Tinerețe: înregistrări semnate de pianista Martha Argerich și dirijorul Andris Nelsons

1 iulie 2016
Tinerețe: înregistrări semnate de pianista Martha Argerich și dirijorul Andris Nelsons jpeg

Ea este un adevărat monstru sacru al pianisticii de astăzi, strălucitoare și la 75 ani; el, deținător al unui premiu Grammy, este considerat la 37 ani unul dintre marii dirijori ai timpurilor noastre. Și amândoi se pot lăuda cu discuri apărute în ultima vreme.

Ceva nou, ceva vechi – Martha Argerich Early recordings

În 5 iunie, Martha Argerich a împlinit 75 ani și pentru cei care i-au ascultat recitalurile recente susținute în compania pianistului Daniel Barenboim, este o demonstrație vie a unei pianistici absolut uluitoare pentru o asemenea vârstă. De fapt, pentru orice vârstă: genialitatea nu are nevoie de vârstă.

Însă, cândva, Martha Argerich a avut 18 ani și înregistra pentru radiodifuziunile publice din Koln și Hamburg; în 1960, Martha Argerich era mai curând o promisiune, laureata unor concursuri importante. Însă consacrarea avea să vină în 1965, când cucerea premiul I la Concursul Chopin de la Varșovia, una dintre cele mai grele competiții pentru pianiști.

În 13 mai 2016, casa Deutsche Grammophon a lansat un disc care reunește câteva dintre înregistrările unei Martha Argerich tinere: este cadoul oferit acestei mari pianiste ajunse acum la o respectabilă vârstă. Și este și un cadou pentru cei care o iubesc pe nonconformista, strălucitoarea și inventiva pianistă Martha Argerich: în fond, din anii optzeci ea a ales să nu mai cânte recitaluri solo, ci doar concerte cu orchestra sau muzică de cameră – nu-i place să fie singură pe scenă, declară. Iată însă că acum pe acest album cuprinzând două discuri descoperim un adevărat recital de aproape 90 minute, cu o Martha Argerich tânără care lasă însă să se vadă măiestria pentru care va deveni celebră mai târziu. Sînt lucrări la care ulterior nu a mai revenit niciodată, rarități repertoriale pentru ea, precum o sonată de Mozart și una de Beethoven. Sînt și lucrări ale unor compozitori cu care ulterior a fost des asociată: Serghei Prokofiev și Maurice Ravel, cu prime versiuni ale unor lucrări la care a revenit ulterior în discografia sa - Prokofiev: Toccata op.11, Sonatele nr. 3 și 7; Ravel – Suita Gaspard de la nuit (considerată una dintre cele mai dificile lucrări din întreaga literatură pentru pian) și delicata Sonatină, lucrare care pe mine m-a impresionat cel mai mult.

Da, în mod cert, genialitatea nu are vârstă: Martha Argerich era la fel de strălucitoare la 18 ani, ca și la 25 sau 75 ani....

Discul Martha Argerich Early Recordings poate fi ascultat la Radio România Muzical luni,  4 iulie, de la ora 19.00 sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

Andris Nelsons – un dirijor de 37 ani și muzica lui Șostakovici

Pe 27 mai, aceeași casă Deutsche Grammophon lansa și un nou disc semnat de Andris Nelsons, al doilea din seria “Șostakovici în umbra lui Stalin”. Primul, apărut în vara anului 2015, cuprinzând Simfonia a X-a de Șostakovici, a primit în 2016 un premiu Grammy.

Letonul Andris Nelsons a fost numit în 2013 directorul muzical al unei foarte importante orchestre americane, Orchestra Simfonică din Boston, și contractul său inițial de 5 ani a fost deja prelungit cel puțin până la finalul stagiunii 2021-2022, semn al aprecierii deosebite de care se bucură din partea orchestrei. Din 2017, va fi și directorul Orchestrei Gewandhaus din Leipzig, cu un contract inițial pe 5 ani.

Și bineînțeles, dirijează și multe alte orchestre foarte mari: în 2015, a condus Orchestra Regală Concertgebouw la București, în cadrul Festivalului Enescu, de exemplu.

Andris Nelsons este unul dintre purtătorii tradiției școlii ruse de dirijat, foarte apreciată de altfel și care a dat o serie de dirijori-model. Are rigoarea acestei școli, însă și stilul său personal impetuos, clocotitor. Și în plus, cunoaște foarte bine trăsăturile specifice diferitelor școli componistice și nu în ultimul rând, este o persoană foarte plăcută și pare foarte apropiat de public: succesul îi este deci asigurat.

După ce câștigat un premiu Grammy cu primul disc din seria “Șostakovici în umbra lui Stalin”, casa Deutsche Grammophon a decis să extindă proiectele inițiale, care erau de a înregistra Simfoniile de la a V-a la a X-a de Șostakovici, la întreaga serie de 15 simfonii semnată de compozitorul rus. Și planurile nu se opresc aici: Nelsons va înregistra cu Orchestra Filarmonicii din Viena integrala simfoniilor de Beethoven, iar cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, integrala simfoniilor de Bruckner.

Pe al doilea album din seria “Șostakovici în umbra lui Stalin” regăsim Simfoniile a V-a, a VIII-a și a IX-a de Șostakovici. Seria urmărește acele simfonii scrise de Șostakovici în perioada 1937- 1953, când Șostakovici avea o relație încordată și ambiguă cu Stalin, pendulând între aclamare și decădere.  Iată Simfonia a V-a, așteptată cu interes – era prima lucrare importantă semnată de Șostakovici  cu care apărea după ce fusese înfierat de ziarul Pravda pentru muzica sa decadentă din opera Lady Macbeth din Mțensk prezentată în 1936. Simfonia a V-a este una dintre cele mai cunoscute din creația lui Șostakovici; una dintre cele mai accesibile este a IX-a, scrisă în 1945. Inițial, Simfonia a IX-a trebuia să celebreze victoria sovieticilor în fața naziștilor, însă Șostakovici a renunțat la planurile inițiale care prevedeau un aparat coral și orchestral amplu – criticii vestici au vorbit despre o viziune mai curând copilărească asupra subiectului invocat.

Alta este situația Simfoniei a VIII-a, compusă în 1943, primită foarte prost la premieră de autoritățile sovietice. Chiar și sub o titulatură ca “Stalingrad”, simfonia părea prea sumbră; Șostakovici vorbește prin muzica sa despre suferința oamenilor trecuți prin deșertul comunismului, mai curând decât despre bătălia de la Stalingrad. Oricum, simfonia a fost interzisă în Uniunea Sovietică între anii 1948 și 1956, adică inclusiv după moartea lui Stalin din 1953.

Ceea ce pot spune sigur, este că muzica lui Șostakovici și mesajul ei mi se par extrem de actuale într-un context istoric de azi care seamănă destul de bine cu perioada premergătoare celui de al doilea război mondial. O muzică răscolitoare, trecând cu ușurință de la ingenuitate la dramă, admirabil interpretată de la o orchestră foarte bună, cum este Orchestra Simfonică din Boston, sub bagheta unui dirijor care știe exact despre ce e vorba în muzica lui Șostakovici. Căutați muzica pentru momente de reflecție? Ați găsit-o. Și poate vara și perioada de vacanță nu înseamnă doar distracție la mare, ci și posibilitatea de a căuta ceva mai bun și pentru suflet….

Albumul cuprinzând Simfoniile a V-a, a VIII-a și a IX-a de Șostakovici, cu Orchestra Simfonică din Boston dirijată de Andris Nelsons poate fi ascultat oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Mirabela Grădinaru Administraţia prezidenţială jpg
„Asta se întâmplă de cele mai multe ori la două sau trei dimineaţa”. Sfatul partenerei președintelui la o conferință medicală
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui României, Nicuşor Dan, a declarat, joi, la deschiderea Conferinţei Naţionale de ORL Pediatrie, că demult a trecut pragul a 20 de vizite la medicul ORL, ea fiind mamă a doi copii.
image png
Intervenție la metrou. O persoană a coborât pe șine. Metrorex a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei
Intervenție de urgență pe o linie de metrou din București, joi seară, 1 octombrie, după ce o persoană a coborât în zona șinelor, la stația Piața Unirii 1. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 20:36, iar la fața locului au intervenit polițiști și pompieri.
Captură de ecran 2026 10 01 210704 png
Satul care a devenit celebru după o conspirație veche de 500 de ani. Castelul în care nobilii au complotat împotriva regelui
Un sat aparent obișnuit ascunde o poveste care a început în urmă cu mai bine de 500 de ani. În spatele zidurilor unui castel impunător, nobili puternici s-au întâlnit în secret pentru a pune la cale un complot împotriva regelui. În prezent, fortăreața poate fi vizitată.
Dalida jpg
Lovitură pentru soacra „Dalidei” din Las Fierbinți. Șase proprietăți au ajuns la licitație după condamnarea pentru fraudă
Raisa Ladin, soacra actriței Ecaterina Ladin, cunoscută pentru rolul „Dalida” din Las Fierbinți, are din nou probleme în instanță. După condamnarea într-un dosar DIICOT privind fraudarea companiei Paxum, mai multe dintre proprietățile sale au fost scoase la licitație.
gabi torje
Drama neștiută din viața lui Gabi Torje: tatăl său a făcut preinfarct chiar în timpul unui meci
Pe lângă cariera de succes în fotbal, Gabi Torje este un familist convins și a vorbit de-a lungul timpului despre legătura strânsă pe care o are cu cei dragi. Concurentul de la „Asia Express” a făcut însă o mărturisire dureroasă despre un moment care i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. T
casatorie nunta miri buchet de nunta jpeg
Căsătoria între minori, interzisă într-un stat american. Practica este încă legală în 32 de regiuni din SUA
California a devenit oficial primul stat american cu populație mare care interzice complet căsătoriile între minori, după ce guvernatorul Gavin Newsom a semnat legea care stabilește vârsta minimă de căsătorie la 18 ani.
Afișul expoziției „Arta născută din durere”
Când arta devine mărturie. Lucrările a doi supraviețuitori ai deportării în Transnistria, expuse la Palatul Reduta din Cluj Napoca
În 6 octombrie 2026, la ora 18.00, la Palatul Reduta din Cluj Napoca, sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, va avea loc vernisajul expoziției „Arta născută din durere”, care reunește creațiile a doi supraviețuitori ai deportării în Transnistria: Ernő Klein și Rózsa Gottlieb.
Banner Georgescu Șoșoacă
Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, sub lupa expertului în securitate Iulian Fota. „Face jocul Moscovei””
Fostul consilier prezindențial Iulian Fota, expert în securitate națională, a vorbit în cadrul emisiunii „Agenda Internațională”, la „Adevărul”, despre vulnerabilitățile de securitate ale statului român și influența războiului informațional asupra societății și scenei politice.
amenintare bomba arma nucleara rusia foto getty images
Amenințare voalată a lui Putin: „Daca arma nucleară este expusă pe scenă, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lansat noi amenințări către țările occidentale. Daca arma nucleară este expusă pe scenă, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită, a spus Putin în timpul unui discurs.