Muzicieni români – proiecte discografice și noutăți ale toamnei 2016

Pianista Maria Răduțu și violonistul Ștefan Tarara au lansat anul acesta, în luna iunie, două proiecte discografice; fiind vorba despre numele a doi muzicieni români (sau de origine română), interesul este, evident, cu atît mai mare.

Insomnia pianistei Maria Răduțu

Mai întîi, cine este Maria Răduțu? Un nume foarte cunoscut în anii nouăzeci, cînd Maria Răduțu era unul dintre copiii-minune ai pianisticii românești. A plecat la studii la Viena și s-a stabilit de 16 ani acolo; practic, jumătate din viață și-a trăit-o deja departe de orașul ei natal, București. În 3 iunie 2016, Maria Răduțu a lansat primul ei disc pentru casa Decca, o reușită în sine, românii care au semnat un contract cu celebra casă de discuri putînd fi numărați pe degetele de la o mînă. Este un proiect original, cu un concept aparte, intitulat Insomnia – și nu, nu sînt strînse, așa cum s-ar crede, piese liniștitoare de noapte, ci piese care să exprime chiar o noapte de insomnie, trecînd prin angoase pînă la o stare de echilibru finală.

Am întrebat-o pe pianistă, într-un interviu, de ce tocmai o asemenea temă și răspunsul ei a fost simplu: insomnia a făcut parte din viața ei, în lungile drumuri cu trenuri de noapte între Viena și București, pe care le-a parcurs de multe ori. Și este, adaug eu, probabil, una dintre stările pe care adulții de astăzi le experimentează cel mai des, din diferite motive ce țin de agitația vieții cotidiene.

Ceea ce este interesant, este repertoriul ales de Maria Răduțu pentru a exprima conceptul ei asupra insomniei: lucrări cu tentă romantică, dar și opusuri contemporane. De altfel, momentul de climax estetic al discului este atins, cred, în piesa lui Peteris Vasks, White Scenery: Peteris Vasks este un compozitor leton de 70 ani din familia creatorilor minimaliști cu care se mîndresc, de altfel, Țările Baltice.

Este o lume foarte diversă în Insomnia lui Peteris Vasks: de la romantismul desuet din „Pavana op. 50” de Gabriel Fauré, interpretată în mod voit pe un pian vechi care sună retro, la nuanțele jazzy din ultima lucrare de pe disc: „Ohne worte” aparținînd compozitorului austriac Christoph Cech. O lume misterioasă, uneori calmă, uneori foarte agitată: lumea în care trăim de altfel cu toții, surprinsă de o pianistă care cîntă la fel de bine și Mozart și muzică contemporană.

Fragmente de pe discul Insomnia, precum și un interviu cu Maria Răduțu sînt accesibile aici. 

Discul poate fi achiziționat și în România, atît în versiune CD, cît și LP.

Enescu în interpretarea violonistului Ștefan Tarara

Dacă ar fi să-l asculți vorbind românește, ai spune că nu a părăsit niciodată România. De fapt, însă, Ștefan Tarara s-a născut în urmă cu 30 ani la Heidelberg, în Germania, dintr-o familie de români: el este, deci, cetățean german și nu a studiat deloc limba română, doar a vorbit-o acasă.

Ștefan Tarara este violonistul care în 2014 cucerea premiul I la Concursul internațional George Enescu: deși a reprezentat Germania în concurs, putem spune că el continuă reușita unor nume românești importante, laureați ai Concursului Enescu - de la Ștefan Ruha la Alexandru Tomescu. A interpreta Enescu poate fi o sarcină dificilă pentru un interpret care nu a crescut sau nu a fost în contact cu universul sonor în care a apărut muzica lui Enescu, atît de intim legată de muzica tradițională românească. Enescu, în același timp un spirit cu valoare universală, este din ce în ce mai des cîntat la nivel internațional în ultimii ani și parte din acest reviriment al muzicii sale se datorează și interpreților care au cîștigat premii la Concursul Enescu, așa cum este și Ștefan Tarara care anul trecut a lansat un disc pe care se găsea Sonata a III-a în caracter popular românesc. Anul acesta, Ștefan Tarara a adus și continuarea proiectului său Enescu, cu un disc (Childhood Impressions) ce cuprinde primele două sonate pentru vioară și pian și Suita Impresii din copilărie.

Ștefan Tarara este un violonist tehnic, inteligent și sensibil: nu întîmplător unul dintre cei mai cunoscuți, la nivel global, profesori de vioară din timpurile noastre, Zakhar Bron, l-a ales să-i fie asistent – ceea ce în sine este o performanță majoră pentru Ștefan Tarara. Cîntă cu emfază și este extrem de convingător; pe de altă parte, are și capacitatea de a pătrunde adînc în măruntaiele unei partituri – așa că versiunea sa pentru Enescu este limpede, interesantă, captivantă. În fond, Sonata I pentru vioară și pian de Enescu este atît de rar înregistrată: versiunea lui Tarara poate fi un interesant punct de reper.

Fragmente de pe discul Childhood Impressions și un interviu cu Ștefan Tarara pot fi ascultate aici. 

Noutăți de toamnă

Lunile septembrie, octombrie și noiembrie sînt extrem de interesante din punct de vedere al noutăților discografice pe care le propun.

Iată cîteva exemple. În luna septembrie s-au lansat un album cu arii de Gioachino Rossini, semnat de Franco Fagioli, un contratenor care tinde să devină o vedetă a teatrului liric contemporan, și un disc cu muzică contemporană care cuprinde chiar ultima lucrare pe care a semnat-o regretatul compozitor de muzică de film James Horner, stins din viață într-un accident aviatic anul trecut (James Horner a scris coloanele sonore de la Titanic și Avatar, printre altele). Tot la finalul lunii septembrie a apărut și un CD cuprinzînd concerte pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici, solistă fiind extrem de talentata americană Alisa Weilerstein, recunoscută pentru interpretările sale pline de entuziasm și energie.

În 7 octombrie a apărut mult-așteptatul album Liszt semnat de pianistul rus Daniil Trifonov, care la 25 ani a strîns deja o colecție impresionantă de premii ale industriei discografice: integrala studiilor de Liszt pe acest dublu CD, cu acest pianist extrem de talentat, pe care-l vom putea asculta live și la București anul viitor, în cadrul Festivalului Enescu.

Tot în luna octombrie se lansează și: Ceaikovski cu Orchestra Filarmonicii Cehe, dirijor Semyon Bychkov, Dansurile slave de Dvorak cu aceeași orchestră, condusă însă de Jiri Belohlavek, Bach cu violonistul Nemanja Radulovic (cîștigător al concursului Enescu în 2001), „Concertele” nr. 17 și 25 de Mozart cu pianista Mitsuko Uchida, lucrări de Giovanni Pierluigi da Palestrina cu Corul Capelei Sixtine din Roma, un disc cu lucrări clasice avînd ca temă Halloween-ul în interpretarea Orchestrei Simfonice din Montreal, dirijor Kent Nagano, un disc aniversar Ennio Morricone, cu ocazia aniversării a 60 ani de carieră, un disc Vivaldi cu o tînără de 17 ani care cîntă excepțional la blockflote, Lucie Horsch, Winter cu minunatul ansamblu coral englez Voces8 și, în fine, un disc de recital al tenorului super-vedetă Roberto Alagna, intitulat Malena, după numele fiicei sale de 2 ani și jumătate: pe album, canzonete și cîntece italiene.

O recoltă bogată, aș zice...

Cristina Comandaşu este critic muzical.