Cum poți avea succes cu muzică cultă contemporană

Rețeta se pare că o caută marile case de discuri care încearcă noi soluții de a păstra treaz interesul publicului, într-o lume extrem de concurențială. Sigur, poate fi o provocare să încerci să vinzi a o suta versiune a Simfoniei a V-a de Beethoven (deși eu cred că oricînd e nevoie și de versiuni contemporane ale unei capodopere din veacul trecut); poate fi mai simplu să oferi o muzică de care oamenii să aibă nevoie. Și există asemenea cazuri care arată că publicul de astăzi are nevoie, de fapt, de muzică cultă contemporană, însă, e adevărat, de un anumit fel de muzică cultă contemporană.

Joep Beving – albumul Prehension

Chiar dacă nu este (încă) accesibil din România, probabil că ați auzit de portalul de streaming online Spotify. Locul unde și-a lansat în 2015 primul său album compozitorul olandez Joep Beving. Solipsism a fost ascultat pe Spotify, pînă în prezent, de 51 milioane de ori! Și e un album cu muzică cultă contemporană, înregistrat de Joep Beving în studioul personal, de acasă… Joep Beving a lucrat ca copywriter într-o agenție de publicitate, iar acum este angajatul unei companii internaționale care creează muzică pentru industria de publicitate și de divertisment. În primul său album, el a adus tocmai cea mai ne-comercială muzică pe care și-a imaginat-o: un pian, sentimentul de introvertire, un aer romantic și straniu. O muzică neo-tonală, departe de stridențe și agresivitate sonoră, o muzică ce invită la meditație, o terapie antistres. Probabil că aceasta este de fapt și cheia succesului la nivel global a tuturor compozitorilor de muzică cultă contemporană: acceptarea faptului că publicul ascultă muzică de tipul acesta, printre altele, și pentru a se retrage din lumea obositoare, stresantă în care trăiesc zilnic. Muzica lor nu este comentariu pentru această lume, ci un remediu, un refugiu.

După succesul primului său album, Joep Beving a semnat un contract cu celebra casă de discuri, specializată în muzică clasică, Deutsche Grammophon. În 7 aprilie 2017 a apărut noul album al lui Joep Beving – Prehension, avînd aceleași caracteristici sonore ca și primul său disc. „O muzică pentru emoții complexe” este modul cum și-a definit muzica Joep Beving, o muzică pe care o puteți asculta în premieră românească la Radio România Muzical luni, 1 mai, de la ora 19.00.

Elena Kets-Chernin – albumul Unsent love letters

În cadrul aceleiași emisiuni puteți asculta și un alt album cu muzică contemporană, înrudit cu cel semnat de Joep Beving: Unsent love letters, cu muzică semnată de Elena Kets-Chernin. Din nou, muzică pentru pian, o incursiune în lumea oniricului, însă de altă factură. Albumul se inspiră din muzica lui Erik Satie, un compozitor francez care a trăit la granița secolelor al XIX-lea și XX și care a scris enigmaticele Gymnopedies, lucrări celebre astăzi. Și, mai mult decît din muzica lui Satie, albumul se inspiră din povestea tristă de iubire a compozitorului cu o femeie care l-a părăsit. În 1925, cînd Erik Satie a murit, prietenii au descoperit în apartamentul lui din Paris mai multe scrisori de dragoste pe care compozitorul nu le-a trimis niciodată. Aceste scrieri au inspirat-o pe compozitoarea australiană Elena Kets-Chernin să scrie 26 de piese scurte care compun albumul Unsent love letters; o lume enigmatică precum universul lui Erik Satie, cu o savoare aparte; din nou, o muzică neo-tonală, ca și în cazul lui Joep Beving, chiar dacă liniile melodice nu mi se par la fel de inspirate ca cele ale olandezului.

Piesele sînt interpretate de pianista Tamara Anna Cislowska; la 40 ani, ea este una dintre cele mai cunoscute pianiste australiene ale momentului, așa cum Elena Kets Chernin (60 ani) este una dintre cele mai cunoscute compozitoare australiene. Semn că Australia muzicală nu înseamnă doar Opera din Sydney...

Distant light cu soprana Renée Fleming

Pe muzica modernă și contemporană a mizat și cea mai cunoscută soprana americană a momentului, celebra Renée Fleming: în 6 ianuarie 2017 ea a lansat sub sigla casei Decca albumul Distant light pe care figurează lucrări de Samuel Barber, Anders Hillborg și Bjork. Da, acea Bjork, cîntăreața islandeză multi-premiată, care, ca și Fleming, este deținătoarea premiului Polar din Suedia, ceea ce a făcut ca cele două să se întîlnească, să se cunoască, să se admire reciproc. Fleming cîntă versiuni orchestrate de Hans Ek ale pieselor lui Bjork, interpretate alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm, conduse de Sakari Oramo. O muzică excelentă cu o interpretare pe măsură, pentru mine, revelația acestui album.

De fapt, Distant light este prima incursiune a sopranei în repertoriul scandinav; s-a mizat probabil și pe faptul că în ultimii 3 ani, Renée Fleming, care se apropie la 58 ani de finalul carierei sale, nu a mai lansat niciun album de studio. Și pe noutatea pieselor lui Anders Hillborg, The Strand Settings, înregistrate în premieră mondială pe acest disc, în preambul existînd o piesă de atmosferă semnată de unul dintre cei mai cunoscuți compozitori americani, Samuel Barber, de asemenea, o piesă rar înregistrată: „Knoxville, Vara anului 1905”.

Albumul Distant light a primit deja cronici excelente pe întregul mapamond, ceea ce este de înțeles: soprana Renée Fleming rămîne una dintre cele mai importante cîntărețe ale timpurilor noastre, cu o voce cu un timbru aparte, inteligență, curiozitate, meticulozitate și cunoaștere de sine care o mențin de atîta timp printre vedetele operei de astăzi. Dacă în precedentele două albume, compozitorii sînt în prim plan și frumusețea muzicii lor, aici, o avem pe această interpretă excelentă în prim plan, secondată de o orchestră și un dirijor pe măsură.

Albumul Distant light poate fi ascultat oricînd pe site-ul proiectului Radio România Muzical Discurile anului 2017. Discul este disponibil și în România.

Muzica lui Philip Glass interpretată de pianistul Vikingur Olafsson

Iată încă un caz al unui disc cu muzică cultă contemporană de succes, lansat tot anul acesta, în 27 ianuarie. În 31 ianuarie, Philip Glass, unul dintre cei mai cunoscuți și de succes compozitori americani ai momentului (de muzică cultă, dar și de muzică de film), a împlinit 80 ani.

Casa Deustche Grammophon l-a sărbătorit prin înregistrarea studiilor sale pentru pian, interpretate de tînărul pianist islandez Vikingur Olafsson. Un nume practic necunoscut în România, o vedetă însă în Islanda lui natală și un fan declarat al muzicii lui Philip Glass. De altfel, în 2016, Philip Glass însuși a ales mai mulți pianiști care să cînte la Barbican Hall din Londra integrala studiilor sale pentru pian; printre ei a fost și Vikingur Olafsson care a produs senzație atunci.

E de înțeles: Vikingur Olafsson este un pianist foarte potrivit pentru interpretarea muzicii lui Philip Glass – spectaculos, care știe să trezească interesul publicului și care, de asemenea, știe să pună în lumină momentele de emoție și visare. Toate, atribute și ale muzicii minimalistului Philip Glass, muzică pe care o puteți descoperi ascultînd acest album pe site-ul proiectului Discurile anului 2017.

Și apropo, chiar merită să descoperiți muzica lui Philip Glass: veți fi încă unul dintre zecile de milioane care-i ascultă piesele pe Spotify....

Cristina Comandașu este critic muzical.