Bartok cu surorile Nemțanu și ...alte trufandale discografice

Începutul de an 2016 a adus mai multe și interesante discuri noi apărute sub sigle ale unor case celebre. Evident, în primul rînd a atras atenția un album Bartok înregistrat de surorile Sarah și Deborah Nemțanu; însă, cel puțin pentru mine, la fel de așteptat a fost și discul Schumann realizat de tînărul pianist canadian de origine poloneză, Jan Lisiecki, alături de Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, dirijor Antonio Pappano.

Bartok cu surorile Nemțanu

Poartă un nume românesc, totuși, ele nu mai vorbesc limba română: tatăl lor, violonistul Vladimir Nemțanu a emigrat în Franța la finalul anilor șaptezeci. Tocmai faptul că provin dintr-o familie cu ascendență românească se pare că a trezit interesul criticilor pentru interpretarea lor conferită celor 44 de Duo-uri de Bela Bartok, una dintre lucrările rar întîlnite în discografia începutului de secol XXI. Născute în 1981, respectiv, 1983, surorile Sarah și Deborah Nemțanu sînt nume importante între muzicienii francezi de astăzi; ambele sînt concert-maestre ale unor orchestre de renume – Sarah, a Orchestrei Naționale a Franței și Deborah, a Orchestrei de Cameră din Paris. Iar în 2015, le-am putut asculta și la București: Sarah a fost solista Orchestrei Naționale Radio, iar ambele surori au evoluat apoi, în septembrie, în cadrul Festivalului Enescu.

Adevărul e că fără  o îndrumare adecvată e dificil să poți înțelege și interpreta muzica lui Bartok, acest compozitor născut în același an cu George Enescu, 1881, pe teritoriul actualei Românii, la Sînnicolaul Mare. Se știe că Bartok a fost unul dintre cei mai importanți culegători de folclor ai tuturor timpurilor, cercetările sale avînd astăzi o valoare inestimabilă. Și da, a cules și foarte mult folclor românesc, pe care îl aprecia în mod deosebit și pe care l-a imortalizat apoi în propriile-i lucrări inspirate de muzica tradițională (cum sînt, de exemplu, cele 6 dansuri populare românești interpretate astăzi pe întregul mapamond, cu un enorm succes).

Cele 44 de duo-uri pentru două viori au fost scrise de Bela Bartok în anul 1931, în primul rînd ca o lucrare didactică adresată violoniștilor debutanți. Ca în majoritatea compozițiilor sale, folclorul este sursa inspiratoare principală – inclusiv cel românesc, prezent în cîteva dintre aceste duo-uri; și ca într-o bună lucrare didactică, dificultatea pieselor sporește progresiv, atît din punct de vedere tehnic, cît și armonic și expresiv, în aproape 50 minute, cît durează întregul ciclu, realizîndu-se practic o sinteză a ceea ce este caracteristic muzicii din primele decenii ale secolului XX.

Cum însă mare parte din discurs se bazează pe scheme ale muzicii tradiționale, îmi dau seama cît de greu trebuie să fie pentru un interpret care nu a crescut cu aceste sonorități să le înțeleagă și să le reproducă. Iar surorile Nemțanu sînt demonstrația vie a faptului că “sîngele apă nu se face”, pentru că e evident că tatăl lor le-a introdus în această muzică pe care ele o cîntă încă de mici copii. Discul în sine mi se pare o mare reușită: nu prea multe nume românești au publicat pînă acum la celebra casă londoneză Decca (de fapt, în afară de Angela Gheorghiu și Radu Lupu, recent, nu mai știu altele). Albumul este inclus în cadrul campaniei online Radio România Muzical “Votează discul de muzică clasică al anului 2016” unde poate fi ascultat integral. 

Schumann cu tînărul pianist Jan Lisiecki

În urmă cu aproape 3 ani, eram pur și simplu entuziasmată de un album al unui pianist de doar 18 ani: acest Jan Lisiecki, cetățean canadian, provenit însă dintr-o familie de polonezi; rar mi se întîmplase să ascult o integrală atît de bună a studiilor de Chopin, iar faptul că protagonist era atît de tînăr, era, desigur, un punct de atracție suplimentar.

Și iată că pe 8 ianuarie 2016 a apărut un alt disc semnat de acest pianist, pe care l-am așteptat, evident, cu nerăbdare și, de ce nu, cu inima strînsă. Pentru că traseul acestor copii-adolescenți minune poate fi, uneori, foarte sinuos, iar maturizarea să nu aducă confirmarea speranțelor investite în ei: sînt mulți copiii-minune care s-au pierdut pe parcurs.

Deja faptul că Lisiecki a realizat acest album într-o sesiune specială de înregistrări la Roma, alături de Orchestra Academiei Santa Cecilia, condusă de Antonio Pappano, unul dintre cei mai căutați dirijori ai timpurilor noastre, era un semn. Un semn că investiția merita făcută: un tip de gîndire pragmatic pentru o casă de discuri, gîndindu-ne că astăzi prea rar se mai întîmplă ca o orchestră să înregistreze în studio, cele mai multe discuri propunînd doar înregistrări din concert, evident, mai ieftin de făcut.

Am ascultat cu mult interes piesa de rezistență a discului: Concertul op.54 în la minor pentru pian și orchestră de Robert Schumann. Și am descoperit o variantă cu totul altfel, în care accentul este pus mai ales pe poezie, cu detalii din partitură pe care nu le-am auzit niciodată puse astfel în lumină. În mod cert, Lisiecki nu vrea să se arate un virtuoz (evident, că, oricum, chiar este), ci un pianist care a depășit faza copilăriei-minune și a ajuns un pianist matur care are ceva personal de spus. Ceea ce chiar face.

Nu doar interpretarea Concertului pentru pian și orchestră de Schumann aduce noutate pe discul lui Lisiecki, apărut la casa Deutsche Grammophon. Ci și celelalte lucrări pe care le cuprinde: două piese concertante de Schumann practic necunoscute publicului larg, Introducere și Allegro appassionato op.92 și Introducere și Allegro de concert op.134, lucrări pe care Schumann le-a gîndit pentru soția sa, una dintre cele mai mari pianiste ale secolului al XIX-lea, Clara Wieck-Schumann. Iar finalul discului este rezervat uneia dintre cele mai cunoscute piese semnate de Schumann, “Visare” din Suita “Scene de copii” op.15 pentru pian solo. Da, o altfel de rețetă decît pe majoritatea discurilor pe care putem asculta Concertul de Schumann, pus alături de Concertul de Grieg...

Noul album al lui Jan Lisiecki poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 8 februarie de la ora 19.00 sau duminică, 14 februarie, de la ora 13.05. Sau oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.