Activismul și ludicul în muzică

14 martie 2016
Activismul și ludicul în muzică jpeg

Studiu de caz: pianista Hélène Grimaud și familia Ottensamer

Două discuri, foarte deosebite între ele – fațete ale unei evidente iubiri față de muzică, pusă în slujba activismului social și de mediu (cazul albumului Water semnat de pianista franceză Hélène Grimaud) sau în slujba ludicului (cazul albumului The Clarinotts numit astfel chiar după ansamblul care l-a și înregistrat, cei trei membri, toți clarinetiști, ai familiei Ottensamer – Ernst, Daniel și Andreas).

Apa și Hélène Grimaud

Numele lui Hélène Grimaud este cunoscut și românilor care au o minimă relație cu muzica clasică, măcar prin faptul că a fost invitată deja de mai multe ori în cadrul Festivalului Enescu. Alții o cunosc drept pianista care iubește lupii, pentru că, este adevărat, Hélène Grimaud este una dintre cele mai cunoscute personalități care activează pentru conservarea acestei specii amenințate în prezent cu dispariția. Unii poate i-au citit scrierile: în 2015, Editura Polirom a publicat două romane semnate de Hélène Grimaud, Întoarcere la Salem și Lecții aparte.

E clar, Hélène Grimaud este un artist nonconformist, care își înțelege rolul în societate destul de diferit de mulți alți muzicieni, mai ales din lumea muzicii clasice. Iar ultimul ei disc, Water (Apă), apărut pe 29 ianuarie 2016 la casa Deutsche Grammophon, pune un accent suplimentar pe acest portret nonconformist. Pentru că albumul nu este pur și simplu un disc, ci un adevărat manifest ecologist pro-apă, un prilej de reflecție față de importanța apei în viața noastră. Așa cum punctează Hélène Grimaud, nu ne putem imagina viața în absența apei; apa este de asemenea un element surprinzător de des prezent în literatura pentru pian romantică și impresionistă.

Înregistrarea care poate fi ascultată pe acest disc a fost realizată în decembrie 2014, în timpul unui recital live susținut de Hélène Grimaud în cadrul unei instalații semnate de artistul plastic britanic Douglas Gordon la una dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din New York. De aceea, pe înregistrare se aude uneori sunetul apei care susură...

Dar ce putem auzi efectiv pe acest disc? Piese pentru pian solo care fac trimitere la apă din repertoriul contemporan („Wasserklavier” de Luciano Berio și „Raintree” de Toru Takemitsu), din cel romantic („Jocuri de apă la Villa d’Este” de Franz Liszt, o „Barcarolă” de Gabriel Fauré) și impresionist („Jocuri de apă” de Maurice Ravel, „Catedrala scufundată” de Claude Debussy). Între aceste piese, există și niște tranziții (oarecum asemănător cu ceea ce se întîmplă în suita „Tablouri” dintr-o expoziție de Musorgski), tranziții cu muzică electronică creată de compozitorul britanic Nitin Sawhney special pentru acest proiect și care accentuează efectul oniric al albumului.

Iată un caz în care muzica are un mesaj puternic fără a folosi nici un cuvînt, pentru că da, dupăce-l asculți, nu doar că remarci modul inteligent în care a fost construit sau stilul interpretativ impecabil al pianistei Hélène Grimaud, dar te gîndești că poate ar fi cazul să mai strîngi robinetul care curge la baie pentru că, nu-i așa, apa este cu adevărat importantă pentru toți...

Discul Water poate fi ascultat la Radio România Muzical duminică, 13 martie, de la ora 13,05 sau oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

Ludicul într-o familie cu trei clarinetiști

Tatăl, Ernst, are 61 ani și este prim-clarinetist la Filarmonica din Viena; băiatul cel mare, Daniel, are 30 ani și este de asemenea membru al Filarmonicii din Viena; iar băiatul cel mic, Andreas, are 26 ani și este prim clarinetist la Filarmonica din Berlin. Ei sînt familia Ottensamer și formează din anul 2005 ansamblul The Clarinotts, o consecință a faptului că obișnuiau să cînte, de plăcere, în familie.

Șansele ca într-o singură familie să fie trei clarinetiști, toți trei, membri ai unor prestigioase orchestre, printre cele mai bune din lume, sînt foarte mici. Iată însă că în familia Ottensamer acest lucru a fost posibil, cu atît mai meritoriu, dacă ne gîndim că cei trei desfășoară nu numai cariere de instrumentist în orchestră, ci și de soliști; e adevărat că cel mai cunoscut dintre cei trei este chiar mezinul, Andreas Ottensamer, care pe lîngă faptul că este un muzician de mare calibru (are deja două discuri de autor apărute la casa Deutsche Grammophon și un premiu Echo cîștigat anul trecut), se poate lăuda și cu o alură de fotomodel, care, evident, este intens exploatată de echipa sa de marketing.

Pe 1 ianuarie 2016 (data nu a fost aleasă întîmplător, coincizînd cu cea a Concertului de Anul Nou de la Viena, susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena în care cîntă doi dintre membrii The Clarinotts) a fost lansat și noul disc al celor trei, înregistrat alături de partida de coarde din ansamblul Wiener Virtuosen, înființat de Ernst Ottensamer.

Să luăm deci ingredientele: trei clarinetiști excepționali, spirit empatic de colaborare între cei trei (normal, doar sînt o familie), un repertoriu foarte puțin cunoscut publicului larg (cîtă muzică pentru clarinet știți? Dar pentru trei clarinete?), Viena (familia este vieneză și a vrut să pună în lumină spiritul Vienei, legat mai ales de celebra sa operă). Ce a rezultat? Un album glumeț, surprinzător, cu o interpretare de top care pornește cu o foarte puțin cunoscută lucrare de Mendelssohn („Konzertstuck” op. 113), continuă cu trei piese care fac trimitere directă la operă (Mozart, Verdi, Rossini), din nou, piese necunoscute („Il Convegno” de Amilcare Ponchielli, compozitor cunoscut mai ales pentru operele sale, și „Cantilena” de Jean Françaix), pentru ca finalul să fie rezervat unor piese care au tangență cu lumea dansului și  a filmului („Cinema 1” de Bela Koreny, o bossa nova de Luiz Bonfa și o piesă de Olivier Truan).

Albumul The Clarinotts poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 14 martie, de la ora 19 sau oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
Intervenție la metrou. O persoană a coborât pe șine. Metrorex a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei
Intervenție de urgență pe o linie de metrou din București, joi seară, 1 octombrie, după ce o persoană a coborât în zona șinelor, la stația Piața Unirii 1. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 20:36, iar la fața locului au intervenit polițiști și pompieri.
Captură de ecran 2026 10 01 210704 png
Satul care a devenit celebru după o conspirație veche de 500 de ani. Castelul în care nobilii au complotat împotriva regelui
Un sat aparent obișnuit ascunde o poveste care a început în urmă cu mai bine de 500 de ani. În spatele zidurilor unui castel impunător, nobili puternici s-au întâlnit în secret pentru a pune la cale un complot împotriva regelui. În prezent, fortăreața poate fi vizitată.
Dalida jpg
Lovitură pentru soacra „Dalidei” din Las Fierbinți. Șase proprietăți au ajuns la licitație după condamnarea pentru fraudă
Raisa Ladin, soacra actriței Ecaterina Ladin, cunoscută pentru rolul „Dalida” din Las Fierbinți, are din nou probleme în instanță. După condamnarea într-un dosar DIICOT privind fraudarea companiei Paxum, mai multe dintre proprietățile sale au fost scoase la licitație.
gabi torje
Drama neștiută din viața lui Gabi Torje: tatăl său a făcut preinfarct chiar în timpul unui meci
Pe lângă cariera de succes în fotbal, Gabi Torje este un familist convins și a vorbit de-a lungul timpului despre legătura strânsă pe care o are cu cei dragi. Concurentul de la „Asia Express” a făcut însă o mărturisire dureroasă despre un moment care i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. T
casatorie nunta miri buchet de nunta jpeg
Căsătoria între minori, interzisă într-un stat american. Practica este încă legală în 32 de regiuni din SUA
California a devenit oficial primul stat american cu populație mare care interzice complet căsătoriile între minori, după ce guvernatorul Gavin Newsom a semnat legea care stabilește vârsta minimă de căsătorie la 18 ani.
Afișul expoziției „Arta născută din durere”
Când arta devine mărturie. Lucrările a doi supraviețuitori ai deportării în Transnistria, expuse la Palatul Reduta din Cluj Napoca
În 6 octombrie 2026, la ora 18.00, la Palatul Reduta din Cluj Napoca, sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, va avea loc vernisajul expoziției „Arta născută din durere”, care reunește creațiile a doi supraviețuitori ai deportării în Transnistria: Ernő Klein și Rózsa Gottlieb.
Banner Georgescu Șoșoacă
Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, sub lupa expertului în securitate Iulian Fota. „Face jocul Moscovei””
Fostul consilier prezindențial Iulian Fota, expert în securitate națională, a vorbit în cadrul emisiunii „Agenda Internațională”, la „Adevărul”, despre vulnerabilitățile de securitate ale statului român și influența războiului informațional asupra societății și scenei politice.
amenintare bomba arma nucleara rusia foto getty images
Amenințare voalată a lui Putin: „Daca arma nucleară este expusă pe scenă, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lansat noi amenințări către țările occidentale. Daca arma nucleară este expusă pe scenă, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită, a spus Putin în timpul unui discurs.
Propagandă comunistă pe străzile Bucureștiului, în 1986. Afișul celebrează „Epoca Ceaușescu” și aniversarea Partidului Comunist Român
Cifrele județului Botoșani în propaganda comunistă: de la ruina din 1948 la „mărețele realizări” din 1980
Istoricii din perioada comunistă aveau nevoie să mănânce o pâine albă și au acceptat cu mare plăcere oferta regimului comunist de lăudare intensă a realizărilor autorităților desantate de pe tancurile sovietice după 23 august 1944.