Doi pianiști

18 octombrie 2016
Doi pianiști jpeg

Unul are 24 ani, celălalt 25 ani; ambii au deja în spate o carieră pe care alții visează să și-o construiască într-o viață; unul este britanic, celălalt un rus cu o intensă activitate în Statele Unite ale Americii, unde încă studiază. Amîndoi amintesc de pianiști legendari ai secolului XX. Este bine, deci, să-i cunoaștem: Benjamin Grosvenor și Daniil Trifonov.

Benjamin Grosvenor și un omagiu

Întrebat care sînt pianiștii contemporani pe care-i admiră și care îi amintesc de Lipatti, Mark Ainley, specialist canadian în înregistrări de arhivă, cu o intensă admirație pentru Lipatti, a răspuns: Benjamin Grosvenor. Și i-am dat dreptate, tocmai ascultasem noul disc al lui Benjaming Grosvenor, Homages lansat pe 9 septembrie de casa Decca, și am remarcat măiestria acestui pianist despre care se știe încă foarte puțin în România. Benjamin Grosvenor are cîteva dintre calitățile care l-au făcut și pe Lipatti nemuritor: capacitatea de a transmite dincolo de înregistrare frumusețea și tensiunea unei interpretări live, independența planurilor sonore, stilul echilibrat, clasic, lipsit de excese, dar plin de subtilități. Și o acoperire de repertoriu pe care prea puțini o mai abordează astăzi în înregistrări. De altfel, cred că acesta este unul dintre atu-urile lui Benjamin Grosvenor – repertoriul care se întinde de la Bach la Gershwin și Morton Gould, dar și inteligența cu care își construiește playlistul unui CD. Ultimele lui două albume au teme: Dances (2014) și Homages (2016). Dacă în cazul dansurilor, e ușor de intuit repertoriul de pe CD (deși selecția repertorială este foarte interesantă, trecînd prin Bach, Skriabin, valsuri de Granados), a doua temă are nevoie de explicații: Omagii. Este vorba despre alăturări ale unor lucrări semnate de compozitori care sînt legați prin admirația pe care au nutrit-o unii față de alții. Astfel, creația lui Bach este pusă în relație cu lucrări de Felix Mendelssohn și Cesar Franck, iar o barcarolă de Chopin cu „Venezia și Napoli” de Liszt.

Chiar dacă o temă poate fi frumoasă, pînă la urmă însă, cred că doar muzica pe care o auzim efectiv venind din spatele acestor teme este importantă. Iar muzica trezită de Benjamin Grosvenor este în primul rînd emoționantă: nu poți asculta cu indiferență, de exemplu, extraordinara sa interpretare pentru Ciaccona din Partita în re minor de Bach, transcrisă pentru pian de Ferruccio Busoni.

Ar fi greșit să considerăm că discurile lui Benjamin Grosvenor, ca și agenda lui plină de concerte, sînt rodul unui hazard: să ne gîndim că avea doar 11 ani cînd a fost numit de BBC tînărul muzician al anului; la 19 ani, cînta în concertul de deschidere a festivalului BBC Proms. În 2011, cînd a semnat contractul cu casa Decca, una dintre cele mai prestigioase din lume, era cel mai tînăr pianist din istorie care reușea această performanță (avea 19 ani), și totodată, era primul pianist britanic din ultimii 60 ani care semnase un asemenea contract (deși sediul companiei este la Londra).

Albumul Homages a fost difuzat de Radio România Muzical și poate fi ascultat oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

trifonov 1 jpg jpeg

Daniil Trifonov – Transcendental

Nimic nu este obișnuit nici în viața unui alt pianist despre care se vorbește foarte mult în ultima vreme: Daniil Trifonov are 25 ani și a strîns epitete care ar măguli super-vedetele, pianistul „pentru restul zilelor noastre”, „fără îndoială, cel mai bun pianist tînăr din prezent”. Și nu doar epitete a strîns Trifonov în cariera sa, ci și multe premii: s-a lansat după ce a cîștigat în 2011 premiul I la Concursul Ceaikovski de la Moscova; recitalul său de debut de la Carnegie Hall din New York, a cărui înregistrare a fost editată de Deutsche Grammophon în 2013, a luat un premiu Echo Klassik și o nominalizare la Grammy, iar al doilea disc pentru aceeași casă, apărut în 2015, a fost din nou nominalizat la Grammy. Am spicuit dintr-o listă foarte lungă de realizări, în care Daniil Trifonov își așează, începînd cu 7 octombrie 2016, cînd a apărut al treilea său disc pentru Deutsche Grammophon, o altă majoră reușită: înregistrarea integralei studiilor de Franz Liszt.

Aceste lucrări sînt atît de dificile, că nu sînt prea mulți pianiștii care și-au luat inima în dinți ca să înregistreze cîteva dintre ele, necum toate cele 25 studii pentru pian pe care le-a lăsat Liszt. A spune că a interpreta aceste studii înseamnă să încerci îmblînzirea unei herghelii de cai sălbatici, cred că e destul de ilustrativ pentru ce înseamnă simpla abordare a pieselor, necum ce înseamnă să le interpretezi perfect, pentru un disc.

Iar Daniil Trifonov nu doar că stăpînește partitura, dar uimește și cu senzația de simplitate și lejeritate pe care o degajă. În plus, el nu uită că Liszt a scris muzică, nu o capcană pentru pianiști, așa că nu o aridă întindere de sunete, cîntate repede și tare, se aude în interpretarea sa, ci o lume altfel, născută din înlănțuirea aproape dramaturgică a studiilor lisztiene. De altfel, Daniil Trifonov însuși declară că pentru el „transcendental” din denumirea celor 12 studii transcendentale de pe primul disc al albumului, face referire nu la dificultatea lucrărilor, ci la capacitatea lor de a te transpune dincolo de realitate, de cotidian. Pe al doilea disc, găsim 5 studii de concert și celebrele 6 studii inspirate de temele lui Nicolo Paganini, printre acestea din urmă, și foarte cunoscutul „La campanella”.

Cred că albumul Transcendental semnat de Daniil Trifonov este cu adevărat un eveniment: toate studiile create de Liszt pentru pian într-un un singur album, într-o interpretare excepțională, a unui pianist care spune că i-a avut model pe Rahmaninov, Cortot, Horowitz și care are de învățat astăzi de la Martha Argerich, Grigory Sokolov și Radu Lupu.

Cred că apariția lui Daniil Trifonov în festivalul Enescu 2017 va fi unul dintre (numeroasele) puncte de atracție ale acestui festival.

Albumul Transcendental poate fi ascultat la Radio România Muzical în 17 și 24 octombrie, ora 19.00 (cu reluări în 23 și 30 octombrie, ora 13.05) sau oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Cristina Comandașu este critic muzical.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
Intervenție la metrou. O persoană a coborât pe șine. Metrorex a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei
Intervenție de urgență pe o linie de metrou din București, joi seară, 1 octombrie, după ce o persoană a coborât în zona șinelor, la stația Piața Unirii 1. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 20:36, iar la fața locului au intervenit polițiști și pompieri.
Captură de ecran 2026 10 01 210704 png
Satul care a devenit celebru după o conspirație veche de 500 de ani. Castelul în care nobilii au complotat împotriva regelui
Un sat aparent obișnuit ascunde o poveste care a început în urmă cu mai bine de 500 de ani. În spatele zidurilor unui castel impunător, nobili puternici s-au întâlnit în secret pentru a pune la cale un complot împotriva regelui. În prezent, fortăreața poate fi vizitată.
Dalida jpg
Lovitură pentru soacra „Dalidei” din Las Fierbinți. Șase proprietăți au ajuns la licitație după condamnarea pentru fraudă
Raisa Ladin, soacra actriței Ecaterina Ladin, cunoscută pentru rolul „Dalida” din Las Fierbinți, are din nou probleme în instanță. După condamnarea într-un dosar DIICOT privind fraudarea companiei Paxum, mai multe dintre proprietățile sale au fost scoase la licitație.
gabi torje
Drama neștiută din viața lui Gabi Torje: tatăl său a făcut preinfarct chiar în timpul unui meci
Pe lângă cariera de succes în fotbal, Gabi Torje este un familist convins și a vorbit de-a lungul timpului despre legătura strânsă pe care o are cu cei dragi. Concurentul de la „Asia Express” a făcut însă o mărturisire dureroasă despre un moment care i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. T
casatorie nunta miri buchet de nunta jpeg
Căsătoria între minori, interzisă într-un stat american. Practica este încă legală în 32 de regiuni din SUA
California a devenit oficial primul stat american cu populație mare care interzice complet căsătoriile între minori, după ce guvernatorul Gavin Newsom a semnat legea care stabilește vârsta minimă de căsătorie la 18 ani.
Afișul expoziției „Arta născută din durere”
Când arta devine mărturie. Lucrările a doi supraviețuitori ai deportării în Transnistria, expuse la Palatul Reduta din Cluj Napoca
În 6 octombrie 2026, la ora 18.00, la Palatul Reduta din Cluj Napoca, sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, va avea loc vernisajul expoziției „Arta născută din durere”, care reunește creațiile a doi supraviețuitori ai deportării în Transnistria: Ernő Klein și Rózsa Gottlieb.
Banner Georgescu Șoșoacă
Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, sub lupa expertului în securitate Iulian Fota. „Face jocul Moscovei””
Fostul consilier prezindențial Iulian Fota, expert în securitate națională, a vorbit în cadrul emisiunii „Agenda Internațională”, la „Adevărul”, despre vulnerabilitățile de securitate ale statului român și influența războiului informațional asupra societății și scenei politice.
amenintare bomba arma nucleara rusia foto getty images
Amenințare voalată a lui Putin: „Daca arma nucleară este expusă pe scenă, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lansat noi amenințări către țările occidentale. Daca arma nucleară este expusă pe scenă, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită, a spus Putin în timpul unui discurs.
Propagandă comunistă pe străzile Bucureștiului, în 1986. Afișul celebrează „Epoca Ceaușescu” și aniversarea Partidului Comunist Român
Cifrele județului Botoșani în propaganda comunistă: de la ruina din 1948 la „mărețele realizări” din 1980
Istoricii din perioada comunistă aveau nevoie să mănânce o pâine albă și au acceptat cu mare plăcere oferta regimului comunist de lăudare intensă a realizărilor autorităților desantate de pe tancurile sovietice după 23 august 1944.