți ai secolului XX, legat puternic de spiritualitatea românească prin relația sa atît de strînsă cu George Enescu, cel care i-a fost profesor și mentor.
Pe 16 februarie 2016 s-au decernat premiile Grammy – un eveniment care a polarizat atenția industriei muzicale de pe întregul mapamond, nu doar a celei americane.
Începutul de an 2016 a adus mai multe și interesante discuri noi apărute sub sigle ale unor case celebre. Evident, în primul rînd a atras atenția un album Bartok înregistrat de surorile Sarah și Deborah Nemțanu.
Mi-am pus aceste întrebări înainte de a a asculta două discuri apărute recent pe piață, semnate de nume importante ale artei interpretative contemporane: violonista olandeză Janine Jansen și dirijorul austriac Manfred Honeck, directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh.
Discul care a strâns cea mai mare notă din cele mai multe voturi unice exprimate de public în cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2015” derulată pe site-ul Radio România Muzical este semnat de pianista română Raluca Ştirbăţ și cuprinde integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu.
15 februarie 2016 este data la care vor fi anunțați cîștigătorii premiilor Grammy, probabil cele mai cunoscute și importante distincții din industria muzicală. Printre numeroase alte categorii, și cea dedicată muzicii clasice; printre nominalizări, mai multe discuri la care am avut acces și din România.
Întîmplător, am ascultat mai mulți tineri pianiști români zilele acestea și a fost imposibil să nu-mi amintesc de un disc audiat tot de curînd, semnat de pianistul care a cîștigat Concursul Chopin de la Varșovia, și să fac niște paralele. În fond, marea performanță e aceeași pentru toți, indiferent din ce țară vin...
Patru zile libere la început de iarnă: să fie ski, un city break sau pur și simplu leneveală acasă? Sau, poate, există și posibilitatea de a asculta cîteva lucruri interesante apărute în ultima perioadă, muzică clasică, și nu numai, ca de exemplu, canzonete cu tenorul Juan Diego Florez.
Vineri, 13 noiembrie: superstițioșii s-ar feri de lansări de discuri în această zi, însă, cum 3 albume importante și interesante se lansează pe 13 noiembrie 2015, se poate spune că este o zi fastă. Vladimir Horowitz – Return to Chicago (un recital susținut la Chicago, în 1986, de celebrul pianist), Petrică și lupul de Serghei Prokofiev, în lectura lui Alice Cooper, legendarul rocker, și concerte de Brahms și Bartok înregistrate de violonista olandeză Janine Jansen găsim pe aceste trei albume.
Contratenorul de origine croată Max Emanuel Cencic și soprana rusă Julia Lezhneva sînt protagoniștii a două albume care nu trebuie să lipsească din colecția oricui iubește muzica barocă, de operă în special.
Doi muzicieni foarte diferiți, cu o experiență foarte diferită. Totuși, un lucru le unește: calitatea intrinsecă a muzicii de pe aceste două discuri. Protagoniștii sînt violonistul Ithzak Perlman și compozitorul Max Richter.
Daniil Trifonov, Yundi, Yuja Wang – tineri pianiști care scriu istorie în prezent, legați și de România prin prezența lor, trecută sau viitoare, în cadrul Festivalului Enescu.
Din 1 octombrie și pînă în 31 octombrie, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi jazz.
În octombrie 2013, Răzvan Stoica a cîștigat unicul premiu pus în joc la acest important concurs internațional, o mîndrie pentru România, pentru că pînă la el, nici un român nu obținuse laurii acestei competiții fondate în urmă cu 40 ani de Yehudi Menuhin.
Am ales să trec în revistă cîteva discuri apărute în ultima perioadă: oricare dintre ele este un bun pretext de a petrece momente relaxante într-o după-amiază toridă de vară, fie că ne aflăm în vacanță sau nu. Sînt albume foarte deosebite unul de altul, pentru gusturi și interese deosebite.
