Activismul și ludicul în muzică

Studiu de caz: pianista Hélène Grimaud și familia Ottensamer

Două discuri, foarte deosebite între ele – fațete ale unei evidente iubiri față de muzică, pusă în slujba activismului social și de mediu (cazul albumului Water semnat de pianista franceză Hélène Grimaud) sau în slujba ludicului (cazul albumului The Clarinotts numit astfel chiar după ansamblul care l-a și înregistrat, cei trei membri, toți clarinetiști, ai familiei Ottensamer – Ernst, Daniel și Andreas).

Apa și Hélène Grimaud

Numele lui Hélène Grimaud este cunoscut și românilor care au o minimă relație cu muzica clasică, măcar prin faptul că a fost invitată deja de mai multe ori în cadrul Festivalului Enescu. Alții o cunosc drept pianista care iubește lupii, pentru că, este adevărat, Hélène Grimaud este una dintre cele mai cunoscute personalități care activează pentru conservarea acestei specii amenințate în prezent cu dispariția. Unii poate i-au citit scrierile: în 2015, Editura Polirom a publicat două romane semnate de Hélène Grimaud, Întoarcere la Salem și Lecții aparte.

E clar, Hélène Grimaud este un artist nonconformist, care își înțelege rolul în societate destul de diferit de mulți alți muzicieni, mai ales din lumea muzicii clasice. Iar ultimul ei disc, Water (Apă), apărut pe 29 ianuarie 2016 la casa Deutsche Grammophon, pune un accent suplimentar pe acest portret nonconformist. Pentru că albumul nu este pur și simplu un disc, ci un adevărat manifest ecologist pro-apă, un prilej de reflecție față de importanța apei în viața noastră. Așa cum punctează Hélène Grimaud, nu ne putem imagina viața în absența apei; apa este de asemenea un element surprinzător de des prezent în literatura pentru pian romantică și impresionistă.

Înregistrarea care poate fi ascultată pe acest disc a fost realizată în decembrie 2014, în timpul unui recital live susținut de Hélène Grimaud în cadrul unei instalații semnate de artistul plastic britanic Douglas Gordon la una dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din New York. De aceea, pe înregistrare se aude uneori sunetul apei care susură...

Dar ce putem auzi efectiv pe acest disc? Piese pentru pian solo care fac trimitere la apă din repertoriul contemporan („Wasserklavier” de Luciano Berio și „Raintree” de Toru Takemitsu), din cel romantic („Jocuri de apă la Villa d’Este” de Franz Liszt, o „Barcarolă” de Gabriel Fauré) și impresionist („Jocuri de apă” de Maurice Ravel, „Catedrala scufundată” de Claude Debussy). Între aceste piese, există și niște tranziții (oarecum asemănător cu ceea ce se întîmplă în suita „Tablouri” dintr-o expoziție de Musorgski), tranziții cu muzică electronică creată de compozitorul britanic Nitin Sawhney special pentru acest proiect și care accentuează efectul oniric al albumului.

Iată un caz în care muzica are un mesaj puternic fără a folosi nici un cuvînt, pentru că da, dupăce-l asculți, nu doar că remarci modul inteligent în care a fost construit sau stilul interpretativ impecabil al pianistei Hélène Grimaud, dar te gîndești că poate ar fi cazul să mai strîngi robinetul care curge la baie pentru că, nu-i așa, apa este cu adevărat importantă pentru toți...

Discul Water poate fi ascultat la Radio România Muzical duminică, 13 martie, de la ora 13,05 sau oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

Ludicul într-o familie cu trei clarinetiști

Tatăl, Ernst, are 61 ani și este prim-clarinetist la Filarmonica din Viena; băiatul cel mare, Daniel, are 30 ani și este de asemenea membru al Filarmonicii din Viena; iar băiatul cel mic, Andreas, are 26 ani și este prim clarinetist la Filarmonica din Berlin. Ei sînt familia Ottensamer și formează din anul 2005 ansamblul The Clarinotts, o consecință a faptului că obișnuiau să cînte, de plăcere, în familie.

Șansele ca într-o singură familie să fie trei clarinetiști, toți trei, membri ai unor prestigioase orchestre, printre cele mai bune din lume, sînt foarte mici. Iată însă că în familia Ottensamer acest lucru a fost posibil, cu atît mai meritoriu, dacă ne gîndim că cei trei desfășoară nu numai cariere de instrumentist în orchestră, ci și de soliști; e adevărat că cel mai cunoscut dintre cei trei este chiar mezinul, Andreas Ottensamer, care pe lîngă faptul că este un muzician de mare calibru (are deja două discuri de autor apărute la casa Deutsche Grammophon și un premiu Echo cîștigat anul trecut), se poate lăuda și cu o alură de fotomodel, care, evident, este intens exploatată de echipa sa de marketing.

Pe 1 ianuarie 2016 (data nu a fost aleasă întîmplător, coincizînd cu cea a Concertului de Anul Nou de la Viena, susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena în care cîntă doi dintre membrii The Clarinotts) a fost lansat și noul disc al celor trei, înregistrat alături de partida de coarde din ansamblul Wiener Virtuosen, înființat de Ernst Ottensamer.

Să luăm deci ingredientele: trei clarinetiști excepționali, spirit empatic de colaborare între cei trei (normal, doar sînt o familie), un repertoriu foarte puțin cunoscut publicului larg (cîtă muzică pentru clarinet știți? Dar pentru trei clarinete?), Viena (familia este vieneză și a vrut să pună în lumină spiritul Vienei, legat mai ales de celebra sa operă). Ce a rezultat? Un album glumeț, surprinzător, cu o interpretare de top care pornește cu o foarte puțin cunoscută lucrare de Mendelssohn („Konzertstuck” op. 113), continuă cu trei piese care fac trimitere directă la operă (Mozart, Verdi, Rossini), din nou, piese necunoscute („Il Convegno” de Amilcare Ponchielli, compozitor cunoscut mai ales pentru operele sale, și „Cantilena” de Jean Françaix), pentru ca finalul să fie rezervat unor piese care au tangență cu lumea dansului și  a filmului („Cinema 1” de Bela Koreny, o bossa nova de Luiz Bonfa și o piesă de Olivier Truan).

Albumul The Clarinotts poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 14 martie, de la ora 19 sau oricînd pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.